Decizia nr. 1378/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63, art. 64, art. 70 și art. 197 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Ion Mirea în Dosarul nr. 7.669/311/2007 al Tribunalului Olt - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci invocă probleme de interpretare și aplicare a legii, care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 iulie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 7.669/311/2007, Tribunalul Olt - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63, art. 64, art. 70 și art. 197 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Ion Mirea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 63 din Codul de procedură penală este neconstituțional, deoarece stabilește că aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, fără a se stabili o diferențiere între aprecierea acestor două categorii de probe. Ca urmare, probele care au fost administrate pe parcursul urmăririi penale și care din motive obiective nu mai pot fi administrate în cursul cercetării judecătorești ar avea aceeași valoare juridică a probelor administrate în cursul cercetării judecătorești, ceea ce ar conduce la concluzia încălcării dreptului inculpatului la un proces echitabil. Cu privire la art. 64 din Codul de procedură penală, se arată că este în contradicție cu art. 197 alin. 1 și 4 din același cod, deoarece, deși prevede că mijloacele de probă obținute ilegal nu pot fi folosite în procesul penal, nu se poate face aplicarea sa câtă vreme nu reglementează în ce constă caracterul ilegal al mijlocului de probă, nu se prevede în mod expres sancțiunea pentru asemenea situație a obținerii mijloacelor de probă în mod nelegal și nici procedura prin care să se constate încălcarea legii în obținerea unei probe. Art. 70 din Codul de procedură penală este neconstituțional, deoarece nu consacră obligația organului judiciar de a aduce la cunoștința învinuitului sau inculpatului dreptul de a tăcea și de a nu se incrimina. Astfel, în cauză, inculpatului nu i-au fost aduse la cunoștință aceste drepturi înainte de a fi audiat de organul de urmărire penală, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. Art. 197 din Codul de procedură penală încalcă, în opinia autorului excepției, dreptul la un proces echitabil, cuprinzând și dreptul la informare, dreptul la interogarea martorilor, dreptul de a tăcea, dreptul de a nu se autoincrimina și prezumția de nevinovăție, drepturi care nu au fost respectate în cauză de organele de urmărire penală. În opinia autorului excepției, acest text de lege nu garantează dreptul la apărare al învinuitului sau inculpatului, ci reglementează încălcarea acestui drept prin acoperirea nulității, ca urmare a neinvocării în termen ori ca urmare a nedovedirii vătămării. În sfârșit, art. 215 alin. 2 din Codul penal încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin aceea că determină o dublă incriminare a inculpatului și aplicarea a două pedepse pentru aceeași faptă. Se susține în acest sens că limitele de pedeapsă prevăzute la alin. 1 al art. 215 din Codul penal sunt suficiente pentru a absorbi limitele maxime de pedeapsă pentru mijlocul fraudulos, iar în cadrul acestor limite se poate face o bună individualizare a pedepsei în cazul în care există mijlocul fraudulos.

Tribunalul Olt - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate. Se face referire și la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului,referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, întrucât nu încalcă dispozițiile din Legea fundamentală invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 63, art. 64, art. 70 și art. 197 din Codul de procedură penală, precum și cele ale art. 215 alin. 2 din Codul penal.

Textele din Codul de procedură penală criticate au următorul cuprins:

- Art. 63: "Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului."

- Art. 64: "Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-științifice, constatările medico-legale și expertizele.

Mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal."

- Art. 70 :"Învinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii, numele și prenumele părinților, cetățenie, studii, situația militară, loc de muncă, ocupație, adresa la care locuiește efectiv, antecedente penale și alte date pentru stabilirea situației sale personale.

Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoștință fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declarație, i se pune în vedere să declare tot ce știe cu privire la faptă și la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.

Dacă învinuitul sau inculpatul consimte să dea o declarație, organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere să dea o declarație, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce.

Învinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoștință și obligația să anunțe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal".

- Art. 197: "Încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în niciun mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu.

Încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condițiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanța ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

În situațiile prevăzute în alin. 1 și 4, în cazul în care refacerea actului anulabil se poate face în fața instanței care a constatat, prin încheiere, încălcarea dispozițiilor legale, aceasta acordă un termen scurt pentru refacerea imediată a actului."

- Art. 215 alin. 2 din Codul penal are următorul conținut: "Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni."

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 24 - Dreptul la apărare, cu raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta relevă aspecte privind fie caracterul incomplet al normelor criticate, fie interpretarea legii în speța concretă dedusă judecății, respectiv pretinsa contradicție între diverse dispoziții procedural-penale, fie aspecte privind încălcarea, în aceeași cauză, a prezumției de nevinovăție, a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil al inculpatului, rezultate din modul în care au fost aplicate dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de către organele de urmărire penală, respectiv de către instanța de judecată. Se arată, în acest sens, că încălcările dreptului la apărare a inculpatului au fost considerate de instanța de fond ca fiind nesemnificative pentru procesul penal, condamnarea acestuia fiind dispusă "cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare și a drepturilor prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale." Or, asemenea probleme nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea acesteia, se pronunță numai asupra constituționalității textelor cu privire la care a fost sesizată.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63, art. 64, art. 70 și art. 197 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Ion Mirea în Dosarul nr. 7.669/311/2007 al Tribunalului Olt - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2008.