Decizia nr. 101/2008
privind procedura emiterii autorizației pentru prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, în condițiile art. 9 alin. (3) și (4) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date
prezumat în vigoare
Văzând Referatul de aprobare nr. 14 din 21 noiembrie 2008 al Biroului autorizații din cadrul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, privind necesitatea emiterii unei decizii referitoare la procedura de autorizare a prelucrărilor de date cu caracter personal privind starea de sănătate, în lipsa consimțământului scris și neechivoc al persoanei vizate,
în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (3) lit. c), raportate la
art. 9 alin. (3) și (4) din Legea nr. 677/2001
pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare prevederile Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, potrivit cărora statele membre pot deroga de la interdicția de a prelucra categorii speciale de date, atunci când aceasta se justifică din motive de interes public important în domenii cum ar fi sănătatea publică sau asigurările de sănătate,
având în vedere că în anumite circumstanțe persoana vizată se află în imposibilitatea de a-și da consimțământul sau refuză acordarea acestuia în vederea prelucrării datelor sale personale, în special a celor privind starea de sănătate,
ținând cont de faptul că dreptul fundamental la viața intimă, familială și privată poate fi restrâns în scopul realizării unor interese publice, precum protejarea sănătății publice, sau în scopul protejării vieții, integrității fizice ori sănătății altei persoane decât persoana vizată,
văzând excepția prevăzută la
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia prelucrarea datelor privind starea de sănătate poate fi efectuată când legea prevede în mod expres, în scopul protejării unui interes public important, cu condiția ca prelucrarea să se efectueze cu respectarea drepturilor persoanei vizate și a celorlalte garanții prevăzute de
Legea nr. 677/2001 , cu modificările și completările ulterioare,
văzând garanțiile prevăzute de
Legea nr. 677/2001 , cu modificările și completările ulterioare, în special cele referitoare la condiția ca prelucrarea datelor privind starea de sănătate să fie efectuată numai de către ori sub supravegherea unui cadru medical supus secretului profesional sau de către ori sub supravegherea unei alte persoane supuse unei obligații echivalente în ceea ce privește secretul,
având în vedere principiile instituite de
art. 4 din Legea nr. 677/2001 , cu modificările și completările ulterioare, conform cărora prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează cu bună-credință și în conformitate cu legea, iar colectarea datelor trebuie să se facă pentru scopuri determinate, explicite și legitime,
luând în considerare faptul că
art. 22 din Legea nr. 677/2001 , cu modificările și completările ulterioare, impune obligația operatorului de a notifica Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, înainte de efectuarea oricărei prelucrări ori a oricărui ansamblu de prelucrări, având același scop sau scopuri corelate,
în temeiul dispozițiilor
art. 3 alin. (5) și (6) din Legea nr. 102/2005
privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Autoritatea națională de supraveghere, precum și ale art. 6 alin. (2) lit. b) și art. 8 din Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, aprobat prin
Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 16/2005 ,
președintele Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal emite prezenta decizie.
Articolul 1
Prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea de sănătate în scopul protejării vieții, integrității fizice sau sănătății altor persoane decât persoana vizată sau a publicului în general, în condițiile în care persoana vizată nu și-a dat consimțământul în scris și în mod neechivoc, poate fi efectuată de către operator numai după obținerea autorizației Autorității naționale de supraveghere.
Modelul autorizației prevăzute la alin. (1) este stabilit în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
Articolul 2
În cadrul procedurii de emitere a autorizației prevăzute la art. 1 este necesară respectarea următoarelor condiții:
a) notificarea Autorității naționale de supraveghere în condițiile
art. 22 din Legea nr. 677/2001
pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, sau completarea/modificarea unei notificări anterior înregistrate, după caz;
b) depunerea unei cereri, însoțită de documente justificative, care va cuprinde cel puțin următoarele informații: scopul prelucrării; categoria sau categoriile de persoane vizate; datele cu caracter personal prelucrate; data estimată pentru încheierea operațiunilor de prelucrare; sursa de colectare a datelor cu caracter personal; descrierea condițiilor de prelucrare a datelor și, după caz, a motivelor care justifică urgența.
În cazul în care cererea prevăzută la alin. (1) lit. b) este incompletă, Autoritatea națională de supraveghere poate solicita informații și documente suplimentare.
Articolul 3
În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile stabilite la art. 1 și 2, Autoritatea națională de supraveghere va înștiința în scris solicitantul în acest sens.
Articolul 4
În vederea emiterii autorizației Autoritatea națională de supraveghere solicită avizul consultativ al Colegiului Medicilor din România.
Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul existenței unor motive de urgență justificate potrivit art. 2.
Articolul 5
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 februarie 2009.
Președintele Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Georgeta Basarabescu București, 29 decembrie 2008. Nr. 101.
Anexa AUTORIZAȚIA
nr. ...... din .........
pentru prelucrarea datelor cu caracter personal privind
starea de sănătate, în condițiile art. 9 alin. (3) și (4)
din
pentru protecția persoanelor
cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
și libera circulație a acestor date
În temeiul art. 21 alin. (3) lit. c), raportat la
art. 9 alin. (3) și (4) din Legea nr. 677/2001
pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere:
Cererea nr. .......din ..........., depusă de ........................,
scopul prelucrării:
......................................................................
categoria sau categoriile de persoane vizate:
......................................................................
datele cu caracter personal prelucrate:
......................................................................
data estimată pentru încheierea operațiunilor de prelucrare:
......................................................................
sursa de colectare a datelor cu caracter personal:
......................................................................
condițiile de prelucrare a datelor:
......................................................................
motivele care justifică urgența:
......................................................................
solicitarea avizului consultativ al Colegiului Medicilor din România*1),
președintele Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
------------
*1) Cu excepția motivelor de urgență.
AUTORIZEAZĂ
prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, efectuată de ............*2), prelucrare notificată cu ............*3).
------------
*2) Numele/Denumirea operatorului.
*3) Numărul de înregistrare a notificării din registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal.
Prelucrarea datelor cu caracter personal în afara limitelor stabilite în autorizație este interzisă.
Prezenta autorizație nu exonerează operatorul de îndeplinirea celorlalte obligații care îi revin potrivit
Legii nr. 677/2001 , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv de obligația de a se supune controlului efectuat de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
În condițiile legii, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal poate dispune orice măsuri, în cazul în care constată încălcarea obligațiilor asumate de către operator.
Președintele Autorității Naționale
de Supraveghere a Prelucrării Datelor
cu Caracter Personal,
Georgeta Basarabescu
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.