Hotărârea nr. 33/2008
privind demisia unui senator
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale
art. 7 din Legea nr. 96/2006
privind Statutul deputaților și al senatorilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
art. 194 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005 ,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Senatul ia act de cererea de demisie a domnului senator Rădulescu Cristache, ales în Circumscripția electorală nr. 25 Ilfov, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și declară vacant locul de senator deținut de acesta.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 30 iunie 2008.
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 30 iunie 2008. Nr. 33.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.