HG nr. 712/2008
pentru aprobarea Regulamentului privind înființarea și funcționarea centrelor de consultanță și informare a consumatorilor, precum și modul de constituire a surselor de finanțare a acestora
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. II din titlul III al Legii nr. 363/2007
privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, precum și al
art. 67 și 68 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul privind înființarea și funcționarea centrelor de consultanță și informare a consumatorilor, precum și modul de constituire a surselor de finanțare a acestora, prevăzut în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Centrele de consultanță și informare a consumatorilor, prin activitățile specifice pe care le dezvoltă, contribuie la ridicarea nivelului de informare și educare a consumatorului, astfel încât acesta să poată fi capabil să ia o decizie în deplină cunoștință de cauză.
Articolul 3
Finanțarea cheltuielilor privind înființarea și funcționarea centrelor de consultanță și informare a consumatorilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale pentru Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Articolul 4
În anul 2008 se aprobă finanțarea unui singur centru de consultanță și informare a consumatorilor din sumele aprobate cu această destinație.
Criteriile de evaluare și selectare a centrelor de consultanță și informare a consumatorilor care primesc sume de la bugetul de stat se stabilesc prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale, Ovidiu Ioan Silaghi Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Dan Vlaicu Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 2 iulie 2008. Nr. 712.
Anexa
REGULAMENT privind înființarea și funcționarea centrelor de consultanță și informare a consumatorilor, precum și modul de constituire a surselor de finanțare a acestora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.