Decizia nr. 797/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia Miu - prim-magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă într-o cauză având ca obiect un litigiu de muncă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 27 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 8.115/83/2006, Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor alin. (2) al

art. 26 din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată din oficiu de către această instanță într-o cauză având ca obiect un litigiu de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile alin. (2) al

art. 26 din Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, în măsura în care acest text ar fi interpretat în sensul că plângerile formulate împotriva măsurilor disciplinare aplicate personalului clerical excedează în totalitate competența materială a instanțelor de drept comun, ceea ce reprezintă o îngrădire a accesului la justiție în cazul litigiilor de altă natură decât contravențională și penală.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt neconstituționale întrucât îngrădesc accesul liber la justiție, potrivit căruia legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul acestui drept nicio categorie sau niciun grup social.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art.146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Autorul excepției de neconstituționalitate critică alin. (2) al

art. 26 din Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, având următorul cuprins:

"(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice."

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cuprinse la art. 21 referitoare la accesul liber la justiție.

Critica de neconstituționalitate vizează, în esență, existența în cadrul cultelor a organelor proprii de judecată pentru probleme de disciplină internă, care sunt de natură să îngrădească exercițiul dreptului de acces liber la justiție al personalului cultelor religioase.

Curtea reține că, în scopul examinării excepției, se impune analizarea naturii juridice a unităților de cult și a raporturilor acestora cu statul român, așa cum rezultă din dispozițiile art. 29 alin. (1)-(6) din Constituție, potrivit cărora:

"(1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.

(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate."

Văzând aceste dispoziții, Curtea constată că alcătuirea cultelor religioase este compusă din totalitatea credincioșilor de o anumită religie, că ele sunt autonome față de stat și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. Așadar, cultele au un rol spiritual în societatea românească, fiind evident că natura lor juridică nu este cea a unor entități statale, deoarece ele sunt autonome față de stat. Disciplina internă a unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate desăvârșirii rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Cât privește statul, Curtea Constituțională reține că acesta este o organizație politică care își realizează atribuțiile prin exercitarea funcțiilor publice. Or, statul nu exercită funcții publice și în domeniul activității interne a cultelor religioase. De aceea, normele juridice emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile și personalului cultelor religioase.

Față de acestea, Curtea constată că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție privind accesul la justiție. Astfel, instanțele de judecată nu sunt competente să exercite funcția de înfăptuire a justiției în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie, nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte. De altfel, Curtea reține că este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârșite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului.

Deosebit de aceasta, Curtea constată că dispozițiile alin. (3) al textului criticat instituie garanția liberului acces la justiție pentru membrii clerului, în cazul contravențiilor și infracțiunilor, adică în cazul săvârșirii unor acte antisociale, stabilite prin norme generale.

Așadar, Curtea Constituțională reține că dispozițiile criticate nu restrâng dreptul personalului cultelor religioase de acces la justiție atunci când se urmărește restabilirea ordinii de drept în baza normelor juridice de aplicabilitate generală, ca de exemplu: materie civilă, comercială, administrativă, penală, contravențională etc.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 8.115/83/2006 de Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 iulie 2008.