Hotărârea nr. 30/2008

Capitolul 1 Cadrul general și fundamentele Strategiei naționale de apărare a țării

Strategia națională de apărare a țării se fundamentează pe prevederile Constituției României și ale legislației naționale în domeniul apărării și securității și este armonizată cu Strategia Europeană de Securitate, Conceptul strategic al NATO, precum și cu documentele relevante în domeniul apărării ale celor două organizații.

Apărarea reprezintă o componentă esențială a securității naționale. Strategia națională de apărare a țării stabilește obiectivele, direcțiile de acțiune și prioritățile în domeniul apărării, contribuind la realizarea cadrului general al promovării și apărării intereselor de securitate.

Dezvoltarea prezentei strategii are la bază liniile directoare stabilite prin Strategia de securitate națională a României, aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării în aprilie 2006, în mod particular interesele și obiectivele naționale de securitate, evaluarea mediului internațional de securitate, precum și identificarea potențialelor riscuri, amenințări și vulnerabilități.

1.1. Valorile și interesele naționale

Principalele valori care fundamentează existența și prosperitatea statului român sunt: democrația, libertatea, egalitatea și supremația legii; respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile și libertățile sale fundamentale; responsabilitatea civică; pluralismul politic; proprietatea și economia de piață; solidaritatea cu națiunile democratice; pacea și cooperarea internațională; dialogul și comunicarea dintre civilizații.

Pe baza acestor valori, interesele naționale sunt: menținerea integrității, unității, suveranității, independenței și indivizibilității statului român; îndeplinirea responsabilă a obligațiilor și rolului ce decurg din statutul de membru al NATO și al Uniunii Europene; dezvoltarea unei economii de piață competitive, dinamice și performante; modernizarea radicală a sistemului de educație și valorificarea eficientă a potențialului uman, științific și tehnologic, precum și a resurselor naturale; creșterea bunăstării cetățenilor, a nivelului de trai și de sănătate a populației; afirmarea și protejarea culturii, identității naționale și vieții spirituale, în contextul participării active la construcția identității europene.

1.2. Mediul de securitate. Premise și oportunități strategice

În vederea apărării și promovării intereselor naționale, trebuie avută în vedere complexitatea mediului de securitate, aflat într-o continuă schimbare. La formele clasice de riscuri și vulnerabilități regionale se adaugă noi amenințări asimetrice, neconvenționale și transfrontaliere care se amplifică în intensitate și ca arie de manifestare. O agresiune convențională pe scară largă împotriva spațiului euroatlantic rămâne în continuare foarte improbabilă pe termen mediu. Terorismul internațional, precum și proliferarea armelor de distrugere în masă vor reprezenta principalele amenințări asimetrice la adresa securității internaționale. Instabilitatea datorată crizelor și conflictelor regionale, respectiv potențialul de activare a unor conflicte "înghețate", disponibilitatea crescută a noilor tipuri de arme convenționale, crima organizată transfrontalieră, folosirea în scopuri distructive a noilor tehnologii, întreruperea fluxului de resurse vitale, migrația ilegală și efectele dezastrelor naturale vor fi cele mai probabile provocări pe termen mediu. Guvernarea ineficientă este un alt pericol pentru exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și afectează îndeplinirea obligațiilor internaționale ale unor state, existând riscul producerii unor crize umanitare cu impact transfrontalier. Aceste amenințări sunt interrelaționate, cel mai mare pericol la adresa vieții și libertății oamenilor, a democrației și a celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea statelor democratice fiind reprezentat de terorismul internațional, structurat în rețele transfrontaliere care pot dispune de arme de distrugere în masă.

Riscurile și amenințările la adresa securității naționale pot fi amplificate de existența unor vulnerabilități și disfuncționalități, între care următoarele fenomene sunt generatoare de preocupări sau pericole: dependența accentuată de unele resurse vitale greu accesibile; tendințele negative persistente în plan demografic și migrația masivă; nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistența stării de sărăcie cronică și accentuarea diferențelor sociale; proporția redusă, fragmentarea și rolul încă insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieții economico-sociale; fragilitatea spiritului civic și a solidarității civice; infrastructura slab dezvoltată și insuficient protejată; starea precară și eficiența redusă a sistemului de asigurare a sănătății populației; carențele organizatorice, insuficiența resurselor și dificultățile de adaptare a sistemului de învățământ la cerințele societății; organizarea inadecvată și precaritatea resurselor alocate pentru managementul situațiilor de criză; angajarea insuficientă a societății civile în dezbaterea și soluționarea problemelor de securitate.

Având în vedere evoluțiile din mediul strategic internațional, asigurarea securității depășește sfera de responsabilitate a unei singure țări și nu mai poate fi asigurată numai prin mijloace clasice de tip militar. Noul context internațional și diversificarea riscurilor și amenințărilor asimetrice la adresa securității au determinat trecerea de la apărarea strict teritorială la cea colectivă, precum și extinderea tipurilor de misiuni și operații militare. Operațiile militare nu mai au astăzi o delimitare geografică strictă, determinată de granițele statelor sau ale alianțelor, putând fi desfășurate în orice parte a globului, oricând va fi nevoie și într-un timp de reacție foarte scurt.

În acest context, sistemul de apărare colectivă, politica externă și de securitate comună, parteneriatele, cooperarea și implicarea în inițiativele regionale, relațiile bilaterale, participarea activă la operațiile multinaționale din diverse teatre constituie cadrul de manifestare a Strategiei naționale de apărare a țării.

În același timp, asigurarea securității și apărării naționale presupune valorificarea oportunităților pe care mediul strategic le prezintă. Astfel, România dispune de următoarele oportunități strategice:

- apartenența la NATO (garanția majoră de securitate națională), ceea ce conferă României dreptul de a participa la procesele decizionale aliate privind răspunsul la provocările actuale ale securității internaționale;

- apartenența la Uniunea Europeană și participarea la dezvoltarea politicii europene de securitate și apărare;

- dezvoltarea parteneriatelor strategice în spiritul avantajului reciproc;

- procesul de dezvoltare a politicilor NATO și Uniunii Europene în zona balcanică, Caucaz, Asia Centrală și Orientul Mijlociu, context în care poziția geostrategică a României devine un reper important;

- dezvoltarea unor proiecte energetice de interes european și global în regiunea extinsă a Mării Negre;

- interesul statelor din zona Mării Negre pentru mecanisme de securitate cooperativă și asistență în domeniul reformei sectorului de securitate.

Capitolul 2 Obiectivele strategice ale apărării naționale

Obiectivele strategice ale apărării naționale sunt stabilite pe baza prevederilor Strategiei de securitate națională a României și răspund necesității de promovare a intereselor naționale, combaterii amenințărilor asimetrice, reducerii riscurilor și diminuării vulnerabilităților interne.

Obiectivele strategice ale apărării naționale sunt:

- consolidarea profilului României în cadrul NATO;

- dezvoltarea contribuției României la Politica europeană de securitate și apărare, în calitate de membru al Uniunii Europene;

- angajarea în lupta împotriva terorismului și combaterea proliferării armelor de distrugere în masă;

- creșterea contribuției la asigurarea securității și stabilității regionale;

- transformarea capacității de apărare a României.

2.1. Consolidarea profilului României în cadrul NATO

NATO rămâne principala structură de apărare colectivă în spațiul european și euroatlantic, reprezentând pentru România cea mai importantă garanție de securitate.

România consideră că apărarea colectivă trebuie să rămână misiunea centrală a NATO, apreciind, în același timp, că avem nevoie de o Alianță flexibilă, capabilă să desfășoare eficient o gamă largă de misiuni, atât în interiorul, cât și în afara zonei euroatlantice, inclusiv de sprijin al eforturilor de stabilizare derulate de alte organizații regionale sau internaționale.

România va contribui la consolidarea relației transatlantice, esențială pentru realizarea obiectivelor și rolului NATO, precum și pentru extinderea ariei de stabilitate și democrație în Europa și regiunile învecinate. România va acționa constant în sprijinul coeziunii NATO și dezvoltării parteneriatului Alianței cu Uniunea Europeană.

România va sprijini continuarea politicii "ușilor deschise" a NATO și aderarea la Alianță a altor state care doresc și sunt în măsură să contribuie la promovarea principiilor, valorilor și obiectivelor NATO, acest proces având un efect stabilizator asupra întregului continent.

Alianța se află în proces de transformare, atât la nivel politic, prin adâncirea dialogului politic în cadrul Alianței și eficientizarea procesului decizional, cât și militar. Dezvoltările în materie de capabilități sunt o prioritate constantă. România este parte activă a acestui proces prin:

- continuarea îndeplinirii responsabilităților rezultate din obiectivele de securitate aferente conceptului strategic al Alianței;

- continuarea operaționalizării forțelor puse la dispoziția Alianței;

- participarea la întregul spectru de misiuni și operații NATO (apărare colectivă, prevenirea conflictelor, managementul crizelor, intervenție umanitară, sprijin pentru stabilizare și reconstrucție);

- participarea la dezvoltările conceptuale privind procesul de transformare;

- contribuția la inițiativele aliate privind capabilitățile, printre acestea figurând Forța de răspuns a NATO și Angajamentele de la Praga privind capabilitățile;

- asigurarea, printr-o strategie interinstituțională eficientă, a personalului și a resurselor necesare pentru încadrarea posturilor asumate de România în cadrul NATO;

- contribuția financiară la bugetele civil, militar și Programul NATO de Investiții în Domeniul Securității (NSIP);

- asistență acordată țărilor partenere.

În vederea atragerii și utilizării la nivel național a unor resurse comune aliate pentru realizarea unor proiecte de infrastructură, se impune dezvoltarea cadrului legislativ, precum și implementarea procedurilor specifice NSIP.

2.2. Dezvoltarea contribuției la Politica europeană de securitate și apărare

Prin dobândirea calității de membru al Uniunii Europene, România este conectată direct și ireversibil la valorile democrației europene. În contextul demersurilor pentru integrare, eforturile României urmăresc convergența liniilor principale ale politicii sale externe cu prevederile Politicii externe și de securitate comună a Uniunii Europene (PESC), aceasta sprijinindu-se nemijlocit pe Politica europeană de securitate și apărare (PESA).

Ca membru al Uniunii Europene, demersurile românești în sfera securității europene urmăresc afirmarea profilului strategic al României. Acest profil strategic generează responsabilități suplimentare pentru politica de securitate și apărare a României, cu relevanță pentru securitatea întregii Uniuni.

În vederea conectării depline la dimensiunea de securitate și apărare a Uniunii Europene, se vor urmări:

- sporirea contribuției la capabilitățile militare și civile;

- dezvoltarea contribuției la consolidarea capacității de răspuns rapid a Uniunii Europene, inclusiv prin participarea la grupurile tactice de luptă;

- consolidarea participării la operațiile de gestionare a crizelor;

- implicarea activă în activitățile și programele Agenției Europene de Apărare (EDA);

- încadrarea posturilor alocate României în structurile specifice ale Uniunii Europene.

România va susține promovarea unui rol activ al Uniunii Europene în gestionarea crizelor din zonele de instabilitate din proximitatea sa (statele din Balcanii de Vest, zona Mării Negre, conflictele înghețate din Europa de Est și Caucaz), dar și în alte zone de importanță strategică pentru politica externă a României.

2.3. Angajarea în lupta împotriva terorismului și combaterea proliferării armelor de distrugere în masă

România este parte a eforturilor internaționale de luptă împotriva terorismului, urmărind prin aceasta asigurarea securității naționale. România consideră că numai printr-o strategie proactivă acțiunile rețelei internaționale teroriste pot fi combătute și reduse, iar regimurile și actorii care le susțin, descurajați. În acest sens, România va acționa prin toate metodele legitime, împreună cu statele aliate și partenere, în spiritul măsurilor puse în practică de comunitatea internațională. România va continua să participe la procesele de stabilizare și reconstrucție din Irak și Afganistan, împreună cu aliații, până la atingerea de către aceste state a capacității de autosusținere.

În plan intern, este necesară optimizarea sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, care trebuie să asigure, într-o viziune unitară, cooperarea interinstituțională și transsectorială destinată îndeplinirii optime a tuturor sarcinilor subsumate acțiunii naționale în domeniu. În acest scop, se va acționa pentru:

- cunoașterea, anticiparea, prevenirea și contracararea, monitorizarea și evaluarea permanentă a tuturor riscurilor și amenințărilor, respectiv a vulnerabilităților care pot afecta securitatea națională;

- protejarea teritoriului național, a populației, facilităților și a obiectivelor românești din interior și din exterior de activitățile asociate terorismului;

- coordonarea eforturilor naționale de prevenire și combatere a fenomenului terorist cu partenerii strategici, organizații și alte forme structurale de cooperare antiteroristă între state, în primul rând cu cele instituite în cadrul NATO și al Uniunii Europene;

- optimizarea capabilităților militare pentru îndeplinirea operațiilor multinaționale de stabilizare și reconstrucție în sprijinul luptei împotriva terorismului.

Riscul achiziționării sau producerii de către grupuri teroriste a armelor de distrugere în masă necesită îmbunătățirea politicilor naționale de contraproliferare și neproliferare, perfecționarea sistemului național de control în concordanță cu mecanismele și procesele dezvoltate în cadrul NATO și al Uniunii Europene.

România este stat neposesor de arme nucleare, care promovează activ în plan internațional principiile neproliferării și dezarmării nucleare, fiind stat-parte la toate documentele internaționale care reglementează acest domeniu.

Conform prevederilor Tratatului de neproliferare nucleară, România se angajează să nu primească din partea nimănui arme nucleare sau dispozitive nucleare și să nu dețină controlul asupra unor asemenea arme sau dispozitive, direct sau indirect. România susține includerea în acest regim a tuturor statelor care dețin arme nucleare sau capacități de producere a acestora, în vederea diminuării riscului de proliferare.

Statul român își dezvoltă politica națională în acest domeniu prin constituirea de sisteme, mecanisme și proceduri integrate și coerente care să susțină lupta împotriva terorismului și proliferării armelor de distrugere în masă, în cooperare cu structuri similare din statele europene, aliate și partenere.

România va urmări în continuare o cât mai bună integrare a activității desfășurate de țara noastră în forurile care discută subiecte de interes pentru agenda de dezarmare și neproliferare nucleară, precum și în cadrul reuniunilor prilejuite de alte forme de cooperare în domeniu.

2.4. Creșterea contribuției specifice la asigurarea securității și stabilității regionale

România este implicată în securitatea și stabilitatea regională pe următoarele paliere complementare:

- participarea la procesul de definire și implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare și asistență de securitate ale NATO și Uniunii Europene în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est;

- consolidarea rolului de furnizor de stabilitate și securitate în regiunea Balcanilor, în zona extinsă a Mării Negre și în spațiul ex-sovietic;

- participarea activă a României în cadrul diferitelor inițiative regionale și subregionale de cooperare în domeniul securității;

- participarea la misiunile de securitate conduse de NATO sau Uniunea Europeană și/sau sub mandat ONU sau OSCE.

Țara noastră susține dezvoltarea în regiunea extinsă a Mării Negre a unor politici ale NATO și Uniunii Europene care să sprijine procesele de stabilizare economică și socială, precum și întărirea securității frontierelor pentru statele din regiune.

Se vor urmări, cu prioritate, dezvoltarea relațiilor bilaterale cu statele din regiunea extinsă a Mării Negre și Balcani, dezvoltarea de programe de asistență acordată statelor interesate din regiune în domeniul reformei sectorului de apărare și dezvoltarea inițiativelor de cooperare bilaterală și multinațională în regiune.

2.5. Transformarea capacității de apărare a României

Capacitatea de apărare rezultă din acțiuni coordonate, în principal în domeniile militar, siguranță și ordine publică și informații, precum și economic, administrație publică la nivel central și local, educație, sănătate, infrastructură și comunicații, mediu.

Abordarea integrată a procesului de transformare va urmări cu prioritate:

- creșterea ponderii dimensiunii anticipative din cadrul mecanismelor decizionale;

- creșterea interoperabilității interinstituționale prin transformare organizațională;

- optimizarea managementului integrat al resurselor disponibile;

- pregătirea profesională continuă a personalului;

- continuarea procesului de modernizare a infrastructurii de rețea și informațională;

- asigurarea complementarității capabilităților specifice de apărare;

- dezvoltarea interfețelor de cooperare în cadrul programelor interagenții.

Transformarea reprezintă un proces continuu de dezvoltare, adaptare și integrare de noi concepte, strategii, doctrine, sisteme manageriale și capabilități, care urmărește creșterea capacității de apărare în vederea satisfacerii nevoilor de securitate ale țării. Acest proces este corelat cu transformarea la nivelul Alianței Nord-Atlantice și evoluțiile specifice la nivelul politicii europene de securitate și apărare.

Transformarea capacității de apărare reprezintă condiția sine qua non pentru realizarea celorlalte obiective strategice ale apărării.

Capitolul 3 Direcțiile de acțiune în domeniul apărării

3.1. Lupta împotriva terorismului

Eforturile României în acest sens vor viza simultan:

- protejarea teritoriului național, a populației și obiectivelor autohtone, a rezidenților și obiectivelor străine de manifestări de natură teroristă, respectiv prevenirea și/sau diminuarea riscurilor specifice la adresa securității României prin activități instituționalizate, inclusiv informative;

- continuarea și aprofundarea implicării la nivel global și regional în prevenirea și combaterea terorismului prin: participarea la operații multinaționale, sprijinirea guvernelor și instituțiilor de securitate și apărare în lupta împotriva terorismului, asistență complexă în procesul de prevenire, contracarare și reconstrucție postconflict.

Direcțiile de acțiune pentru îndeplinirea acestui obiectiv sunt:

- dezvoltarea capacităților structurilor naționale cu responsabilități în domeniul prevenirii și combaterii terorismului;

- întărirea măsurilor și acțiunilor specifice pentru anticiparea, descurajarea și contracararea acțiunilor teroriste;

- perfecționarea sistemului de protecție a infrastructurii critice;

- asigurarea interoperabilității în domeniul prevenirii și combaterii terorismului;

- perfecționarea pregătirii personalului responsabil cu activitățile de prevenire și combatere a terorismului.

România va continua implementarea prevederilor Strategiei Uniunii Europene de luptă împotriva terorismului și va coopera cu aliații în vederea consolidării capacității NATO de luptă împotriva terorismului.

3.2. Combaterea proliferării armelor de distrugere în masă

Proliferarea armelor de distrugere în masă asociată cu recrudescența amenințărilor teroriste constituie provocări pentru întreaga comunitate internațională. Eficiența sistemului de apărare a țării este dată și de gradul de implicare în eforturile internaționale și regionale de diminuare a amenințărilor de această natură.

Principalele direcții de acțiune vor viza:

- participarea activă a României în cadrul regimurilor internaționale de neproliferare și control al exporturilor;

- respectarea obligațiilor și a angajamentelor pe care România și le-a asumat prin tratate, convenții și aranjamente internaționale în domeniu;

- creșterea eficienței privind controlul exporturilor și importurilor de produse militare și cu dublă utilizare în vederea combaterii acumulărilor destabilizatoare de armamente convenționale;

- întărirea cooperării internaționale și interinstituționale în vederea combaterii proliferării armelor de distrugere în masă;

- amplificarea sprijinului de specialitate acordat statelor din regiunea extinsă a Mării Negre în scopul elaborării sau consolidării sistemelor naționale de control al exporturilor de produse strategice;

- participarea la activitățile și acțiunile vizând blocarea accesului ilegal al unor state și organizații la armele de distrugere în masă.

România va consolida dialogul cu statele membre ale Uniunii Europene și SUA în domeniul controlului exporturilor strategice.

De asemenea, România va promova și va continua să participe la inițiative menite să dezvolte capacitatea statelor de a răspunde la amenințările legate de proliferarea armelor de distrugere în masă, pe baza expertizei și experienței dobândite prin asumarea unor responsabilități importante la nivel regional și internațional.

3.3. Transformarea militară

Obiectivul principal al transformării militare este realizarea de capabilități cu un grad ridicat de sustenabilitate și interoperabilitate, flexibile, mobile, ușor de desfășurat în teatru, în măsură să participe la întreaga gamă de operații și misiuni ale NATO, la operațiile UE și ale altor organizații internaționale, precum și la măsuri de tip "coaliție".

Principalele direcții de acțiune în domeniul transformării militare sunt:

- finalizarea revizuirii structurii de forțe și a procesului de operaționalizare;

- creșterea calității vieții personalului militar și civil și a nivelului de pregătire a acestuia;

- respectarea angajamentelor în domeniul capabilităților, asumate față de NATO și Uniunea Europeană;

- implementarea noului model de management al resurselor umane;

- continuarea eficientizării sistemului de planificare multianuală a resurselor;

- optimizarea sistemului de achiziții în domeniul militar în vederea înzestrării forțelor armate cu echipamente moderne și performante;

- dezvoltarea elementelor de infrastructură care să asigure capacități de dislocare, staționare și antrenament pentru forțele naționale și cele aliate, conform conceptului de Sprijin al națiunii gazdă (HNS);

- aplicarea lecțiilor învățate referitoare la revoluția în afacerile militare;

- crearea unor structuri de comandă și control flexibile;

- valorificarea superioară a tehnologiilor specifice;

- dezvoltarea sistemului de informații pentru apărare;

- dezvoltarea pe baza standardelor NATO și ale Uniunii Europene a rețelelor de comunicații și informatice ale tuturor structurilor implicate în sistemul național de apărare și interconectarea acestora cu Sistemul general de comunicații NATO (NGCS);

- punerea accentului pe capacitatea de a desfășura operații în rețea.

Forțele vor fi pregătite diferențiat și diversificat, pentru misiuni clasice și neconvenționale, orientate spre obiective, în rândul cărora misiunile antiteroriste, respectiv cele de contraproliferare, contrainsurgență și reconstrucție postconflict vor avea o pondere însemnată. De asemenea, va fi acordată o atenție deosebită cooperării cu organizațiile neguvernamentale, entități care joacă un rol tot mai important în actualele operații de stabilizare și reconstrucție. De asemenea, vor fi menținute și dezvoltate capacități adecvate de intervenție umanitară, în sprijinul autorităților publice, în cazul unor urgențe civile.

3.4. Managementul crizelor

Pentru a acționa eficient pe întreg spectrul de crize, de la măsurile de prevenire a crizelor până la apărarea colectivă, România are în vedere implementarea sistemului național integrat de gestionare a crizelor.

Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire și planificare operațională și funcționalitate a tuturor structurilor de decizie și execuție cu responsabilități în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor interne sau externe. În același timp, sistemul va avea capacitatea de a răspunde adecvat diferitelor situații de criză, asigurând autonomia subsistemelor componente, astfel încât acestea să poată deveni operaționale și să reacționeze în funcție de natura și amploarea crizei.

O componentă esențială a funcționării eficiente a sistemului național de management al crizelor o reprezintă angajarea populației în susținerea efortului de reconstrucție și managementul consecințelor în urma unor situații de criză sau urgențe civile. De asemenea, autoritățile locale au un rol major în pregătirea populației pentru situații de criză și în gestionarea intervențiilor, prin asigurarea resurselor umane, materiale și financiare necesare.

Ca direcții principale de acțiune, se vor urmări:

- armonizarea legislativă și procedurală cu gestionarea crizelor și a urgențelor civile în NATO și Uniunea Europeană, prin aplicarea politicilor și instrumentelor NATO în domeniu, precum și prin participarea la operațiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor;

- perfecționarea sistemului național de management al crizelor;

- pregătirea populației pentru situații de criză și de urgențe civile.

3.5. Informații pentru apărare

Activitatea de informații pentru apărare contribuie la realizarea securității naționale și reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni desfășurate de structuri specializate în scopul informării oportune a factorilor de decizie.

Constituirea comunității de informații reprezintă direcția majoră a procesului de dezvoltare a activității de informații la nivel național. Înființarea și consolidarea pe baze formale a unei comunități naționale de informații asigură cadrul organizatoric de funcționare integrată a instituțiilor de informații și securitate. Pentru asigurarea unei activități coerente de informații la nivel național, comunitatea de informații va asigura coordonarea și eliminarea redundanțelor în activitățile specifice.

Comunitatea de informații asigură o funcționare în parteneriat instituționalizat a serviciilor de informații și securitate, care își păstrează atribuțiile și misiunile specifice, concomitent cu o mai bună coordonare a activității de informații la nivel strategic.

Comunitatea de informații permite îndeplinirea misiunilor specifice, respectiv funcționarea independentă a elementelor acesteia, concomitent cu constituirea la nivel național a unor capacități de informații care pot fi folosite în comun. De asemenea, asigură interoperabilitatea și dezvoltarea sistemelor adecvate de comunicații necesare schimbului de informații eficient între elementele acesteia.

Pentru asigurarea unui caracter proactiv al activității de informații pentru apărare, direcțiile de acțiune specifice vor include:

- promovarea și apărarea, pe plan extern, a intereselor naționale;

- dezvoltarea capacităților strategice de culegere de informații și de analiză multisursă;

- adaptarea permanentă a fluxului informativ pentru sprijinul eficient al fundamentării deciziilor;

- creșterea eficienței activității informativ-operative și orientarea acesteia pe priorități și domenii ale amenințărilor TESSOC (terorism, spionaj, sabotaj, subversiune, crimă organizată);

- dezvoltarea raporturilor de colaborare cu instituțiile de informații și securitate atât la nivel național, bilateral, cât și în cadrul NATO și al Uniunii Europene;

- asigurarea securității informațiilor clasificate în conformitate cu cerințele standardelor naționale, ale NATO și ale Uniunii Europene;

- perfecționarea cadrului normativ și procedural în domeniul informațiilor, contrainformațiilor și securității și armonizarea acestuia cu reglementările NATO și ale Uniunii Europene.

3.6. Economia și industria de apărare

Creșterea economică durabilă și progresul tehnologic sunt factori cheie ai garantării securității României. Asigurarea dezvoltării economice durabile a țării contribuie atât la creșterea nivelului de securitate individuală a cetățenilor, cât și la asigurarea resurselor necesare pentru continuarea reformei și modernizarea sectorului de securitate și apărare.

Industria de apărare, parte componentă a industriei naționale, joacă un rol important în susținerea procesului de construcție și dezvoltare a capabilităților de apărare.

În acest sens, se vor urmări cu prioritate următoarele direcții de acțiune:

- finalizarea restructurării în vederea eficientizării activităților pe criterii de rentabilitate;

- corelarea cu dinamica procesului de transformare a capacității de apărare, precum și cu nevoile reale ale sistemului național de securitate și apărare;

- modernizarea și retehnologizarea capacităților de producție militară, inclusiv prin cooperarea cu firme de profil, în mod prioritar, din țări membre NATO și ale Uniunii Europene;

- conectarea la programele și proiectele Agenției europene de apărare (EDA) în domeniul cercetării, tehnologiilor și armamentelor.

3.7. Educația

Punerea în valoare și dezvoltarea potențialului cultural, științific și uman de care dispune România constituie o componentă și o resursă esențială a securității și modernizării societății românești.

Vor fi avute în vedere următoarele direcții principale de acțiune:

- îmbunătățirea procesului de cercetare și dezvoltare în domenii cu impact asupra politicii de securitate și apărare;

- participarea la programe și proiecte internaționale, europene și bilaterale în domenii de vârf ale științei și tehnologiei;

- armonizarea învățământului militar cu politicile naționale din domeniul educației și asigurarea specialiștilor de înaltă clasă, conform standardelor cerințelor de securitate și apărare a țării, precum și ale celor din armatele statelor membre NATO;

- pregătirea populației pentru situații de criză și de urgențe civile;

- promovarea culturii de securitate în parteneriat cu societatea civilă.

3.8. Mediul

Apărarea trebuie să acorde o importanță deosebită protecției mediului, o coordonată esențială a îmbunătățirii vieții populației și a creșterii prosperității cetățenilor.

Garantarea securității ecologice a țării se va realiza prin:

- consolidarea cadrului legislativ și adaptarea la normele comunitare;

- întărirea capacității instituționale;

- apărarea împotriva dezastrelor;

- prevenirea poluării industriale și managementul deșeurilor;

- securitatea instalațiilor nucleare dezafectate;

- modernizarea sistemului informațional pentru avertizarea și alarmarea populației.

În ceea ce privește asigurarea securității nucleare naționale, aceasta va fi realizată prin îndeplinirea condițiilor de siguranță nucleară și radiologică a tuturor activităților de profil, protejarea populației, a factorilor de mediu și a bunurilor materiale.

Armata și celelalte structuri cu responsabilități în domeniul apărării se vor alinia la eforturile naționale de susținere și extindere a acțiunilor de refacere și conservare a mediului. Acestea vor promova trecerea la activități și tehnologii mai puțin poluante și vor acorda atenție sporită reducerii impactului negativ produs de activitățile militare asupra mediului înconjurător.

Capitolul 4 Resursele pentru apărare

Susținerea eforturilor naționale pentru dezvoltarea capabilităților necesare în domeniul securității și apărării se va baza pe utilizarea eficientă a întregii game de resurse la dispoziție, în special a celor umane, materiale și financiare.

Atenția este concentrată asupra utilizării acestor resurse cu eficiență, urmărindu-se următoarele direcții generale de acțiune:

- îmbunătățirea coordonării între puterea legislativă și cea executivă privind luarea deciziilor în alocarea resurselor destinate apărării țării, a controlului instituțiilor implicate în managementul resurselor, precum și a exercitării controlului parlamentar asupra acestora;

- generalizarea aplicării managementului resurselor pe bază de programe multianuale și priorități de către instituțiile cu responsabilități în domeniul securității și apărării;

- creșterea transparenței utilizării fondurilor publice și a responsabilității față de contribuabil;

- perfecționarea sistemului de pregătire a populației pentru apărare.

4.1. Managementul resurselor umane. Profesionalizarea sectorului de apărare

Managementul resurselor umane vizează crearea unor mecanisme eficiente de selecționare, formare, perfecționare și promovare a personalului, astfel încât să se asigure necesarul de profesioniști în domeniul apărării.

Direcțiile principale de acțiune în domeniul profesionalizării vor fi:

- proiectarea și implementarea unui management modern și performant al carierei individuale a personalului civil și militar;

- armonizarea sistemului de formare și perfecționare a personalului din domeniul apărării cu reforma sistemului educațional național, în concordanță cu dezvoltările Uniunii Europene în acest domeniu;

- asigurarea reconversiei profesionale a personalului disponibilizat.

4.2. Resurse materiale și financiare

a) Infrastructura strategică

Susținerea dezvoltării durabile a economiei și realizarea obiectivelor strategice de apărare necesită dezvoltarea unei rețele de infrastructuri fizice, specializate și eficiente, compatibile cu infrastructurile europene, care să ofere facilități și capabilități sporite.

Ierarhizarea și etapizarea proiectelor de infrastructură au la bază cerințele impuse de obiectivele prioritare în domeniu și posibilitățile de acoperire a efortului financiar necesar realizării lor.

Principalele direcții de acțiune pentru modernizarea infrastructurii sunt:

- menținerea în parametrii de funcționare și valorificarea capacităților existente prin reabilitarea și modernizarea infrastructurilor civile și militare;

- reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurilor de transport, în special aerian și maritim;

- realizarea unei infrastructuri de comunicații moderne, viabile și sigure, capabilă a fi integrată în sistemul european de comunicații;

- dezvoltarea sistemului de transport al resurselor energetice;

- promovarea tehnologiilor de transport ecologic;

- pregătirea, modernizarea și dezvoltarea facilităților de infrastructură oferite NATO pentru HNS;

- promovarea unor proiecte de infrastructură care să fie finanțate din fondurile comune ale NATO.

Realizarea proiectelor de infrastructură presupune identificarea și alocarea resurselor necesare, din surse naționale și internaționale, prin dezvoltarea de proiecte și programe cu participarea instituțiilor cu responsabilități în domeniul apărării.

b) Resurse financiare

Metoda finanțării de la bugetul de stat pe baza programelor și proiectelor concrete determină atribuirea unui rol mai activ bugetului de stat în reformele din domeniul securității și apărării.

Alocarea resurselor financiare se va face prin asigurarea unui nivel care să permită îndeplinirea misiunilor și angajamentelor asumate în acest domeniu.

Se va urmări consolidarea proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite pe bază de programe, ceea ce conferă o perspectivă de ansamblu asupra stabilității și predictibilității strategiilor sectoriale ale acestora, orientând întreaga gestiune financiară spre obiective, performanțe și rezultate.

4.3. Mecanisme pentru managementul resurselor apărării

Planificarea apărării se realizează integrat - prin utilizarea corelată a politicilor, resurselor umane, materiale și financiare pentru apărare - și are în vedere realizarea tuturor capabilităților în domeniul apărării, inclusiv pentru îndeplinirea responsabilităților asumate în cadrul NATO și al Uniunii Europene sau al coalițiilor internaționale.

Planificarea multianuală face posibilă integrarea într-un sistem unitar a obiectivelor pe termen scurt, mediu și lung la nivelul tuturor elementelor componente ale instituțiilor cu responsabilități în domeniul apărării și dimensionarea într-un mod realist a resurselor necesare susținerii acestora, potrivit priorităților. De asemenea, permite identificarea constrângerilor, limitărilor și restricțiilor de orice fel care pot afecta îndeplinirea obiectivelor asumate și luarea în timp oportun a măsurilor de diminuare a eventualelor efecte negative.

O atenție sporită se va acorda intensificării eforturilor pentru satisfacerea cerințelor privind înzestrarea forțelor care participă la misiuni internaționale.

Strategia națională de apărare a țării pune în prim-plan interesul comun al tuturor cetățenilor României: asigurarea apărării naționale prin dezvoltarea unei capacități de apărare optime pentru a asigura un răspuns eficient la provocările mediului actual de securitate, care să confere siguranță și încredere cetățenilor României.

Ca stat european, România apreciază că apărarea țării trebuie afirmată și promovată prin dialog politic, cooperare și parteneriat, în acord cu politicile specifice ale NATO și Uniunii Europene.

Susținerea și materializarea obiectivelor strategiei solicită angajare responsabilă și patriotism din partea cetățenilor, organizațiilor și organismelor guvernamentale și neguvernamentale, operatorilor economici din sectorul public și din sectorul privat, a societății românești în ansamblul ei.

Implementarea prevederilor Strategiei naționale de apărare a țării se va realiza potrivit competențelor, de către instituțiile cu responsabilități în domeniul apărării.

În funcție de evoluția evenimentelor determinante din mediul intern și internațional de securitate, Strategia națională de apărare a țării poate fi modificată și adaptată.

----------