Decizia nr. 8/2008
privind examinarea recursului în interesul legii, prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în ipoteza situațiilor tranzitorii generate de săvârșirea faptelor sub imperiul legii vechi în materie (Legea nr. 87/1994 ) și judecarea acestora după intrarea în vigoare a legii noi
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 241/2005 15 iulie 2005 (prevederi anume) pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Dosar nr. 48/2007
Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a întrunit la data de 5 noiembrie 2007 în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor, prevăzute de
art. 10 din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în ipoteza situațiilor tranzitorii generate de săvârșirea faptelor sub imperiul
legii vechi în materie (Legea nr. 87/1994 ) și judecarea acestora după intrarea în vigoare a legii noi.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor
art. 34 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, fiind prezenți 89 de judecători din totalul de 114 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nițu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că poate beneficia de cauzele de impunitate sau de reducerea pedepsei prevăzute de
art. 10 din Legea nr. 241/2005
numai inculpatul aflat în situația în care, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, a fost judecat pentru o infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de
art. 9 din Legea nr. 241/2005 .
Fiind nevoie de timp mai îndelungat, în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21 ianuarie 2008, când
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există practică unitară în legătură cu incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor, prevăzute de
art. 10 din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în cazul situațiilor tranzitorii generate de săvârșirea faptelor sub imperiul
legii vechi în această materie (Legea nr. 87/1994 ) și judecate după intrarea în vigoare a legii noi.
Astfel, unele instanțe au considerat că dispozițiile
art. 10 din Legea nr. 241/2005
sunt aplicabile și infracțiunilor prevăzute de
Legea nr. 87/1994 , cu modificările ulterioare, prin combinarea dispozițiilor mai favorabile din cele două legi succesive.
Aceste instanțe și-au fundamentat soluția pe dispozițiile art. 13 din Codul penal, potrivit cărora "în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă", precum și pe prevederile
art. 10 din Legea nr. 241/2005 , conform cărora "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate".
Alte instanțe, dimpotrivă, au statuat că, în astfel de situații, inculpatul beneficiază de aceste cauze de impunitate sau de reducere a pedepsei numai în cazul în care, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, este judecat pentru o infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de
art. 9 din Legea nr. 241/2005 .
Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.
Într-adevăr, în conformitate cu principiul activității legii penale, în art. 10 din Codul penal se prevede: "legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare."
Din această formulare dată principiului enunțat rezultă că pentru toate infracțiunile se aplică legea în vigoare în timpul săvârșirii lor.
Există însă cazuri când anumite infracțiuni săvârșite sub legea veche sunt judecate sub imperiul legii noi.
Astfel de cazuri, de succesiune a legilor penale, generează situații tranzitorii ce impun o derogare firească de la principiul activității legii penale.
Ca urmare, pentru asemenea situații, trebuie să se recurgă la principiul subsidiar al aplicării legii penale mai favorabile.
Or, acest principiu impune aplicarea "legii" mai favorabile în ansamblu și nu doar aplicarea unora dintre "dispozițiile mai favorabile" ale acelei legi.
Ca atare, în raport cu principiul menționat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispoziții din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit.
De aceea, în art. 13 din Codul penal este folosită expresia "legea mai favorabilă" și nu dispozițiile mai favorabile ale unei legi.
Pe lângă aceste reglementări de principiu, mai trebuie avute în vedere și particularitățile dispozițiilor
și ale
Sub acest aspect este de observat că prin
art. 16 din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale au fost abrogate expres atât
pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, cât și
art. 280 din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii.
Or, această abrogare nu este identică cu dezincriminarea cel puțin nu în totalitate întrucât unele fapte în discuție au fost menținute ca infracțiuni. Prin urmare, în materia enunțată există o continuitate a incriminării, fiind efectuată doar o schimbare a sediului acesteia.
Spre deosebire de
Legea nr. 87/1994 , prin noua
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost lărgită sfera expresiei "contribuabil", extinzându-se totodată și aria faptelor incriminate ca "infracțiuni de evaziune fiscală" sau ca "infracțiuni aflate în legătură cu acestea".
Este adevărat că, preluând majoritatea infracțiunilor prevăzute în legea anterioară, care se regăsesc în art. 4, art. 7 alin. (1) și (2),
art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), d), e) și f) din Legea nr. 241/2005 , această nouă lege nu a mai preluat și faptele prevăzute în art. 10, art. 11 lit. a), art. 11 lit. b) teza I și a III-a și în
art. 12 lit. a) din Legea nr. 87/1994 , care au fost astfel dezincriminate.
Mai mult, prin noua lege pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (nr. 241/2005) au fost instituite noi infracțiuni, una fiind de evaziune fiscală [prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. g)], iar trei având legătură cu infracțiunile de evaziune fiscală (prevăzute în art. 3, 5 și 8).
În fine, tot prin această nouă lege a fost preluată infracțiunea de stopaj la sursă, de la
art. 280 din Legea nr. 53/2003 , fiind inclusă în categoria infracțiunilor având legătură cu infracțiunile de evaziune fiscală (art. 6).
Este semnificativ că dispozițiile
referitoare la incriminarea faptelor de evaziune fiscală și a celor având legătură cu evaziunea fiscală nu conțin alte reglementări de detaliu privind cauzele de nepedepsire și de reducere a pedepselor decât cele cuprinse în art. 10 din această lege.
Or, prin textele de lege arătate se prevede că "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei <<prevăzute de lege>> pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate", iar "dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă", și, în fine, "dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar".
Așa cum rezultă din reglementarea menționată, cauzele de nepedepsire și cele de reducere a pedepselor la care se referă
art. 10 din Legea nr. 241/2005
sunt aplicabile numai "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege", iar nu și de o altă lege.
O atare formulare limitativă este menită ca, în raport cu principiile de drept penal unanim acceptate, să fie restrânsă incidența cauzelor de nepedepsire sau de reducere a pedepselor numai la infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de
art. 9 din Legea nr. 241/2005 , fiind excluse orice alte infracțiuni de la beneficiul reglementat prin art. 10 din această lege.
A considera altfel, ar însemna ca, după caz, fie să se depășească limitele interpretării corecte impuse de conținutul
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 , prin care se stabilește că dispozițiile sale sunt aplicabile numai "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege", fie să se încalce prevederile art. 13 alin. 1 din Codul penal, referitoare la legea penală mai favorabilă, prin care se instituie principiul potrivit căruia "în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă", adică în ansamblul ei, iar nu doar anumite dispoziții mai favorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive.
În consecință, în temeiul dispozițiilor
art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, cu referire la art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că, în cazul faptelor săvârșite sub imperiul
și al judecării lor după intrarea în vigoare a
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a reținut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, săvârșirea unei infracțiuni fiscale prevăzute de
art. 9 din Legea nr. 241/2005 .
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și stabilesc:
În cazul faptelor săvârșite sub imperiul
și al judecării lor după intrarea în vigoare a
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a reținut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, săvârșirea unei infracțiuni fiscale prevăzute de
art. 9 din Legea nr. 241/2005 .
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2008.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Prim-magistrat-asistent, Victoria Maftei
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.