Ordinul nr. 458/2008
pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 648/2006 privind autorizarea laboratorului în vederea executării de analize pentru îngrășămintele care circulă pe piață, a inspectorilor împuterniciți să execute controlul, privind aprobarea modelului de legitimație, a indicativului ștampilei și a zonei de exercitare a acestei activități
prezumat în vigoare
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 63.547/2008 al Direcției generale de inspecții tehnice și control și, respectiv, nr. 122.429/2008 al Direcției generale implementare politici agricole,
în temeiul art. 27, 30 și 33 din
Regulamentul (CE) nr. 2003/2003
al Parlamentului European și al Consiliului (CE) din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii de ratificare a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană nr. 157/2005,
în baza prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 385/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:
Articolul I
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 648/2006
privind autorizarea laboratorului în vederea executării de analize pentru îngrășămintele care circulă pe piață, a inspectorilor împuterniciți să execute controlul, privind aprobarea modelului de legitimație, a indicativului ștampilei și a zonei de exercitare a acestei activități, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 12 octombrie 2006, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Se autorizează în vederea executării de analize pentru îngrășămintele care circulă pe piață laboratorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului - ICPA București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie - ICECHIM, Laboratorul Explozivi și Tehnici de Împușcare LETI aparținând de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă - INSEMEX, precum și laboratoarele oficiilor de studii pedologice și agrochimice județene care sunt acreditate de Asociația de Acreditare din România - RENAR."
2. La articolul 2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Se repartizează posturile care exercită inspecția tehnică și controlul fertilizanților, astfel:
a) la nivel central se repartizează două posturi în cadrul Direcției de inspecții tehnice și control în sectorul vegetal;
b) la nivel local se repartizează un număr de 42 de posturi, câte un post în cadrul fiecărei direcții pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București;
c) în funcție de volumul de activități în acest domeniu, direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București pot suplimenta numărul de posturi aferent acestei activități prin redistribuire din numărul total de posturi existent la nivelul direcției."
3. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:
"Art. 2^1. - (1) Valabilitatea testului de rezistență la detonare pentru îngrășăminte cu un procent mai mare de 28% azot este de 6 luni, în condițiile respectării fișei tehnice de securitate a îngrășământului. Testul de rezistență la detonare trebuie repetat ori de câte ori se repune în funcțiune instalația de prelucrare sau suferă modificări tehnologice pe fluxul de fabricație.
(2) Producătorii de îngrășăminte chimice care produc îngrășăminte cu un procent mai mare de 28% azot au obligația să preleve proba de îngrășământ în prezența inspectorului împuternicit să efectueze controlul, în vederea trimiterii acesteia pentru efectuarea testului de rezistență la detonare."
4. La articolul 4, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Nivelul tarifelor privind analizele chimice ale îngrășămintelor se stabilește de laboratoarele autorizate prin prezentul ordin, pe baza justificării elementelor de costuri, specifice fiecărei determinări."
5. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Dacian Cioloș București, 17 iulie 2008. Nr. 458.
Anexa -----
(Anexa nr. 1 la
-------------------------------------
REPARTIZAREA TERITORIALĂ
a organismelor de control din cadrul Inspecției Tehnice
și Controlul Fertilizanților
Nr. crt.
Județul în care se exercită activitatea
Numărul de posturi
1.
Alba
1
2.
Arad
1
3.
Argeș
1
4.
Bacău
1
5.
Bihor
1
6.
Bistrița-Năsăud
1
7.
Botoșani
1
8.
Brașov
1
9.
Brăila
1
10.
Buzău
1
11.
Caraș-Severin
1
12.
Călărași
1
13.
Cluj
1
14.
Constanța
1
15.
Covasna
1
16.
Dâmbovița
1
17.
Dolj
1
18.
Galați
1
19.
Giurgiu
1
20.
Gorj
1
21.
Harghita
1
22.
Hunedoara
1
23.
Ialomița
1
24.
Iași
1
25.
Maramureș
1
26.
Mehedinți
1
27.
Mureș
1
28.
Neamț
1
29.
Olt
1
30.
Prahova
1
31.
Satu Mare
1
32.
Sălaj
1
33.
Sibiu
1
34.
Suceava
1
35.
Teleorman
1
36.
Timiș
1
37.
Tulcea
1
38.
Vaslui
1
39.
Vâlcea
1
40.
Vrancea
1
41.
Ilfov
1
42.
București
1
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.