Normele nr. 4/2008
privind cecul
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 312/2004
privind Statutul Băncii Naționale a României, cu modificările ulterioare,
în temeiul
art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2008
pentru modificarea și completarea
asupra cecului și al
art. 48 din Legea nr. 312/2004 , cu modificările ulterioare,
Banca Națională a României emite prezenta normă tehnică.
Articolul 1
Cecul este un instrument de plată care trebuie să îndeplinească condițiile tehnice stipulate de prezenta normă tehnică.
Articolul 2
Hârtia pe care se tipărește cecul trebuie să respecte următoarele specificații tehnice:
a) gramaj: 95,0 g/mp +/- 5%, conform ISO 536;
b) grosime: minimum 105 microni, conform ISO 534;
c) rugozitate Bendtsen, pe ambele fețe: cuprinsă între 90 și 150 æm, conform ISO 8791-2;
d) rezistență la rupere (tracțiune), conform ISO 1924-2:
d1) pe direcție longitudinală: minimum 70 N;
d2) pe direcție transversală: minimum 30 N;
e) rezistența internă la rupere (sfâșiere): minimum 700 mN, în ambele direcții, conform ISO 1974;
f) capacitatea de absorbție a apei: 15-35 g/mp;
g) strălucirea (gradul de alb): 80%, conform ISO 2470;
h) opacitatea: minimum 85%, conform ISO 2471;
i) impurități admise:
i1) maximum 250 de puncte pe mp pentru puncte cu dimensiuni de maximum 0,1 mm;
i2) maximum 25 de puncte pe mp pentru puncte cu dimensiuni cuprinse între 0,1 și 0,2 mm;
j) proprietăți de scriere: hârtia folosită trebuie să facă posibilă scrierea cu cerneală sau pastă de pix de culoare albastră ori neagră care nu se șterge;
k) alte condiții: hârtia utilizată trebuie să fie netedă și fără îndoituri.
Pentru a preveni falsificarea cecurilor, instituțiile de credit au obligația să respecte următoarele cerințe minime de securizare pentru formularele de cecuri necompletate pe care le furnizează clienților lor, în vederea utilizării de către aceștia:
a) fiecărui formular de cec trebuie să i se atribuie de către instituțiile de credit emitente o combinație unică de caractere alfabetice și numerice reprezentând referința cecului.
Referința va fi compusă din serie și număr, după cum urmează:
a1 - seria va fi compusă din 7 caractere alfanumerice, respectiv:
(i) primele 4 caractere alfabetice din codul BIC al instituției de credit care eliberează cecul;
(îi) un caracter numeric care codifică tipul instrumentului, respectiv 1;
(iii) două caractere alfabetice - majuscule;
a2 - numărul cecului va fi compus din 7 caractere numerice.
Între seria și numărul cecului va exista un spațiu pentru delimitare.
Baza de date privind referințele înscrise în cecuri va fi administrată de Banca Națională a României.
b) Utilizarea ca suport de imprimare a unei hârtii care să încorporeze, în timpul procesului de fabricare, cel puțin următoarele elemente de securitate, care nu pot fi reproduse sau imitate cu rezultate satisfăcătoare folosind materiale, metode și echipamente convenționale și care vor fi cunoscute de către toate instituțiile de credit emitente sau utilizatoare de cecuri: filigran continuu dublu-ton încorporat în masa hârtiei - al cărui model de desen să fie înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din România și care să fie folosit exclusiv de către producătorul de cecuri - vizibil cu ochiul liber la examinarea contra luminii, fără ajutorul niciunui instrument sau echipament de verificare, ca element de securitate de tip deschis; melanj de fibre de securitate, cu distribuție aleatorie în masa hârtiei, format din 3 tipuri diferite de fibre: unele vizibile numai cu ochiul liber, unele invizibile cu ochiul liber, dar vizibile la examinarea sub "lumina" UV, și unele vizibile atât cu ochiul liber, cât și la examinarea sub "lumina" UV, ca element de securitate deschis și semideschis; absența fluorescenței în masă, la examinarea sub "lumina" UV; tratarea chimică a hârtiei pentru a asigura evidențierea oricărei încercări de alterare a mențiunilor realizate pe aceasta ulterior completării, folosind solvenți sau alte substanțe chimice specifice, ca elemente de securitate de tip închis.
c) Aplicarea pe suportul de imprimare a unor elemente de securitate de tip deschis sau semideschis: prin intermediul designului, incluzând următoarele elemente grafice de securitate realizate vectorial: ghilose, raster personalizat mono-sau multicolor, microtext în undă, relief cu modularea grosimii de linie deformat variabil în culori spot, precum și combinații ale acestora; prin folosirea la imprimarea cecului a cel puțin două cerneluri de securitate cu proprietăți speciale.
Niciunul dintre elementele de securitate incluse de instituțiile de credit emitente (din cele menționate mai sus sau suplimentare) nu trebuie să afecteze în vreun fel prelucrarea prin mijloace electronice a datelor înscrise ulterior pe cec.
Elementele de securitate de tip deschis, semideschis sau închis, incluse de fiecare instituție de credit emitentă în propriile modele de cec, trebuie să fie cunoscute de toate instituțiile de credit din România unde cecurile pot fi prezentate la plată.
Instituțiile de credit emitente vor urmări ca încorporarea elementelor de securitate în formularul de cec să nu îngreuneze citirea informațiilor conținute, ulterior completării sale. Nu este permisă imprimarea pe verso a cecurilor.
Articolul 3
Dimensiunile cecului
Cecul trebuie să aibă dimensiunile următoare: lungime - 190 mm, înălțime - 95 mm.
Abaterile în plus sau în minus nu pot depăși 1 mm.
Articolul 4
Marginile de referință
Toate dimensiunile orizontale sunt măsurate de la marginea din dreapta a feței cecului. Toate dimensiunile verticale sunt măsurate de la marginea de jos a feței cecului cunoscută sub denumirea de margine inferioară.
Este obligatorie păstrarea marginilor de referință astfel încât acestea să fie utilizate la alinierea documentului în mecanismele automate.
În cazul în care instituțiile de credit furnizează clienților lor carnete de cecuri, acestea trebuie să fie legate la stânga documentului. Numărul de file dintr-un carnet este opțional pentru fiecare instituție de credit.
Fila de cec va avea 3 elemente de referință, denumite ancore, al căror scop este de a determina poziționarea și delimitarea, în cadrul suprafeței cecului, a ariilor cu informații care pot fi citite și prelucrate cu mijloace electronice. Ancorele vor avea forma unui colțar (o linie verticală și o linie orizontală unite în extremitatea lor) sau de "T". Aceste linii vor avea următoarele dimensiuni minime:
a) linia verticală: 5 mm lungime, 1mm grosime;
b) linia orizontală: 5 mm lungime, 1mm grosime.
Poziționarea ancorelor față de marginile de referință este următoarea:
(i) colțar dreapta sus: 4 mm de la marginea din dreapta, 91 mm de la marginea inferioară;
(îi) colțar stânga ("L" răsturnat): 188 mm de la marginea din dreapta, 5 mm de la marginea inferioară (colțul din stânga jos al zonei 7 "IBAN posesor");
(iii) ancora centrală (în formă de "T" răsturnat): 97 mm de la marginea din dreapta, 53 mm de la marginea inferioară (în spațiul dintre câmpurile rezervate pentru "plătibil la" și "denumire trăgător").
Articolul 5
Carnetele de cecuri
Cecurile emise de instituțiile de credit în carnete pot prezenta o matcă (cotor) ce va fi adăugată la marginea din stânga a formularului de cec, fără să îl afecteze în vreun fel și având aceeași lățime (înălțime) cu cecul.
Matca (cotorul) cecului poate fi separată de cec fie printr-o linie discontinuă tipărită, fie prin perforații care trebuie să asigure o detașare precisă a cecurilor din carnet. În acest scop se vor utiliza perforații cu 6-9 tăieturi la fiecare 25 mm și cu zone de reținere de aproximativ 1 mm.
Perforațiile de separare sunt permise numai la marginea din stânga a feței cecului. Linia perforațiilor sau linia discontinuă tipărită va corespunde marginii din stânga a cecului.
Cecurile prezentate unei instituții de credit nu trebuie să prezinte tăieturi sau alte perforații, cu excepția celor de separare, prevăzute mai sus.
Articolul 6
Banda albă
Fiecare cec are rezervată o bandă pe care se pot înscrie informații codificate necesare procesării automate a cecului, care constituie linia codurilor.
Banda albă va fi amplasată în colțul din dreapta jos al cecului, va începe de la 85 mm de la marginea din dreapta a cecului și va avea înălțimea de 16 mm.
Banda albă este delimitată de restul cecului printr-o linie continuă. Banda albă nu are alte linii de demarcație.
Articolul 7
Linia codurilor
În scopul ușurării procesării cecului, instituțiile de credit vor putea stabili de comun acord un standard privind linia codurilor.
Articolul 8
Desenul și redactarea cecului
Fața cecului este alcătuită din zone ale căror amplasări, conținut și dimensiuni vor fi realizate în conformitate cu regulile enunțate mai jos și cu anexele nr. 1 și 2.
În mod convențional, în anexa nr. 1, fața cecului a fost împărțită în zone delimitate prin linii groase, în scopul facilitării prezentării; liniile groase care delimitează zonele nu fac parte componentă din formularele de cec.
ZONA 1 - alocată pentru elementele de identificare a instituției de credit trase - este întotdeauna plasată în partea superioară a cecului și cuprinde:
a) în partea stângă sus - denumirea și/sau sigla instituției de credit trase, tipărite obligatoriu cu caractere de minimum 3 mm înălțime;
b) în partea dreaptă sus - adresa sediului instituției de credit trase;
c) în partea stângă jos - rubrica "Plătiți în schimbul acestui CEC", sub denumirea și/sau sigla instituției de credit trase; cuvântul "CEC" fiind tipărit cu majuscule, îngroșat, cu caractere de minimum 3 mm înălțime.
ZONA 1A este alocată pentru pretipărirea referinței cecului, cu caractere tip OCR- B1 de 3 mm înălțime (conform ISO 1073-2:1976); rubrica trebuie să înceapă la 125 mm de la marginea din dreapta și 79 mm de la marginea de jos a cecului; lungimea rubricii nu va putea depăși 60 mm.
ZONA 1B este alocată barării cecului - începe la 65 mm de la marginea din dreapta și la 77 mm de la marginea de jos a cecului; lungimea spațiului de barare nu va putea depăși 20 mm.
a) Pentru cecul simplu, dacă se dorește bararea acestuia, barele vor trebui amplasate doar în zona 1B pentru a nu afecta celelalte mențiuni de pe cec.
b) Pentru cecul barat, două linii paralele oblice, înclinate spre dreapta, pretipărite, vor fi plasate în zona 1B, distanța dintre bare fiind cuprinsă între 10 și 15 mm, iar spațiul dintre ele va fi imprimat în culori de slabă intensitate.
ZONA 2 - alocată pentru date privind conținutul propriuzis al cecului - este întotdeauna plasată sub zona 1 și cuprinde următoarele rubrici și spații de completat:
a) rubrica "emis în localitatea", urmată de un spațiu marcat prin linie punctată de maximum 30 mm, necesar completării denumirii localității unde a fost emis cecul; urmat de rubrica "la data";
b) începând de la 127 mm de la marginea din dreapta și 70 mm de la marginea de jos a cecului, va fi delimitat cu linii continue un spațiu format din 8 casete semideschise de 4 mm lungime fiecare și de maximum 5 mm înălțime (așa cum apar în anexa nr. 1, pentru înscrierea datei de emitere a cecului în formatul zi-lună-an (ZZ/LL/AAAA); fundalul cecului în zona acestor casete va fi imprimat uniform în culoare roșu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanța pală de roz); acest spațiu va fi urmat de rubrica "suma de";
c) începând de la 81 mm de la marginea din dreapta și 70 mm de la marginea de jos a cecului, va fi delimitat cu linii continue un spațiu format din 13 casete închise (așa cum apar în anexa nr. 1) de 4,5 mm lungime și 5 mm înălțime fiecare, pentru înscrierea sumei cecului; în caseta 11 se va pretipări caracterul " ," îngroșat și de 2 mm înălțime, fundalul cecului în zona acestor casete va fi imprimat uniform în culoare roșu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanța pală de roz); acest spațiu va fi urmat de rubrica "moneda";
d) începând de la 12 mm de la marginea din dreapta și 70 mm de la marginea de jos a cecului, va fi delimitat cu linii continue un spațiu format dintr-un dreptunghi de 8 mm lungime și 5 mm înălțime pentru înscrierea monedei; fundalul cecului în zona acestui dreptunghi va fi imprimat uniform în culoare roșu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanța pală de roz); în locul acestui spațiu, instituțiile de credit pot pretipări însemnul monetar aferent monedei în care vor fi emise cecurile respective;
e) rubrica "suma în litere" va fi amplasată imediat sub rubrica "emis în localitatea" și va fi urmată de un spațiu format dintr-un dreptunghi delimitat cu linie continuă, care va începe de la 178 mm de la marginea din dreapta și 62 mm de la marginea de jos a cecului și va avea o lungime de 174 mm și 5 mm înălțime. În situația în care cecul este emis în altă monedă, în conformitate cu pct. 184 din
Normele-cadru nr. 7/1994
privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cecuri, pe baza
asupra cecului, modificată prin
Ordonanța Guvernului nr. 11/1993 , aprobată și modificată prin
Legea nr. 83/1994 , iar trăgătorul dispune ca plata să fie efectuată în RON, această mențiune se va face în acest spațiu prin includerea sintagmei "în RON"; fundalul cecului în zona acestui dreptunghi va fi imprimat uniform în culoare roșu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanța pală de roz);
f) rubrica "stipulat", amplasată imediat sub rubrica "suma în litere", va fi urmată de un spațiu marcat prin linie punctată de maximum 25 mm lungime, necesar completării mențiunilor facultative ale cecului; acest spațiu va fi urmat de rubrica "plătibil la", apoi de un spațiu marcat prin linie punctată de maximum 45 mm;
g) rubrica "lui/la ordinul", amplasată imediat sub rubrica "stipulat", va fi urmată de un spațiu marcat prin linie punctată de maximum 75 mm;
h) rubrica "Denumire trăgător", amplasată în continuarea spațiului marcat prin linie punctată aferent rubricii "lui/la ordinul", urmată de un spațiu dreptunghiular care începe de la 79 mm de la marginea din dreapta și 52 mm de la marginea inferioară a cecului și va avea lungimea de 76 mm și înălțimea de 9 mm, destinat înscrierii denumirii trăgătorului, având fundalul imprimat uniform în culoare roșu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanța pală de roz). Denumirea trăgătorului este înscrisă în momentul în care trăgătorul primește formularele de cec de la banca al cărei client este. În cazul în care denumirea trăgătorului nu se pretipărește, acest spațiu trebuie marcat prin 2 rânduri a câte 18 căsuțe de 4,2 mm lungime și 4,5 mm înălțime fiecare, delimitate prin linii întrerupte, pentru ușurarea înscrierii, astfel încât să poată fi înscrisă denumirea trăgătorului;
i) rubrica "Cod trăgător", amplasată imediat sub rubrica "lui/la ordinul", urmată, pe același rând, începând de la 178 mm de la marginea din dreapta și 45 mm de la marginea de jos a cecului, de un spațiu marcat printr-o linie continuă, delimitat printr-un dreptunghi de 60 mm lungime și 5 mm înălțime. În acest spațiu se înscriu datele de identificare ale trăgătorului, respectiv:
1. pentru persoane juridice rezidente: codul unic de identificare fiscală al trăgătorului;
2. pentru persoane juridice nerezidente: informația solicitată de banca trasă la deschiderea contului curent;
3. pentru persoanele fizice rezidente: codul numeric personal al trăgătorului;
4. pentru persoane fizice nerezidente: informația solicitată de banca trasă la deschiderea contului curent.
Aceste date de identificare ale trăgătorului sunt înscrise în momentul în care trăgătorul primește formularele de cec de la banca al cărei client este.
În cazul în care aceste date de identificare nu se pretipăresc, acest spațiu trebuie marcat prin 13 căsuțe de 4,5 mm lungime și 5 mm înălțime fiecare, delimitate prin linii întrerupte, pentru ușurarea înscrierii.
Fundalul cecului în zona acestor casete va fi imprimat uniform în culoare roșu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15%, (efect vizual: nuanța pală de roz);
j) rubrica "IBAN trăgător", urmată de un spațiu pentru înscrierea codului IBAN al trăgătorului, delimitat printr-un dreptunghi de 100 mm lungime și 5 mm înălțime; dreptunghiul va începe de la 104 mm de la marginea din dreapta a cecului și 45 mm de la marginea de jos.
Fundalul cecului în zona acestor casete va fi imprimat uniform în culoare roșu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanța pală de roz).
Codul IBAN al trăgătorului este înscris în momentul în care trăgătorul primește formularele de cec de la banca al cărei client este.
În cazul în care denumirea trăgătorului nu se pretipărește, acest spațiu trebuie marcat prin două rânduri a câte 18 căsuțe de 4,2 mm lungime și 4,5 mm înălțime fiecare, delimitate prin linii întrerupte, pentru ușurarea înscrierii, astfel încât să poată fi înscrisă denumirea trăgătorului.
ZONA 3 - alocată pentru giruri - este plasată sub zona 2 și cuprinde următoarele rubrici și spații de completat:
a) rubrica "1) Girat de", urmată de un spațiu marcat prin linie punctată de maximum 33 mm lungime, necesar completării numelui primului girant, va fi urmată de rubrica "2) Girat de", urmată de un spațiu marcat prin linie punctată de maximum 33 mm lungime, necesar completării numelui celui de-al doilea girant;
b) rubrica "către", amplasată imediat sub rubrica "1) Girat de", va fi urmată de un spațiu marcat prin linie punctată de maximum 37 mm lungime, necesar completării numelui primului giratar, apoi de rubrica "către", amplasată sub rubrica "2) Girat de", urmată de un spațiu marcat prin linie punctată de maximum 37 mm lungime, necesar completării numelui celui de-al doilea giratar;
c) rubrica "la data", amplasată imediat sub prima rubrică "către", va fi urmată de un spațiu marcat prin linie punctată de maximum 35 mm lungime, necesar completării datei la care are loc prima operațiune de girare, apoi de rubrica "la data", amplasată sub a doua rubrică "către", urmată de un spațiu marcat prin linie punctată de maximum 35 mm lungime, necesar completării datei la care are loc a doua operațiune de girare;
d) câte un spațiu marcat printr-o linie continuă de maximum 35 mm lungime, sub care se află rubrica "Semnătură girant", va fi amplasat sub rubricile aferente primului girant, respectiv celui de-al doilea girant;
e) toate aceste rubrici și spații vor fi încadrate într-un dreptunghi marcat cu linie continuă, care va începe de la 187 mm de la marginea din dreapta și 13 mm de la marginea de jos a cecului, va avea o lungime de 100 mm și o înălțime de 30 mm.
ZONA 4 - alocată pentru aplicarea ștampilei "CERTIFICAT" pe cec sau pentru avalizarea cecului - este plasată sub zona 2 în centru-dreapta; spațiul aferent acestor rubrici va fi delimitat printr-un dreptunghi de 32 mm lățime și 24 mm înălțime, colțul din stânga jos al dreptunghiului fiind la 85 mm de marginea din dreapta și la 19 mm de marginea de jos a cecului.
ZONA 5 - alocată pentru semnătura trăgătorului - este plasată în dreapta sub zona 2.
Începând de la 52 mm de la marginea din dreapta și 23 mm de la marginea de jos a cecului va fi amplasat un dreptunghi de 48 mm lățime și 20 mm înălțime, delimitat prin linie continuă, sub care se află rubrica cu litere italice de 2 mm înălțime "Semnătura trăgătorului". Fundalul cecului în zona acestui dreptunghi va fi imprimat uniform în culoare roșu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanța pală de roz); semnătura olografă a trăgătorului nu va putea depăși spațiul delimitat de acest dreptunghi și nu se va suprapune cu informațiile privind moneda de plată.
ZONA 6 - Alte mențiuni
a) Deasupra liniei care separă banda albă de restul formularului de cec va fi pretipărită mențiunea "În această porțiune nu se scrie".
b) Această mențiune este încadrată de două săgeți cu vârful orientat în jos.
ZONA 7 - alocată pentru elementele de identificare a contului ultimului posesor al cecului - este plasată în stânga, sub zona 3, și cuprinde următoarele rubrici și spații de completat:
a) imediat sub zona 3 va fi amplasat un spațiu destinat înscrierii codului IBAN al ultimului posesor al cecului, marcat prin 6 casete de dimensiuni egale, lungime 16 mm și înălțime 5 mm, delimitate de câte un chenar dreptunghiular, fiecare casetă fiind divizată vertical în interior prin 3 linii întrerupte amplasate la 4 mm de marginile casetei și unele față de altele; prima casetă va începe de la 187 mm de la marginea din dreapta a cecului și 6 mm de la marginea de jos;spațiul lăsat liber între casete este de maximum 1 mm; fundalul cecului în zona acestor casete va fi imprimat uniform în culoare roșu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanța pală de roz);
b) rubrica "IBAN posesor" va fi amplasată imediat sub spațiul de la lit. a).
ZONA 8 - reprezintă banda albă. În această zonă, ale cărei dimensiuni au fost descrise la art. 6, nu vor fi făcute niciun fel de mențiuni, cu excepția liniei codurilor, iar fundalul cecului nu va avea în această zonă niciun fel de imprimări.
Toate liniile utilizate pentru demarcarea unor spații în zonele 1-7 menționate în acest articol vor fi imprimate în culoare roșu, grad de acoperire 50-75% (efect vizual - roz accentuat) și nu vor depăși grosimea de jumătate de milimetru.
Cu excepția zonei de bandă albă și a zonelor precizate a fi imprimate cu nuanțe slabe cu grad de acoperire de maximum 15%, fundalul cecului va putea fi imprimat în funcție de solicitarea instituțiilor de credit în culori de slabă intensitate (nuanțe pale) - verde, roșu, galben, orange, albastru, cu un grad de acoperire de maximum 15%.
Pentru a permite preluarea automată a datelor, spațiile aferente sumei în cifre și codului de identificare trăgător descris la alin. (6) lit. i) de mai sus trebuie completate numai cu informațiile necesare, înscrierea făcându-se în casetele respective. Casetele rămase libere după înscrierea respectivelor informații vor fi lăsate necompletate, nebarate și fără alte însemne.
Informațiile prevăzute la alin. (6) lit. h) - denumire trăgător, lit. i) - date de identificare trăgător și lit. j) - codul IBAN al trăgătorului vor fi pretipărite, opțional, de către banca trăgătorului, cu caractere OCR - B1 de 3 mm înălțime (ISO 1073-2:1976).
Articolul 9
Preimprimarea simbolului bănesc
Orice instituție de credit poate pretipări simbolul monedei în care este denominată plata, în spațiul alocat în acest scop în zona 2, conform art. 8.
Articolul 10
Cecul certificat
Cecul certificat respectă toate condițiile cecului obișnuit.
Ștampila cu mențiunea "CERTIFICAT" se aplică de instituția de credit trasă în zona 4.
Aplicarea ștampilei se va face fără a se depăși spațiul alocat în acest scop, demarcat printr-un dreptunghi, conform art. 8 alin. (8).
Articolul 11
Cecul barat
Cecul barat (anexa nr. 3) respectă toate condițiile cecului obișnuit.
Bararea constă în două linii paralele, oblice, înclinate spre dreapta, imprimate mai îngroșat decât orice alte linii de pe cec, plasate diagonal în zona 1B, conform art. 8 alin. (5).
Distanța dintre bare trebuie să fie cuprinsă între 10 și 15 mm, iar spațiul dintre ele va fi imprimat în culori de slabă intensitate.
Bararea nu trebuie să se extindă în alt spațiu decât cel aferent zonei 1B și nu trebuie să afecteze rubricile din zonele 1 și 1A.
Articolul 12
Cecul barat special
Cecul barat special respectă toate condițiile cecului cu barare generală, având înscrise între cele două linii paralele denumirea sau inițialele instituției de credit care urmează să încaseze plata.
Articolul 13
Cecul circular
Cecul circular respectă toate condițiile cuprinse la art. 2-5, referitoare la cecul obișnuit (anexa nr. 4).
Fața (recto) cecului circular este alcătuită din zone ale căror amplasări, conținut și dimensiuni vor fi realizate în conformitate cu regulile enunțate mai jos și cu anexele nr. 4, 4a) și 4b).
În mod convențional, în anexa nr. 4a), fața (recto) cecului circular a fost împărțită în 7 zone delimitate prin linii groase, în scopul facilitării prezentării; liniile groase care delimitează zonele nu fac parte componentă din formularele de cec.
ZONA 1 - alocată pentru elementele de identificare a instituției de credit trase - este întotdeauna plasată în partea superioară a cecului circular și cuprinde:
a) denumirea și/sau sigla instituției de credit trase, tipărite obligatoriu cu caractere îngroșate, de minimum 3 mm înălțime; partea dreaptă - adresa sediului instituției de credit trase;
b) referința cecului, pretipărită în centrul cecului circular, sub denumirea și/sau sigla instituției de credit trase.
ZONA 2 - alocată pentru date privind conținutul propriu-zis al cecului circular - este întotdeauna plasată în colțul din stânga sus, sub zona 1, și cuprinde următoarele rubrici și spații de completat:
a) rubrica privind promisiunea necondiționată a instituției de credit de a plăti la vedere o sumă de bani, exprimată prin formula "La vedere ne obligăm să plătim, pentru valoarea primită anterior în schimbul acestui CEC CIRCULAR"; cuvintele "CEC CIRCULAR" trebuie tipărite îngroșat, cu majuscule de minimum 2,5 mm înălțime;
b) rubrica "stipulat", urmată de un spațiu marcat prin linie punctată, de minimum 75 mm lungime, necesar completării mențiunilor facultative ale cecului circular;
c) rubrica "lui", urmată de un spațiu marcat prin linie punctată, de minimum 50 mm lungime, necesar completării numelui sau denumirii beneficiarului plății, este tipărită sub rubrica "stipulat" și este urmată de rubrica "sau la ordinul său".
ZONA 3 - alocată pentru elementele de identificare a instituției de credit unde plata trebuie făcută - este plasată sub zona 2 și cuprinde următoarele rubrici pretipărite:
a) spațiu special marcat printr-un dreptunghi tipărit în contrast slab, de minimum 25 mm lungime și minimum 45 mm înălțime, în a cărui parte superioară se află rubrica "Plătibil la"; denumirile instituțiilor de credit plătitoare și adresele acestora sunt pretipărite în interior; în partea inferioară, între paranteze, se află rubrica "(denumirea și adresele unităților bancare plătitoare)";
b) spațiu marcat special printr-un dreptunghi tipărit în contrast slab, de minimum 30 mm lungime și minimum 25 mm înălțime, pentru pregătirea denumirii instituției de credit emitente; acest spațiu este situat în dreapta spațiului destinat locului plății și se completează atunci când cecul circular se supune prevederilor
art. 82 din Legea nr. 59/1934
asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare;
ZONA 4 este alocată pentru date privind elementele de identificare a cecului circular.
a) Zona 4 este întotdeauna plasată în colțul din dreapta sus a cecului, sub zona 1.
b) Această zonă cuprinde rubrica "emis la", urmată atât de un spațiu marcat prin linie punctată, de minimum 35 mm lungime, necesar completării localității unde a fost emis cecul circular, cât și de un spațiu marcat special [anexa nr. 4b)], necesar completării zilei, lunii și anului emiterii; sub aceste spații sunt tipărite, între paranteze, indicațiile: "(localitatea)" și "(data)".
ZONA 5 - alocată pentru elementele de identificare a sumei - este întotdeauna plasată sub zona 4 și cuprinde următoarele rubrici și spații de completat:
a) rubrica "suma de", urmată, pe același rând, de un dreptunghi cu lungimea de minimum 10 mm și înălțimea de minimum 5 mm, destinat înscrierii monedei, și de un marcaj special necesar completării sumei în cifre; pentru spațiul alocat înscrierii sumei în cifre sunt prevăzute separatoare de ordin de mărime și separatoare de cifre zecimale; suma trebuie aliniată la dreapta, iar spațiile rămase necompletate se completează de trăgător cu asteriscuri în vederea evitării fraudelor. Sub aceste spații sunt tipărite indicațiile: "moneda" și respectiv "(în cifre)"; dimensiunile acestor spații speciale sunt cele cuprinse în anexa nr. 4b);
b) amplasarea în partea dreaptă a feței cecului circular, sub spațiul pentru completarea sumei în cifre, a spațiului destinat completării sumei în litere, delimitat prin două dreptunghiuri imprimate în contrast slab; lungimea fiecărui dreptunghi este de minimum 80 mm, iar înălțimea este de minimum 4 mm, având un spațiu de minimum 2,5 mm între ele; în spațiul dintre cele două dreptunghiuri se tipărește rubrica "(în litere)".
ZONA 6 este alocată pentru elementele de identificare a trăgătorului.
a) Zona 6 este întotdeauna plasată sub zona 5 și cuprinde un spațiu marcat prin linie continuă, de minimum 40 mm lungime, sub care se află rubrica "Semnătura reprezentantului legal al societății bancare sau societății de credit trăgătoare"; în dreapta acestui spațiu se află rubrica "L.S."; aceste spații trebuie să fie libere de orice tipărituri care ar putea influența claritatea semnăturii sau a ștampilei.
b) Deasupra liniei care separă banda albă de restul formularului de cec este tipărită mențiunea "Vă rugăm ca această porțiune să nu fie scrisă sau ștampilată"; această mențiune este încadrată de două săgeți cu vârful orientat în jos.
ZONA 7 este reprezentată de banda albă.
a) Banda albă este amplasată în partea inferioară a cecului, pe toată lungimea cecului circular, pe o lățime de 16 mm de la marginea de jos a cecului circular.
b) În această bandă vor fi tipărite următoarele spații speciale în vederea completării cu informații referitoare la numărul contului ultimului posesor, instituția de credit unde acesta are deschis contul și codul acesteia; aceste spații vor fi completate de clientul beneficiar, ultimul posesor al cecului circular, în cazul în care plata se va primi într-un cont bancar.
c) În partea stângă a benzii albe a cecului circular se găsesc următoarele rubrici și spații care vor fi completate de ultimul posesor: rubrica "Cont nr.", urmată de un spațiu marcat prin linie punctată cu o lungime de minimum 40 mm, necesar completării numărului contului bancar al beneficiarului, ultimul posesor al cecului circular; rubrica "Deschis la", urmată de un spațiu marcat prin linie punctată cu o lungime de minimum 30 mm, necesar completării denumirii instituției de credit unde ultimul posesor își are deschis contul; rubrica "Cod", urmată de un spațiu marcat prin linie punctată cu o lungime de minimum 40 mm, necesar completării codului instituției de credit unde ultimul posesor își are deschis contul.
Spatele (verso) cecului circular este alcătuit, în mod obligatoriu, din două zone identice ca dimensiuni și conținut, precum și de zona alocată benzii albe, ale căror amplasări, conținut și dimensiuni vor fi realizate în conformitate cu regulile enunțate mai jos și cu anexa nr. 4c).
ZONELE 1 și 2 ale spatelui (verso) cecului circular sunt delimitate între ele de linii continue de 0,5 mm și cuprind următoarele rubrici și spații de completat, aliniate la stânga zonelor:
a) rubrica "GIRANT", tipărită cu majuscule, îngroșat, urmată de un spațiu marcat prin doua linii punctate de minimum 30 mm și, respectiv, de minimum 50 mm lungime, destinat completării numelui sau denumirii girantului;
b) rubrica "Girat către", urmată de un spațiu marcat prin două linii punctate de minimum 30 mm și, respectiv, de minimum 50 mm lungime, destinat completării numelui sau denumirii giratarului;
c) rubrica "data", urmată de un spațiu marcat prin linie punctată de minimum 30 mm lungime, destinat completării zilei, lunii și anului efectuării operațiunii de girare;
d) spațiu marcat prin linie continuă, de minimum 30 mm lungime, sub care se află rubrica "Semnătură girant"; în dreapta acestui spațiu se află rubrica "L.S.".
ZONA 3: este alocată înscrierii de către instituția de credit trasă și beneficiarul cecului circular a informațiilor și datelor privind plata și, respectiv, încasarea cecului, precum și a modalității prin care aceste operațiuni au fost efectuate (încasare în numerar sau în cont).
ZONA 4: este alocată benzii albe, în partea inferioară a cecului, pe toată lungimea cecului, pe o lățime de 16 mm de la marginea de jos a cecului circular.
Articolul 14
Cecul de călătorie
Fața (recto) cecului de călătorie cuprinde următoarele rubrici și spații de completat (anexa nr. 5):
a) suma în litere - partea superioară a cecului de călătorie, pretipărită;
b) referința cecului, pretipărită;
c) denumirea și/sau sigla și adresa sediului instituției de credit trase, pretipărite;
d) suma în cifre - pretipărite de 3 ori: în colțul din dreapta sus, în colțul din stânga sus și la alegerea trăgătorului;
e) promisiunea necondiționată a trăgătorului de a plăti, exprimată prin mențiunea "TRĂGĂTORUL PLĂTEȘTE ACEST CEC DE CĂLĂTORIE LUI:", tipărită cu majuscule, urmată de un spațiu marcat prin linie punctată, de minimum 50 mm lungime, necesar completării numelui sau denumirii beneficiarului plății, și urmată de mențiunea "SAU LA ORDINUL SĂU, SUMA INDICATĂ, ÎN CONFORMITATE CU REGULILE ENUNȚATE PE VERSO", tipărită cu majuscule;
f) denumirea și/sau sigla trăgătorului și titlul de "CEC DE CĂLĂTORIE", poziționate opțional;
g) două spații pentru semnăturile posesorului, marcate prin două linii continue de minimum 35 mm și, respectiv, minimum 50 mm lungime, sub care se află rubricile "semnătura posesorului" și, respectiv, "CONTRASEMNAȚI ÎN PREZENȚA BENEFICIARULUI", poziționate în partea stângă și, respectiv, în partea dreaptă a cecului de călătorie;
h) un spațiu marcat printr-o linie continuă de minimum 35 mm lungime, sub care se află rubrica "Semnătura trăgătorului";
i) spațiu marcat special printr-un dreptunghi tipărit în contrast slab, de minimum 50 mm lungime și minimum 11 mm lățime, în a cărui parte superioară se află rubrica "Plătibil la"; denumirea instituției de credit plătitoare și adresa acesteia sunt pretipărite în interior, în momentul în care trăgătorul primește carnetul de cecuri de la instituția de credit al cărei client este; în partea inferioară, între paranteze, se află rubrica "(denumirea și adresa unității bancare plătitoare)";
j) rubrica "Emis la" în partea dreaptă a cecului de călătorie, urmată de un spațiu marcat prin linie continuă de minimum 35 mm lungime, necesar completării locului emiterii, și de un alt spațiu marcat special pentru completarea zilei, lunii și anului emiterii; sub aceste spații se tipăresc rubricile "(localitatea)" și, respectiv, "(data)".
Spatele (verso) cecului de călătorie (anexa nr. 6) conține:
a) rubrica "Când posesorul contrasemnează cecul de călătorie în prezența beneficiarului, trăgătorul va plăti:", urmată de un spațiu marcat prin linie continuă, de minimum 55 mm lungime, necesar completării sumei în litere; sub această linie se află rubrica "(suma în litere)", poziționată pe latura mică a spatelui (verso) cecului de călătorie;
b) rubrica "Denumirea și/sau sigla trăgătorului" în mijlocul spatelui (verso) cecului de călătorie;
c) rubrica "SUMA", sub care se află rubrica "(în cifre)", în partea stângă a cecului, poziționate opțional.
Cecul de călătorie respectă condițiile prevăzute în art. 8 privind banda albă și în art. 11 privind mențiunea "Vă rugăm ca această porțiune să nu fie scrisă sau ștampilată", încadrată de săgeți orientate în jos.
Articolul 15
Dispoziții tranzitorii și finale
Nicio mențiune nu se va afla la o distanță mai mică de 3 mm față de oricare dintre marginile cecurilor.
Prezenta normă tehnică nu se aplică cecurilor cu destinație specială, cum ar fi cecurile pentru plata alocației de stat pentru copii.
Până la data de 31 august 2008 inclusiv, Banca Națională a României și instituțiile de credit vor putea elibera clienților lor atât formulare prevăzute de prezenta normă tehnică, cât și formulare prevăzute de
Normele tehnice nr. 9/1994
privind cecul.
Începând cu data de 1 septembrie 2008, Banca Națională a României și instituțiile de credit vor elibera clienților lor numai formulare de cec conforme cu prezenta normă tehnică.
Informațiile conținute în exemplele de formulare de cec nr. 1-4 au caracter ilustrativ.
Anexele nr. 1, 2, 3, 4, 4a), 4b), 4c), 5 și 6 fac parte integrantă din prezenta normă tehnică.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu București, 5 iunie 2008. Nr. 4.
Anexa 1 -------
la norma tehnică
----------------
ZONELE CECULUI
Anexa 2 -------
la norma tehnică
----------------
DIMENSIUNILE ZONELOR CECULUI
Anexa 3 -------
la norma tehnică
----------------
CEC BARAT
Anexa 4 -------
la norma tehnică
----------------
Anexa 4 a)
---------
la norma tehnică
----------------
CEC CIRCULAR (recto)
Anexa 4 b)
---------
la norma tehnică
----------------
Anexa 4 c)
---------
la norma tehnică
----------------
CEC CIRCULAR (VERSO)
Anexa 5 -------
la norma tehnică
----------------
CEC DE CĂLĂTORIE (recto)
--------------
NOTĂ(CTCE)
Reprezentarea grafică - CEC DE CĂLĂTORIE (recto), se găsește în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 3 iulie 2008, la pagina 15 (a se vedea imaginea asociată).
Anexa 6 -------
la norma tehnică
----------------
CEC DE CĂLĂTORIE (verso)
--------------
NOTĂ(CTCE)
Reprezentarea grafică - CEC DE CĂLĂTORIE (verso), se găsește în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 3 iulie 2008, la pagina 16 (a se vedea imaginea asociată).
EXEMPLUL 1
EXEMPLU DE CEC PRELUAT DE CLIENT
DE LA INSTITUȚIA DE CREDIT
--------------
NOTĂ(CTCE)
Reprezentarea grafică - EXEMPLU DE CEC PRELUAT DE CLIENT DE LA INSTITUȚIA DE CREDIT, se găsește în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 3 iulie 2008, la pagina 16 (a se vedea imaginea asociată).
EXEMPLUL 2
EXEMPLU DE CEC REMIS BENEFICIARULUI DE CATRE TRAGATOR
EXEMPLUL 3
EXEMPLUL 4
EXEMPLU DE CEC GIRAT PREZENTAT DE ULTIMUL POSESOR
INSTITUȚIEI DE CREDIT
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.