Decizia nr. 105/1997

------------

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și ale

art. 33 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 nr. 21/1993 , precum și ale

Decretului nr. 219/1960

privind obligațiile organizațiilor socialiste debitoare ca urmare a prescripției extinctive, invocată de Societatea Comercială "Rifil" - S.R.L. Savinesti, reclamanta în Dosarul nr. 215/1996 al Curții de Apel Bacau - Secția contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 aprilie 1997 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 7 mai 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 5 martie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 215/1996, Curtea de Apel Bacau - Secția contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 24 și a

art. 33 din Legea nr. 21/1993 , precum și a

Decretului nr. 219/1960 , ridicată de Societatea Comercială "Rifil" - S.R.L. Savinesti, reclamanta într-un proces în contencios administrativ cu Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat - Neamt și cu Ministerul Finanțelor.

Din încheierea de sesizare reiese ca reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 23 și a

art. 24 din Legea nr. 21/1993 , precum și a

Decretului nr. 219/1960 , considerând ca aceste texte încalcă prevederile constituționale ale art. 137, art. 138 și ale art. 156. Indicarea art. 156 este evident eronată, Constituția având numai 152 de articole, însă din examinarea concluziilor scrise, depuse în susținerea excepției, rezultă ca aceasta privește, de fapt, dispozițiile art. 24 și ale

art. 33 din Legea nr. 21/1993 , deoarece contravin prevederilor art. 53 și

art. 137 din Constituție, precum și ale Decretului nr. 219/1960 , care ar contraveni art. 41 alin. (7) și (8) din Constituție.

Fața de cele arătate și având în vedere ca instanța de judecată, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, are obligația sa sesizeze Curtea cu excepția de neconstituționalitate a unei prevederi legale de care depinde judecata cauzei, astfel cum a fost ridicată de părți, instanța constituțională urmează să se pronunțe cu privire la neconstituționalitatea art. 24 și

art. 33 din Legea nr. 21/1993 , precum și a

Decretului nr. 219/1960 ,

art. 23 din Legea nr. 21/1993

neavând aici o incidența în cauza supusă judecații.

Exprimandu-și opinia potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată apreciază ca textele atacate sunt constituționale.

În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului asupra excepției invocate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata, în esenta, ca din analiza dispozițiilor

art. 24 și 33 din Legea nr. 21/1993 , rezultă nu numai ca ele nu contravin, ci, dimpotriva, ca sunt în stricta concordanta cu prevederile art. 137 și 138 din Constituția României. În ceea ce privește dispozițiile

Decretului nr. 219/1960 , considera ca "urmează a li se aplică prevederile art. 150 alin. (1) din Constituția României", deoarece reglementările referitoare la "organizațiile socialiste" nu-și mai pot găsi aplicarea "din moment ce aceste subiecte de drept au dispărut din sfera raporturilor juridice".

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale părților, concluziile procurorului, dispozițiile atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, art. 3 și art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția privind

art. 24 și 33 din Legea nr. 21/1993 .

În legătură cu competența Curții de a soluționa excepția de neconstituționalitate privind

Decretul nr. 219/1960 , care a fost adoptat înainte de intrarea în vigoare a Constituției României din 1991, se retine, pe de o parte, ca, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este singura în drept sa hotărască asupra competentei sale, conform art. 144 din Constituție, iar pe de altă parte, ca, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași lege, competența Curții nu poate fi contestată de nici o autoritate publică. Deci Curtea Constituțională se considera competența să soluționeze problema abrogării implicite prin Constituție a

Decretului nr. 219/1960 , fiind în mod legal sesizată, în condițiile precizate.

Aceasta nu înseamnă, desigur, ca instanța de judecată ordinară nu trebuia sa verifice dacă textul de lege pe care urmează sa îl aplice este în vigoare sau nu, deci dacă a fost abrogat, explicit sau implicit.

Asa după cum rezultă din motivele excepției de neconstituționalitate, dispozițiile art. 24 și ale

art. 33 din Legea nr. 21/1993 , care reglementează constituirea veniturilor fondului special pentru cercetare-dezvoltare și, respectiv, constituirea veniturilor fondului special pentru agricultura, încalcă prevederile constituționale ale art. 137 alin. (1), care arata ca "bugetul public național cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor", precum și ale art. 138 alin. (1), potrivit cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Cercetarea temeiurilor de neconstituționalitate, invocate de autoarea excepției, conduce la concluzia ca aceasta nu se justifica. Datorită anualitatii bugetului de stat,

Legea nr. 21/1993

a fost o reglementare temporară a carei aplicare a încetat la sfârșitul anului 1993, prelungindu-se cel mult până la adoptarea legii bugetului de stat pe anul 1994, potrivit art. 137 alin. (3) din Constituție. Rezultă ca dispozițiile atacate nu mai erau în vigoare la data formulării excepției cu care a fost sesizată Curtea Constituțională. Or, astfel cum a decis în mod constant Curtea, controlul constituționalității nu se poate exercita decât asupra legilor sau ordonanțelor în vigoare, scopul sau fiind acela de a împiedica aplicarea lor, dacă sunt contrare Constituției.

Pe de altă parte, se constată că, potrivit

art. 3 din Legea nr. 21/1993 , cuantumul Fondului special pentru cercetare-dezvoltare, precum și cota de contribuție a agenților economici se stabilesc anual prin legea bugetului de stat. De altfel, chiar art. 24 din legea criticata limitează aplicarea dispozițiilor privind constituirea și cuantumul fondului respectiv doar până la 31 decembrie 1993.

În fine, este de reținut ca atât Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22/1995, cat și Legea bugetului de stat pe anul 1996 nr. 29/1996 nu mai cuprind reglementări referitoare la Fondul special pentru cercetare-dezvoltare sau la fondul pentru agricultura, ci doar dispoziții care vizează alocarea nemijlocită din buget a unor sume pentru aceste domenii.

În prezent, constituirea și utilizarea Fondului special pentru cercetare-dezvoltare fac obiectul Legii nr. 67/1993, iar în ceea ce privește fondul pentru agricultura, nu a fost adoptată o reglementare asemănătoare.

Deci argumentele invocate în susținerea excepției privind inexistenta unor legi speciale privind constituirea fondurilor bugetare în discuție, asa cum prevede

art. 43 din Legea nr. 21/1993 , nu au relevanta, deoarece, pe de o parte, nu Constituția, ci o lege prevede adoptarea legilor speciale, iar pe de altă parte, inexistenta legilor speciale nu putea paraliza aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 21/1993 .

Nici invocarea legii finanțelor nu poate fi considerată relevanta, întrucât ne aflam în fața unei excepții de neconstituționalitate, iar nu de nelegalitate.

Asa fiind, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și ale

art. 33 din Legea nr. 21/1993

urmează să fie respinsă.

Cat privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Decretului nr. 219/1960 , se constată că raportarea acestora la prevederile art. 41 alin. (7) și (8) din Constituție nu poate fi reținută, deoarece acest decret, care a reglementat obligațiile organizațiilor socialiste debitoare ca urmare a prescripției extinctive, a fost abrogat implicit în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție. Categoria subiectelor de drepturi și obligații care au fost organizațiile socialiste a dispărut din viața economică și socială a tarii. Ca urmare, acest act normativ, rămas fără obiect, nu mai este în vigoare întrucât contravine Constituției.

Pentru motivele arătate, excepția de neconstituționalitate a

Decretului nr. 219/1960 , abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmează să fie admisă.

Având în vedere prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 24 și ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și ale

art. 33 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 nr. 21/1993 , invocată de Societatea Comercială "Rifil" - S.R.L. Savinesti în Dosarul nr. 215/1996 al Curții de Apel Bacau - Secția contencios administrativ.

2. Admite excepția de neconstituționalitate invocată de Societatea Comercială "Rifil" - S.R.L. Savinesti în Dosarul nr. 215/1996 al Curții de Apel Bacau - Secția contencios administrativ, și constata ca dispozițiile

Decretului nr. 219/1960

privind obligațiile organizațiilor socialiste debitoare ca urmare a prescripției extinctive sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 7 mai 1997.