Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 224/2008

pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării

prezumat în vigoare

Data actului
30 decembrie 2008
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 899 din 31 decembrie 2008
Lege de aprobare
neidentificată în baza de date
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 1.608 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Legea nr. 415/2002 27 iunie 2002 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Tarii

Are ca temei 1

Având în vedere necesitatea asigurării unei conduceri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării care să reflecte importanța acestui organism în sistemul constituțional român,

luând în considerare faptul că neincluderea în conducerea Consiliului Suprem de Apărare a Țării a conducerii forului legislativ poate conduce la deficiențe în activitatea acestui organism,

ținând cont de faptul că aceste elemente constituie situații extraordinare, vizând interesul public, a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic

Alineatul (2) al articolului 5 din

Legea nr. 415/2002

privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 10 iulie 2002, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Președintele Senatului și primul-ministru al Guvernului României îndeplinesc funcțiile de vicepreședinți ai Consiliului Suprem de Apărare a Țării."

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul apărării naționale,
Mihai Stănișoară
Ministrul administrației și internelor,
Gabriel Oprea
București, 30 decembrie 2008.
Nr. 224.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.