Ordinul nr. 54/2008
privind modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 29/2003 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor de racordare a utilizatorilor la rețelele electrice de distribuție de medie și joasă tensiune
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 29/2003 28 noiembrie 2003 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor de racordare a utilizatorilor la re…
Având în vedere Referatul de aprobare întocmit de Departamentul prețuri și tarife în domeniul energiei electrice,
în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (2), (8) și (9), art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c), e) și h), art. 74 lit. f) și ale
art. 76 alin. (1) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 37 alin. (1) și art. 51 din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 90/2008 ,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Articolul I
Metodologia de stabilire a tarifelor de racordare a utilizatorilor la rețelele electrice de distribuție de medie și joasă tensiune, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 29/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 11 decembrie 2003, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) În conformitate cu art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 90/2008 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 12 februarie 2008, tariful de racordare la rețelele electrice de medie și/sau joasă tensiune (T) însumează două componente, B și C, respectiv T = B+C,
unde:
B reprezintă componenta corespunzătoare instalației de racordare; mărimea acesteia se determină în funcție de tipul rețelei, lungimea racordului/branșamentului și puterea aprobată, pe baza unor indici specifici «b(i)» reprezentând costuri medii pe unitatea de măsură (km, kW, buc. etc.);
C reprezintă componenta corespunzătoare recepției lucrărilor și punerii sub tensiune a instalației de utilizare, stabilită pe bază de tarife."
2. Capitolul II "Stabilirea componentei «A» a tarifului de racordare corespunzătoare capacității rezervate în rețea" se abrogă.
3. În anexa la metodologie, definiția tarifului de racordare se abrogă.
Articolul II
Operatorii de distribuție implicați vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea prevederilor prezentului ordin.
Articolul IV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 12 iunie 2008.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Gergely Olosz București, 3 iunie 2008. Nr. 54.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.