Decizia nr. 341/1997

Costica Bulai - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 lit. e), art. 7, lit. e) art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 alin. 1-6, art. 13 alineatul ultim, art. 16 alin. 2, art. 19 și ale

art. 21 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța naționala a României, ridicată de inculpatul Bucur Constantin în Dosarul nr. 591/1996, aflat pe rolul Tribunalului Militar Teritorial București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 septembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și a părților, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea Constituțională, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 12 septembrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Tribunalul Militar Teritorial București, prin Încheierea din 21 aprilie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 591/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. e), art. 7 în întregul său și, în special, ale lit. e) art. 10, art. 11, art. 12, art. 13, art. 16 alin. 2, art. 19 și ale

art. 21 din Legea nr. 51/1991 , invocată de inculpatul Bucur Constantin.

Din încheierea de sesizare, ca și din actele anexate la aceasta, rezultă ca Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție - Secția Parchetelor Militare a dispus trimiterea în judecata a inculpatului Bucur Constantin, căpitan în rezerva, pentru faptele de a fi cules și transmis, în afară cadrului legal, informații cu caracter secret și de a fi divulgat și folosit, în afară cadrului legal, date și informații privind viața particulară, onoarea sau reputația unor persoane, date și informații cunoscute incidental în cadrul obținerii datelor privind siguranța naționala, și de a fi sustras un număr de 32 de casete audio din unitatea militară, fapte prevăzute și pedepsite de art. 19 alin. 1, de

art. 21 alin. 2 din Legea nr. 51/1991

și de art. 208 alin. 1 din Codul penal.

În afară Tribunalului Militar Teritorial București, inculpatul Bucur Constantin a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale mai jos menționate, în esenta, pentru următoarele motive:

- prin

Legea nr. 51/1991

nu se defineste noțiunea de secret în întregul său conținut. În acest sens, se invoca reglementarea cuprinsă în art. 10, care precizează ca activitatea de informații pentru realizarea siguranței naționale este secreta, și pe cea cuprinsă în art. 11, care prevede că întreaga activitate de acest gen este secreta, fără însă sa enumere actele, materialele și operațiunile secrete; pentru a incrimina o activitate, aceste elemente trebuie prevăzute într-un "text specific". Este necesar deci să se reglementeze prin lege sau hotărâre a Guvernului "exact ce constituie secret". Fără o asemenea reglementare "se transfera prerogativele legislative unor instituții neabilitate de Constituție". În ceea ce-l privește pe autorul excepției, elementele materiale purtătoare de informații secrete sunt determinate numai printr-un ordin al directorului Serviciului Roman de Informații, ceea ce contravine dispozițiilor art. 123 alin. (2) din Constituție, care prevăd ca "judecătorii sunt independenți și se supun numai legii". Or, în speta, judecătorii sunt ținuți sa aprecieze asupra unor aspecte hotărâtoare privind caracterul penal al faptelor reținute în sarcina inculpatului, cuprinse într-un ordin administrativ, act juridic cu o forta de reglementare minora. Pe lângă aceasta reglementare lacunara, legea utilizează termeni diferiți pentru noțiunea de secret (dispozițiile art. 3 lit. e), art. 11, art. 12 și ale

art. 19 din Legea nr. 51/1991 );

- dispozițiile

art. 13 din Legea nr. 51/1991 , care permit interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, contravin prevederile art. 28 din Constituție care garantează inviolabilitatea secretului acestora;

- dispozițiile art. 7 în întregul său și, în special, cele cuprinse în art. 7 lit. e), care reglementează atribuțiile Consiliului Suprem se Apărare a Tarii, sunt neconstituționale, pentru ca stabilesc atribuții ce exced celor fixate prin prevederile art. 117 alin. (2) și ale art. 118 din Constituție, este încălcat principiul separației puterilor în stat, "incalcand prerogativele Parlamentului și ale Guvernului, asa cum rezultă ele din art 58, art. 107 și art. 114 din legea fundamentală";

- sunt, de asemenea, neconstituționale și prevederile art. 11 din aceeași lege, pentru ca instanțele judecătorești nu sunt enumerate printre instituțiile cărora le pot fi comunicate informații din domeniul siguranței naționale;

- dispozițiile art. 13 alineatul ultim, care privesc dreptul cetățeanului lezat de a se adresa cu plângere procurorului ierarhic superior celui care a emis mandatul, sunt neconstituționale, în raport cu dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, întrucât nu prevăd obligația și termenele în care trebuie să se răspundă la plângere;

- prevederile

art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1991

sunt anacronice și lacunare, pentru ca interdicția interceptarii abuzive a convorbirilor telefonice nu este urmată de o dispoziție care să prevadă sancțiuni;

- prevederile

art. 21 din Legea nr. 51/1991

sunt neconstituționale comparativ cu dispozițiile art. 26 din Constituție. Incriminarea din lege asigura doar aparent viața intima a persoanelor, câtă vreme nu condiționeaza răspunderea penală de plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Prevăzând urmărirea din oficiu, legea "mărește exponential atentatul la viața intima, fortand partea vătămată să se lase ocrotită" chiar împotriva voinței sale.

Fața de excepția ridicată, asa cum rezultă din încheiere, partea civilă - Serviciul Roman de Informații - și reprezentantul Ministerului Public și-au exprimat atât oral, cat și în scris, punctele de vedere, care sunt asemănătoare, și anume:

- în legătură cu noțiunea de secret de stat, se afirma ca aceasta este definită prin Legea nr. 23 din 17 decembrie 1971 privind apărarea secretului de stat în Republica Socialistă România și prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 19 din 14 ianuarie 1972 privind unele măsuri în legătură cu apărarea secretului de stat, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 814/1991. Aceste acte normative sunt în vigoare, nu contravin, prin conținutul lor, prevederilor Constituției și prevăd informațiile, datele și documentele care constituie secret de stat. Aceeași notiune este reglementată și prin art. 45 din Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Roman de Informații;

- cu privire la al doilea aspect de neconstituționalitate, se susține că nu exista discrepanta între dispozițiile art. 28 din Constituție și prevederile

art. 13 din Legea nr. 51/1991 , întrucât, potrivit art. 49 din legea fundamentală, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns prin lege, între altele, și pentru apărarea siguranței naționale;

- referitor la cel de-al treilea aspect de neconstituționalitate, se arata ca, față de prevederile art. 118 din Constituție, apare justificat să fie prevăzute atribuțiile specifice ale Consiliului Suprem de Apărare a Tarii în Legea siguranței naționale a României;

- nu constituie aspect de neconstituționalitate faptul ca instanțele de judecată nu sunt incluse, potrivit

art. 11 din Legea nr. 51/1991 , între instituțiile cărora li se pot comunică informații din domeniul siguranței naționale, pentru ca instanța judecătorească sesizată ia cunoștința de toate datele, informațiile și documentele din domeniul siguranței naționale, aflate la dosar, iar pe de altă parte, ea are dreptul și îndatorirea de a administra probe în procesul penal, fără a distinge între caracterul secret sau nesecret al acestora;

- cu privire la critica adusă

art. 13 alineatul ultim din Legea nr. 51/1991 , se apreciază ca nici aceste dispoziții nu prezintă aspecte de neconstituționalitate, deoarece organele competente, sesizate cu plângere, fac verificări prin efectuarea actelor premergătoare necesare începerii urmăririi penale în temeiul normelor din Codul de procedură penală. Se susține, în continuare, ca dispoziția legală în discuție nu este dintre cele de care depinde judecarea cauzei;

- de asemenea, dispozițiile art. 16 alin. 2 din aceeași lege nu sunt neconstituționale, întrucât în cuprinsul art. 20 din lege sunt prevăzute sancțiuni pentru interceptarea abuzivă a convorbirilor telefonice;

- se susține, în continuare, ca și critica ce vizează neconstituționalitatea prevederilor

art. 21 din Legea nr. 51/1991

este neîntemeiată, întrucât textul criticat da expresie prevederii art. 26 alin. (1) din Constituție, potrivit căreia "Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intima, familială și privată". Nu se poate considera ca neconstitutionala dispoziția care obliga autoritatea publică sa intervină din oficiu în apărarea valorilor sociale menționate, cu atât mai mult cu cat dispoziția legală atacată este în concordanta cu pactele și cu tratatele internaționale în materie.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituțională a fost trimisa fiecărei Camere a Parlamentului și Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul de vedere primit de la Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunități și validari a Senatului se arata ca prevederile

Legii nr. 51/1991

sunt constituționale și, ca atare, excepția de neconstituționalitate ridicată în fața instanței este nefondata. Se precizează ca aplicarea corecta a legilor tarii tine de situația de fapt și numai instanța judecătorească poate hotărî, în funcție de probele administrate.

În punctul de vedere primit de la Guvern se arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile

Legii nr. 51/1991

nu contravin dispozițiilor Constituției. Se observa, totodată, ca autorul excepției nu a formulat nici un argument în susținerea acesteia. De asemenea, se observa ca, potrivit Legii nr. 47/1992, în fața instanțelor judecătorești nu se poate invoca neconstituționalitatea unei legi în întregime, iar, dacă se ivesc astfel de cazuri, initiatorul excepției trebuie să indice, pentru fiecare dispoziție atacată, prevederea constituțională incalcata.

Camera Deputaților nu a trimis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Senatului și Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului și dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138/1997, Curtea Constituțională este competența să se pronunțe asupra excepției, deoarece, deși

Legea nr. 51/1991

a fost adoptată înainte de intrarea în vigoare a Constituției, pe baza dispozițiilor sale s-au născut raporturi juridice după intrarea în vigoare a acesteia.

Retinand ca fondul cauzei îl formează răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de culegere, transmitere, divulgare și folosire de informații în afară cadrului legal, precum și a infracțiunilor de furt, din examinarea dosarului se constată că, prin excepția de neconstituționalitate invocată, sunt atacate și dispozițiile legale de care nu depinde soluționarea cauzei. Potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate privind dispoziții legale fără legătură cu cauza este inadmisibila.

Curtea Constituțională constata că nu sunt incidente în cauza:

- dispozițiile art. 7 și, în special, ale

art. 7 lit. e) din Legea nr. 51/1991 , care reglementează atribuțiile Consiliului Suprem de Apărare a Tarii în domeniul siguranței naționale;

- dispozitile

art. 11 din Legea nr. 51/1991 , prin care se prevăd instituțiile cărora li se pot comunică informații din domeniul siguranței naționale;

- dispozițiile

art. 13 alin. 1-6 din Legea nr. 51/1991 , care reglementează autorizarea desfășurării unor activități în scopul culegerii de informații în cazurile ce constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României;

- dispozițiile art. 13 alineatul ultim din aceeași lege, referitoare la posibilitatea oricărui cetățean de a se adresa cu plângere procurorului anume desemnat, ierarhic superior celui care a emis mandatul, pentru orice vătămare adusă prin activitățile ce fac obiectul mandatului;

- dispozițiile

art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1991 , care, în ipoteza II, reglementează răspunderea juridică a celor vinovați, între altele, de obținerea și trimiterea informațiilor în afară cadrului legal.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 și ale

art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1991 , Curtea constata ca aceasta este inadmisibila și pentru motivul ca autorul excepției nu a indicat nici o prevedere constituțională care ar fi încălcat prin dispozițiile atacate. Astfel, asa cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituționale numai prevederile legale care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției. De asemenea, conform art. 12 alin. (2) din aceeași lege, sesizările adresate Curții trebuie motivate, iar potrivit art. 144 lit. c) din legea fundamentală și art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să se pronunțe numai în limitele sesizării. Prin urmare, neindicarea de către autorul excepției a normelor constituționale în raport cu care considera ca sunt constituționale dispozițiile legale atacate constituie, de asemenea, un motiv de respingere, întrucât excepția ridicată nu constituie, în sensul constituțional al termenului, o excepție de neconstituționalitate. Dacă instanța de contencios constituțional s-ar socoti competența să se pronunțe asupra unei asemenea excepții, ea s-ar substitui părții în ceea ce privește invocarea motivului de neconstituționalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constituționalitate, ceea ce este inadmisibil.

Privitor la critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. 3 lit. e), art. 10, art. 11, art. 12 și ale

art. 19 din Legea nr. 51/1991 , în sensul că noțiunea de secret este utilizata fără să fie legal definită, ceea ce în opinia autorului excepției contravine prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituție, se constată că noțiunea în discuție este definită prin lege specială. Aceasta este Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Roman de Informații, care reglementează secretul de stat prin dispozițiile alin. 1 și 2 ale art. 45, având următorul cuprins:

"Documentele interne de orice fel ale Serviciului Roman de Informații au caracter de secret de stat, se păstrează în arhiva sa proprie și nu pot fi consultate decât cu aprobarea directorului, în condițiile legii.

Documentele, datele și informațiile Serviciului Roman de Informații pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare."

Este incontestabil ca în sfera de activitate a Serviciului Roman de Informații este aplicabilă prevederea din legea specială, întrucât autorul excepției avea calitatea de ofițer al menționatei instituții, în momentul săvârșirii faptelor pentru care este tras la răspundere penală.

De altfel, autorul excepției nu a pus în discuție legitimitatea constituțională a acestor dispoziții.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor

art. 21 din Legea nr. 51/1991 , care incrimineaza divulgarea sau folosirea în afară cadrului legal, de către salariații serviciilor de informații, a informațiilor cunoscute incidental în cadrul datelor necesare siguranței naționale, privind viața particulară, onoarea sau reputația persoanelor, se constată că este neîntemeiată.

Autorul excepției considera ca dispoziția atacată ar trebui sa condiționeze pornirea acțiunii pentru tragerea la răspundere penală a celor vinovați de săvârșirea infracțiunii, de plângerea prealabilă a persoanei vătămate, întrucât, potrivit opiniei sale, fapta incriminata este o infracțiune contra persoanei. În lipsa unei astfel de prevederi, acțiunea penală se declanseaza din oficiu. Astfel fiind, textul legal atacat nu numai că nu ocrotește dreptul la o viața intima, dar, mai mult, el permite imixtiunea autorităților publice în viața personală a cetățenilor, ceea ce contravine prevederilor art. 26 din Constituție, care prevăd, pe de o parte, obligația autorităților publice să respecte și sa ocroteasca viața intima, familială și privată, iar pe de altă parte, dreptul persoanei fizice sa dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile acestora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Dacă s-ar considera ca fapta penală prevăzută în art. 21 este o infracțiune contra persoanei, trebuie arătat ca în art. 13 alineatul ultim din lege acțiunea penală se pornește la plângerea prealabilă a celui vătămat, astfel încât nici în aceasta ipoteza textul legal atacat nu ar contraveni Constituției.

Curtea constata însă ca dispozițiile

art. 21 din Legea nr. 51/1991

urmăresc apărarea secretului de stat, valoarea socială menita sa concure la realizarea siguranței naționale, chiar dacă incidental este ocrotit și dreptul persoanei la respect pentru viața sa privată și de familie, la domiciliu și corespondenta.

Valoarea socială ocrotită fiind în interes public major pentru siguranța naționala, este incontestabil ca acțiunea penală pornește din oficiu, la cererea Ministerului Public, care, potrivit prevederilor art. 130 din Constituție, reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, al art. 2, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. e, art. 7, art. 7 lit. e), art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 alin. 1-6, art. 13 alineatul ultim, art. 16 alin. 2, art. 19 și ale

art. 21 din Legea nr. 51/1991

privind siguranța naționala a României, ridicată de inculpatul Bucur Constantin în Dosarul nr. 591/1996 al Tribunalului Militar Teritorial București.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 1997.