Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 751/2008

pentru modificarea Normelor metodologice privind etichetarea alimentelor, prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor

prezumat în vigoare

Data actului
9 iulie 2008
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 589 din 6 august 2008
Citat de
1 act
Citează
3 acte
Structură
3 articole, 1 anexă · 6.560 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 106/2002 7 februarie 2002 (prevederi anume) privind etichetarea alimentelor

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Normele metodologice privind etichetarea alimentelor, prevăzute în anexa nr. 1 la

Hotărârea Guvernului nr. 106/2002

privind etichetarea alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 6 alineatul (1), literele d) și e) vor avea următorul cuprins:

"d) pentru alimentele provenite din spațiul comunitar și/sau extracomunitar este admisă utilizarea denumirii comerciale sub care alimentul este legal fabricat și comercializat în țara producătoare din spațiul comunitar și/sau extracomunitar; totodată, în cazul în care prin aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice, în special ale art. 5, această denumire nu permite consumatorului cunoașterea naturii reale a alimentului și distingerea acestuia de alimente cu care s-ar putea confunda, denumirea comercială trebuie să fie însoțită de o altă informație descriptivă care să apară în vecinătatea acesteia;

e) în mod excepțional, nu se utilizează denumirea comercială din țara producătoare din spațiul comunitar și/sau extracomunitar în cazul în care alimentul se diferențiază în mod esențial de cel cunoscut de consumator sub această denumire, în ceea ce privește compoziția sau fabricația, iar prevederile lit. d) nu sunt suficiente pentru a asigura informarea corectă a acestuia."

2. La articolul 15, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 15. - (1) Orice aliment nepreambalat, prezentat spre comercializare consumatorului final ori operatorilor economici care prepară hrană pentru populație, sau alimentele ambalate la locurile de vânzare la cererea cumpărătorului ori preambalate în vederea vânzării lor imediate trebuie să aibă înscrise denumirea conform prevederilor art. 5, data durabilității minimale sau data limită de consum și ingredientele cuprinse în anexa nr. 1f). Înscrierea se face pe produs, pe un afiș, anunț sau în orice altă formă, fără risc de confuzie."

3. Anexa nr. 1f) se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.

Articolul III

Prezenta hotărâre transpune prevederile Directivei Comisiei 2007/68/CE din 27 noiembrie 2007 de modificare a anexei a III-a la

Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2000/13/CE

privind anumite ingrediente alimentare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE), seria L, nr. 310 din 28 noiembrie 2007.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul pentru întreprinderi mici și mijlocii,
comerț, turism și profesii liberale,
Ovidiu Ioan Silaghi
Președintele Autorității Naționale
pentru Protecția Consumatorilor,
Dan Vlaicu
p. Ministrul sănătății publice,
Raed Arafat
Ministrul agriculturii
și dezvoltării rurale,
Dacian Cioloș
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat
București, 9 iulie 2008.
Nr. 751.

Anexa ------

[Anexa nr. 1f) la normele metodologice]

---------------------------------------

LISTA

cuprinzând ingredientele prevăzute la

art. 7 alin. (6^2) și (11)-(14)

1. Cereale care conțin gluten (grâu, secară, orz, ovăz, grâu spelt, grâu mare sau hibrizi ai acestora) și produse derivate, exceptând:

a) siropurile de glucoză obținute din grâu, inclusiv dextroza*);

b) maltodextrinele obținute din grâu*);

c) siropurile de glucoză obținute din orz;

d) cerealele folosite la producerea de distilate sau alcool etilic de origine agricolă pentru băuturi spirtoase și alte băuturi alcoolice.

2. Crustacee și produse derivate

3. Ouă și produse derivate

4. Pește și produse derivate, exceptând:

a) gelatina de pește folosită ca suport pentru preparatele de vitamine sau carotenoide;

b) gelatina de pește sau ihtiocolul folosit la limpezirea berii sau a vinului.

5. Arahide și produse derivate

6. Soia și produse derivate, exceptând:

a) uleiul și grăsimile de soia, complet rafinate*);

b) amestecul natural de tocoferoli (E306), tocoferolul D-alfa natural, acetatul de tocoferol D- alfa natural, succinatul de tocoferol D-alfa natural, obținuți din soia;

c) fitosteroli și esteri de fitosterol derivați din uleiuri vegetale extrase din soia;

d) esterul de stanol vegetal produs din sterolii obținuți din uleiuri vegetale extrase din soia.

7. Lapte și produse derivate (inclusiv lactoză), exceptând:

a) zerul folosit la producerea de distilate sau alcool etilic de origine agricolă pentru băuturi spirtoase și alte băuturi alcoolice;

b) lactitolul.

8. Fructe cu coajă, de exemplu migdale (Amygdalus communis L.), alune de pădure (Corylus avellana), nuci (Juglans regia), anacarde (Anacardium occidentale), nuci Pecan [Carya illinoiesis (Wangenh.) K. Koch], nuci de Brazilia (Bertholletia excelsa), fistic (Pistacia vera), nuci de macadamia și nuci de Queensland (Macadamia ternifolia) și produse derivate, exceptând nucile folosite la producerea de distilate sau alcool etilic de origine agricolă pentru băuturi spirtoase și alte băuturi alcoolice.

9. Țelină și produse derivate

10. Muștar și produse derivate

11. Semințe de susan și produse derivate

12. Dioxid de sulf și sulfiți în concentrații de peste 10 mg/kg sau 10 mg/litru, exprimate în SO(2)

13. Lupin și produse derivate

14. Moluște și produse derivate.

-------------

*) Și produsele obținute din acestea, în măsura în care procesul la care sunt supuse nu poate crește nivelul de alergenicitate estimat de EFSA (European Food Safety Authority) pentru produsul de bază din care au fost obținute.

-------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.