Decizia nr. 413/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 pct. 1 și ale

art. 155 din Legea nr. 105/1992

cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat și ale art. 607 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Cătălina Ioana Barbu în Dosarul nr. 14.478/302/2006 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, asistat de avocat Viorica Suciu, cu împuternicire avocațială depusă în ședință, precum și partea Marius Cătălin Barbu, reprezentat de avocat Ștefania Ricman, cu împuternicire avocațială depusă în ședință. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Apărătorul autorului excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, considerând că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), ale art. 20 și ale art. 148 din Constituție, raportate la Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2.201/2003, care stabilește o altă competență de soluționare a litigiilor privind divorțul.

Avocatul părții Marius Cătălin Barbu solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, întrucât, pe de-o parte, prevederile comunitare în materia divorțului nu sunt contrare reglementării interne, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 20 din Constituție nu sunt aplicabile, deoarece în speță nu se pune în discuție încălcarea drepturilor sau a libertăților fundamentale. Depune și concluzii scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 pct. 1 și ale

art. 155 din Legea nr. 105/1992

ca fiind inadmisibilă, deoarece aceste dispoziții nu au legătură cu cauza. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 607 din Codul de procedură civilă, consideră că aceasta este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 noiembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 14.478/302/2006, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 pct. 1 și ale

art. 155 din Legea nr. 105/1992

cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat și ale art. 607 din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioana Cătălina Barbu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei acțiuni de divorț.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, întrucât părțile nu au și nu au avut domiciliul în țară, situație în care, potrivit

Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003

al Consiliului Uniunii Europene, competența de judecare a acțiunii de desfacere a căsătoriei revine instanței de la domiciliul părților, respectiv unei instanțe din Austria.

Tribunalul București - Secția a III-a civilă și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu contravin normelor constituționale invocate, ci, dimpotrivă, garantează respectarea normelor de competență.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate nu sunt de natură să încalce prevederile constituționale referitoare la aplicarea tratatelor internaționale privind drepturile omului sau reglementările comunitare cu caracter obligatoriu.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 151 pct. 1 și ale

art. 155 din Legea nr. 105/1992

cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, și ale art. 607 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:

- Art. 151 pct. 1: "Instanțele române sunt exclusiv competente să judece procesele privind raporturi de drept internațional privat referitoare la:

1. acte de stare civilă întocmite în România și care se referă la persoane domiciliate în România, cetățeni români sau străini fără cetățenie.";

- Art. 155: "În cazul în care instanțele române sunt competente, potrivit dispozițiilor prezentului capitol, și nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptățită să soluționeze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competență materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului București sau la Tribunalul municipiului București.";

- Art. 607 din Codul de procedură civilă: "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în țară, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul."

Excepția de neconstituționalitate se raportează la prevederile constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile

Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003

al Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. În ceea ce privește dispozițiile art. 151 pct. 1 și ale

art. 155 din Legea nr. 105/1992

cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate critică aceste dispoziții prin prisma faptului că încalcă prevederile

Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003

al Consiliului Uniunii Europene și, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituție, ar trebui aplicată cu prioritate norma comunitară. Curtea constată că aceste aspecte nu reprezintă probleme de constituționalitate, ci țin de aplicarea legii de către instanța de judecată, neintrând în competența de soluționare a Curții Constituționale.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 pct. 1 și ale

art. 155 din Legea nr. 105/1992

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

II. Referitor la dispozițiile art. 607 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că acestea reprezintă norme procedurale de stabilire a competenței în materia divorțului, norme care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența de stabilire a legiuitorului, cu respectarea celorlalte prevederi și principii din Constituție. Astfel, legiuitorul a stabilit că cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, iar dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în țară, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul. Această competență teritorială nu este una alternativă, ci reclamantul trebuie să respecte ordinea impusă de dispoziția legală, ceea ce nu este de natură să încalce nicio prevedere din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 pct. 1 și ale

art. 155 din Legea nr. 105/1992

cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, excepție ridicată de Cătălina Ioana Barbu în Dosarul nr. 14.478/302/2006 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 607 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2008.