Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 627/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108^5 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
29 mai 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 555 din 23 iulie 2008
Citat de
143 de acte
Citează
1 act
Structură
0 articole · 7.536 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Decizii de neconstituționalitate 1

  • Decizia nr. 179/2025 8 aprilie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. k) …

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108^5 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicanor George Ene în Dosarul nr. 36.752/3/2006 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se prezintă mandatarul autorului excepției, domnul Dragoș Marian Ene, partea Denisa Mariana Hordănescu, reprezentată prin avocat Constantin Ianculescu, și Primăria Sectorului 2 București, reprezentată prin consilier juridic Alice Ciovlică, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dosarul fiind în stare de judecată, mandatarul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Curtea, în temeiul art. 68 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă, învederează reprezentantului autorului excepției că, întrucât mandatul este dat unei persoane care nu are calitatea de avocat și nici pe cea de licențiată în drept, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat. De asemenea, Curtea pune în vedere mandatarului că are dreptul să depună note scrise în susținerea criticilor de neconstituționalitate.

Prin urmare, mandatarul depune la dosar concluzii scrise privind admiterea excepției de neconstituționalitate.

Consilierul juridic al Primăriei Sectorului 2 București apreciază că dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei la instanța de fond. De altfel, arată că asupra constituționalității acestora Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, respingând criticile cu un atare obiect.

Avocatul părții Denisa Mariana Hordănescu solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și invocă jurisprudența constantă a Curții în această materie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât critica vizează probleme care excedează competenței Curții, respectiv interpretarea și aplicarea legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 36.752/3/2006, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108^5 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicanor George Ene.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că este o victimă a corupției instituționalizate și critică modul de aplicare a dispozițiilor art. 108^5 din Codul de procedură civilă.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că, prin textul de lege criticat, legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare a soluționării cauzelor civile prin exercitarea unei căi de atac devolutive împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de reexaminare a măsurilor dispuse potrivit art. 108^4 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră critica de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 108^5 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conținut: "Împotriva încheierii prevăzute la art. 108^4 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.

Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.

Cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1, 2, 4, 8, 11, 15, 21, 30, 36, 38, 44, 52, 53, 54, 57, 69, 82, 125, 126, 127, 134, 136, 142, 146, 147, 148.

Examinând excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, precum și argumentele invocate de autorul acesteia, Curtea constată că, pe lângă faptul că pretinsa neconstituționalitate este dedusă exclusiv din modul de aplicare a prevederilor art. 108^5 din Codul de procedură civilă de către instanța judecătorească, autorul excepției se limitează în a enumera textele constituționale considerate a fi încălcate, fără a preciza în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală.

Prin urmare, excepția nu este motivată, nefiind respectate dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate". În mod constant, jurisprudența instanței constituționale a stabilit că sesizările de neconstituționalitate adresate Curții fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptățite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituțional.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108^5 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicanor George Ene în Dosarul nr. 36.752/3/2006 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.