Decizia nr. 1309/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, precum și ale art. 969 și art. 1073 din Codul civil
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 136/1995 29 decembrie 1995 (prevederi anume) privind asigurările și reasigurările în România
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-șef
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările în România, precum și ale art. 969 și art. 1073 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Interamerican România Insurance Company" - S.A. din București în Dosarul nr. 24.947/3/2007 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ridicate, întrucât apreciază că dispozițiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor din Constituție invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 26 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 24.947/3/2007, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările în România, precum și ale art. 969 și art. 1073 din Codul civil. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Interamerican România Insurance Company" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect pretenții.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile de lege criticate "încalcă exigențele constituționale privitoare la asigurarea unui proces echitabil", întrucât permit "instanței de judecată să ia măsuri susceptibile să fie puse în aplicare cu ajutorul forței coercitive a statului, fără a-i permite, în același timp, să analizeze pretențiile sau apărărilor părților pe fond, precum și să administreze probele adecvate cauzei, să verifice buna-credință și consimțământul părților la încheierea actelor juridice." Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prin proces echitabil se înțelege "obligația statului, prin lege și puterea judecătorească, de a nu înlătura egalitatea în plan procesual a părților și de a nu le pune, prin orice instrument, într-o poziție de inferioritate una față de cealaltă." Se mai arată că, deși art. 969 din Codul civil consacră principiul forței obligatorii a convențiilor civile, iar art. 1073 din același Cod stabilește regula privind efectul general al obligațiilor, textele de lege criticate aduc atingere libertății contractuale și principiului consensualismului, întrucât constrâng agenții economici la asumarea de obligații la care nu au consimțit în mod liber, ceea ce încalcă prevederile constituționale referitoare la proprietate și la buna-credință. Mai susține că
art. 9 din Legea nr. 136/1995
contravine principiilor libertății economice și al liberei inițiative, întrucât "asiguratorul ar fi obligat să plătească o sumă asigurată mult mai mare decât valoarea reală a bunurilor asigurate, cu atât mai mult cu cât consimțământul său a fost viciat la data încheierii contractului." În consecință, autorul excepției consideră că prin textele de lege criticate se încalcă art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 24, 44, 45 și 135 din Constituție.
Tribunalul București - Secția a VI-a comercială consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, în esență, arată că nu sunt încălcate cerințele unui proces echitabil, "instanța de judecată analizând pretențiile, respectiv apărările fiecăreia dintre părți pe baza probelor administrate în cauză", ea fiind obligată să cenzureze propunerile de probatorii formulate de părți, partea nemulțumită având calea de atac a apelului și a recursului. Cu privire la invocarea încălcării celorlalte dispoziții din Constituție, arată că autorul excepției nu a precizat în mod concret în ce fel textele de lege vin în contradicție cu acestea.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc posibilitatea părților de a se adresa instanței de judecată, de a formula apărări, de a propune probe și de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, "așadar de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare." De asemenea, consideră că aceste dispoziții nu contravin nici principiului libertății comerțului și nici dreptului de proprietate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 9 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, astfel cum a fost modificat prin
art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 30 iunie 2005, precum și ale art. 969 și art. 1073 din Codul civil. Textele de lege criticate prevăd:
-
Articolul 9
din Legea nr. 136/1995 : "Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele și la termenele convenite.";
- Art. 969 din Codul civil: "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.";
- Art. 1073 din Codul civil: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare."
În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (2) - "Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 alin. (3) - "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil", ale art. 24 - "Dreptul la apărare", ale art. 44 - "Dreptul de proprietate privată", ale art. 45 - "Libertatea economică" și ale art. 135 - "Economia".
În esență, autorul excepției consideră că dispozițiile
art. 9 din Legea nr. 136/1995
"încalcă exigențele constituționale privitoare la asigurarea unui proces echitabil", întrucât permit "instanței de judecată să ia măsuri susceptibile să fie puse în aplicare cu ajutorul forței coercitive a statului, fără a-i permite, în același timp, să analizeze pretențiile sau apărările părților pe fond, precum și să administreze probele adecvate cauzei, să verifice buna-credință și consimțământul părților la încheierea actelor juridice." De asemenea, se susține că art. 969 și art. 1073 din Codul civil încalcă prevederile constituționale referitoare la proprietate și la buna-credință, întrucât agenții economici sunt constrânși la asumarea de obligații la care nu au consimțit în mod liber.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
Articolul 9
din
Legea nr. 136/1995 , cuprins în Capitolul II din aceasta - "Contractul de asigurare", Secțiunea 1 - "Încheierea contractului. Drepturi și obligații", prevede că în cazul producerii riscului asumat, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească despăgubirea ori suma asigurată, așa cum aceasta rezultă din contractul de asigurare încheiat în condițiile legii, în limitele și la termenele convenite. Art. 969 din Codul civil consacră principiul forței obligatorii a convențiilor civile pacta sunt servanda, iar art. 1073 care face parte din Capitolul VII din același Cod - "Despre efectele obligațiilor" stabilește regula de principiu privind efectul general al obligațiilor, și anume dreptul creditorului de a urmări și a obține de la debitor îndeplinirea exactă a prestației la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare. Or, finalitatea acestui din urmă text din Codul civil constă, așa cum a statuat Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, în realizarea drepturilor legale ale creditorului prin determinarea debitorului de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui contract încheiat între părți, sub sancțiunea suportării unor despăgubiri.
Așa fiind, Curtea nu poate reține existența vreunei contradicții între aceste dispoziții de lege și, astfel cum susține autorul excepției, "exigențele constituționale privitoare la asigurarea unui proces echitabil" sau cele referitoare la proprietate și la buna-credință. De asemenea, nici din cuprinsul
art. 9 din Legea nr. 136/1995
și nici din cuprinsul art. 969 sau al art. 1073 din Codul civil nu reiese că instanța de judecată poate lua "măsuri susceptibile să fie puse în aplicare cu ajutorul forței coercitive a statului, fără a-i permite, în același timp, să analizeze pretențiile sau apărările părților pe fond, precum și să administreze probele adecvate cauzei, să verifice buna-credință și consimțământul părților la încheierea actelor juridice." Asemenea susțineri pot rezultă, eventual, din modul de aplicare a prevederilor legale în cauză. Or, exercitarea controlului asupra activității de aplicare a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, Curtea Constituțională fiind competentă, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să se pronunțe numai asupra constituționalității prevederilor de lege cu privire la care a fost sesizată, și nu asupra modului de aplicare a acestora.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările în România, precum și ale art. 969 și art. 1073 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Interamerican România Insurance Company" - S.A. din București în Dosarul nr. 24.947/3/2007 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent-șef, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.