Regulament · Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Regulamentul din 7 octombrie 2008

de organizare și funcționare a Comisiei de experți a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru implementarea subprogramului de tratament al bolnavilor de tuberculoză din cadrul Programului național de boli transmisibile

prezumat în vigoare

Data actului
7 octombrie 2008
Emitent
Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 739 din 31 octombrie 2008
Structură
0 articole · 2.328 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

1. Comisia de experți a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru implementarea subprogramului de tratament al bolnavilor de tuberculoză, denumită în continuare CTB, are următoarele atribuții:

A. Atribuții tehnico-medicale:

a) stabilește protocoalele de terapie ca bază de decontare a medicamentelor specifice tuberculozei (TB), practicate actualmente în țară la TB cu germeni sensibili (conform Programului național de control al tuberculozei);

b) stabilește principiile de scheme individualizate pentru bolnavii cu TB rezistentă și multidrogrezistentă (MDR);

c) evaluează, la solicitare sau prin sondaje, colaborând cu managerii de județe ai Programului național de control al tuberculozei, pertinența schemelor terapeutice folosite în MDR-TB;

d) analizează schemele terapeutice care includ medicamente costisitoare, în vederea asigurării unui raport optim cost/eficiență.

B. Atribuții de evaluare a costurilor actuale și a bugetelor viitoare:

a) evaluează necesarul de medicamente și costurile terapeutice la nivel național și pe fiecare județ;

b) elaborează propuneri de bugete anuale pentru fiecare județ și unitate sanitară. Metodologia de stabilire a bugetelor va avea la bază criterii istorice (valoarea medie a comenzilor pe ultimul semestru, valoarea medie a medicamentelor efectiv consumate pe ultimul semestru, valoarea stocurilor la data evaluării, date privind raportările de bolnavi, date privind raportările de bolnavi din modulul de supraveghere centralizată a Institutului de Pneumoftiziologie "Prof. dr. Marius Nasta" București).

2. Circuitul informației și al documentelor va fi asigurat de secretarul CTB.

3. În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, CTB va avea întâlniri lunare și, după caz, întâlniri extraordinare, la convocarea președintelui CTB sau a președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.