Ordinul nr. 597/2008
privind stabilirea conținutului-cadru, întocmirea și avizarea documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții noi și/sau lucrărilor de intervenții la construcții existente, cuprinse în programele Ministerului Internelor și Reformei Administrative
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Ordinul nr. 82/2015 24 iulie 2015 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului internelor și reformei administrat…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 10/1995 18 ianuarie 1995 (prevederi anume) privind calitatea în construcții
Având în vedere prevederile
art. 42 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, ale
art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008
privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții,
în temeiul
art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, aprobată cu modificări prin
ministrul internelor și reformei administrative emite următorul ordin:
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
La nivelul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, denumit în continuare M.I.R.A., funcționează Consiliul tehnico-economic, în scopul analizării și avizării studiilor de prefezabilitate și fezabilitate ale obiectivelor de investiții, precum și a documentațiilor de avizare pentru lucrările de intervenții la construcții existente, cuprinse în programele ministerului.
Articolul 2
Pentru lucrările de investiții/intervenții în competența de aprobare a Guvernului, obținerea avizului Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe, precum și elaborarea proiectului de hotărâre a Guvernului se fac prin grija unității beneficiare, după obținerea avizului Consiliului tehnico-economic.
Articolul 3
În înțelesul prezentului ordin, sintagmele "analiză cost-beneficiu", "documentație de avizare pentru lucrări de intervenții", "investiție publică majoră", "lucrări de intervenții", "studiu de fezabilitate" și "studiu de prefezabilitate" au înțelesurile prevăzute în
art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008
privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții.
Definițiile unor termeni și expresii specifice prezentului ordin sunt prezentate în anexa nr. 1.
Capitolul II Funcționarea și atribuțiile Consiliului tehnico-economic
Secțiunea 1 Funcționarea Consiliului tehnico-economic
Articolul 4
Consiliul tehnico-economic este format din reprezentanți ai M.I.R.A. Componența Consiliului tehnico-economic este prevăzută în anexa nr. 2.
Consiliul tehnico-economic este condus de un președinte, secretarul general al M.I.R.A. În lipsa președintelui, ședințele Consiliului tehnico-economic sunt conduse, prin delegare, de vicepreședinte, directorul general al Direcției generale management logistic și administrativ.
Pregătirea și desfășurarea lucrărilor Consiliului tehnico-economic se asigură de secretariatul acestuia, care funcționează în cadrul Direcției generale management logistic și administrativ, denumit în continuare Secretariat.
Articolul 5
Consiliul tehnico-economic își desfășoară lucrările în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi.
În cazul în care, din motive obiective, un membru nu poate participa la ședință, acesta este reprezentat, pe bază de împuternicire, de înlocuitorul său legal, care are drept de vot.
Convocarea membrilor pentru ședință se face prin grija secretarului, de regulă, cu minimum 5 zile înainte de data desfășurării ori în timp util.
Articolul 6
La ședințele Consiliului tehnico-economic participă și beneficiarii investițiilor ce urmează a fi analizate, pentru susținerea necesității și oportunității investițiilor propuse spre avizare.
În funcție de complexitatea lucrărilor, la ședințele Consiliului tehnico-economic pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai altor instituții/structuri din subordinea/coordonarea M.I.R.A.
Articolul 7
Membrii Consiliului tehnico-economic răspund pentru întreaga activitate de verificare și avizare a documentațiilor tehnico-economice.
Articolul 8
Mapa de lucru a ședinței Consiliului tehnico-economic este pusă la dispoziția membrilor cu cel puțin 3 zile înaintea datei de desfășurare a ședinței și conține:
a) agenda de lucru;
b) notele de prezentare aferente documentațiilor supuse aprobării;
c) documentația tehnico-economică aferentă lucrărilor supuse analizei.
Articolul 9
Pentru rezolvarea problemelor curente care apar în intervalul dintre ședințe se constituie Biroul Consiliului tehnico-economic, denumit în continuare Birou. Componența Biroului este prevăzută în anexa nr. 3.
Hotărârile Biroului se aduc la cunoștința plenului Consiliului tehnico-economic în prima ședință.
Secțiunea 2 Atribuțiile Consiliului tehnico-economic
Articolul 10
Consiliul tehnico-economic are ca atribuții principale:
1. analizarea și avizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate aferente obiectivelor noi de investiții:
a) aflate în competența de aprobare a Guvernului (prin hotărâre a Guvernului);
b) aflate în competența de aprobare a ordonatorului principal de credite;
c) aflate în competența de aprobare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite;
2. analizarea și avizarea documentațiilor de avizare aferente lucrărilor de intervenții la construcțiile existente:
a) aflate în competența de aprobare a ordonatorului principal de credite;
b) aflate în competența de aprobare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite;
3. analizarea și avizarea documentelor și documentațiilor pentru care sunt necesare actualizări ale devizelor generale, precum și modificări ale soluțiilor și indicatorilor tehnico-economici.
Capitolul III Atribuțiile Secretariatului Consiliului tehnico-economic
Articolul 11
Secretariatul are următoarele atribuții:
a) primește și înregistrează documentațiile propuse spre analiză și avizare. Documentațiile incomplete se restituie beneficiarilor pentru completare;
b) întocmește ordinea de zi și convocatorul ședințelor;
c) comunică celor interesați data întâlnirii și agenda de lucru a Consiliului tehnico-economic, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3), după aprobarea de către președintele Consiliului tehnico-economic a ordinii de zi și a convocatorului ședințelor;
d) pregătește mapele de lucru pentru membrii și invitații Consiliului tehnico-economic;
e) întocmește avizul Consiliului tehnico-economic și ordinul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, în condițiile art. 19 alin. (2);
f) întocmește procese-verbale de avizare, urmărește introducerea în documentații a condițiilor și recomandărilor stabilite prin concluziile ședinței de avizare;
g) întocmește și păstrează registrul unic al proceselor-verbale de ședință și registrul avizelor și ordinelor emise;
h) transmite avizele și documentele astfel avizate ordonatorilor de credite, în vederea emiterii ordinului de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, în condițiile art. 19 alin. (3); la cerere, documentele avizate pot fi transmise, după caz, și persoanelor autorizate interesate;
i) numerotează și înregistrează avizele și ordinele într-un registru constituit special în acest scop;
j) întocmește anual un raport privind activitatea Consiliului tehnico-economic;
k) păstrează un exemplar din documentația supusă avizării;
l) întocmește baza de date și gestionează arhiva Consiliului tehnico-economic.
Capitolul IV Avizarea documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții noi și/sau lucrărilor de intervenții la construcții existente
Secțiunea 1 Documentații tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții noi și/sau lucrărilor de intervenții la construcții existente
Articolul 12
Documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții noi și/sau lucrărilor de intervenții la construcții existente sunt prezentate în anexele nr. 4-10, după cum urmează:
a) conținutul-cadru al studiului de prefezabilitate - anexa nr. 4;
b) conținutul-cadru al studiului de fezabilitate - anexa nr. 5;
c) conținutul-cadru al documentației de avizare a lucrărilor de intervenții la construcții existente - anexa nr. 6;
d) conținutul-cadru al proiectului tehnic - anexa nr. 7;
e) metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții - anexa nr. 8;
f) devizul general privind cheltuielile necesare realizării unei investiții - anexa nr. 9;
g) devizul pe obiect privind cheltuielile necesare realizării unei investiții - anexa nr. 10.
Secțiunea 2
Etapele de întocmire și avizare a documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții noi și/sau lucrărilor de intervenții la construcții existente
Articolul 13
Etapele de întocmire și avizare a documentațiilor tehnico-economice în fazele studiu de prefezabilitate și studiu de fezabilitate pentru lucrările de investiții sunt prevăzute în anexa nr. 11.
Etapele de întocmire și avizare a documentațiilor pentru lucrările de intervenții la construcții existente sunt cuprinse în anexa nr. 12.
Nota de prezentare pentru susținerea de către beneficiar a investiției este cuprinsă în anexa nr. 13.
Articolul 14
Se interzice ordonatorilor de credite să treacă la întocmirea fazelor ulterioare de proiectare aferente obiectivelor de investiții și lucrărilor de intervenții, în lipsa avizării fazei anterioare de proiectare de către Consiliul tehnico-economic.
Secțiunea 3 Procedura de avizare a documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții noi și/sau lucrărilor de intervenții la construcții existente
Articolul 15
Procedura de avizare a documentațiilor tehnico-economice presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) prezentarea de către responsabilii de lucrări din cadrul instituțiilor/structurilor din subordinea/coordonarea M.I.R.A. a punctului de vedere tehnic și economic asupra documentațiilor supuse avizării;
b) verificarea de către membrii Consiliului tehnico-economic a dosarelor care cuprind lucrările supuse analizei;
c) supunerea la vot a documentației corespunzătoare fiecărui dosar;
d) întocmirea procesului-verbal al ședinței de către secretarul Consiliului tehnico-economic;
e) întocmirea avizului tehnico-economic;
f) întocmirea ordinului de aprobare, pentru investițiile aflate în competența de aprobare a ordonatorului principal de credite.
Articolul 16
Documentațiile tehnico-economice analizate și avizate de Consiliul tehnico-economic se referă la:
a) obiectivele noi de investiții;
b) lucrările de intervenții reprezentând lucrări la construcții existente, inclusiv instalații aferente, asimilate obiectivelor de investiții, care constau în: reparații capitale, transformări, modificări, modernizări, consolidări, reabilitări termice, precum și lucrări de intervenții pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale și calamități naturale, efectuate în scopul asigurării cerințelor esențiale de calitate și funcționale ale construcțiilor, potrivit destinației lor;
c) actualizarea devizelor generale, potrivit art. 5 din anexa nr. 4 "Metodologie privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții" la
Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 ;
d) modificări de soluții tehnico-economice.
Articolul 17
Avizarea sau respingerea documentației tehnico-economice se face prin votul majorității simple a membrilor prezenți cu drept de vot.
Articolul 18
Documentațiile tehnico-economice respinse de la avizare se înapoiază beneficiarului/autorității contractante, prin grija Secretariatului, în termen de 15 zile calendaristice de la data ședinței, comunicându-se totodată motivele care au stat la baza deciziei de respingere.
Secțiunea 4 Avizarea și întocmirea ordinului de aprobare pentru obiectivele de investiții noi și/sau lucrările de intervenții la construcții existente
Articolul 19
Consiliul tehnico-economic emite avizul care certifică necesitatea și oportunitatea investiției noi și/sau lucrărilor de intervenție, în concordanță cu cerințele autorității contractante și cu posibilitățile financiare preconizate.
Pentru investițiile noi și/sau lucrările de intervenții aflate în competența de aprobare a ordonatorului principal de credite, odată cu avizul se emite și ordinul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici. Modelul ordinului de aprobare a indicatorilor tehnico-economici este prevăzut în anexa nr. 14.
Pentru investițiile noi și/sau lucrările de intervenții aflate în competența de aprobare a celorlalți ordonatori de credite, ordinul se emite de către aceștia.
Articolul 20
Studiile de prefezabilitate, de fezabilitate, precum și documentațiile de avizare pentru lucrări de intervenții la construcții existente se întocmesc de către Grupul de proiectare din cadrul Direcției generale management logistic și administrativ, denumit în continuare Grup. În cazul în care Grupul nu are capacitate de elaborare a documentațiilor solicitate, beneficiarii pot contracta servicii de proiectare cu firme de specialitate, selectate prin proceduri de achiziție publică, în condițiile legii.
Articolul 21
Studiile de prefezabilitate, de fezabilitate, precum și documentațiile de avizare pentru lucrări de intervenții la construcții existente, elaborate de firme de specialitate, se supun spre avizare Consiliului tehnico-economic numai după verificarea documentațiilor de către Grup și/sau de către serviciile de specialitate din cadrul Direcției generale pentru comunicații și tehnologia informației, după caz.
Articolul 22
Prin grija Secretariatului, pe baza procesului-verbal al ședinței de avizare, se întocmește avizul Consiliului tehnico-economic și se prezintă spre semnare președintelui.
Avizul va cuprinde informații privind denumirea, codul și indicatorii tehnico-economici ai investiției.
Avizele se numerotează și se înregistrează într-un registru special care se păstrează la Secretariat.
Articolul 23
Avizele eliberate de Consiliul tehnico-economic sunt valabile până la finalizarea obiectivelor de investiții.
În cazul obiectivelor de investiții noi și/sau lucrărilor de intervenții ale căror lucrări de execuție nu au început în termen de 2 ani de la data eliberării avizului, documentațiile tehnico-economice aferente fac obiectul unei noi proceduri de avizare, în conformitate cu prevederile art. 15.
Capitolul V Dispoziții finale
Articolul 24
Anexele nr. 1-14 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 25
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul internelor și reformei administrative, Cristian David București, 1 septembrie 2008. Nr. 597.
Anexa 1 DEFINIȚII
ale unor termeni și expresii
a) Analiză cost-beneficiu - instrumentul de evaluare a avantajelor investițiilor din punctul de vedere al tuturor grupurilor de factori interesați, pe baza valorilor monetare atribuite tuturor consecințelor pozitive și negative ale investiției.
b) Documentație de avizare pentru lucrări de intervenții - documentația tehnico-economică similară studiului de fezabilitate, elaborată pe baza concluziilor raportului de expertiză tehnică și, după caz, ale raportului de audit energetic, pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți lucrărilor de intervenții la construcții existente.
c) Investiție publică majoră - investiția publică al cărei cost total depășește echivalentul a 25 milioane euro, în cazul investițiilor promovate în domeniul protecției mediului, sau echivalentul a 50 milioane euro, în cazul investițiilor promovate în alte domenii.
d) Lucrări de intervenții - lucrările la construcții existente, inclusiv instalațiile aferente, asimilate obiectivelor de investiții, care constau în: reparații capitale, transformări, modificări, modernizări, consolidări, reabilitări termice, precum și lucrări de intervenții pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale și calamități naturale, efectuate în scopul asigurării cerințelor esențiale de calitate și funcționale ale construcțiilor, potrivit destinației lor.
e) Studiu de fezabilitate - documentația tehnico-economică prin care se stabilesc principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții, pe baza necesității și oportunității realizării acestuia, și care cuprinde soluțiile funcționale, tehnologice, constructive și economice ce urmează a fi supuse aprobării.
f) Studiu de prefezabilitate - documentația tehnico-economică prin care se fundamentează necesitatea și oportunitatea investiției pe bază de date tehnice și economice.
g) Ordonatori de credite:
1. Ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome. Ordonatorii principali de credite pot delega această calitate înlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele și condițiile delegării. În cazurile prevăzute de legi speciale ordonatorii principali de credite sunt secretarii generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.
2. Ordonatorii secundari sau terțiari de credite, după caz, sunt conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite.
Anexa 2 COMPONENȚA
Consiliului tehnico-economic
I. Președințe
- secretarul general al Ministerului Internelor și
Reformei Administrative
II. Vicepreședinte
- directorul general al Direcției generale management
logistic și administrativ
III. Membri:
1. directorul general adjunct al Direcției generale
management logistic și administrativ, care coordonează
activitatea de patrimoniu imobiliar, investiții și
proiectare pentru construcții;
2. ordonatorii secundari de credite;
3. ordonatorii terțiari de credite din subordinea
directă a ordonatorului principal de credite;
4. directorul general al Direcției generale financiare;
5. directorul general al Direcției generale de
informații și protecție internă;
6. directorul general al Direcției generale medicale;
7. directorul general al Direcției generale pentru
comunicații și tehnologia informației;
8. directorul general al Direcției generale management
operațional;
9. directorul Direcției pentru serviciile publice
deconcentrate;
10. șeful Serviciului management patrimoniu
imobiliar - Direcția generală management logistic și
administrativ;
11. șeful Compartimentului programe investiții
publice - Direcția generală management logistic și
administrativ;
12. șeful Serviciului controlul calității în
construcții - Direcția generală management logistic
și administrativ;
13. șeful Serviciului logistic pentru tehnologia
informației și comunicații - Direcția generală pentru
comunicații și tehnologia informației.
IV. Secretar
- șeful Grupului de proiectare - Direcția generală
management logistic și administrativ
Anexa 3 COMPONENȚA
Biroului Consiliului tehnico-economic
I. Președințe
- secretarul general al Ministerului Internelor și
Reformei Administrative
II. Vicepreședinte
- directorul general al Direcției generale management
logistic și administrativ
III. Membri:
1. directorul general adjunct al Direcției generale
management logistic și administrativ, care coordonează
activitatea de patrimoniu imobiliar, investiții și
proiectare pentru construcții;
2. șefii structurilor interesate care au promovat
investiții pentru avizare;
3. directorul general al Direcției generale financiare;
4. directorul general al Direcției generale pentru
comunicații și tehnologia informației;
5. directorul general al Direcției generale management
operațional;
6. directorul Direcției pentru serviciile publice
deconcentrate;
7. șeful Serviciului management patrimoniu imobiliar
- Direcția generală management logistic și
administrativ;
8. șeful Compartimentului programe investiții
publice - Direcția generală management logistic și
administrativ;
9. șeful Serviciului controlul calității în
construcții - Direcția generală management logistic
și administrativ.
IV. Secretar
- șeful Grupului de proiectare - Direcția generală
management logistic și administrativ
Anexa 4 CONȚINUTUL-CADRU
al studiului de prefezabilitate
A. PIESE SCRISE
I. Date generale:
1. denumirea obiectivului de investiții;
2. amplasamentul (județul, localitatea, strada, numărul);
3. titularul investiției;
4. beneficiarul investiției;
5. elaboratorul studiului.
II. Necesitatea și oportunitatea investiției
1. Necesitatea investiției:
a) scurtă prezentare privind situația existentă, din care să rezulte necesitatea investiției;
b) tabele, hărți, grafice, planșe desenate, fotografii etc., care să expliciteze situația existentă și necesitatea investiției;
c) deficiențele majore ale situației actuale privind necesarul de dezvoltare a zonei;
d) prognoze pe termen mediu și lung.
2. Oportunitatea investiției:
a) încadrarea obiectivului în politicile de investiții generale, sectoriale sau regionale;
b) actele legislative care reglementează domeniul investiției, după caz;
c) acorduri internaționale ale statului care obligă partea română la realizarea investiției, după caz.
III. Scenariile tehnico-economice prin care obiectivele proiectului de investiții pot fi atinse:
1. scenarii propuse - minimum două;
2. scenariul recomandat de către elaborator;
3. avantajele scenariului recomandat.
IV. Date privind amplasamentul și terenul pe care urmează să se amplaseze obiectivul de investiție
Informații despre terenul din amplasament:
1. situația juridică privind proprietatea asupra terenului care urmează a fi ocupat - definitiv și/sau temporar - de obiectivul de investiții;
2. suprafața estimată a terenului;
3. caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament determinate în baza studiului geotehnic realizat special pentru obiectivul de investiție privind:
a) zona seismică de calcul și perioada de colț;
b) datele preliminare asupra naturii terenului de fundare și presiunea convențională;
c) nivelul maxim al apelor freatice;
4. studiile topografice preliminare;
5. datele climatice ale zonei în care este situat amplasamentul.
V. Costul estimativ al investiției
1. Cheltuieli pentru elaborarea documentației tehnico-economice:
a) cheltuieli pentru elaborarea documentațiilor de proiectare: studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, expertiză tehnică, proiect tehnic și detalii de execuție, după caz;
b) cheltuieli pentru activitatea de consultanță și asistență tehnică;
c) cheltuieli pentru obținerea avizelor și acordurilor de principiu necesare elaborării studiului de prefezabilitate;
d) cheltuieli pentru pregătirea documentelor privind aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de lucrări și a contractului de servicii de proiectare, urbanism, inginerie, alte servicii tehnice, conform prevederilor legale, cum ar fi instrucțiuni pentru ofertanți, publicitate, onorarii și cheltuieli de deplasare etc.
2. Valoarea totală estimată a investiției.
VI. Avize și acorduri de principiu, după caz
B. PIESE DESENATE:
1. plan de amplasare în zonă (1:25.000 - 1:5.000);
2. plan general (1:2.000 - 1:500 sau, după caz, la alte scări grafice, în funcție de necesitățile de redactare).
Anexa 5 CONȚINUTUL-CADRU
al studiului de fezabilitate
A. PIESE SCRISE
I. Date generale:
1. denumirea obiectivului de investiții;
2. amplasamentul (județul, localitatea, strada, numărul);
3. titularul investiției;
4. beneficiarul investiției;
5. elaboratorul studiului.
II. Informații generale privind proiectul:
1. situația actuală și informații despre entitatea responsabilă cu implementarea proiectului;
2. descrierea investiției:
a) concluziile studiului de prefezabilitate sau ale planului detaliat de investiții pe termen lung, în cazul în care au fost elaborate în prealabil, privind situația actuală, necesitatea și oportunitatea promovării investiției, precum și scenariul tehnico-economic selectat;
b) scenariile tehnico-economice prin care obiectivele proiectului de investiții pot fi atinse, în cazul în care, anterior studiului de fezabilitate, nu a fost elaborat un studiu de prefezabilitate sau un plan detaliat de investiții pe termen lung, respectiv:
- scenarii propuse - minimum două;
- scenariul recomandat de către elaborator;
- avantajele scenariului recomandat;
c) descrierea constructivă, funcțională și tehnologică, după caz;
3. date tehnice ale investiției:
a) zona și amplasamentul;
b) statutul juridic al terenului care urmează să fie ocupat, care include atât categoriile de folosință ale terenului, cât și amplasarea în intravilan și/sau extravilan;
c) situația ocupărilor definitive de teren: suprafața totală, reprezentând terenuri din intravilan/extravilan; situația ocupării definitive de teren privește, în principal, identificarea proprietarilor, precum și a suprafețelor de terenuri aparținând acestora, afectate de investiție;
d) studii de teren:
- studii topografice cuprinzând planuri topografice cu amplasamentele reperelor, liste cu repere în sistem de referință național;
- studiu geotehnic cuprinzând planuri cu amplasamentul forajelor, fișe complexe cu rezultatele determinărilor de laborator, analiza apei subterane, raportul geotehnic cu recomandările pentru fundare și consolidări;
- alte studii de specialitate necesare, după caz;
e) caracteristicile principale ale construcțiilor din cadrul obiectivului de investiții, specifice domeniului de activitate, și variantele constructive de realizare a investiției, cu recomandarea variantei optime pentru aprobare;
f) situația existentă a utilităților și analiza de consum:
- necesarul de utilități pentru varianta propusă pentru promovare;
- soluții tehnice de asigurare cu utilități;
g) concluziile evaluării impactului asupra mediului;
4. durata de realizare și etapele principale; graficul de realizare a investiției.
III. Costurile estimative ale investiției:
1. valoarea totală, cu detalierea pe structura devizului general;
2. eșalonarea costurilor coroborate cu graficul de realizare a investiției.
IV. Analiza cost-beneficiu:
1. Identificarea investiției și definirea obiectivelor, inclusiv specificarea perioadei de referință
Odată ce a fost identificată nevoia unei investiții sau o problemă care necesită rezolvare prin realizarea unei investiții, obiectivele generale și specifice ale acesteia se definesc astfel încât să existe coerență cu obiectivele politicilor de investiții naționale, sectoriale, regionale și/sau locale relevante, inclusiv măsura în care obiectivele specifice ale investiției propuse contribuie la atingerea rezultatelor acestor politici.
Perioada de referință se referă la numărul maxim de ani pentru care se realizează previziuni în cadrul analizei cost-beneficiu.
Previziunile se realizează pentru o perioadă apropiată de viața economică a investiției, dar suficient de îndelungată pentru a permite manifestarea impactului pe termen mediu și lung al acesteia.
Perioada de referință pe sector
Sector
Perioada de referință (ani)
Energie
15-25
Apă și mediu
30
Căi ferate
30
Porturi și aeroporturi
30
Drumuri
25-30
Industrie
10
Alte servicii
15
2. Analiza opțiunilor
Analiza opțiunilor se realizează parcurgând următoarele etape:
- stabilirea unei liste lungi de alternative care fac posibilă atingerea obiectivelor specifice;
- analizarea listei lungi în funcție de o serie de criterii calitative, care se stabilesc pe baza orientărilor politicilor de investiții și/sau a considerațiilor tehnice, și stabilirea unei liste scurte de alternative potrivite și fezabile;
- ierarhizarea alternativelor din lista scurtă, utilizând analiza economică sau metodologia celui mai scăzut cost.
Metodologia recomandată pentru selectarea alternativei preferate este detaliată la pct. 3-6. În cazul în care în cadrul analizei opțiunilor se utilizează metodologia celui mai scăzut cost, trebuie realizați următorii pași adiționali:
- analizarea faptului dacă alternativele diferă între ele în ceea ce privește impactul extern posibil asupra societății (de exemplu, perturbarea traficului la reabilitarea drumurilor);
- dacă sunt identificate diferențe ale impactului extern al alternativelor, se ajustează metodologia celui mai scăzut cost pentru a încorpora externalitățile identificate.
Pentru a stabili o ierarhie finală a alternativelor, impactul extern identificat trebuie monetizat.
Analiza opțiunilor astfel realizată asigură atingerea obiectivelor stabilite la un cost total minim pentru societate.
3. Analiza financiară
Obiectivul analizei financiare este de a calcula performanța și sustenabilitatea financiară a investiției propuse pe parcursul perioadei de referință, cu scopul de a stabili cea mai potrivită structură de finanțare a acesteia.
(i) Analiza financiară trebuie să parcurgă următoarele etape:
1. estimarea veniturilor și costurilor investiției, precum și a implicațiilor acestora din punctul de vedere al fluxului de numerar;
2. definirea structurii de finanțare a investiției și profitabilitatea sa financiară;
3. verificarea capacității fluxului de numerar proiectat pentru a se asigura funcționarea adecvată a investiției și îndeplinirea obligațiilor.
(îi) Determinarea performanței și sustenabilității financiare se realizează prin calcularea indicatorilor de performanță financiară, după cum urmează:
1. valoarea financiară actuală netă;
2. rata internă de rentabilitate financiară;
3. raportul cost/beneficiu;
4. fluxul de numerar cumulat.
4. Analiza economică
Obiectivul analizei economice este de a demonstra că investiția are o contribuție pozitivă netă pentru societate și, în consecință, aceasta merită să fie finanțată din fonduri publice.
Pentru alternativa selectată, beneficiile investiției trebuie să depășească costurile acesteia și, mai specific, valoarea actualizată a beneficiilor sale economice trebuie să depășească valoarea actualizată a costurilor economice.
Punctul de start în analiza economică este fluxul de numerar calculat pentru analiza financiară, la care sunt introduse două tipuri de corecții:
a) corecția fiscală și corecția economică a prețurilor; și
b) monetizarea externalităților.
Aceste corecții se reflectă în fluxurile economice de numerar.
Fluxul costurilor și beneficiilor economice va fi actualizat și se vor determina indicatorii de performanță economică pentru investiție:
a) valoarea economică actuală netă;
b) rata internă de rentabilitate economică;
c) raportul cost/beneficiu.
5. Analiza de senzitivitate
Analiza de senzitivitate are ca obiectiv identificarea variabilelor critice și impactul potențial asupra modificării indicatorilor de performanță financiară și economică.
Indicatorii de performanță financiară și economică relevanți sunt rata internă de rentabilitate financiară a investiției și valoarea financiară actuală netă. În cazul investițiilor publice majore, analizele trebuie să aibă în vedere și rata internă a rentabilității economice și valoarea economică actuală netă.
Pentru realizarea analizei de senzitivitate se parcurg pașii următori:
a) identificarea variabilelor care sunt considerate critice pentru durabilitatea beneficiilor proiectului. Acest lucru se realizează prin modificarea procentuală a unui set de variabile ale investiției și apoi prin calcularea valorii indicatorilor de performanță financiară și economică;
b) calculul "valorilor de comutare*1) pentru variabilele critice identificate.
--------
*1) Modificarea procentuală a variabilei critice identificate care determină ca valoarea indicatorului de performanță analizat (valoarea financiară actuală netă sau valoarea economică actuală netă) să fie egală cu zero.
6. Analiza de risc
Analiza de risc vizează estimarea distribuției de probabilitate a modificărilor indicatorilor de performanță financiară și economică. Rezultatele analizei de risc se pot exprima ca medie estimată și deviație standard a acestor indicatori.
V. Sursele de finanțare a investiției
Sursele de finanțare a investițiilor se constituie în conformitate cu legislația în vigoare și constau din fonduri proprii, credite bancare, fonduri de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile și alte surse legal constituite.
VI. Estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției:
1. număr de locuri de muncă create în faza de execuție;
2. număr de locuri de muncă create în faza de operare.
VII. Principalii indicatori tehnico-economici ai investiției:
1. valoarea totală (INV), inclusiv TVA (mii lei)
(în prețuri - luna, anul, 1 euro = ....... lei),
din care: construcții-montaj (C+M);
2. eșalonarea investiției (INV/C+M):
- anul I;
- anul II;
...............;
3. durata de realizare (luni);
4. capacități (în unități fizice și valorice);
5. alți indicatori specifici domeniului de activitate în care este realizată investiția, după caz.
VIII. Avize și acorduri de principiu:
1. avizul beneficiarului de investiție privind necesitatea și oportunitatea investiției;
2. certificatul de urbanism;
3. avize de principiu privind asigurarea utilităților (energie termică și electrică, gaz metan, apă-canal, telecomunicații etc.);
4. declarația autorității pentru protecția mediului;
5. alte avize și acorduri de principiu specifice.
B. PIESE DESENATE:
1. plan de amplasare în zonă (1:25.000 - 1:5.000);
2. plan general (1: 2.000 - 1:500 sau, după caz, la alte scări grafice, în funcție de necesitățile de redactare);
3. planuri și secțiuni generale de arhitectură, rezistență, instalații, inclusiv planuri de coordonare a tuturor specialităților ce concură la realizarea proiectului;
4. planuri speciale, profile longitudinale, profile transversale, după caz.
Anexa 6 CONȚINUTUL-CADRU
al documentației de avizare a lucrărilor de intervenții
la construcții existente
A. PIESE SCRISE
I. Date generale:
1. denumirea obiectivului de investiții;
2. amplasamentul (județul, localitatea, strada, numărul sau alte date de identificare);
3. titularul investiției;
4. beneficiarul investiției;
5. elaboratorul documentației.
II. Descrierea investiției:
1. situația existentă a obiectivului de investiții:
a) starea tehnică din punctul de vedere al asigurării cerințelor esențiale de calitate în construcții, potrivit legii;
b) valoarea de inventar a construcției;
c) actul doveditor al forței majore, după caz;
2. concluziile raportului de expertiză tehnică/audit energetic:
a) prezentarea a cel puțin două opțiuni;
b) recomandarea expertului/auditorului energetic asupra soluției optime din punctul de vedere tehnic și economic de dezvoltare în cadrul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții*).
------
art. 46 alin. (3) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare.
III. Date tehnice ale investiției:
1. descrierea lucrărilor de bază și a celor rezultate ca necesare de efectuat în urma realizării lucrărilor de bază;
2. descrierea, după caz, a lucrărilor de modernizare efectuate în spațiile consolidate/reabilitate/reparate;
3. consumuri de utilități:
a) necesarul de utilități rezultate, după caz, în situația executării unor lucrări de modernizare;
b) estimări privind depășirea consumurilor inițiale de utilități.
IV. Durata de realizare și etapele principale:
- graficul de realizare a investiției
V. Costurile estimative ale investiției:
1. valoarea totală, cu detalierea pe structura devizului general;
2. eșalonarea costurilor coroborate cu graficul de realizare a investiției.
VI. Indicatori de apreciere a eficienței economice:
- analiza comparativă a costului realizării lucrărilor de intervenții față de valoarea de inventar a construcției.
VII. Sursele de finanțare a investiției
Sursele de finanțare a investiției se constituie în conformitate cu legislația în vigoare și constau în fonduri proprii, credite bancare, fonduri de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile și alte surse legal constituite.
VIII. Estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției:
1. număr de locuri de muncă create în faza de execuție;
2. număr de locuri de muncă create în faza de operare.
IX. Principalii indicatori tehnico-economici ai investiției:
1. valoarea totală (INV), inclusiv TVA (mii lei)
(în prețuri - luna, anul, 1 euro =..... lei),
din care:
- construcții-montaj (C+M);
2. eșalonarea investiției (INV/C+M):
- anul I;
- anul II;
.................;
3. durata de realizare (luni);
4. capacități (în unități fizice și valorice);
5. alți indicatori specifici domeniului de activitate în care este realizată investiția, după caz.
X. Avize și acorduri de principiu:
1. certificatul de urbanism;
2. avize de principiu privind asigurarea utilităților (energie termică și electrică, gaz metan, apă-canal, telecomunicații etc.);
3. declarația autorității pentru protecția mediului;
4. alte avize și acorduri de principiu specifice tipului de intervenție.
B. PIESE DESENATE:
1. plan de amplasare în zonă (1:25.000-1:5.000);
2. plan general (1:2.000-1:500 sau alte scări grafice în funcție de necesitățile concrete de redactare);
3. planuri și secțiuni generale de arhitectură, rezistență, instalații, inclusiv planuri de coordonare a tuturor specialităților ce concură la realizarea proiectului;
4. planuri speciale, profile longitudinale, profile transversale, după caz.
*) Pentru lucrări de intervenții de complexitate redusă care se execută la construcții existente, cu excepția intervențiilor la elementele structurale, raportul de expertiză tehnică poate fi elaborat prin metoda evaluării calitative, care constă, în principal, în examinarea construcției la fața locului, în ansamblu și în detaliu, și în analiza proiectului tehnic al construcției, după caz, a releveelor de degradări și avarii, precum și a datelor referitoare la condiții de execuție, exploatare și comportare în timp a construcției.
Cheltuielile de investiții aferente lucrărilor de intervenții se aprobă de către ordonatorul principal de credite, conform prevederilor
Anexa 7 CONȚINUTUL-CADRU
al proiectului tehnic
A. PIESE SCRISE
1. Date generale:
- denumirea obiectivului de investiții;
- amplasamentul (județul, localitatea, adresa poștală și/sau alte date de identificare);
- titularul investiției;
- beneficiarul investiției;
- elaboratorul proiectului.
2. Descrierea generală a lucrărilor
2.1. În cadrul secțiunii "Descrierea lucrărilor" care fac obiectul proiectului tehnic se vor face referiri asupra următoarelor elemente:
a) amplasamentul;
b) topografia;
c) clima și fenomenele naturale specifice zonei;
d) geologia, seismicitatea;
e) prezentarea proiectului pe specialități;
f) devierile și protejările de utilități afectate;
g) sursele de apă, energie electrică, gaze, telefon și altele asemenea pentru lucrări definitive și provizorii;
h) căile de acces permanente, căile de comunicații și altele asemenea;
i) trasarea lucrărilor;
j) antemăsurătoarea.
2.2. Memorii tehnice pe specialități
3. Caietele de sarcini
Caietele de sarcini sunt documentele care reglementează nivelul de performanță al lucrărilor, precum și cerințele, condițiile tehnice și tehnologice, condițiile de calitate pentru produsele care urmează a fi încorporate în lucrare, testele, inclusiv cele tehnologice, încercările, nivelurile de toleranțe și altele de aceeași natură, care să garanteze îndeplinirea exigențelor de calitate și performanță solicitate.
Caietele de sarcini se elaborează de către proiectant pe specialități, prin dezvoltarea elementelor tehnice cuprinse în planșe, și nu trebuie să fie restrictive.
3.1. Rolul și scopul caietelor de sarcini:
a) caietele de sarcini fac parte integrantă din proiectul tehnic;
b) caietele de sarcini reprezintă descrierea elementelor tehnice și calitative menționate în planșe și prezintă informații, precizări și prescripții complementare planșelor;
c) planșele, breviarele de calcul și caietele de sarcini sunt complementare; notele explicative înscrise în planșe sunt scurte și cu caracter general, vizând în special explicitarea desenelor;
d) caietele de sarcini detaliază notele și cuprind caracteristicile și calitățile materialelor folosite, testele și probele acestora, descriu lucrările care se execută, calitatea, modul de realizare, testele, verificările și probele acestor lucrări, ordinea de execuție și de montaj și aspectul final;
e) caietele de sarcini împreună cu planșele trebuie să fie astfel concepute încât, pe baza lor, să se poată determina cantitățile de lucrări, costurile lucrărilor și utilajelor, forța de muncă și dotarea necesare execuției lucrărilor;
f) elaborarea caietelor de sarcini se face de către proiectanți - arhitecți și ingineri specialiști - pentru fiecare categorie de lucrare;
g) caietele de sarcini stabilesc responsabilitățile pentru calitățile materialelor și ale lucrărilor și responsabilitățile pentru teste, verificări, probe;
h) redactarea caietelor de sarcini trebuie să fie concisă și sistematizată;
i) caietele de sarcini prevăd modul de urmărire a comportării în timp a investiției;
j) caietele de sarcini prevăd măsurile și acțiunile de demontare/demolare (inclusiv reintegrarea în mediul natural a deșeurilor) după expirarea perioadei de viață (postutilizarea).
3.2. Tipuri de caiete de sarcini
3.2.1. În funcție de destinație, caietele de sarcini pot fi:
a) caiete de sarcini pentru execuția lucrărilor;
b) caiete de sarcini pentru furnizori de materiale, semifabricate, utilaje, echipamente tehnologice și confecții diverse;
c) caiete de sarcini pentru recepții, teste, probe, verificări și puneri în funcțiune;
d) caiete de sarcini pentru urmărirea comportării în timp a construcțiilor și conținutul cărții tehnice.
3.2.2. În funcție de categoria de importanță a obiectivului de investiții, caietele de sarcini pot fi:
a) caiete de sarcini generale, care se referă la lucrări curente în domeniul construcțiilor și care se elaborează pentru toate obiectivele de investiții;
b) caiete de sarcini speciale, care se referă la lucrări specifice și care se elaborează independent pentru fiecare lucrare.
3.3. Conținutul caietelor de sarcini
Caietele de sarcini trebuie să cuprindă:
a) breviarele de calcul, care reprezintă documentele justificative pentru dimensionarea elementelor de construcții și de instalații și se elaborează pentru fiecare element de construcție în parte. Breviarele de calcul, prezentate sintetic, vor preciza încărcările și ipotezele de calcul, precum și tipurile de programe utilizate;
b) nominalizarea planșelor care guvernează lucrarea;
c) proprietățile fizice, chimice, de aspect, de calitate, toleranțe, probe, teste și altele asemenea, pentru materialele componente ale lucrării, cu indicarea standardelor;
d) dimensiunea, forma, aspectul și descrierea execuției lucrării;
e) ordinea de execuție, probe, teste, verificări ale lucrării;
f) standardele, normativele și alte prescripții care trebuie respectate la materiale, utilaje, confecții, execuție, montaj, probe, teste, verificări;
g) condițiile de recepție, măsurători, aspect, culori, toleranțe și altele asemenea.
4. Listele cu cantitățile de lucrări
Acest capitol cuprinde toate elementele necesare cuantificării valorice a lucrărilor și conține:
a) centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv (formularul F1);
b) centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte (formularul F2);
c) listele cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări (formularul F3);
d) listele cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări (formularul F4);
e) fișele tehnice ale utilajelor și echipamentelor tehnologice (formularul F5);
f) listele cu cantități de lucrări pentru construcții provizorii OS (organizare de șantier) (Se poate utiliza formularul F3.).
NOTĂ:
Formularele F1-F5 sunt cele prevăzute în anexa nr. 1 la Instrucțiunile de aplicare a unor prevederi din
Hotărârea Guvernului nr. 28/2008
privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, aprobate prin
Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor nr. 863/2008 .
Formularele F1-F5, completate cu prețuri unitare și valori, devin formulare pentru devizul ofertei și vor fi utilizate pentru întocmirea situațiilor de lucrări executate, în vederea decontării.
5. Graficul general de realizare a investiției publice (formularul F6)
Graficul general de realizare a investiției publice reprezintă eșalonarea fizică a lucrărilor de investiții/intervenții.
B. PIESE DESENATE
Piesele desenate sunt documentele principale ale proiectului tehnic pe baza cărora se elaborează părțile scrise ale acestuia, cuprinzând toate informațiile necesare elaborării caietelor de sarcini, și care, de regulă, se compun din:
1. Planșe generale
Sunt planșe informative de ansamblu și cuprind:
- planșa de încadrare în zonă;
- planșele de amplasare a reperelor de nivelment și planimetrice;
- planșele topografice principale;
- planșele de amplasare a forajelor și profilurilor geotehnice, cu înscrierea condițiilor și a recomandărilor privind lucrările de fundare;
- planșele principale de amplasare a obiectelor, cu înscrierea cotelor de nivel, a distanțelor de amplasare, orientărilor, coordonatelor, axelor, reperelor de nivelment și planimetrice, a cotei ± 0,00, a cotelor trotuarelor, a cotelor și distanțelor principale de amplasare a drumurilor, trotuarelor, aleilor pietonale, platformelor și altele asemenea;
- planșele principale privind sistematizarea pe verticală a terenului, cu înscrierea volumelor de terasamente, săpături-umpluturi, depozite de pământ, volumului pământului transportat (excedent și deficit), a lucrărilor privind stratul vegetal, a precizărilor privind utilajele și echipamentele de lucru, precum și a altor informații și elemente tehnice și tehnologice;
- planșele principale privind construcțiile subterane, cuprinzând amplasarea lor, secțiuni, profiluri longitudinale/transversale, dimensiuni, cote de nivel, cofraj și armare, ariile și marca secțiunilor din oțel, marca betoanelor, protecții și izolații hidrofuge, protecții împotriva agresivității solului, a coroziunii și altele asemenea;
- planșele de amplasare a reperelor fixe și mobile de trasare.
2. Planșele principale ale obiectelor
Sunt planșe cu caracter tehnic, care definesc și explicitează toate elementele construcției.
Se recomandă ca fiecare obiect subteran/suprateran să fie identificat prin număr/cod și denumire proprii.
Planșele principale se elaborează pe obiecte și, în general, cuprind:
2.1. Planșe de arhitectură
Definesc și explicitează toate elementele de arhitectură ale fiecărui obiect, inclusiv cote, dimensiuni, distanțe, funcțiuni, arii, precizări privind finisajele și calitatea acestora și alte informații de această natură.
2.2. Planșe de structură
Definesc și explicitează pentru fiecare obiect alcătuirea și execuția structurii de rezistență, cu toate caracteristicile acesteia, și cuprind:
- planurile infrastructurii și secțiunile caracteristice cotate;
- planurile suprastructurii și secțiunile caracteristice cotate;
- descrierea soluțiilor constructive, descrierea ordinii tehnologice de execuție și montaj (numai în situațiile speciale în care aceasta este obligatorie), recomandări privind transportul, manipularea, depozitarea și montajul.
2.3. Planșe de instalații
Definesc și explicitează pentru fiecare obiect amplasarea, alcătuirea și execuția instalațiilor, inclusiv cote, dimensiuni, toleranțe și altele asemenea.
2.4. Planșe de utilaje și echipamente tehnologice Cuprind, în principal, planșele principale de tehnologie și montaj, secțiuni, vederi, detalii, inclusiv cote, dimensiuni, toleranțe, detalii de montaj, și anume:
- planșe de ansamblu;
- scheme ale fluxului tehnologic;
- scheme cinematice, cu indicarea principalilor parametri;
- scheme ale instalațiilor hidraulice, pneumatice, electrice, de automatizare, comunicații, rețele de combustibil, apă, iluminat și altele asemenea, precum și ale instalațiilor tehnologice;
- planșe de montaj, cu indicarea geometriilor, dimensiunilor de amplasare, prestațiilor, sarcinilor și a altor informații de aceeași natură, inclusiv a schemelor tehnologice de montaj;
- diagrame, nomograme, calcule inginerești, tehnologice și de montaj, inclusiv materialul grafic necesar punerii în funcțiune și exploatării;
- liste cu utilaje și echipamente din componența planșelor tehnologice, inclusiv fișe cuprinzând parametrii, performanțele și caracteristicile acestora.
2.5. Planșe de dotări
Cuprind planșe de amplasare și montaj, inclusiv cote, dimensiuni, secțiuni, vederi, tablouri de dotări și altele asemenea, pentru:
- piese de mobilier;
- elemente de inventar gospodăresc;
- dotări PSI;
- dotări necesare securității muncii;
- alte dotări necesare în funcție de specific.
NOTĂ:
La elaborarea proiectelor, materialele, confecțiile, utilajele tehnologice și echipamentele vor fi definite prin parametri, performanțe și caracteristici.
Este interzis a se face referiri sau trimiteri la mărci de fabrică, producători ori comercianți sau la alte asemenea recomandări ori precizări care să indice preferințe sau să restrângă concurența.
Caracteristicile tehnice și parametrii funcționali vor fi prezentați în cadrul unor limite (pe cât posibil) rezultate din breviarele de calcul și nu vor fi dați în mod determinist, în scopul de a favoriza un anumit furnizor (producător sau comerciant).
Anexa 8 METODOLOGIE
privind elaborarea devizului general pentru obiective
de investiții și lucrări de intervenții
A. Prevederi generale
Articolul 1
Devizul general este documentația economică prin care se stabilește valoarea totală estimativă a cheltuielilor necesare realizării obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor asimilate investițiilor, necesare realizării lucrărilor de intervenții la construcții și instalații, în faza de proiectare - studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții.
Articolul 2
Devizul general se structurează pe capitole și subcapitole de cheltuieli.
Articolul 3
În cadrul fiecărui capitol/subcapitol de cheltuieli se înscriu obiectele de investiție (la cap. 4 și, după caz, cap./subcap. 1.2, 1.3, 2, 3.1, 5.1), iar la celelalte capitole/subcapitole se înscrie natura cheltuielilor.
Articolul 4
Compensarea cheltuielilor între capitolele/subcapitolele de cheltuieli cuprinse în devizul general, pe parcursul derulării investiției, în cadrul aceleiași valori totale, se face prin actualizarea devizului general, prin grija beneficiarului.
Articolul 5
Devizul general întocmit la faza de proiectare - studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții se actualizează prin grija beneficiarului ori de câte ori este necesar, dar de regulă în următoarele situații:
a) la data supunerii spre aprobare a studiului de fezabilitate/documentației de fezabilitate;
b) la data solicitării autorizației de construire;
c) la data organizării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică pentru execuția de lucrări;
d) după încheierea contractelor de achiziție, rezultând valoarea de finanțare a obiectivului de investiție/lucrărilor de intervenții;
e) la data întocmirii sau modificării de către ordonatorul principal de credite, potrivit legii, a listei obiectivelor de investiții, anexă la bugetul de stat sau la bugetul local, atât pentru obiective de investiții noi, cât și în continuare;
f) la data de 31 decembrie a anului precedent, pe baza indicilor prețurilor de consum lunari (total), comunicați de Institutul Național de Statistică.
Articolul 6
Valoarea actualizată a obiectivelor de investiții se aprobă de ordonatorul principal de credite, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Articolul 7
Elaborarea devizului general se face conform precizărilor prezentate la lit. B.
Structura devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții este prezentată în anexa nr. 9 la ordin.
B. Structura devizului general pe capitole de cheltuieli
Articolul 8
În capitolele/subcapitolele devizului general prevăzut în anexa nr. 9 din prezentul ordin se cuprind următoarele cheltuieli:
Capitolul 1 - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului 1.1. Obținerea terenului
Se includ cheltuielile efectuate pentru cumpărarea de terenuri, plata concesiunii (redevenței) pe durata realizării lucrărilor, exproprieri, despăgubiri, schimbarea regimului juridic al terenului, scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol, precum și alte cheltuieli de aceeași natură.
1.2. Amenajarea terenului
Se includ cheltuielile efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului, care constă în demolări, demontări, dezafectări, defrișări, evacuări de materiale rezultate, devieri de rețele de utilități din amplasament, sistematizări pe verticală, drenaje, epuismente (exclusiv cele aferente realizării lucrărilor pentru investiția de bază), devieri de cursuri de apă, strămutări de localități sau monumente istorice etc.
1.3. Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială
Se includ cheltuielile efectuate pentru lucrări și acțiuni de protecție a mediului, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor, precum plantare de copaci, reamenajarea spațiilor verzi, și reintroducerea în circuitul agricol a suprafețelor scoase temporar din uz.
Capitolul 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului Se includ cheltuielile aferente asigurării cu utilitățile necesare funcționării obiectivului de investiție, precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicații, drumuri de acces, căi ferate industriale, care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparținând obiectivului de investiție, precum și cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități.
Capitolul 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică 3.1. Studii de teren
Se cuprind cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice și de stabilitate ale terenului pe care se amplasează obiectivul de investiție.
3.2. Obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor
Se includ cheltuielile pentru:
a) obținerea/prelungirea valabilității certificatului de urbanism;
b) obținerea/prelungirea valabilității autorizației de construire/desființare;
c) obținerea avizelor și acordurilor pentru racorduri și branșamente la rețele publice de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie etc.;
d) obținerea certificatului de nomenclatură stradală și adresă;
e) întocmirea documentației, obținerea numărului cadastral provizoriu și înregistrarea terenului în cartea funciară;
f) obținerea declarației autorității pentru protecția mediului;
g) obținerea avizului de securitate la incendiu;
h) alte avize, acorduri și autorizații.
3.3. Proiectare și inginerie
Se includ cheltuielile pentru elaborarea tuturor fazelor de proiectare (studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, proiect tehnic și detalii de execuție), pentru plata verificării tehnice a proiectării și pentru plata elaborării certificatului de performanță energetică a clădirii, precum și pentru elaborarea documentațiilor necesare obținerii acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente obiectivului de investiție (documentații ce stau la baza emiterii avizelor și acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentații urbanistice, studii de impact, studii/expertize de amplasament, studii de trafic etc.).
Pentru lucrările de intervenții la construcții existente sau pentru continuarea lucrărilor la obiective începute și neterminate se includ cheltuielile efectuate pentru expertizarea tehnică.
Pentru lucrările de creștere a performanței energetice a clădirilor ca urmare a modernizărilor/reabilitărilor se includ cheltuielile pentru efectuarea auditului energetic.
3.4. Organizarea procedurilor de achiziție
Se includ cheltuielile aferente organizării și derulării procedurilor de achiziții publice, precum: cheltuieli aferente întocmirii documentației de atribuire și multiplicării acesteia, exclusiv a celei cumpărate de ofertanți, cheltuielile cu onorariile, transportul, cazarea și diurna membrilor desemnați în comisiile de evaluare; anunțuri de intenție, de participare și de atribuire a contractelor, corespondență prin poștă, fax, poștă electronică etc. în legătură cu procedurile de achiziție publică.
3.5. Consultanță
Se includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:
a) plata serviciilor de consultanță la elaborarea studiilor de piață, de evaluare etc.;
b) plata serviciilor de consultanță în domeniul managementului execuției investiției sau administrării contractului de execuție.
3.6. Asistență tehnică
Se includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:
a) asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor (în cazul în care aceasta nu intră în tarifarea proiectului);
b) plata diriginților de șantier, desemnați de autoritatea contractantă, autorizați conform prevederilor legale pentru verificarea execuției lucrărilor de construcții și instalații.
Capitolul 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază 4.1. Construcții și instalații
Se cuprind cheltuielile aferente execuției tuturor obiectelor cuprinse în obiectivul de investiție: clădiri, construcții speciale, instalații aferente construcțiilor, precum instalații electrice, sanitare, instalații interioare de alimentare cu gaze naturale, instalații de încălzire, ventilare, climatizare, telecomunicații și de apărare împotriva incendiilor, precum și alte tipuri de instalații impuse de destinația obiectivului.
Cheltuielile se desfășoară pe obiecte de construcție, iar delimitarea obiectelor se face de către proiectant.
Cheltuielile aferente fiecărui obiect de construcție sunt estimate prin devizul pe obiect.
4.2. Montajul utilajelor tehnologice
Se cuprind cheltuielile aferente montajului utilajelor tehnologice și al utilajelor incluse în instalațiile funcționale, inclusiv rețelele aferente necesare funcționării acestora.
Cheltuielile se desfășoară pe obiecte de construcție.
4.3. Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu montaj
Se cuprind cheltuielile pentru achiziționarea utilajelor și echipamentelor tehnologice, precum și a celor incluse în instalațiile funcționale.
Cheltuielile se desfășoară pe obiecte de construcție.
4.4. Utilaje fără montaj și echipamente de transport
Se includ cheltuielile pentru achiziționarea utilajelor și echipamentelor care nu necesită montaj, precum și a echipamentelor și a echipamentelor de transport tehnologic.
Cheltuielile se desfășoară pe obiecte de construcție.
4.5. Dotări
Se cuprind cheltuielile pentru procurarea de bunuri care, conform legii, intră în categoria mijloacelor fixe sau obiectelor de inventar, precum: mobilier, dotări PSI, dotări de uz gospodăresc, dotări privind protecția muncii.
Cheltuielile se desfășoară pe obiecte de construcție.
4.6. Active necorporale
Se cuprind cheltuielile cu achiziționarea activelor necorporale: drepturi referitoare la brevete, licențe, know-how sau cunoștințe tehnice nebrevetate.
La rubricile "TOTAL" și "TOTAL GENERAL" din devizul general se precizează partea de cheltuieli care reprezintă construcții-montaj (C+M). Lucrările de construcții-montaj sunt cele prevăzute la cap./subcap. 1.2, 1.3, 2, 4.1, 4.2 și 5.1.1 din devizul general.
Capitolul 5 - Alte cheltuieli 5.1. Organizare de șantier
Se cuprind cheltuielile estimate ca fiind necesare contractantului în vederea creării condițiilor de desfășurare a activității de construcții-montaj.
5.1.1. Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier
Se estimează de către proiectant, pe baza experienței profesionale și a unor lucrări similare.
Se cuprind cheltuielile aferente construirii provizorii sau amenajării la construcții existente pentru vestiare pentru muncitori, grupuri sanitare, rampe de spălare auto, depozite pentru materiale, fundații pentru macarale, rețele electrice de iluminat și forță, căi de acces (auto și căi ferate), branșamente/racorduri la utilități, împrejmuiri, panouri de prezentare, pichete de incendiu și altele asemenea. Se includ, de asemenea, cheltuielile de desființare de șantier.
5.1.2. Cheltuieli conexe organizării de șantier
Se cuprind cheltuielile pentru: obținerea autorizației de construire/desființare aferente lucrărilor de organizare de șantier, taxe de amplasament, închirieri de semne de circulație, întreruperea temporară a rețelelor de transport sau distribuție de apă, canalizare, agent termic, energie electrică, gaze naturale, a circulației rutiere, feroviare, navale sau aeriene, contractele de asistență cu poliția rutieră, contract temporar cu furnizorul de energie electrică, cu unități de salubrizare, taxe de depozit ecologic, taxe locale; chirii pentru ocuparea temporară a domeniului public, costul energiei electrice și al apei consumate în incinta organizării de șantier pe durata de execuție a lucrărilor, costul transportului muncitorilor nelocalnici și/sau cazarea acestora, paza șantierului, asigurarea pompierului autorizat etc. În categoria cheltuielilor conexe organizării de șantier, în legătură cu ocuparea temporară a domeniului public, se includ și cheltuielile necesare readucerii acestor terenuri la starea lor inițială, la terminarea execuției lucrărilor de investiții/intervenții, operațiune care constituie obligația executanților, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, cu excepția cheltuielilor aferente punctului 1.3 "Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială" din structura devizului general prevăzută la anexa nr. 9 la ordin.
5.2. Comisioane, cote legale, taxe, costul creditului
Se cuprind, după caz: comisionul băncii finanțatoare, cota aferentă Inspectoratului de Stat în Construcții pentru controlul calității lucrărilor de construcții, cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții, cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor, valoarea primelor de asigurare din sarcina autorității contractante, taxe pentru acorduri, avize și autorizația de construire/desființare, precum și alte cheltuieli de aceeași natură, stabilite în condițiile legii, inclusiv cota de administrare a proiectelor, conform legilor specifice de ratificare. În costul creditului se cuprind comisioanele și dobânzile aferente creditului pe durata execuției obiectivului.
5.3. Cheltuieli diverse și neprevăzute
5.3.1. Estimarea acestora se face procentual din valoarea cheltuielilor prevăzute la cap./subcap. 1.2, 1.3, 2, 3 și 4 ale devizului general prevăzut în anexa nr. 9 la ordin, în funcție de natura și de complexitatea lucrărilor.
5.3.2. În cazul obiectivelor de investiții noi, precum și al reparațiilor capitale, extinderilor, transformărilor, modificărilor, modernizărilor, reabilitării la construcții și instalații existente, se aplică un procent de până la 10%.
5.3.3. În cazul lucrărilor de intervenții de natura consolidărilor la construcții existente și instalațiile aferente, precum și în cazul lucrărilor pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale și/sau calamități naturale, se aplică un procent de până la 20%, în funcție de natura și de complexitatea lucrărilor.
5.3.4. Din procentul stabilit se acoperă, după caz, cheltuielile rezultate în urma modificărilor soluțiilor tehnice, cantități suplimentare de lucrări, utilaje sau dotări ce se impun pe parcursul derulării investiției, precum și cheltuielile de conservare pe parcursul întreruperii execuției din cauze independente de autoritatea contractantă.
Capitolul 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste și predare la beneficiar 6.1. Pregătirea personalului de exploatare
Se cuprind cheltuielile necesare instruirii/școlarizării personalului în vederea utilizării corecte și eficiente a utilajelor și tehnologiilor.
6.2. Probe tehnologice și teste
Se cuprind cheltuielile aferente execuției probelor/încercărilor prevăzute în proiect, rodajelor, expertizelor la recepție, omologărilor etc.
În situația în care se obțin venituri ca urmare a probelor tehnologice, în devizul general se înscrie valoarea rezultată prin diferența dintre cheltuielile realizate pentru efectuarea probelor și veniturile realizate din acestea.
C. Structura devizului pe obiect
Articolul 9
Obiectul de construcție este o parte a obiectivului de investiție, cu funcționabilitate distinctă în cadrul ansamblului acestuia.
Articolul 10
Delimitarea obiectelor din cadrul obiectivului de investiție se face la faza de proiectare - studiu de fezabilitate de către proiectant, iar valoarea fiecărui obiect se estimează prin devizul pe obiect.
Articolul 11
Devizul pe obiect este sintetic și valoarea să se obține prin însumarea valorilor categoriilor de lucrări ce compun obiectul.
Articolul 12
Valoarea categoriilor de lucrări din devizul pe obiect se stabilește estimativ, pe baza cantităților de lucrări și a prețurilor acestora, la faza - studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții.
Articolul 13
Devizul pe obiect întocmit la faza de proiectare - studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții se reface avându-se în vedere cantitățile de lucrări rezultate la faza de proiect de execuție și prețurile unitare rezultate în urma aplicării procedurilor de achiziție publică.
Articolul 14
Devizul pe obiect se structurează cu respectarea conținutului-cadru prevăzut în anexa nr. 10 la ordin.
Anexa 9 DEVIZ GENERAL
privind cheltuielile necesare realizării unei investiții*)
În mii lei/mii euro la cursul .......... lei/euro din data de ............
Nr. crt.
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli
Valoarea (fără TVA)
TVA
Valoarea (inclusiv TVA)
Mii lei
Mii euro
Mii lei
Mii lei
Mii euro
1
2
3
4
5
6
7
CAPITOLUL 1
Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului
1.1.
Obținerea terenului
1.2.
Amenajarea terenului
1.3.
Amenajări pentru protecția mediului și aducere la starea inițială
TOTAL CAPITOL 1
CAPITOLUL 2
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului
TOTAL CAPITOL 2
CAPITOLUL 3
Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică
3.1.
Studii de teren
3.2.
Taxe pentru obținerea de avize, acorduri și autorizații
3.3.
Proiectare și inginerie
3.4.
Organizarea procedurilor de achiziție
3.5.
Consultanță
3.6.
Asistență tehnică
TOTAL CAPITOL 3
CAPITOLUL 4
Cheltuieli pentru investiția de bază
4.1.
Construcții și instalații
4.2.
Montajul utilajelor tehnologice
4.3.
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu montaj
4.4.
Utilaje fără montaj și echipamente de transport
4.5.
Dotări
4.6.
Active necorporale
TOTAL CAPITOL 4
CAPITOLUL 5
Alte cheltuieli
5.1.
Organizare de șantier
5.1.1.
Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier
5.1.2.
Cheltuieli conexe organizării de șantier
5.2.
Comisioane, cote legale, taxe, costul creditului
5.3.
Cheltuieli diverse și neprevăzute
TOTAL CAPITOL 5
CAPITOLUL 6
Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste și predare la beneficiar
6.1.
Pregătirea personalului de exploatare
6.2.
Probe tehnologice și teste
TOTAL CAPITOL 6
TOTAL GENERAL
Din care C + M
--------
În cazul lucrărilor de intervenții de natura consolidărilor la construcții existente și instalațiile aferente, precum și în cazul lucrărilor pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale și/sau calamități naturale, valoarea cheltuielilor aferente se va evidenția distinct în devizul general, pe fiecare capitol/subcapitol de cheltuieli, atât în lei, cât și în euro.
*) Se înscrie denumirea obiectivului de investiție/lucrărilor de intervenție.
NOTĂ:
Anexa 10 DEVIZ PE OBIECT
privind cheltuielile necesare realizării
unei investiții .................*)
În mii lei/mii euro la cursul ...... lei/euro din data de ....
Nr. crt.
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli
Valoarea (fără TVA)
TVA
Valoarea (inclusiv TVA)
Mii lei
Mii euro
Mii lei
Mii lei
Mii euro
1
2
3
4
5
6
7
I. LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII
1.
Terasamente
2.
Construcții: rezistență (fundații, structură de rezistență) și arhitectură (închideri exterioare, compartimentări, finisaje)
3.
Izolații
4.
Instalații electrice
5.
Instalații sanitare
6.
Instalații de încălzire, ventilare, climatizare, radio-tv, intranet și de apărare împotriva incendiilor
7.
Instalații de alimentare cu gaze naturale
8.
Instalații de telecomunicații
.................................
TOTAL I
II. MONTAJ
....
Montaj utilaje și echipamente tehnologice
TOTAL II
III. PROCURARE
Utilaje și echipamente tehnologice
Utilaje și echipamente de transport
Dotări
TOTAL III
TOTAL (TOTAL I + TOTAL II + TOTAL III)
-------
*) Se înscrie denumirea obiectului.
Anexa 11 ETAPELE
de întocmire și avizare a documentațiilor tehnico-economice la
faza de studiu de prefezabilitate și studiu de fezabilitate
pentru lucrările de investiții
Etapele de întocmire și avizare a documentațiilor tehnico-economice în fazele de studiu de prefezabilitate și studiu de fezabilitate pentru lucrările de investiții
I. Cu un an înaintea propunerii de avizare în Consiliul tehnico-economic al M.I.R.A.:
Până la data de 30 septembrie a anului în curs ordonatorii secundari de credite transmit centralizat la Direcția generală management logistic și administrativ solicitările pentru nevoile de investiții, însoțite de note de fundamentare.
Pentru unitățile aparatului central ai căror șefi nu au calitatea de ordonator de credite, solicitările și notele de fundamentare sunt analizate și avizate de către acești șefi.
A. Notele de fundamentare vor cuprinde:
a) amplasamentul (județ, localitate, stradă, nr. și/sau alte date de identificare);
b) scopul realizării investiției;
c) necesitatea, oportunitatea și eficiența lucrărilor solicitate;
d) suprafața și situația juridică a terenului pe care urmează a fi amplasată investiția;
e) posibilitățile de asigurare a utilităților (energie electrică, termică, gaze, apă, canal etc.);
f) caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament (zonă seismică, natura terenului, nivelul hidrostatic al apelor freatice) pentru construcții, în funcție de existența acestor date;
g) necesarul de spații și amenajări anexe;
h) principalele utilaje ce vor intra în dotarea construcțiilor (centrale termice, instalații de hidrofor, ascensoare, platforme, instalații de stingere a incendiului, puțuri, boilere, pompe, bazine cu apă etc.);
i) eficiența soluțiilor propuse;
j) elementele funcționale necesare;
k) numărul de persoane ce urmează a-și desfășura activitatea în noile spații;
l) destinațiile spațiilor;
m) nivelul de dotare cu obiecte de inventar și mijloace fixe;
n) orice alte elemente care pot duce la o analiză economică/tehnică pertinentă.
În trimestrul IV aceste solicitări se analizează de către cadre de specialitate din Grupul de proiectare, după care reprezentanții unităților beneficiare întocmesc temele de proiectare care se supun avizării ordonatorilor de credite, până la data de 31 decembrie.
B. Tema de proiectare va cuprinde:
1. Date generale:
a) denumirea investiției sau a obiectivului;
b) ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite, beneficiar al investiției;
c) autoritatea contractantă;
d) amplasamentul (județ, localitate, stradă, număr și/sau alte date de identificare).
2. Date tehnice:
a) suprafața și situația juridică a terenului care urmează să fie ocupat de lucrare sau pe care se amplasează obiectivul (extras de carte funciară). Se transmit pentru analiză și avizare numai solicitările la care terenul pe care se amplasează investiția este deținut de M.I.R.A., în condițiile legii;
b) caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament (zona seismică de calcul, natura terenului de fundare, nivelul maxim al apelor freatice);
c) categoria de importanță a construcției;
d) caracteristicile principale ale construcțiilor (aria construită, aria desfășurată, număr de nivele și înălțimea acestora);
e) necesarul de spații și pentru amenajarea construcțiilor;
f) principalele utilaje din dotarea construcțiilor (centrale termice, instalații hidrofor, boilere, ascensoare, platforme, instalații de stingere a incendiului, pompe, puțuri, bazine cu apă etc.);
g) utilități necesare (energie electrică, apă, canalizare, gaze, agent termic etc.), modul de asigurare și soluția avută în vedere;
h) soluția de învelitoare propusă;
i) căi de acces și de comunicații propuse;
j) clima și fenomenele naturale specifice zonei;
k) topografia terenului.
II. În anul propunerii spre avizare în Consiliul tehnico-economic al M.I.R.A.:
Până la data de 1 februarie unitățile solicitante transmit Direcției generale management logistic și administrativ temele de proiectare verificate și avizate de către ordonatorii de credite.
Acestea vor fi însoțite de certificatul de urbanism, acordurile și avizele de principiu, solicitate prin certificatul de urbanism, după caz, precum și de piese desenate (plan de amplasament în zonă, la scara 1:5.000 - 1:25.000 și plan general la scara 1:500 - 1:1.000 sau la alte scări grafice, în funcție de necesitățile de redactare).
Temele de proiectare care nu sunt însoțite de piesele desenate, certificatul de urbanism, acordurile și avizele de principiu, după caz, nu se promovează în vederea întocmirii studiului de fezabilitate de către Grupul de proiectare.
Studiul de fezabilitate se elaborează, de regulă, numai pe baza temei de proiectare întocmite de unitatea beneficiară și aprobate de ordonatorul secundar de credite, respectiv de către ordonatorii terțiari de credite, care se finanțează direct de Direcția generală financiară.
Înscrierea obiectivului în lista de investiții se face obligatoriu în baza avizului Consiliului tehnico-economic și a aprobărilor necesare, conform legii.
Pentru obiectivele de investiții noi, inclusiv extinderi, de o complexitate deosebită, ale căror documentații tehnico-economice intră în competența de aprobare a Guvernului, se elaborează un studiu de prefezabilitate anterior întocmirii studiului de fezabilitate.
Supunerea spre avizare a studiilor de fezabilitate în Consiliul tehnico-economic al M.I.R.A., precum și susținerea acestora în cadrul ședinței de avizare se fac și de către reprezentanții ordonatorilor de credite.
Anexa 12 ETAPELE
de întocmire și avizare a documentațiilor pentru lucrările
de intervenții la construcții existente
I. Cu un an înaintea propunerii de avizare în Consiliul tehnico-economic al M.I.R.A:
Până la data de 30 septembrie a anului în curs, ordonatorii de credite transmit Direcției generale management logistic și administrativ solicitările pentru nevoile de lucrări de intervenție, însoțite de notele de fundamentare.
Pentru unitățile aparatului central ai căror șefi nu au calitatea de ordonator de credite, solicitările și notele de fundamentare sunt analizate și avizate de către acești șefi.
A. Notele de fundamentare vor fi însoțite de:
a) tema de proiectare;
b) certificatul de urbanism - dacă este cazul;
c) amplasamentul lucrării (județ, localitate, stradă, număr și/sau alte date de identificare);
d) suprafața și situația juridică a terenului care urmează să fie ocupat de lucrare sau pe care se va amplasa obiectivul (extras de carte funciară). Se transmit pentru analiză și avizare numai solicitările la care terenul pe care se va amplasa investiția este deținut de M.I.R.A, în condițiile legii;
e) acorduri și avize de principiu privind posibilitățile de asigurare a utilităților (energie electrică și termică, apă, canal etc.), dacă este cazul;
f) caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament (zonă seismică, natura terenului, nivelul maxim al apelor freatice) pentru construcții, turnuri de radiocomunicații etc.);
g) necesarul de spații și amenajări, inclusiv rețele de telecomunicații și transmisii de date;
h) principalele utilaje din dotare ale construcțiilor (centrale, hidrofoare, ascensoare, platforme, centrale telefonice, de semnalizare pază - efracție - incendiu, dispecerate etc.);
i) eficiența soluțiilor adoptate.
B. Tema de proiectare va cuprinde:
I. Date generale:
a) denumirea investiției sau a obiectivului;
b) ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite, beneficiar al investiției;
c) autoritatea contractantă;
d) amplasamentul (județ, localitate, stradă, număr și/sau alte date de identificare).
2. Date tehnice:
a) suprafața și situația juridică a terenului care urmează să fie ocupat de lucrare sau pe care se amplasează obiectivul (extras de carte funciară). Se transmit pentru analiză și avizare numai solicitările la care terenul pe care se amplasează investiția este deținut de M.I.R.A., în condițiile legii;
b) caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament (zona seismică de calcul, natura terenului de fundare, nivelul maxim al apelor freatice);
c) categoria de importanță a construcției;
d) caracteristicile principale ale construcțiilor (aria construită, aria desfășurată, număr de nivele și înălțimea acestora);
e) necesarul de spații și pentru amenajarea construcțiilor;
f) principalele utilaje din dotarea construcțiilor (centrale termice, instalații hidrofor, boilere, ascensoare, platforme, instalații de stingere a incendiului, pompe, puțuri, bazine cu apă etc.);
g) utilități necesare (energie electrică, apă, canalizare, gaze, agent termic etc.), modul de asigurare și soluția avută în vedere;
h) soluția de învelitoare propusă;
i) căi de acces și de comunicații propuse;
j) clima și fenomenele naturale specifice zonei;
k) topografia terenului.
Temele de proiectare vor fi însoțite de piesele desenate: plan de amplasament în zonă, la scara 1:5.000 - 1:25.000, plan general la scara 1:500 - 1:1.000 sau la alte scări grafice în funcție de necesitățile de redactare, secțiuni orizontale pe fiecare nivel, secțiuni verticale și planșe de instalații din cartea tehnică a construcției.
Documentațiile tehnico-economice de intervenții se analizează și se însușesc de Grupul de proiectare până la data de 15 mai a anului următor, urmând a fi promovate la avizare de Consiliul tehnico-economic al M.I.R.A. Susținerea acestora în cadrul ședinței de avizare, care are loc de regulă în luna iunie, se face de către reprezentanții ordonatorilor de credite titulari de filă de plan beneficiari ai investiției, pentru obiectivele de intervenție la construcții.
Anexa 13 NOTA DE PREZENTARE
pentru susținerea de către beneficiar a investiției
1. Date generale
Obiectiv de investiții ...................................................
Ordonator principal de credite ...........................................
Beneficiar ...............................................................
Proiectant................................................................
Cod proiect...............................................................
faza .....................................................................
Amplasamentul obiectivului................................................
2. Indicatorii tehnico-economici:
2.1. Valoarea totală a investiției.......................................,
din care
C+M.......................................................................
2.2. Principalele caracteristici tehnice ale investiției..................
..........................................................
2.3. Durata de realizare a investiției....................................
3. Necesitatea și oportunitatea investiției
4. Conținutul documentației
4.1. Descrierea investiției:
- prezentarea investiției;
- caracteristicile tehnice;
- soluțiile tehnice propuse;
- armonizarea soluțiilor tehnice adoptate cu normele europene;
- condițiile specifice investiției în vederea protecției mediului.
4.2. Avize și acorduri:
- prezentarea tuturor avizelor și acordurilor în copii lizibile, inclusiv copii după cererile făcute pentru obținerea acestora.
5. Surse de finanțare:
- valoarea totală a investiției...........................................
din/de la................................................................
6. Alte informații necesare susținerii lucrării:
- încadrarea obiectivului de investiții în programe și strategii naționale și europene, convenții internaționale etc.
Anexa 14 MODEL
al Ordinului de aprobare a indicatorilor tehnico-economici
(STEMA ROMÂNIEI)
ROMÂNIA
MINISTERUL INTERNELOR
ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE
ORDIN
Nr. ....... din ............
În conformitate cu prevederile
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale
Hotărârii Guvernului nr. 1.865/2006
pentru modificarea limitelor valorice privind competențele de aprobare a documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi,
ministrul internelor și reformei administrative emite următorul ordin:
Articol unic
Se aprobă documentațiile tehnico-economice, faza ........................ (SF sau DA), pentru obiectivul de investiții "............................", din cadrul ........................................ elaborate de ........................, cu principalii indicatori tehnico-economici, potrivit anexei la prezentul ordin.
Ordonator principal de credite,
..........................
Anexa Nr
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
ai ..................... (SF sau DA) pentru obiectivul
de investiții/intervenții la construcții
"......................"
...........................................................................
(denumirea autorității contractante, nr. cadastru și adresa)
Total: ............. lei, din care
- C+M: ............. lei
Capacități tehnice ...............
Durata de execuție ...............
Secretarul Consiliului tehnico-economic
al Ministerului Internelor și Reformei Administrative,
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.