Decizia nr. 633/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Florin Bucur Vasilescu- judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Gheorghiu Ceafi Maria împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 266 din 18 iunie 1997 .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 9 decembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 18 aprilie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 196/1997 al acestei instanțe, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Gheorghiu Ceafi Maria.
Prin Decizia nr. 266 din 18 iunie Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe practica jurisdicțională a Curții Constituționale în materia recursului în anulare.
Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs Gheorghiu Ceafi Maria, în termen legal, cu motivarea ca Parchetul General are o nejustificată poziție privilegiată, prin faptul ca poate oricând sa atace o hotărâre definitivă prin introducerea unui recurs în anulare; mai mult, este nejustificată, de asemenea, critica sa pe motiv ca instanțele și-ar fi depășit atribuțiile, câtă vreme însuși Decretul nr. 223/1974 prevedea ca litigiile izvorand din aplicarea dispozițiilor lui sunt de competența instanțelor judecătorești.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, întrucât, cu privire la dispozițiile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizii definitive, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, sunt obligatorii erga omnes și au putere numai pentru viitor.
Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA
având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul raportor, prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:
Primul motiv de recurs, care vizează poziția pretins privilegiată a Ministerului Public în raport cu celelalte părți din proces, este neîntemeiat.
Articolul 128
din Constituție prevede că excepția căilor de atac se poate realiza în condițiile prevăzute de lege. O asemenea lege este Codul de procedură civilă și nici o dispoziție constituțională nu limitează dreptul legiuitorului la o anumită reglementare a unei cai de atac, cu condiția, desigur, de a nu aduce atingere altor texte constituționale. Cat privește dreptul exclusiv al procurorului general de a declara recurs în anulare, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 130 din Constituție, care prevăd ca Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept. Cele doua situații prevăzute la art. 330 din Codul de procedură civilă, în care procurorul general poate promova recurs în anulare, releva tocmai apărarea acestor valori fundamentale ale statului de drept.
Rezultă ca, departe de a constitui un privilegiu, recursul în anulare reprezintă o modalitate legală de reparare a unor grave erori judiciare, ce se realizează printr-o autoritate publică abilitata constituțional în acest sens.
Cat privește motivul de recurs privind exercitarea oricând de către procurorul general a recursului în anulare, nici acesta nu este întemeiat, întrucât, prin Legea nr. 17/1997, a fost limitat la 6 luni dreptul procurorului general de a introduce recurs în anulare, fapt pentru care, în mod corect, prin decizia recurată, excepția a fost respinsă ca fiind lipsită de obiect.
Și ultimul motiv de recurs, care privește modul în care a fost formulat recursul în anulare de către procurorul general, cu invocarea unui act normativ abrogat - Decretul nr. 223/1974 -, urmează a fi respins. Acest motiv privește fondul litigiului, care este de competența exclusiva a instanțelor judecătorești.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Gheorghiu Ceafi Maria împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 266 din 18 iunie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.