HG nr. 48/1998
pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea, elaborarea, atribuirea și implementarea, în sistem descentralizat, a programelor/proiectelor de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- HG nr. 944/2000 13 octombrie 2000 pentru modificarea Normelor metodologice privind finanțarea, elaborarea, atribuirea și imp…
Ce face acest act
Completează 1
- HG nr. 401/1997 4 august 1997 pentru aprobarea Normelor privind categoriile de cheltuieli care se suporta din bugetul Mi…
Are ca temei 1
- OG nr. 8/1997 31 ianuarie 1997 privind stimularea cercetării-dezvoltării și inovarii
În temeiul
art. 15 și 26 din Ordonanța Guvernului nr. 8/1997
privind stimularea cercetării-dezvoltării și inovarii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 31 ianuarie 1997, și al
art. 18 din Ordonanța Guvernului nr. 59/1997
cu privire la finanțarea, în sistem descentralizat, în domeniul științei, tehnologiei și inovarii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 30 august 1997,
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă normele metodologice privind finanțarea, elaborarea, atribuirea și implementarea, în sistem descentralizat, a programelor/proiectelor de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Normele metodologice prevăzute la art. 1 se aplică numai programelor cuprinse în Planul național pentru cercetare-dezvoltare și inovare.
PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: Ministrul cercetării și tehnologiei, Bujor Bogdan Teodoriu Ministrul finanțelor, Daniel Daianu
Anexa NORME METODOLOGICE
privind finanțarea, elaborarea, atribuirea și implementarea, în sistem descentralizat, a programelor/proiectelor de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii
Capitolul 1 Cadrul general
Articolul 1
În sensul prezentelor norme metodologice se înțelege prin:
a) program - poziția cuprinsă în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare și care are prevăzut un buget;
b) proiect:
(i) componenta a unui program, subprogram sau a unei subdiviziuni derivate din acestea - în cazul în care este initiat de către autoritatea contractantă;
(îi) propunere de proiect acceptată de către autoritatea contractantă - în cazul în care este initiat de către solicitantul finanțării;
c) potențial contractor - persoana juridică sau fizica, care își exprima interesul de a desfășura activități de conducere și, după caz, de realizare/execuție în cadrul programelor/proiectelor de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii și care îndeplinește criteriile de eligibilitate generale, prevăzute la cap. II din prezentele norme metodologice;
d) conducător de program/proiect - Ministerul Cercetării și Tehnologiei, în cazul programelor conduse de acesta, sau contractorul, într-un contract de finanțare al cărui obiect este procurarea de servicii de conducere de program/proiect și, după caz, de realizare/execuție a proiectelor situate pe ultimul nivel de detaliere a programului;
e) monitor de program - persoana stabilită de către și al nivelul Ministerului Cercetării și Tehnologiei, în scopul de a asigura monitorizarea și evaluarea unui program;
f) director de program/proiect - persoana stabilită de către și la nivelul conducătorului de program/proiect, în scopul de a asigura conducerea de program/proiect;
g) responsabil de proiect - persoana stabilită de către și la nivelul autorității contractante, alta decât Ministerul Cercetării și Tehnologiei, în scopul de a asigura monitorizarea și evaluarea unui proiect pentru care autoritatea contractantă procura, printr-un contract de finanțare, serviciile de conducere și, după caz, de realizare/execuție;
h) specificăție financiară - anexa la contractul de finanțare, prin care este prevăzut modul de alocare a sumelor totale angajate într-un program/proiect;
i) construcție instituțională - activități, inclusiv achiziționarea de echipamente, finanțate de către autoritatea contractantă în beneficiul direct al contractorului selectat sa realizeze conducerea de program/proiect, necesare pentru creșterea capacității conducătorului de program/proiect de a activa în domeniul elaborării și implementarii de programe/proiecte de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii, precum și suma prevăzută sub acest titlu în specificăția financiară, care este anexa la contractul de finanțare;
j) tarif - contravaloarea serviciilor de conducere a unui program/proiect și, după caz, de realizare/execuție a proiectelor situate pe ultimul nivel de detaliere a programului, prevăzută sub acest titlu în specificăția financiară care este anexa la contractul de finanțare prin care o autoritate contractantă procura respectivele servicii.
Articolul 2
Definițiile altor termeni utilizați în cuprinsul prezentelor norme metodologice sunt precizate în glosarul ce constituie anexa nr. 1 la aceste norme.
Articolul 3
Ministerul Cercetării și Tehnologiei, denumit în continuare M.C.T., în calitate de minister-pilot pentru reforma administrației publice centrale, precum și pentru reforma finanțelor publice și a procesului bugetar elaborează, dezvolta și aplica un sistem descentralizat de finanțare, elaborare și implementare a programelor/proiectelor de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii, urmărind:
a) creșterea nivelului de valorificare a rezultatelor cercetării-dezvoltării și de stimulare a inovarii;
b) satisfacerea nevoilor comunităților și sprijinirea dezvoltării locale și regionale;
c) creșterea nivelului tehnic și tehnologic al echipamentelor pentru cercetare-dezvoltare din dotarea unităților care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare, precum și a nivelului de excelenta în domeniul științei și tehnologiei, în general;
d) facilitarea accesului cercetărilor și inventatorilor de pe întregul teritoriu la resursele bugetului de stat;
e) stimularea inovarii și satisfacerea adecvată a nevoilor sectorului întreprinderilor, precum și creșterea nivelului de cofinantare a cercetării-dezvoltării de către acesta;
f) stimularea parteneriatului internațional în domeniu;
g) reducerea costurilor generale de administrare;
h) creșterea eficientei utilizării resurselor, îmbunătățirea managementului public;
Articolul 4
În vederea elaborării și implementarii, în sistem descentralizat, de programe/proiecte de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii, M.C.T., în calitate de autoritate contractantă, procura servicii și bunuri pe bază de contracte de finanțare.
Atribuirea contractelor de finanțare de către M.C.T. și, în baza caracterului de recurenta a contractului de finanțare, de către alte autorități contractante, se face în sistem competitional. Atribuirea contractelor de finanțare se poate face și în mod direct, în condițiile prezentelor norme metodologice.
Articolul 5
Selectarea contractorilor în vederea atribuirii contractelor de finanțare în sistem competitional se face prin una dintre următoarele proceduri de selectare:
a) licitație, în condițiile stabilite la art. 7 lit. a) și cu respectarea cerințelor de derulare prevăzute la art. 22 din prezentele norme metodologice;
b) proceduri competitionale simplificate, în condițiile stabilite la art. 7 lit. a), art. 20, art. 21, art. 23 lit. a) pct. (i) și lit. b) pct. (i) și cu respectarea cerințelor de derulare prevăzute la art. 23 lit. a) pct. (îi) și lit. b) pct. (îi), precum și art. 24 din prezentele norme metodologice;
c) evaluarea propunerilor de proiecte, în condițiile stabilite la art. 7 lit. b) și cu respectarea cerințelor de derulare prevăzute la art. 25 din prezentele norme metodologice.
Articolul 6
Stabilirea contractelor se poate face în mod direct, în condițiile prezente la art. 20, art. 21, art. 26 și art. 27 și cu respectarea cerințelor de derulare prevăzute la art. 27 din prezentele norme metodologice.
Articolul 7
În funcție de obiectul contractului de finanțare, autoritatea contractantă stabilește procedura de selectare a contractelor, în sistem competitional, de regula, astfel:
a) prin licitație sau, după caz, prin proceduri competitionale simplificate, dacă urmează a fi selectat un singur contractor, pentru procurarea:
(i) serviciilor de conducere a programelor de cercetare dezvoltare sau a programelor de stimulare a inovarii;
(îi) serviciilor de conducere a proiectelor de stimulare a inovarii;
(iii) bunurilor și a altor servicii;
b) prin evaluarea propunerilor de proiecte, în cazul în care utilizarea acestei proceduri este permisă printr-un contract de finanțare principal, în baza caracterului de recurenta a contractelor și dacă urmează a fi selectați mai mulți contractori, pentru procurarea:
(i) serviciilor de conducere și de realizare/execuție a proiectelor de cercetare-dezvoltare;
(îi) serviciilor de conducere și de realizare/execuție a proiectelor de stimulare a inovarii.
Articolul 8
Contractele de finanțare pot fi atribuite numai potențialilor contractori care îndeplinesc condițiile prevăzute la cap. II din prezentele norme metodologice.
Articolul 9
Elaborarea, implementarea și finanțarea de programe/proiecte de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii în sistem descentralizat se realizează pe baza instrumentelor de planificare, programare, monitorizare și evaluare, specificate în tabelul ce constituie anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
Capitolul 2 Eligibilitatea potențialilor contractori. Concurenta loiala
Articolul 10
Criteriile referitoare la eligibilitatea potențialilor contractori se aplică în egala măsura tuturor potențialilor contractori, subcontractorilor, precum și tuturor potențialilor contractori asociați la o ofertă comuna/propunere de proiect comuna.
Articolul 11
Îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate toate persoanele fizice și juridice române, legal constituite, care nu se afla în una dintre următoarele situații:
a) sunt declarate, conform legii, în stare de incapacitate de plată;
b) plățile/conturile le sunt blocate conform unei hotărâri judecătorești;
c) se fac vinovate de declarații inexacte, cu rea-credința, cu privire la informațiile solicitate de autoritatea contractantă, în vederea selectării contractorilor;
d) au încălcat în mod grav, cu rea-credința, prevederile unui alt contract de finanțare încheiat anterior cu o autoritate contractantă.
Articolul 12
Potențialul contractor certifica, prin declarație scrisă pe propria răspundere și, dacă i se cere, face dovada către autoritatea contractantă că nu se afla în nici una dintre situațiile prevăzute la art. 11 din prezentele norme metodologice.
Articolul 13
Criteriile specifice de eligibilitate sunt stabilite de către autoritatea contractantă prin:
a) termenii de referința și instrucțiunile pentru ofertanți, în cazul în care procedura de selectare a contractorilor utilizata este licitația sau una dintre procedurile competitionale simplificate; sau
b) pachetul de informații al programului, în cazul în care procedura de selectare a contractorilor utilizata este evaluarea propunerilor de proiecte.
Articolul 14
În cazul propunerilor de proiecte de cercetare-dezvoltare, un criteriu specific de eligibilitate a potențialilor contractori este:
a) în cazul persoanelor juridice, activitatea de cercetare-dezvoltare trebuie să fie prevăzută în obiectul lor de activitate stabilit potrivit legii;
b) în cazul persoanelor fizice, acestea trebuie să fie autorizate, în condițiile legii, sa desfășoare activitate de cercetare-dezvoltare.
Articolul 15
Potentialii contractori au obligația să prezinte autorității contractante documentele cerute de aceasta, în scopul de a face dovada îndeplinirii criteriilor generale și specifice de eligibilitate.
Articolul 16
Evidenta potențialilor contractori se organizează de către M.C.T. care înființează, în acest scop, un registru central de potențiali contractori.
Articolul 17
Într-un anumit program/proiect nu pot fi contractori, subcontractori sau contractori asociați la o ofertă comuna/propunere de proiect comuna, sub sancțiunea nulității contractului de finanțare, persoanele juridice și fizice care au redactat termenii de referința pentru acel program/proiect ori au participat, în diverse etape, la selectarea contractorilor pentru acel program/proiect.
Articolul 18
Pe o durată de 6 luni după semnarea contractului de finanțare, contractorul nu poate angaja, sub sancțiunea rezilierii contractului de finanțare de către autoritatea contractantă, persoane juridice și fizice care au redactat termenii de referința pentru programul/proiect ce face obiectul contractului respectiv ori au participat, în diferite faze, la selectarea contractorilor pentru acel program/proiect.
Capitolul 3 Licitația și procedurile competitionale simplificate
Articolul 19
Selectarea contractorilor prin licitație se efectuează în cazurile prevăzute la art. 7 lit. a) din prezentele norme metodologice.
Articolul 20
În cazul unor contracte de finanțare de valoare relativ mica, autoritatea contractantă poate decide, cu acordul prealabil al M.C.T., selectarea contractorilor prin proceduri competitionale simplificate sau stabilirea contractorului prin procedura atribuirii în mod direct a contractului de finanțare.
Articolul 21
În funcție de valoarea contractului de finanțare, selectarea contractorilor prin proceduri competitionale simplificate și stabilirea contractorului în mod direct pot fi făcute astfel:
a) prin consultare informala - pentru contracte cu o valoare de peste 50 milioane lei și până la 150 milioane lei inclusiv;
b) prin comparare de oferta - pentru contracte cu o valoare de până la 50 milioane lei inclusiv;
c) prin atribuire în mod direct - pentru contracte cu o valoare de până la 15 milioane lei inclusiv.
Este obligatorie asigurarea necesarului de servicii sau de bunuri la nivel rezonabil previzibil pe durata anului bugetar. Pe de altă parte, este interzisă fragmentarea unei achiziții, în vederea utilizării unor proceduri simplificate, a atribuirii directe sau în scopul atribuirii directe, în mod repetat, a contractelor de finanțare aceluiași ofertant/furnizor.
Articolul 22
Organizarea și derularea licitațiilor pentru selectarea contractorilor trebuie să respecte următoarele cerințe:
a) Licitațiile pentru selectarea contractorilor se organizează de către autoritatea contractantă, de regula, ca licitații restrânse. În cazul licitației restrânse, autoritatea contractantă adresează invitația de a depune oferte unui număr de potențiali contractori suficient de mare, pentru a se asigura o competiție efectivă, dar suficient de mic, pentru ca efortul de evaluare a celei mai bune oferte sa nu fie disproportionat de mare în raport cu valoarea contractului de finanțare.
Lista lungă, lista scurta
b) Autoritatea contractantă are obligația identificarii potențialilor contractori și înscrierii lor în lista lungă a potențialilor contractori, aferentă programului/proiectului, precum și obligația stabilirii listei scurte, după cum urmează:
(i) lista lungă cuprinde potentialii contractori identificati prin consultarea Registrului central de potențiali contractori, precum și prin colectarea expresiilor de interes formulate în urma anunțului autorității contractante privind intenția de a lansa licitația, anunț care se publică în presa scrisă de răspândire naționala și se difuzează prin medii de informare specifice domeniului;
(îi) numărul potențialilor contractori cărora li se adresează invitația de a depune oferte, stabilit potrivit celor prevăzute la lit. a) din prezentul articol, și lista acestora, denumita lista scurta, se stabilesc de către autoritatea contractantă, cu avizul entitatii care autorizeaza, în temeiul contractului de finanțare principal, utilizarea fondurilor de către autoritatea contractantă care organizează licitația;
(iii) selectarea potențialilor contractori pentru lista scurta se efectuează pe baza criteriilor de eligibilitate generale și specifice și, în final, prin evaluarea nivelului de competența pe care potentialii contractori îl invoca și, după caz, îl probează în conducerea de program/proiect și, după caz, în domeniul realizării/execuției proiectului, în funcție de obiectul respectivului contract de finanțare. Evaluarea trebuie realizată în condiții de competența, multidisciplinaritate, obiectivitate și imparțialitate.
Dosarul licitației
c) Potentialii contractori selectați primesc, prin grija autorității contractante, o dată cu invitația de a participa la licitație, toate informațiile necesare în vederea pregătirii ofertei, respectiv: termenii de referința aprobați pentru programul/proiectul în cauza, precum și informații, intructiuni, reguli și condiții, a căror respectare este obligatorie pentru contractor atât în cursul pregătirii și derulării licitației, cat și pe parcursul executării contractului de finanțare, sub sancțiunea respingerii ofertei sau, după caz, sub sancțiunea rezilierii contractului de finanțare de către autoritatea contractantă.
d) Dosarul-standard al licitației cuprinde următoarele documente:
(i) invitație la licitație, inclusiv lista scurta, care cuprinde toți ofertanții invitați la licitație;
(îi) instrucțiuni pentru ofertanți;
(iii) model de contract de finanțare, care include:
(a') termenii de referința - anexa A la contractul de finanțare;
(b') model de organizare și metoda - anexa B la contractul de finanțare;
(c') model de lista a personalului și model de curriculum vitae - anexa C la contractul de finanțare;
(d') model de specificăție financiară, prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice, model de deviz și model de eșalonare a plăților - anexa D la contractul de finanțare;
(e') condiții generale ale contractelor de finanțare - anexa E la contractul de finanțare, prevăzute în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice.
e) Autoritatea contractantă are sarcina de a transmite dosarul licitației în același timp, de regula, prin curier sau prin scrisoare recomandată, tuturor potențialilor contractori selectați din lista scurta. Invitația la licitație trebuie să specifice și termenul limita pentru primirea ofertelor. Termenul limita de primire a ofertelor nu va fi, de regula, mai mic de patru săptămâni și poate fi mai mare, în funcție de complexitatea serviciilor care urmează a fi furnizate.
f) Potentialii contractori pot solicita, în scris, clarificări sau informații referitoare la dosarul licitației, cu maximum 15 zile înainte de termenul limita pentru primirea ofertelor. Răspunsul scris al autorității contractante se transmite tuturor potențialilor contractori selectați din lista scurta, menționându-se care dintre aceștia a solicitat clarificarea sau informația respectiva.
g) Orice modificare facuta în dosarul licitației de către autoritatea contractantă, înainte de termenul limita pentru primirea ofertelor, trebuie comunicată de către aceasta neîntârziat, în scris, tuturor potențialilor contractori cărora le-au fost furnizate documentele licitației. De asemenea, trebuie comunicată orice prelungire a termenului limita pentru primirea ofertelor, pe care autoritatea contractantă poate considera necesară sa o acorde, pentru a permite luarea în considerare a modificărilor.
Oferta
h) Oferta este formată din două documente: o propunere tehnica și o propunere financiară. Propunerea tehnica se elaborează în totală concordanta cu termenii de referința stabiliți de autoritatea contractantă și se redactează conform documentelor prevăzute la art. 22 lit. d) pct. (iii) subpct. (b') și (c') din prezentele norme metodologice, astfel încât, în cazul atribuirii contractului de finanțare, să se poată constitui anexele B și C la acesta. În cadrul propunerii financiare, potentialii contractori furnizează informațiile cerute prin dosarul licitației în vederea evaluării financiare și prezintă calculele necesare pentru completarea specificatiei financiare. Valorile se exprima în lei. Rezerva prevăzută în specificăția financiară se stabilește de către M.C.T. prin contractele de finanțare în care acesta este autoritate contractantă; aceasta rezerva este de maximum 15% din bugetul programului și poate fi utilizata de conducătorii de programe/proiecte numai cu aprobarea prealabilă a M.C.T. În limita uni plafon stabilit de M.C.T. la nivel de program, autoritatea contractantă poate aloca, în funcție de program/proiect, o sumă destinată unor nevoi proprii de construcție instituțională ale contractorului.
i) Oferta trebuie semnată de ofertant sau de o persoană imputernicita a acestuia.
j) Oferta și toate celelalte documente necesare trebuie să fie întotdeauna ambalate într-un pachet închis și sigilat, astfel încât acesta sa nu se desfaca și sa nu permită o violare nedetectabila a conținutului, sub sancțiunea refuzului de către autoritatea contractantă de a inregistra oferta, refuz ce se comunică de îndată ofertantului, în scris și pe orice alta cale disponibilă, în mod rezonabil.
Unicitatea ofertei, soluția alternativa
k) Fiecare potențial contractor depune o singura oferta.
l) Potentialii contractori pot depune, în plus, și o ofertă care se abate de la termenii de referința, în unul sau mai multe puncte, ca o soluție alternativa. Soluția alternativa trebuie prezentată separat, într-un alt pachet închis și sigilat, pe care se menționează "soluție alternativa".
Oferta comuna, ofertanții asociați, contractorul titular, contractorii asociați
m) Mai mulți potențiali contractori pot depune o ofertă comuna.
Cel puțin unul dintre ei trebuie să figureze în lista scurta. Oferta trebuie să fie unica, în vederea atribuirii unui singur contract de finanțare. Toți potentialii contractori, împreună și în parte, trebuie să fie eligibili și trebuie să semneze oferta; fiecare dintre aceștia își asuma obligația pentru oferta prezentată în comun și răspunde pentru orice consecințe ale viitorului contract de finanțare. Ofertanții asociați la o ofertă comuna desemnează din rândul lor pe acela care, în cazul atribuirii contractului de finanțare, îi va reprezenta în raporturile cu autoritatea contractantă, în calitate de contractor titular, efectuand și operațiunile de încasări și plati în numele contractorilor asociați.
Termenul de depunere a ofertei, înregistrarea ofertei
n) Oferta trebuie să fie primită de autoritatea contractantă la adresa și până la termenul de depunere stabilite în invitația la licitație. Ofertantul își asuma riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forta majoră. Autoritatea contractantă poate să prelungească, în mod excepțional, conform voinței proprii, termenul de depunere a ofertei. Prelungirea trebuie notificată tuturor ofertanților în același mod în care s-a transmis invitația la licitație. La primirea ofertelor, pachetele se înregistrează în ordinea de sosire a acestora. Numărul de înregistrare, data și ora sosirii se înscriu și pe pachet.
Modificarea ofertei, retragerea ofertei
o) Orice ofertant își poate modifica sau retrage oferta înainte de termenul limita pentru depunerea ofertei, cu condiția ca notificarea scrisă a fiecărei modificări sau a retragerii să fie confirmată de către autoritatea contractantă înainte de acest termen. Retragerea este necondiționată și nu mai permite accesul la procedura de licitație. Notificările modificărilor trebuie întocmite, închise, marcate, impachetate și expediate la fel ca oferta inițială. Pe pachet se face mențiunea ca el conține modificarea ofertei inițiale.
Perioada de valabilitate a ofertei
p) Ofertanții au obligația de a menține oferta valabilă pe toată perioada fixată de autoritatea contractantă în instrucțiunile pentru ofertanți. Orice oferta valabilă pentru o perioadă mai scurta poate fi respinsă. În circumstanțe excepționale, înainte de expirarea perioadei inițiale de valabilitate a ofertei, autoritatea contractantă poate solicita ofertanților extinderea perioadei de valabilitate. Ofertanților care sunt de acord nu li se solicita și nu li se permite să-și modifice ofertele. Ofertantul câștigător trebuie să își mențină oferta pentru o perioadă de maximum 90 de zile de la primirea notificării transmise lui, privind acest rezultat. Instrucțiunile pentru ofertanți stabilesc perioada exactă de valabilitate a ofertei.
Comitetul de evaluare
q) În vederea evaluării ofertelor, autoritatea contractantă numește un comitet de evaluare, denumit în continuare comitet, care trebuie să respecte următoarele cerințe:
(i) numărul membrilor comitetului este de 5 sau 7 M.C.T. poate desemna oricând un reprezentant, fie ca membru al comitetului, fie ca observator la lucrările acestuia;
(îi) comitetul funcționează cu o majoritate simpla din numărul membrilor. Membrii comitetului își aleg, dintre ei, președintele prin vot deschis. Secretar al comitetului este unul dintre membrii acestuia, desemnat de președinte prin consultare cu ceilalți membri ai comitetului;
(iii) fiecare membru al comitetului semnează o declarație de imparțialitate. Orice membru al comitetului care constata ca este susceptibil de partinire față de vreunul dintre ofertanți trebuie să declare imediat despre aceasta, în scris, și să se retragă din comitet.
Evaluarea ofertelor
r) Evaluarea ofertelor se face pe baza punctajului, acordat de către fiecare membru al comitetului, prin care se apreciază măsura în care fiecare dintre oferte răspunde criteriilor de selecție stabilite de către comitet înaintea deschiderii ofertelor. Se punctează separat propunerea tehnica și, ulterior, propunerea financiară, acesteia din urma atribuindu-i-se, de regula, un coeficient de importanța de 0,3 în punctajul final. Rezultatul evaluării se consemnează într-un proces-verbal semnat de toți membrii comitetului.
s) În cazul unor diferențe mari de evaluare, autoritatea contractantă poate decide o noua evaluare, efectuată, în mod separat, de 3-5 evaluatori, numiți de autoritatea contractantă, alții decât membrii comitetului; în final, autoritatea contractantă analizează rezultatele ambelor evaluări și decide asupra adoptării unuia dintre rezultate.
Anularea licitației
t) Autoritatea contractantă poate, înaintea selectării contractorului, fără asumarea nici unei obligații față de ofertanți, sa anuleze procedura licitației. În cazul anulării licitației, autoritatea contractantă comunică, în scris, tuturor ofertanților încetarea obligațiilor asumate de aceștia prin ofertele depuse. Nici un ofertant nu poate fi îndreptățit sa primească compensații. Licitația poate fi anulată în una dintre următoarele situații:
(i) dacă nici o ofertă nu satisface criteriile de selecție;
(îi) dacă obiectivele, datele tehnice sau datele economice, cuprinse în dosarul licitației transmis potențialilor contractori, nu mai sunt în mod semnificativ de actualitate;
(iii) dacă, din motive de respectare a unor drepturi exclusive stabilite ca atare potrivit legii, serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant;
(iv) dacă circumstanțe excepționale afectează procedura de licitație sau este imposibila contractarea;
(v) dacă fiecare oferta depășește resursele alocate pentru contract;
(vi) dacă ofertele primite conțin nereguli serioase față de evoluția normală a pieței;
(vii) dacă nu s-a putut asigura un nivel competitiv satisfăcător;
(viii) dacă programul/proiectul a fost anulat;
(ix) dacă nu au fost respectate condițiile de corectitudine a competitiei.
Selectarea contractorului
u) Selectarea contractorului se face în baza deciziei comitetului, consemnată în procesul-verbal semnat de toți membrii comitetului, pentru oferta clasata cel mai bine în ierarhia stabilită conform punctajului obținut sau, în cazul prevăzut la lit. s) din prezentul articol, în baza rezultatului adoptat de autoritatea contractantă.
Contactarea
v) Contractarea este precedată, de regula, de negocierea contractului de finanțare.
w) Proiectul contractului de finanțare este completat și, cu acordul scris al M.C.T., este semnat de către autoritatea contractantă și de contractor, în trei exemplare originale. Câte un exemplar original al contractului de finanțare este păstrat, timp de 3 ani, de către M.C.T., autoritatea contractantă și de către contractor.
x) În caz de esec în încheierea contractului de finanțare cu primul clasat, contractul poate fi încheiat cu următorul ofertant clasat, cu care este posibila încheierea contractului.
Comunicarea rezultatului
y) După închiderea procedurii de evaluare a ofertelor și de atribuire a contractului de finanțare, ofertanții ale căror oferte nu au fost reținute sunt informati, în scris, asupra identității celui căruia i s-a atribuit contractul; autoritatea contractantă nu are obligația sa motiveze ofertanților rezultatul licitației.
z) Sunt interzise următoarele:
(i) furnizarea de informații susceptibile sa influenteze rezultatele licitației către unii dintre ofertanți, în fazele de licitație anterioare atribuirii contractului de finanțare, de către persoanele implicate oficial, direct sau indirect, în organizarea licitației;
(îi) organizarea de licitații fără fonduri alocate.
Articolul 23
Selectarea contractorilor prin proceduri competitionale simplificate se efectuează în cazurile prevăzute la art. 7 lit. a) și cu respectarea condițiilor privind valoarea contractului de finanțare, precizate la art. 21 lit. a) și b) din prezentele norme metodologice, astfel:
a) Procedura prin consultare informala:
(i) se poate aplica pentru procurarea de servicii și bunuri care sunt prevăzute într-un program de lucru deja aprobat și, de regula, când obiectul contractului nu este foarte complex;
(îi) presupune consultarea ofertelor a 5-7 potențiali contractori eligibili, elaborate pe baza termenilor de referința pregatiti de autoritatea contractantă; evaluarea ofertelor se face prin luarea în considerare, în mod global, a aspectelor de ordin tehnic și a celor de ordin financiar, de către un comitet de evaluare format din 3-5 membri, constituit în acest scop de către autoritatea contractantă; spre deosebire de licitația restrânsă, comitetul de evaluare indica numai oferta reținută, nu și ierarhia tuturor ofertelor.
b) Procedura prin comparare de oferte:
(i) se poate aplica pentru servicii și bunuri care sunt incluse într-un program de lucru cuprins într-un plan strategic aprobat, dacă M.C.T. și-a dat acordul pentru utilizarea acestei proceduri de selecție și, de regula, când obiectul contractului de finanțare este un bun sau un serviciu relativ omogen, iar criteriul de evaluare este relativ simplu de cuantificat;
(îi) presupune elaborarea de către autoritatea contractantă a termenilor de referința și transmiterea cererilor de oferta la minimum 3 ofertanți, solicitând oferte scrise de la aceștia și precizând termenul limita pentru primirea ofertelor; selectarea contractorului se decide nemijlocit de către autoritatea contractantă, prin alegerea ofertei care satisface cel mai bine cerințele prevăzute în termenii de referința.
Articolul 24
Pentru procurarea unor servicii și bunuri ce trebuie contractate periodic, cum sunt cele de expertiza financiară, cele de informare publică și altele asemenea, M.C.T. sau alta autoritate contractantă poate selecta contractori prin licitații. În aceste cazuri, finanțarea se face pe bază de contracte de finanțare-cadru cu o durată de maximum 2 ani. Contractul de finanțare-cadru se atribuie pe baza criteriilor tehnice specifice uzuale, precum și prin compararea tarifelor unitare, a condițiilor de plată și a termenelor maxime de răspuns la solicitarea M.C.T./autorității contractante. Pentru procurarea, la un moment dat, a oricărui serviciu sau bun dintre cele care fac obiectul contractului de finanțare-cadru, M.C.T. autoritatea contractantă poate opta pentru atribuirea contractului de finanțare specific direct contractorului cu care a încheiat contractul de finanțare-cadru, dacă valoarea contractului de finanțare specific nu depășește limita valorică stipulată la art. 21 lit. b) din prezentele norme metodologice.
Capitolul 4 Evaluarea propunerilor de proiect
Articolul 25
Selectarea contractorilor prin procedura evaluării propunerilor de proiecte, prevăzută la art. 5 lit. c) din prezentele norme metodologice, trebuie să respecte următoarele cerințe:
Deschiderea competițiilor
a) Competitiile pentru selectarea contractorilor prin evaluarea propunerilor de proiecte se organizează de către autoritatea contractantă, conform eșalonării în timp prevăzute în planul strategic și în documentele insotitoare ale programului, și sunt deschise tuturor persoanelor juridice și fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate generale și specifice.
b) Autoritatea contractantă are obligația de a face publică deschiderea competițiilor printr-un anunț privind cererea de propuneri de proiecte la programele de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii, care se publică în presa scrisă de răspândire naționala și se difuzează prin alte mijloace de informare în masa și prin medii de informare specifice domeniului. Anunțul are următoarea structura-cadru:
(i) denumirea și, după caz, acronimul programului;
(îi) scopul și obiectivele programului, durata și bugetul alocat;
(iii) condițiile de finanțare;
(iv) categoriile de proiecte care pot fi finanțate;
(v) criteriile de eligibilitate a ofertanților;
(vi) data limita de primire a propunerilor de proiecte, data de anuntare a rezultatelor competitiei, data limita de primire a contestațiilor;
(vii) adresa poștală la care trebuie depuse propunerile de proiecte; telefon, fax și, după caz, adresa pentru posta electronică și pagina de difuzare a informatiei prin INTERNET, la care se oferă informații suplimentare.
Pachetul de informații al programului
c) Autoritatea contractantă furnizează solicitanților, la cerere, contra cost, pachetul de informații aprobat al programului, care are următoarea structura-cadru:
(i) prezentarea programului, care include scopul, obiectivele și conținutul, tematic, calendarul acțiunilor și bugetul alocat;
(îi) instrucțiuni privind condițiile și modul în care se poate solicita și obține finanțarea în cadrul programului, care cuprind:
(a') criterii de eligibilitate a ofertanților;
(b') categorii de proiecte/activități/acțiuni care pot fi finanțate;
(c') instrucțiuni de elaborare și prezentare a propunerilor de proiecte, inclusiv formularele de propunere de proiect;
(d') criterii și mod de evaluare și selectare a propunerilor de proiecte;
(e') modelul de contract de finanțare, proceduri de contracte;
(f') puncte de contact;
Propunerea de proiect
d) Propunerea de proiect trebuie să se încadreze în conținutul tematic al programului și să respecte condițiile indicate prin pachetul de informații al programului.
e) Propunerea de proiect trebuie semnată de ofertant sau de o persoană imputernicita a acestuia.
f) Transmiterea, primirea, retragerea și modificarea propunerii de proiect se fac conform normelor prevăzute pentru oferte, în cazul licitațiilor, la art. 22 lit. j), n) și o) din prezentele norme metodologice.
Pregătirea propunerilor de proiecte pentru evaluare
g) Autoritatea contractantă grupează propunerile de proiecte în funcție de conținutul tematic și de domeniile de specialitate referitoare la acestea. Pe aceasta baza, se stabilesc numărul de evaluatori și domeniile de specialitate ale acestora, necesare în scopul evaluării propunerilor.
Panelurile de evaluatori
h) În vederea evaluării propunerilor de proiecte și pe baza informațiilor determinate conform celor prevăzute la art. 25 lit. g) din prezentele norme metodologice, autoritatea contractantă constituie panelurile de evaluatori, denumite în continuare paneluri, cu respectarea următoarelor cerințe:
(i) fiecare propunere de proiect trebuie să fie examinata de cel puțin 3 evaluatori;
(îi) componenta fiecărui panel trebuie să asigure evaluarea propunerilor în condiții de competența, multidisciplinaritate, obiectivitate;
(iii) fiecare evaluator semnează o declarație de imparțialitate, confidențialitate și competența; oricare evaluator care constata, pe parcursul etapelor de evaluare prevăzute la art. 25 lit. l) din prezentele norme metodologice, ca este susceptibil de partinire față de vreunul dintre ofertanți sau că nu are competența de a evalua o anumită propunere de proiect trebuie să declare despre aceasta, în scris, autorității contractante, căreia îi revine obligația de a lua măsurile necesare de înlocuire.
i) Pentru fiecare panel constituit, autoritatea contractantă desemnează un reprezentant al său ca responsabil de panel, care:
(i) asista pe evaluator din punct de vedere procedural, fără a influența opiniile și concluziile acestora;
(îi) răspunde de gestionarea documentelor de lucru ale panelului.
j) M.C.T. poate desemna oricând un reprezentant ca observator la lucrările panelului.
Evaluarea propunerilor de proiecte
k) În cadrul fiecărui panel și pentru propunerile de proiecte repartizate panelului de către autoritatea contractantă, evaluarea propunerilor de proiecte se face conform criteriilor de evaluare generale și specifice, stabilite prin pachetul de informații al programului.
l) Evaluarea propunerilor de proiecte se realizează în doua etape:
(i) evaluarea științifică/tehnica;
(îi) evaluarea managementului, a oportunității, a impactului și a costurilor propunerii de proiect.
m) În cadrul fiecărei etape, evaluarea se desfășoară în doua faze:
(i) faza evaluării individuale, în care, pentru fiecare propunere de proiect repartizata panelului, fiecare evaluator din panel acorda pentru fiecare criteriu examinat în etapa respectiva o nota și, după caz, consemnează un comentariu atasat notei;
(îi) faza evaluării în panel, în care, pentru fiecare propunere de proiect repartizata panelului, evaluatorii din panel elaborează un raport de consens privind atât notele, cat și comentariile; propunerile de proiecte pentru care panelul nu poate ajunge la consens se evalueaza de către un alt panel, iar în cazul în care nici acesta nu poate ajunge la consens, se înregistrează media aritmetica a notelor individuale și comentariile consemnate de fiecare evaluator al propunerii din ambele paneluri.
n) În prima etapa, autoritatea contractantă asigura ca evaluatorii sa nu cunoască identitatea ofertanților ale căror propuneri le examinează.
o) Propunerea de proiect, a carei nota generală de consens în prima etapa se situeaza sub limita cerută de criteriile de selectare, stabilite prin pachetul de informații al programului, se considera respinsă și nu este evaluată în etapa a doua.
Clasificarea propunerilor de proiecte
p) Conform rezultatelor evaluării din cele doua etape, panelurile de evaluatori încadrează propunerile de proiecte în clasele stabilite prin pachetul de informații al programului.
q) Pe baza acestei clasificari, autoritatea contractantă alcătuiește lista propunerilor de proiecte care se pot finanta și lista de rezerva, aceasta din urma conținând acele propuneri de proiecte care ar putea fi finanțate, dacă unele propuneri de proiecte din prima lista nu pot fi contractate. Autoritatea contractantă transmite M.C.T. cele doua liste, împreună cu raportul de evaluare, în vederea obținerii acordului.
Comunicarea rezultatelor
r) În baza acordului obținut de la M.C.T., autoritatea contractantă comunică, în scris, fiecărui ofertant dacă propunerea sa de proiect a fost sau nu acceptată la finanțare sau dacă a fost reținută pe lista de rezerva.
Soluționarea contestațiilor
s) Contestațiile se depun sau se transmit la autoritatea contractantă, în forma scrisă, în termenul stabilit prin anunțul privind cererea de propunere de proiecte.
t) Rezolvarea contestațiilor se face de către autoritatea contractantă, pe baza consultării rezultatelor clasificarii propunerilor de proiecte care fac obiectul contestațiilor și, după caz, pe baza revizuirii evaluării. În cazul în care concluziile revizuirii impun modificarea listelor prevăzute la lit. q) din prezentul articol, autoritatea contractantă efectuează modificările numai cu acordul prealabil al M.C.T. și transmite de îndată acestuia listele modificate, cu menționarea modificărilor efectuate și a datei de efectuare a modificărilor.
u) Rezultatele contestațiilor se comunică de către autoritatea contractantă, în scris, celor implicați.
Contractarea
v) În termenele prevăzute de calendarul activităților programului, autoritatea contractantă și contractorii selectați completează și semnează contractele de finanțare, conform modelului de contract de finanțare și precizărilor din pachetul de informații al programului. Contractarea este precedată, de regula, de negocierea contractului de finanțare obligatorie în cazul propunerilor de proiect la care evaluatorii au stabilit ca sunt necesare unele modificări ale conținutului tehnic.
Capitolul 5 Atribuirea, în mod direct, a contractelor de finanțare
Articolul 26
Cu acordul prealabil al M.C.T., pot fi atribuite contracte de finanțare în mod direct, independente de valoarea acestora, în una dintre situațiile următoare de procurare din sursa unica:
a) serviciile pot fi furnizate doar de un singur ofertant care are drepturi exclusive asupra acestora, cum ar fi lucrările sub protecția drepturilor de proprietate intelectuală;
b) programul/proiectul care urmează a fi contractat este într-un domeniu special și poate fi condus doar de o anumită instituție, societate, organizație etc.;
c) la licitația restrânsă repetată a participat un singur ofertant, care a îndeplinit condițiile generale și specifice de eligibilitate și a cărui oferta corespunde cerințelor formulate de autoritatea contractantă;
d) la evaluarea ofertelor s-a constatat ca o singura oferta corespunde cerințelor formulate de autoritatea contractantă;
e) contractul de finanțare are ca obiect o extindere a unor servicii sau activități aflate în derulare;
f) în cazul unor circumstanțe stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 27
În situația sursei unice prevăzute la art. 26 din prezentele norme metodologice, precum și în cazul contractelor de finanțare de valoare relativ mica, prevăzut la art. 21 lit. c) din prezentele norme metodologice, contractul de finanțare poate fi atribuit, în mod direct, unui ofertant care satisface cerințele prevăzute în termenii de referința, la un preț rezonabil.
Capitolul 6 Derularea finanțării
Articolul 28
În contractele de finanțare a programelor/proiectelor de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii se prevăd condițiile de efectuare a plăților.
Articolul 29
În cadrul contractelor de finanțare, derularea finanțării se efectuează pe baza informațiilor financiare conținute în instrumentele de planificare, programare, monitorizare și evaluare, prevăzute la art. 9 din prezentele norme metodologice.
Articolul 30
Planul strategic, planul anual și programele de lucru ale contractorilor, menționate în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice, devin aplicabile numai după aprobarea lor de către autoritatea contractantă.
Articolul 31
După încheierea contractelor de finanțare se poate acorda, o singură dată, la cererea contractorului, un avans preliminar reprezentând maximum 30% din tarif, în vederea inițierii programului/proiectului și elaborării planului strategic și a primului program de lucru.
Articolul 32
Eliberarea sumelor solicitate ca avans preliminar, în limita prevăzută la art. 31 din prezentele norme metodologice, poate fi facuta numai în baza unei garanții constituite de contractor în favoarea autorității contractante.
Articolul 33
În mod excepțional, dacă contravaloarea unor echipamente și/sau materiale strict necesare realizării contractului de finanțare, acceptate prin contract să fie finanțate din tarif, depășește valoarea avansului preliminar de 30%, la cererea argumentata a contractorului, autoritatea contractantă poate decide să efectueze plata acelor echipamente și/sau materiale în contul tarifului și în limitele prevederilor contractuale, suplimentand avansul preliminar până la maximum 50% din tarif. Organizarea procedurii de selecție a furnizorilor pentru asemenea echipamente și/sau materiale revine integral contractorului.
Articolul 34
Plata tarifului se eșalonează în raport cu stadiul de realizare a contractului de finanțare și se efectuează pe baza aprobării, de către autoritatea contractantă, a documentelor de monitorizare/evaluare. Eșalonarea și efectuarea plăților din tarif se vor face astfel încât, înainte de plată finala, sa nu depășească:
a) 80% din tarif, în cazul programelor/proiectelor cu o durată de până la 6 luni;
b) 90% din tarif, în cazul programelor/proiectelor cu o durată mai mare de 6 luni.
Articolul 35
Avansul preliminar acordat se recuperează treptat, la fiecare termen de plată a sumelor cuvenite, conform stadiilor succesive de realizare a contractului de finanțare, astfel încât recuperarea sa integrală să fie efectuată înainte de plată finala.
Articolul 36
Plata finala în contul tarifului se efectuează numai după aprobarea raportului final de activitate de către autoritatea contractantă.
Articolul 37
Sumele aferente costurilor salariale și cele aferente deplasarilor, prevăzute în specificăția financiară, care este anexa la contractul de finanțare, se decontează la nivelul acceptat prin semnarea contractului.
Articolul 38
Sumele prevăzute prin programul de lucru să fie plătite efectiv în cursul perioadei pentru care s-a elaborat programul, care urmează să fie finanțate din cap. I - Bugetul pentru proiecte/subproiecte și cap. III - Construcție instituțională, din specificăția financiară, care este anexa la contractul de finanțare, se vărsa contractorului de către autoritatea contractantă, în avans, la începutul perioadei în cauza.
Capitolul 7 Dispoziții finale și tranzitorii
Articolul 39
Comunicările între autoritatea contractantă, pe de o parte, și ofertanți și contractori, pe de altă parte, se fac în scris, utilizând mijloace care permit evidenta transmiterii și primirii acestora. Dacă expeditorul solicita confirmarea de primire, el va indica aceasta în comunicarea lui și va solicita confirmarea de primire de fiecare data când exista un termen limita al comunicării. În toate cazurile, expeditorul va lua toate măsurile pentru asigurarea primirii comunicării.
Articolul 40
Contractorii au obligația de a notifica autorității contractante asupra oricăror circumstanțe apărute pe parcursul implementarii programului/proiectului, care pun în pericol finalizarea acestuia, în termenul stabilit sau în limita sumelor alocate. În acest caz, părțile stabilesc prin act adițional la contractul de finanțare, în consultare cu M.C.T., măsurile care se impun, inclusiv încetarea contractului și recuperarea sumelor necheltuite.
Articolul 41
Acordul, aprobarea sau avizul M.C.T. se da de către monitorul de program, atunci când autoritatea contractantă este alta decât M.C.T., și de către ministrul cercetării și tehnologiei, atunci când autoritatea contractantă este M.C.T.
Articolul 42
Pentru faza experimentala din anul 1998, M.C.T., prin ordin al ministrului, poate reduce în mod corespunzător toate termenele prevăzute în prezentele norme metodologice.
Articolul 43
Prezentele norme metodologice se pot aplica și pentru finanțarea, în condițiile
art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 59/1997
cu privire la finanțarea, în sistem descentralizat, în domeniul științei, tehnologiei și inovarii, a oricăror servicii și bunuri necesare M.C.T., cum sunt: servicii de consultanța și expertiza pentru realizarea de studii, analize, monitorizari, evaluări, precum și pentru activități similare ce țin de atribuțiile ministerului în domeniul sau de activitate, pentru evaluarea și controlul conducerii programelor/proiectelor sau a unor părți din acestea, organizarea de seminarii și mese rotunde, acțiuni promotionale, de imagine și diseminare de informații, traduceri și altele asemenea.
Articolul 44
Modul de organizare și derulare a procedurilor de selectare a contractorilor se face potrivit Instrucțiunilor de finanțare și implementare, în sistem descentralizat, a programelor/proiectelor de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii, care se aproba prin ordin al ministrului cercetării și tehnologiei și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 45
Anexele nr. 1 - 4 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1 -------
la normele metodologice
------------------------
GLOSAR
* autoritatea contractantă - "parte într-un contract de finanțare, care, fie în baza legii, fie în baza unui alt contract de finanțare, legal încheiat, la care a avut calitatea de contractor, finanțează realizarea unui obiectiv, stabilind, în mod univoc, condițiile în care cealaltă parte va realiza contractul ce se încheie în acest scop" (Ordonată Guvernului nr. 59/1997 cu privire la finanțarea, în sistem descentralizat, în domeniul științei, tehnologiei și inovarii);
* avans preliminar - suma reprezentând maximum 30% din tarif și maximum 30% din suma destinată construcției instituționale, pe care autoritatea contractantă o poate acorda în avans, numai după încheierea contractului de finanțare, o singură dată, la cererea contractorului, în vederea inițierii programului/proiectului și elaborării planului strategic și a primului program de lucru;
* bugetul proiectelor/subproiectelor - valoarea totală și, după caz, defalcata pe proiecte/subproiecte, a contractelor de finanțare subsidiare pe care conducătorul de program/proiect se angajează, prin contractul de finanțare principal, să le încheie pentru atribuirea conducerii respectivelor proiecte/subproiecte. Bugetul proiectelor/subproiectelor este prevăzut sub acest titlu în specificăția financiară a contractului de finanțare principal în care conducătorul de program/proiect are calitatea de contractor;
* caracter de recurenta al unui contract - caracterul unui contract de a prevedea anumite drepturi și obligații, în funcție și subsecvent celor conținute în alt contract anterior încheiat ( Ordonanța Guvernului nr. 59/1997
cu privire la finanțarea, în sistem descentralizat, în domeniul științei, tehnologiei și inovarii);
* cheltuieli proprii ocazionate de derularea contractului - cheltuieli pentru expertiza, audit financiar, monitorizare, evaluare și altele asemenea, ocazionate de realizarea contractului de finanțare prin care conducătorul de program atribuie conducerea de proiect, prevăzute ca o cota-parte de 1% din valoarea contractului, aflată la dispoziția conducătorului de program;
* comanda directă - procedura directa de atribuire a contractelor de finanțare cu valoare relativ mica sau al căror obiect cade sub incidența uneia dintre situațiile de procurare din sursa unica. Autoritatea contractantă se adresează, în mod direct, unui singur ofertant și îi atribuie contractul de finanțare, dacă ofertantul satisface cerințele sale la un preț rezonabil;
* comitet de evaluare (comitet) - grup format din 5 sau 7 persoane, desemnate de autoritatea contractantă după criterii de competența, multidisciplinaritate, obiectivitate și imparțialitate, în vederea evaluării ofertelor în cadrul unei licitații sau al unor proceduri competitionale simplificate;
* comparare de oferte - procedura competitionala simplificata de atribuire a contractelor de finanțare cu valoare relativ mica, al căror obiect este un bun sau un serviciu relativ omogen. Selectarea contractorului este efectuată prin compararea ofertelor depuse de cel puțin 3 potențiali contractori desemnați de autoritatea contractantă;
* conducere de program/proiect - "activitatea de a controla un program/proiect prin monitorizarea performantelor și prin decizie, în baza unui plan predefinit" ( Ordonanța Guvernului nr. 8/1997
privind stimularea cercetării-dezvoltării și inovarii);
* consultare informala - procedura competitionala simplificata de atribuire a contractelor de finanțare cu valoare relativ mica, prin care selectarea contractorului este efectuată de către un comitet de evaluare a ofertelor depuse de 5-7 potențiali contractori desemnați de autoritatea contractantă. Selectarea contractorului se efectuează în urma evaluării globale a aspectelor atât de ordin tehnic, cat și financiar, comitetul de evaluare indicând numai oferta reținută, nu și ierarhia tuturor ofertelor;
* contract de finanțare - "contractul încheiat în baza
Ordonanței Guvernului nr. 8/1997 , în care una dintre părți, denumita autoritate contractantă, are dreptul și obligația de a impune în mod univoc celeilalte părți, denumita contractor, obiectivele pentru care se face finanțarea și condițiile în care se realizează aceasta finanțare. Contractul de finanțare poate avea o durată de mai mulți ani calendaristici" ( Ordonanța Guvernului nr. 59/1997
cu privire la finanțarea, în sistem descentralizat, în domeniul științei, tehnologiei și inovarii);
* contract de finanțare-cadru - contract de finanțare încheiat pe o durată de maximum 2 ani, în vederea procurării unor servicii și bunuri ce trebuie contractate periodic. În baza contractului de finanțare-cadru pot fi încheiate, pe durata acestuia, contracte de finanțare specifice;
* contract de finanțare principal - "contractul de finanțare care sta la baza încheierii unui alt contract de finanțare și prin care se conferă contractorului competența de a se constitui autoritate contractantă pentru acest ultim contract" ( Ordonanța Guvernului nr. 59/1997
cu privire la finanțarea, în sistem descentralizat, în domeniul științei, tehnologiei și inovarii);
* contract de finanțare subsidiar - "contractul de finanțare încheiat de o autoritate contractantă, în baza obligațiilor pe care aceasta și le-a asumat, în calitate de contractor, printr-un contract de finanțare principal. Contractul de finanțare subsidiar nu poate conține, sub sancțiunea nulității, prevederi care contravin clauzelor contractului de finanțare principal" ( Ordonanța Guvernului nr. 59/1997
cu privire la finanțarea, în sistem descentralizat, în domeniul științei, tehnologiei și inovarii);
* contract de finanțare specific - contract de finanțare încheiat în vederea procurării unui serviciu sau a unui bun care face obiectul unui contract de finanțare-cadru;
* contractor - "parte într-un contract de finanțare, care, acceptând finanțarea și condițiile asociate acesteia, stabilite de autoritatea contractantă, se obliga să asigure realizarea contractului" ( Ordonanța Guvernului nr. 59/1997
cu privire la finanțarea, în sistem descentralizat, în domeniul științei, tehnologiei și inovarii);
* contractor titular - contractor asociat desemnat din rândul și de către contractorii asociați sa îi reprezinte în raporturile cu autoritatea contractantă, inclusiv să efectueze operațiunile de încasări și plati în numele contractorilor asociați. În cazul selectării contractorului prin procedura de licitație, contractorul titular este, de regula, potențialul contractor care a fost inclus în lista scurta a licitației în urma căreia a fost încheiat contractul;
* contractori asociați - ofertanți asociați a căror oferta comuna/propunere de proiect comuna a fost acceptată și contractată de către autoritatea contractantă;
* evaluare - analiza rezultatelor obținute în timpul și după implementarea programului/proiectului și indicarea unor acțiuni corective, acolo unde este cazul, în vederea obținerii rezultatelor și atingerii obiectivelor prevăzute prin instrumentele de planificare a programului/proiectului;
* expert - "persoana fizica sau juridică având cunoștințe, pricepere și specializare într-un anumit domeniu" ( Ordonanța Guvernului nr. 8/1997
privind stimularea cercetării-dezvoltării și inovarii);
* expresie de interes - notificarea interesului de a participa la o licitație, adresată autorității contractante, în forma stabilită de aceasta, fie de către un potențial contractor înscris în registrul central al potențialilor contractori al M.C.T., în urma invitării sale de către autoritatea contractantă, fie de către o altă persoană juridică sau fizica, în urma anunțului autorității contractante privind intenția de a lansa licitația, anunț care se publică în presa scrisă de răspândire naționala și se difuzează pe medii de informare specifice domeniului;
* licitație - procedura competitionala de atribuire a contractelor de finanțare cu valoare relativ mare, prin care selectarea contractorului este efectuată de către un comitet de evaluare a ofertelor depuse de potentialii contractori preselectati de autoritatea contractantă în lista scurta. Selectarea contractorului se efectuează în urma ierarhizarii ofertelor, conform punctajelor obținute în cadrul celor două etape de evaluare: tehnica și financiară;
* lista de rezerva - lista cuprinzând acele propuneri de proiecte care, în urma evaluării, clasificarii și aplicării criteriilor suplimentare de selecție stabilite prin pachetul de informații al programului ar putea fi finanțate, dacă unele propuneri de proiect din lista propunerilor de proiecte care se pot finanta nu pot fi contractate;
* lista lungă - lista a potențialilor contractori, alcătuită de autoritatea contractantă în vederea stabilirii listei/listelor scurte de invitare la licitația/licitațiile organizată/e în cadrul și pe durata unui program/proiect. Lista lungă se alcătuiește prin colectarea expresiilor de interes formulate în baza anunțului/anunțurilor privind intenția de a lansa licitația/licitațiile, care se publică în presa scrisă de răspândire naționala și se difuzează prin medii de informare specifice domeniului;
* lista propunerilor de proiecte care se pot finanta - lista cuprinzând acele propuneri de proiect care, în urma evaluării, clasificarii și aplicării criteriilor suplimentare stabilite prin pachetul de informații al programului pot fi finanțate de autoritatea contractantă în cadrul respectivului program;
* lista scurta - lista potențialilor contractori selectați de autoritatea contractantă, pe baza consultării informațiilor din propria lista lungă și din registrul central al contractorilor al M.C.T., pentru a fi invitați să depună oferte în cadrul unei licitații. Lista scurta cuprinde un număr de potențiali contractori suficient de mare pentru a se asigura o competiție efectivă, dar suficient de mic pentru ca efectul de evaluare a celei mai bune oferte sa nu fie disproportionat de mare în raport cu valoarea contractului.
* monitorizare - "activitatea de a urmări, a observa, a măsura și a verifica în mod sistematic, precum și de a concepe măsurile adecvate pentru a menține pe calea predefinita o operațiune, un proces sau altele asemenea" ( Ordonanța Guvernului nr. 8/1997
privind stimularea cercetării-dezvoltării și inovarii);
* ofertant - potențial contractor care a depus o ofertă/propunere de proiect;
* ofertanți asociați - potențiali contractori asociați care au depus o ofertă comuna/propunere de proiect comuna;
* oferta - propunerea tehnica și propunerea financiară asociata acesteia, elaborate de către un potențial contractor, în baza inițiativei primite de acesta de la autoritatea contractantă pentru a participa la licitație sau la o procedură competitionala simplificata;
* oferta comuna - oferta unica, elaborata în comun de mai mulți potențiali contractori asociați;
* pachet de informații al programului - prezentare detaliată a scopului, obiectivelor, conținutului tematic, a calendarului acțiunilor, bugetelor alocat, precum și a modului de acces la un program, elaborat de către M.C.T. sau, după caz, de către alta autoritate contractantă având calitatea de conducător de program/proiect, în vederea selectării contractorilor (conducătorilor de proiecte) prin procedura de evaluare a propunerilor de proiecte;
* panel de evaluatori - grup compus din minimum 3 experți, alcătuit de autoritatea contractantă după criteriul domeniilor de specialitate ale experților, în vederea evaluării uneia sau mai multor propuneri de proiecte;
* plan anual - instrument de planificare a implementarii unui program/proiect, elaborat de conducătorul de program/proiect pentru durata unui an bugetar din derularea programului/proiectului, pe baza planului strategic și a sumelor alocate anual programului/proiectului;
* planul strategic - principalul instrument de planificare a implementarii unui program/proiect, elaborat de conducătorul de program/proiect pentru întreaga durata a programului/proiectului, pe baza contractului de finanțare;
* program de lucru - instrument de programe a implementarii unui program/proiect, pe baza căruia se fundamentează derularea finanțării, elaborat de conducătorul de program/proiect pentru durata unui trimestru/semestru din derularea programului/proiectului. Programul de lucru detaliază acțiunile necesare realizării obiectivelor din planul strategic;
* propunere de proiect - solicitare de finanțare a unui proiect inițial de un potențial contractor, elaborata de către acesta în cadrul tematic și cu respectarea condițiilor indicate prin pachetul de informații al unui program, în scopul de a participa la o competiție de selectare a contractorilor, organizată în cadrul acelui program/proiect prin procedura de evaluare a propunerilor de proiecte;
* propunere de proiect comuna - propunere de proiect unica, elaborata în comun de mai mulți potențiali contractori;
* propunere financiară - document al ofertei, atasat la propunerea tehnica, prin care potențialul contractor/potentialii contractori asociați furnizează informațiile cerute prin dosarul licitației, în vederea evaluării financiare și completării specificatiei financiare;
* propunere tehnica - document al ofertei, elaborat de potențialul contractor/potentialii contractori asociați, în deplina concordanta cu termenii de referința stabiliți de autoritatea contractantă și redactat conform modelelor de organizare și metoda, listei personalului (inclusiv curriculum vitae), prevăzute în dosarul licitației;
* raport de consens - document elaborat de panelul de evaluatori, în faza evaluării în panel din cadrul etapelor de evaluare științifică/tehnica și de evaluare a managementului, a oportunității, a impactului și a costurilor propunerii de proiect, prin care se stabilesc notele și, după caz, comentariile în consens ale panelului, pe baza notelor acordate și a comentariilor consemnate anterior, în faza evaluării individuale, de către fiecare evaluator, pentru fiecare propunere de proiect și, în cadrul propunerii, pentru fiecare criteriu evaluat;
* raport final de activitate - instrument de monitorizare a implementarii unui program/proiect, elaborat de conducătorul de program/proiect la încheierea implementarii programului/proiectului, pe baza comparării stadiului final obținut cu cel prevăzut prin instrumentele de planificare și programare;
* Registrul central de potențiali contractori - registru de evidenta a potențialilor contractori, înființat și ținut la zi de către M.C.T. Registrul central de potențiali contractori se actualizează pe baza informațiilor furnizate de autoritățile contractante și poate fi consultat de acestea în vederea selectării contractorilor;
* responsabil de panel - reprezentant al autorității contractante, desemnat de aceasta pentru un panel de evaluatori constituit. Responsabilul de panel răspunde de gestionarea documentelor de lucru ale panelului și asista, din punct de vedere procedural, evaluatorii, fără a influența opiniile și concluziile acestora;
* rezerva - suma stabilită de către M.C.T. la nivel de program, care nu poate depăși 15% din bugetul programului și care poate fi utilizata de conducătorii de programe/proiecte numai cu aprobarea prealabilă a M.C.T.;
* soluție alternativa - oferta suplimentară care se poate abate de la termenii de referința, în unul sau mai multe puncte, prezentată de către un potențial contractor în cadrul unei licitații;
* subcontractor - persoana juridică sau fizica menționată într-un contract de finanțare, către care contractorul poate subcontracta o parte din acel contract, cu aprobarea autorității contractante. Subcontractorul trebuie să îndeplinească criteriile generale de eligibilitate, precum și criteriile specifice de eligibilitate pentru partea din contract care urmează sa îi fie subcontractata;
* termeni de referința - document prin care se stabilesc cerințele ce trebuie respectate de potentialii contractori în elaborarea propunerii tehnice, elaborat de către sau prin grija autorității contractante, în vederea atribuirii contractului de finanțare prin licitație, proceduri competitionale simplificate sau prin comanda directă.
Anexa 2 -------
la normele metodologice
-----------------------
TABEL
Instrumente de planificare, programare, monitorizare și evaluare a programelor/proiectelor de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii
Nivelul
Activitatea/Tipul documentului
Periodicitatea
Ansamblul programelor
Planificare și programare
▪ Plan național de cercetare-dezvoltare și inovare
multianual
▪ Plan anual de cercetare-dezvoltare și inovare
anual
Monitorizare și evaluare ▪ Raport anual
anual
Programul/ proiectul
Planificare și programare
▪ Plan strategic1)
multianual
▪ Plan anual2)
anual
▪ Program de lucru3)
trimestrial/semestrial
Monitorizare și evaluare
▪ Raport intermediar de activitate4)
trimestrial/semestrial
▪ Raport intermediar de evaluare5)
trimestrial/semestrial
▪ Raport anual de activitate4)
anual
▪ Raport anual de evaluare5)
anual
▪ Raport final de activitate4)
la sfârșit de program/proiect
▪ Raport final de evaluare5)
la sfârșit de program/proiect
▪ Raport independent de evaluare5)
ocazional și la sfârșit de program/proiect
1) Planul strategic se elaborează de către conducătorul de program/proiect pentru întreaga durata a programului/proiectului și cuprinde:
a) planul operational, prin care sunt descrise principalele activități necesare implementarii programului/proiectului, modul de implementare, termenele pentru atingerea obiectivelor propuse, termenele pentru elaborarea și prezentarea programelor de lucru;
b) planificarea implementarii programului/proiectului, conținând eșalonarea în timp a principalelor activități și termenele prevăzute, inclusiv pentru anunțarea/organizarea de competitii/licitații;
c) după caz, descrierea proiectelor/subproiectelor.
2) Planul anual se elaborează de către conducătorul de program/proiect pentru durata fiecărui an bugetar din derularea programului/proiectului, pe baza planului strategic și a sumelor alocate anual programului/proiectului. În cazul începerii și încheierii programului/proiectului în cursul unui singur an bugetar, planul strategic coincide cu planul anual.
3) Programul de lucru se elaborează de către conducătorul de program/proiect și detaliază acțiunile necesare realizării obiectivelor din planul strategic, punând accent pe termenele și fondurile necesare pentru realizarea acestora. Programul de lucru evidențiază stadiul realizării programului/proiectului și măsurile ce vor fi întreprinse în perioada pentru care este elaborat. De asemenea, acesta cuprinde o descriere amănunțită a cheltuielilor angajate și efectuate, precum și a cheltuielilor ce urmează a fi angajate și efectuate în perioada pentru care este elaborat. Programul de lucru constituie principalul document pe baza căruia se fundamentează și se aproba derularea finanțării.
4) Raportul de activitate se elaborează de către conducătorul de program/proiect, pe baza comparării stadiului efectiv al programului/proiectului cu stadiul prevăzut prin instrumentele de planificare și programare. În cazul în care conducătorul de program/proiect este autoritate contractantă, raportul de activitate se elaborează pe baza informațiilor conținute în rapoartele de activitate ale proiectelor/subproiectelor finanțate prin program/proiect, rapoarte, care, la rândul lor, se elaborează de către conducătorii de proiecte/subproiecte. Raportul de activitate descrie activitățile desfășurate în perioada de referința, evidențiază întârzierile și necorelarile apărute în derularea programului/proiectului și cauzele acestora, propune măsuri corective.
5) Raportul de evaluare se elaborează numai de către sau prin grija entitatii care are calitatea de autoritate contractantă în contractul de finanțare, încheiat pentru procurarea serviciilor de conducere de program/proiect. Raportul de evaluare a programului se elaborează de către monitorul de program, iar raportul de evaluare a proiectului se elaborează de către responsabilul de proiect. Raportul independent de evaluare se elaborează de către echipe de evaluatori externi programului/proiectului, alcătuite la solicitarea autorității contractante.
Raportul de evaluare se elaborează pe baza comparării rezultatelor efective cu cele planificate, cu accent pe analiza eficacitatii și eficientei utilizării fondurilor.
Raportul de evaluare a programului/proiectului se elaborează pe baza informațiilor conținute în rapoartele de activitate ale proiectelor/subproiectelor finanțate prin program/proiect. În cazul în care conducătorii acestor proiecte/subproiecte sunt, la rândul lor, autorități contractante, raportul de evaluare a programului/proiectului se elaborează și pe baza rapoartelor de evaluare a proiectelor/subproiectelor finanțate prin program/proiect.
Anexa 3 --------
la normele metodologice
------------------------
SPECIFICAȚIA FINANCIARĂ
la contractul de finanțare nr. .... din ..... 199 ...
I. Bugetul pentru proiecte/subproiecte1), total: ...........
•
•
•
II. Tariful pentru conducerea de program/proiect2), total: .................,
a) din care:
- pentru servicii de asistență tehnică/consultanță necesare conducerii, inclusiv, după caz, științifice: .................;
b) din care:
- defalcat pe destinații3): .....................
III. Construcție instituțională4), total: ....................,
din care:
- defalcat pe destinații3): .....................
IV. Cheltuieli proprii, ocazionate de derularea contractului5): ............
V. Rezervă6): ...............................
VI. Deviz-cadru7), anexă la prezenta specificație financiară.
--------------
1) Se completează numai pentru proiectele/subproiectele pentru conducerea cărora contractorul urmează sa încheie contracte de finanțare subsidiare. Dacă aceste proiecte/subproiecte sunt de tipul definit la art. 1 lit. a) pct. (i) din prezentele norme metodologice, totalul se defalca pe proiecte/subproiecte, conform contractului de finanțare, planului strategic sau programelor de lucru aprobate.
2) În cazul contractelor de finanțare încheiate pentru procurarea serviciilor de conducere și execuție a unui proiect/subproiect situat pe ultimul nivel de detaliere a structurii programului, tariful este bugetul proiectului/subproiectului.
3) Destinatiile sunt cele prevăzute în tabelul nr. 1, care este anexa la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/1997. În cazul construcției instituționale, destinatiile pot fi: cursuri și instruiri (poziția 5.1); calculatoare electronice, echipamente periferice (poziția 7.2); aparatura, birotica și mobilier (poziția 7.3); echipamente pentru cercetare-dezvoltare (poziția 7.1); imagine (pozițiile 4.1-4.5); manifestări (pozițiile 3.1-3.6); alte materiale de informare (poziția 2.4); altele (se specifică).
4) Autoritatea contractantă poate aproba, de la caz la caz, o sumă afectată unor nevoi proprii de construcție instituțională ale contractorului; această sumă nu se adauga tarifului, la compararea ofertelor financiare, cu ocazia atribuirii în sistem competitional a programelor/proiectelor.
5) Se completează numai conform Hotărârii Guvernului nr. 401/1997 și doar în cazul contractelor de finanțare subsidiare, încheiate de către diversi contractori cu o autoritate contractantă care, la rândul ei, este contractor în contractul de finanțare principal, încheiat numai cu M.C.T., din care rezultă necesitatea încheierii respectivelor contracte de finanțare subsidiare. Suma respectiva se regaseste în devizul-cadru la capitolul de deviz "I.2.3. Alte cheltuieli specifice programului".
6) Rezerva este maximum 15% din bugetul programului și poate fi utilizata de către autoritatea contractantă, numai cu aprobarea prealabilă a M.C.T.
7) Se completează conform tabelului nr. 2, care este anexa la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/1997.
Anexa 4 -------
la normele metodologice
-----------------------
CONDIȚIILE GENERALE
ale contractelor de finanțare
Prezentele condiții generale ale contractelor de finanțare, denumite în continuare condiții generale, se aplică contractelor de finanțare de servicii și bunuri, încheiate în scopul elaborării și implementarii, în sistem descentralizat, a programelor/proiectelor de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovarii, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, din bugetele locale, din credite externe garantate sau contractate de Guvernul României.
Părțile contractate la un contract de finanțare, încheiat conform prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 59/1997
cu privire la finanțarea, în sistem descentralizat, în domeniul științei, tehnologiei și inovarii și prezentelor norme metodologice, denumit în continuare contract, au obligația de a respecta condițiile generale care constituie parte integrantă a contractului.
Articolul 1
Definiții
Definițiile unor termeni din prezentele condiții generale sunt prevăzute la art. 1 și 2 și în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
Articolul 2
Stabilirea termenelor limita
Termenele limita se stabilesc în contract fie prin indicarea unei date fixe, fie prin indicarea duratei de la o dată de referința. Exprimarea termenelor prin durata se face în număr de zile sau în număr de luni.
Termenele limita ce se stabilesc prin durata încep să curgă de la începutul zilei următoare datei de referința, în raport cu care se determina aceste termene limita.
Dacă durata este fixată în zile, termenul limita este sfârșitul ultimei zile calendaristice a perioadei respective.
Dacă durata este fixată în luni, termenul limita este sfârșitul zilei care are același număr cu ziua din care termenul limita a început să curgă. În eventualitatea ca ultima luna a unei durate fixate în luni nu are o zi cu același număr cu data la care termenul limita a început să curgă, termenul limita este sfârșitul ultimei zile din luna respectiva.
Dacă termenul limita este într-o zi declarata sărbătoare legală, termenul limita se prelungește până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Articolul 3
Cesionarea contractului unei terțe părți
Contractorul poate cesiona întregul contract sau o parte din acesta unei terțe părți, numai în baza unui contract de cesionare cu aceasta parte, care poate fi încheiat de către contractor numai după ce a obținut aprobarea în scris, în acest sens, din partea autorității contractante care, în cazul în care nu este M.C.T., obține, în prealabil, acordul M.C.T.
Aprobarea autorității contractante privind cesionarea contractului unor terțe părți nu-l exonereaza pe contractor de obligațiile sale ce decurg din contract.
Dacă contractorul (cedentul) a cesionat contractul fără aprobare, atunci autoritatea contractantă poate, fără o alta înștiințare, să aplice sancțiuni pentru încălcarea prevederilor contractului ori sa rezilieze contractul.
Terta parte (cesionarul) care a preluat contractul sau o parte a acestuia trebuie să corespundă criteriilor de eligibilitate generale și specifice aplicabile potențialilor contractori.
Este interzisă cesionarea contractului pentru garantarea creditelor bancare sau a oricăror alte creanțe, sub sancțiunea nulității contractului de cesiune respectiv și a rezilierii contractului și a rambursarii neconditionate a oricăror sume încasate necuvenit, la care se adauga daune interese, stabilite potrivit legii.
Articolul 4
Subcontractarea
Contractorul poate subcontracta numai o parte din contract. Contractorul poate subcontracta numai subcontractorilor menționați în contractul încheiat cu autoritatea contractantă și numai după ce a obținut aprobarea, în scris, în acest sens, din partea autorității contractante.
În vederea obținerii aprobării de a subcontracta, contractorul trebuie să notifice autorității contractante atât părțile de contract pe care intenționează să le subcontracteze, cat și identitatea subcontractorilor, care trebuie, la rândul lor, sa corespundă criteriilor de eligibilitate generale și specifice.
Articolul 5
Furnizarea de informații de către autoritatea contractantă
Autoritatea contractantă va pune la dispoziție contractorului, cat mai carand posibil, orice informații și/sau documentații aflate la dispoziția sa, care pot fi relevante pentru realizarea contractului. Aceste documente vor fi returnate autorității contractante la finalizarea contractului.
Contractorului i se cere, dacă prin contract nu s-a stabilit altfel, sa participe, înainte de demararea executării contractului, la scurte sesiuni de informare, organizate de autoritatea contractantă. Modalitățile practice de participare la sesiuni se stabilesc prin înțelegere, de comun acord între autoritatea contractantă și contractor. La aceste sesiuni trebuie să participe, din partea contractorului, directorul de program/proiect și o altă persoană cu responsabilități de conducere în execuția contractului, pe care contractorul i-a desemnat în oferta sa.
Articolul 6
Controlul financiar și audit
Contractorul este dator sa țină o evidenta suficient de clara și de detaliată, din punct de vedere financiar, a activităților derulate în cadrul contractului, inclusiv a numărului de om-zile/om-luna efectuate.
Contractorul furnizează sau, în cazul contractorilor asociați, asigura furnizarea imediata către autoritatea contractantă a tuturor informațiilor referitoare la derularea contractului, pe care aceasta i le solicita. Pe toată durata contractului, precum și pe o perioadă de minimum 3 ani de la încetarea acestuia, contractorul trebuie să permită, în decurs de 10 zile lucrătoare de la primirea unei notificări în acest sens, accesul neingradit al reprezentanților autorității contractante, ai M.C.T., ai Ministerului Finanțelor, ai Curții de Conturi, pentru a controla documentele pe baza cărora se tine evidenta activităților derulate în cadrul contractului. Controlul se efectuează la locul unde aceste documente sunt păstrate de către contractor.
Articolul 7
Monitorizare-evaluare
Autoritatea contractantă poate să contracteze o terta parte pentru a realiza o acțiune de monitorizare și, eventual, de evaluare a activităților executate de contractor în cadrul contractului.
Contractorul cooperează total cu terta parte și îi furnizează toate informațiile și documentele cerute în mod rezonabil de aceasta în scopul îndeplinirii sarcinilor.
Articolul 8
Obligații generale ale contractorului
În cazul nerespectării legilor și actelor normative în vigoare de către contractor sau de către personalul sau, de către subcontractori sau de către personalul acestora ori de către colaboratorii și consultanții contractorului sau ai subcontractorilor, autoritatea contractantă este absolvită de orice răspundere sau efecte care rezultă din aceasta nerespectare, răspunderea fiind preluată în totalitate de către contractor.
Contractorul efectuează serviciile în conformitate cu cele mai bune practici profesionale. În acest scop, el adopta toate măsurile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor specifice ce-i revin, în condiții care conduc la eficienta maxima.
În realizarea obiectului contractului, contractorul trebuie să respecte și să execute instrucțiunile date de către autoritatea contractantă.
Articolul 9
Codul de conduita
În raport cu autoritatea contractantă, contractorul are obligația sa manifeste buna-credința, loialitate, imparțialitate și discretia cuvenită și să respecte regulile și codul de comportament al profesiunii sale.
Contractorul asigura secretul profesional pe durata contractului, precum și după încetarea acestuia. Contractorul are obligația de a nu comunică, în nici o situație, altor persoane sau entități, informații confidențiale aparținând autorității contractante sau obținute de el în baza relațiilor contractuale cu aceasta, cu excepția consimțământului scris al autorității contractante, obținut, în prealabil, în acest sens. De asemenea, contractorul nu va face publice informații și rezultate ale serviciilor efectuate. În plus, contractorul are obligația de a nu folosi, în defavoarea autorității contractante, informațiile primite sau rezultatele studiilor, testelor și cercetărilor efectuate în cursul și în scopul realizării contractului.
Aceste dispoziții sunt aplicabile tuturor subcontractorilor pentru care contractorul este responsabil.
Articolul 10
Reprezentarea față de terțe părți
Dacă prin contract sau prin consimțământul scris al autorității contractante nu se prevede altfel, contractorul nu este autorizat sa reprezinte sau sa angajeze răspunderea autorității contractante în raport cu terțe părți. Contractorul trebuie să aducă la cunoștința terților părți aceasta interdicție și să se abțină de la orice formulare sau comportament care ar putea fi greșit înțelese în aceasta privinta.
Articolul 11
Comunicări
Orice comunicare între părțile contractante privind contractul se face în scris, conform cerințelor prevăzute la art. 39 din prezentele norme metodologice.
Contractorul trebuie să se conformeze dispozițiilor pe care le da autoritatea contractantă pentru toate modurile de comunicare.
Contractorul are obligația sa transmită autorității contractante copii de pe toate comunicările făcute unor terțe părți.
Articolul 12
Proprietatea industriala și intelectuală
Rezultatele științifice ale cercetărilor, precum și tehnologiile, procesele tehnologice noi, know-how, drepturile și brevetele de invenții, obiectele fizice achiziționate sau realizate pe parcursul derulării contractelor urmează regimul stabilit de autoritatea contractantă, cu acordul M.C.T., cu respectarea prevederilor legale.
Articolul 13
Specificații și proiecte
Contractorul elaborează toate documentele, specificățiile și proiectele tehnice, pe baza unui sistem general acceptat și recunoscut, convenabil autorității contractante, luând în considerare cele mai noi concepte, metode și instrumente de lucru.
Contractorul trebuie să se asigure ca documentele, specificățiile și proiectele tehnice, precum și toată documentația referitoare la achiziționarea de bunuri și de servicii pentru program/proiect sunt pregătite pe o baza impartiala, astfel încât sa promoveze concurenta și competiția.
Articolul 14
Aprobări, avize și licențe
Contractorul este singurul răspunzător pentru întreprinderea la timp a demersurilor necesare în vederea obținerii aprobărilor, avizelor sau licențelor necesare realizării contractului în concordanta cu reglementările în vigoare.
Autoritatea contractantă sprijină, prin demersurile necesare, obținerea la timp a aprobărilor, avizelor și licențelor și acționează ca acestea sa nu fie abuziv întârziate sau refuzate.
Autoritatea contractantă poate rezilia contractul, fără o notificare prealabilă, dacă contractorul nu reușește, din vina proprie, să obțină aprobările, avizele sau licentele necesare pentru realizarea contractului.
Articolul 15
Independenta
Contractorul se abține de la orice relații care ar putea compromite independenta sa sau pe aceea a personalului sau. Dacă contractorul nu reușește sa mențină o astfel de independenta, autoritatea contractantă poate, fără a prejudicia compensarea daunelor pe care le-a suferit, sa rezilieze contractul.
Articolul 16
Punerea la dispoziție a personalului
Dacă nu se prevede altfel în contract, serviciile specificate în contract trebuie executate de către personalul al cărui nume apare în lista personalului atribuit contractului, în conformitate cu sarcinile specificate în contract. Nici o modificare nu poate fi facuta fără aprobarea scrisă a autorității contractante. Orice alte modificări făcute fără o astfel de aprobare sunt considerate o încălcare a clauzelor contractuale.
Contractorul are obligația de a asigura, în timp util, o înlocuire cu personal având o calificare și experienta cel puțin echivalentele personalului înlocuit și acceptabile autorității contractante, dacă:
a) decesul, o boala sau un accident survine în cazul unui membru al personalului și duce la imposibilitatea acestuia de a-și continua activitatea;
b) autoritatea contractantă apreciază ca o persoană prevăzută în contract este incompetenta sau inadecvata pentru realizarea sarcinilor sale în cadrul contractului sau prejudiciază în mod evident realizarea, în bune condiții și la timp, a contractului;
c) din motive de forta majoră a devenit necesară înlocuirea unei persoane.
Dacă nu este prevăzut altfel în contract, în cazul în care autoritatea contractantă solicita, în scris, o înlocuire de personal în sensul art. 16 alin. (2) lit. b) din prezentele condiții generale, propunerea contractorului pentru înlocuire trebuie înaintată în termen de o luna de la primirea solicitării de la autoritatea contractantă. Se considera încălcare a contractului, dacă propunerea contractorului nu ajunge la autoritatea contractantă în termen de o luna.
Înlocuirea nu obliga autoritatea contractantă la plata unei remunerari suplimentare, a unor taxe sau costuri, altele decât cele prevăzute în contractul inițial. Contractorul suporta toate costurile suplimentare ocazionate de o astfel de înlocuire.
Articolul 17
Logistica și sprijin administrativ
Contractorul este dator să asigure servicii administrative și logistice corespunzătoare, necesare pentru a efectua serviciile contractate.
Articolul 18
Raportare
Contractorul va transmite autorității contractante, în mod regulat, informații privind serviciile efectuate. Autoritatea contractantă poate solicita oricând contractorului informații cu privire la stadiul execuției contractului. În acest sens, în contract se prevăd rapoarte periodice, precum și forma, numărul de exemplare, subiectul și frecventa acestora. În scopul informării autorității contractante cu privire la dificultățile de implementare sau omisiunile tehnice din termenii de referința, contractorul elaborează și transmite acesteia rapoarte speciale.
La finalizarea contractului, contractorul elaborează un raport final de activitate. Prin contract este prevăzut numărul de exemplare în care raportul final de activitate trebuie să fie transmis autorității contractante. Raportul final de activitate trebuie înaintat autorității contractante nu mai târziu de doua luni de la încheierea termenului final contractual.
Articolul 19
Eligibilitatea personalului
Într-un anumit program/proiect nu pot fi contractori sau subcontractori, sub sancțiunea nulității contractului, persoanele fizice și juridice care au redactat termenii de referința ai acelui program/proiect ori au participat, în diverse etape, la selectarea contractorilor pentru acel program/proiect.
Timp de 6 luni de la semnarea contractului, contractorul nu poate angaja, sub sancțiunea rezilierii contractului de către autoritatea contractantă, persoane fizice sau juridice care au redactat termenii de referința pentru programul/proiectul ce face obiectul contractului respectiv ori care au participat, în diferite faze, la selectarea contractorilor.
Contractorul și personalul propus de el pentru execuția contractului nu pot fi angajați ai autorității contractante. În termenii prezentului articol, prin personalul autorității contractante se înțelege personalul angajat prin contract pe o durată de timp relevanta.
Articolul 20
Întârzieri în realizarea contractului
Dacă nu se prevede altfel prin contract, contractorul începe activitatea de realizare a contractului în termen de 30 de zile de la data la care acesta intră în vigoare.
Dacă contractorul nu reușește sa demareze realizarea contractului în termen de 30 de zile de la intrarea sa în vigoare sau în termenele specificate în contract, autoritatea contractantă poate rezilia contractul.
Dacă contractorul nu reușește să efectueze serviciile în cadrul perioadei de realizare specificată în contract, autoritatea contractantă, fără o notificare prealabilă, are dreptul la o sumă forfetata, cu titlu de penalizare, pentru fiecare zi sau parte de zi scursa de la termenul de finalizare prevăzut în contract sau prelungit, conform celor prevăzute la art. 21 din prezentele condiții generale, până la data reală a finalizarii contractului. Aceasta suma se calculează conform art. 33 alin. (2) din Prezentele condiții generale. Dacă în contract sunt prevăzute mai multe termene contractuale, stabilirea penalitatilor se face pentru fiecare termen nerespectat în parte.
Dacă autoritatea contractantă a devenit indreptatita sa primească valoarea maxima prevăzută conform art. 33 alin. (2) din prezentele condiții generale, atunci ea poate, după anunțarea contractorului, să solicite:
a) rezilierea contractului;
b) efectuarea serviciilor complete pe costul contractorului.
Articolul 21
Prelungirea perioadei de realizare a contractului
Contractorul poate solicita autorității contractante o prelungire a perioadei de realizare a contractului, dacă el întârzie sau va întârzia în efectuarea contractului din următoarele cauze:
a) servicii suplimentare față de contract sau servicii complementare comandate de autoritatea contractantă;
b) ordine ale autorității contractante care afectează data finalizarii contractului, altele decât cele care se dau pentru a indrepta erori rezultate din vina contractorului;
c) neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către autoritatea contractantă;
d) forta majoră.
Contractorul poate solicita, în mod justificat, autorității contractante o perioadă de prelungire a realizării contractului sau a unui anumit termen contractual. Aceasta solicitare se adresează, în scris, cu cel puțin 15 zile înainte de termenul a cărui prelungire se solicita.
Autoritatea contractantă comunică, în scris, contractorului acceptul pentru prelungirea termenului sau respingerea solicitării ca fiind neindreptatita. În cazul în care respingerea solicitării survine după expirarea termenului a cărui prelungire se solicita, acesta se considera prelungit, dar nu mai mult de 5 zile, până la data primirii de către contractor a comunicării scrise prin care autoritatea contractantă îi comunică respingerea prelungirii termenului.
Articolul 22
Modificarea serviciilor
De comun acord cu contractorul și cu acordul prealabil al M.C.T., autoritatea contractantă poate modifica unele clauze contractuale privind serviciile care fac obiectul contractului, în cursul execuției acestuia, având în vedere sa nu se schimbe scopul general al contractului, și poate acorda o compensație corecta contractorului, dacă este necesar.
Costul unor asemenea modificări, determinat prin analogie cu metodele folosite la calcularea costurilor contractului inițial, va fi suportat de autoritatea contractantă, atâta timp cat schimbările îl pot justifica pe deplin.
În cazul în care serviciile care urmează a fi efectuate suplimentar, ca urmare a modificărilor efectuate în baza prevederilor art. 22 alin. (1) din prezentele condiții generale, au un volum mai mare, contractorul poate, în baza unei cereri motivate înaintate autorității contractante, sa beneficieze de o prelungire corespunzătoare a perioadei de execuție a contractului.
Articolul 23
Zile și luni lucrătoare
Dacă nu se prevede altfel în contract, activitatea personalului contractorului se calculează în zile de lucru efective, care sunt justificate prin raportarile transmise autorității contractante de către contractor. Se considera 22 de zile lucrătoare pe o luna calendaristică și 10,5 luni de lucru pe un an calendaristic.
Articolul 24
Valoarea contractului
Valoarea contractului este suma maxima prevăzută prin contract, la plata căreia este îndreptățit contractorul pentru executarea tuturor activităților prevăzute prin contract.
Plățile efectuate de autoritatea contractantă nu pot depăși sumele prevăzute în specificăția financiară, anexată la contract, nici în total și nici pe capitole de cheltuieli.
Pe parcursul derulării contractului, dacă situația o impune, se pot face realocari numai între proiectele/subproiectele prevăzute în capitolul "Bugetul pentru proiecte/subproiecte" din specificăția financiară, astfel încât suma tuturor realocarilor sa nu depășească 15% din totalul acestui capitol, precum și între categoriile de cheltuieli din cadrul tarifului, astfel încât suma tuturor realocarilor sa nu depășească 15% din tarif.
Articolul 25
Plati
În lipsa unor prevederi contractuale contrare, autoritatea-contractantă efectuează plățile în conturile bancare ale contractorului, precizate în contract, deschise în numele programului/proiectului.
Sumele prevăzute prin programul de lucru a fi plătite efectiv în cursul perioadei pentru care s-a elaborat programul, care urmează să fie finanțate din cap. I (Bugetul pentru proiecte/subproiecte) și, după caz, din cap. V (Rezerva) din specificăția financiară, se vărsa contractorului de către autoritatea contractantă, în cont separat, operațiunile urmărindu-se distinct.
Se interzice contractorului și personalului sau acceptarea vreunui comision sau a vreunei alocații, reduceri, plati indirecte ori a altor compensații în legătură cu executarea sarcinilor ce le revin în cadrul contractului.
Contractorul poate beneficia, în mod direct sau indirect, de redevențe, prime sau comisioane, care decurg dintr-un drept de proprietate intelectuală sau industriala, obținut de acesta în executarea contractului, numai pe baza acordului exprimat, în scris, de către autoritatea contractantă și cu respectarea legii.
Articolul 26
Modalități de plată
Contractorul este îndreptățit la plata sumelor menționate în eșalonarea plăților, care este anexa la contract, când serviciile efectuate sunt acceptate de către autoritatea contractantă.
Reducerea sumelor pentru servicii neefectuate se face pe baza tarifelor fixate prin contract.
Dacă contractul prevede astfel, contractorul este îndreptățit la plati intermediare, în conformitate cu procedurile, eșalonarea și termenele stipulate în contract.
În vederea efectuării fiecărei plati, contractorul transmite autorității contractante un original și o copie a unei cereri scrise pentru plata, împreună cu documentele justificative corespunzătoare, fără a introduce la plata factura. În vederea decontării sumei solicitate, autoritatea contractantă emite ordin de plată.
Dacă contractul este pe termen scurt - are o durată legală de până la 6 luni calendaristice -, suma plăților intermediare nu poate depăși 80% din tarif; restul de 20% constituie plata finala care se efectuează în condițiile prevăzute la alin. (6) din prezentul articol. Dacă contractul este pe termen lung - are o durată legală mai mare de 6 luni calendaristice -, suma plăților intermediare nu poate depăși 90% din tarif, restul de 10% constituie plata finala care se efectuează în condițiile prevăzute la alin. (6) din prezentul articol. În contract vor fi prevăzute frecventa plăților, rapoartele necesare în acest scop și alte cerințe privind efectuarea plăților.
Plata finala se face după îndeplinirea de către contractor a tuturor obligațiilor sale referitoare la executarea tuturor fazelor sau părților de servicii și numai după ce raportul final de activitate și decontul final au fost înaintate de către contractor și aprobate de către autoritatea contractantă. În plus, plata finala se face numai după ce contractorul, dacă prevederile contractuale o cer, face dovada transferului dreptului de proprietate asupra oricăror bunuri achiziționate sau produse în cadrul contractului către autoritatea contractantă sau către o terta parte, prevăzută în contract ca beneficiar al respectivelor bunuri.
Orice alta suma pe care autoritatea contractantă a plătit-o sau a dispus să fie plătită peste ceea ce contractorul are dreptul, conform contractului, va fi rambursata de contractor autorității contractante în decurs de 30 de zile de la primirea înștiințării în acest sens.
Autoritatea contractantă poate suspenda, în întregime sau parțial, plățile datorate contractorului în cadrul contractului, dacă vreunul dintre următoarele evenimente apare și persista:
a) contractorul nu-și realizează obligațiile contractuale care îi revin în executarea contractului;
b) orice alt eveniment care poate periclita buna execuție a contractului, imputabil contractorului, inclusiv greșelile contractorului, descoperite în timpul controalelor efectuate în conformitate cu art. 6 din prezentele condiții generale.
Contractorul nu este îndreptățit la plata, dacă el este împiedicat, din cauze de fota majoră, să-și îndeplinească obligațiile contractuale. Realizarea doar parțială a oricăror sarcini are drept rezultat plata parțială.
Articolul 27
Avansuri
Dacă contractul prevede astfel, se poate acorda, o singură dată, la cererea contractorului, un avans preliminar, în limitele și cu destinația prevăzute la art. 31 din prezentele norme metodologice.
În mod excepțional, dacă contravaloarea unor echipamente și/sau materiale strict necesare realizării contractului, acceptate prin contract să fie finanțate din tarif, depășește valoarea avansului preliminar de 30%, la cererea argumentata a contractorului, autoritatea contractantă poate decide să efectueze plata acelor echipamente și/sau materiale, în contul tarifului și în limitele prevederilor contractuale, suplimentand avansul preliminar până la maximum 50% din tarif. Organizarea procedurii de selecție a furnizorilor pentru asemenea echipamente și/sau materiale revine integral contractorului.
Contractorul utilizează avansul în exclusivitate pentru operațiunile legate de executarea contractului. Dacă contractorul utilizează în alte scopuri avansul sau o parte din acesta, el va deveni dator și bun de plată imediat pentru partea din avans utilizata în alte scopuri.
Alte prevederi privind condițiile de acordare de avansuri vor fi stipulate în contract.
Nu se acordă nici un avans până la semnarea contractului de către ambele părți și transmiterea lui de către contractor autorității contractante.
Articolul 28
Garanție
Eliberarea sumelor solicitate ca avans preliminar, în condițiile prevăzute la art. 27 din prezentele condiții generale, poate fi facuta numai în baza unei scrisori de garanție bancară, a unui bilet la ordin sau a altei garanții echivalente cu valoarea avansului preliminar, emisă de contractor în favoarea autorității contractante.
Contractul va stipula, după caz, modalitățile de constituire a garanțiilor de către contractor, ca o condiție obligatorie pentru a primi avansul preliminar.
Articolul 29
Recuperarea avansului preliminar
Recuperarea avansului preliminar la care se referă art. 27 din prezentele condiții generale se face prin deducerea din plățile intermediare la care se referă art. 26 din prezentele condiții generale. Asemenea deduceri vor fi repartizate pe plățile intermediare într-o asemenea maniera, încât avansul preliminar să fie rambursat, în totalitate, în momentul când totalul sumelor plătite contractorului ajunge la 80% sau, după caz, la 90% din tarif.
În toate cazurile de reziliere, din diferite motive, a contractului, contractorul este obligat sa ramburseze imediat avansurile care depășesc balanța din acel moment.
Articolul 30
Plata către terțe părți
Toate ordinele de plată către terțe părți vor fi efectuate numai în urma unei cesionari notificate și aprobate, în prealabil, de către autoritatea contractantă.
Articolul 31
Fiscalitate
Contractorul este răspunzător de respectarea legislației fiscale naționale.
Articolul 32
Echipamente
Contractorul tine evidenta imobilizarilor privind echipamentele achiziționate în cadrul contractului. Echipamentele primesc număr de inventar și trebuie să fie clar identificabile ca provenind din fondurile alocate pentru program/proiect.
Alte precizări privind regimul echipamentelor achiziționate sunt prevăzute în contract.
Articolul 33
Penalizări
Dacă contractorul solicita autorității contractante acordul de a înlocui unul dintre experții care figurează în anexa C la contract, pentru alte motive decât cele prevăzute la art. 16 alin. (2) din prezentele condiții generale, autoritatea contractantă poate, dacă accepta înlocuirea, să aplice, începând de la data efectivă a înlocuirii, o penalizare de 10% a onorariului stipulat inițial în contract pentru expertul înlocuit. În momentul în care transmite acordul pentru înlocuire, autoritatea contractantă va menționa dacă are sau nu intenția să aplice penalizarea.
Dacă nu se prevede altfel în contract, penalizările de întârziere în execuție se calculează la următoarea rata zilnica:
a) 0,4% din tarif, pentru contractele cu o durată de până la 6 luni calendaristice;
b) 0,2% din tarif, pentru contractele cu o durată cuprinsă între 6 și 12 luni calendaristice;
c) 0,1% din tarif, pentru contractele cu o durată mai mare de 12 luni calendaristice.
Penalizările care urmează a fi plătite nu pot depăși 15% din tarif.
Articolul 34
Limite ale răspunderii autorității contractante față de contractor
În nici o circumstanță, sub nici un motiv, autoritatea contractantă nu este răspunzătoare pentru prejudiciile suferite de contractorul însuși sau de către personalul sau, de către subcontractori sau de către personalul acestora ori de către colaboratorii și consultanții contractorului sau ai subcontractorilor, în timpul executării contractului. Autoritatea contractantă nu poate fi supusă vreunei revendicari pentru compensare sau reparații față de aceste prejudicii.
Autoritatea contractantă nu poate prelua nici o răspundere referitoare la asigurările de viața, sănătate, accidente, călătorie și altele asemenea, care pot fi necesare sau de dorit pentru personalul contractorului, al subcontractorilor săi sau pentru alți contractori independenți, pentru scopurile serviciilor sau pentru membrii familiilor unor asemenea persoane.
Articolul 35
Răspunderea contractorului față de autoritatea contractantă
Contractorul este răspunzător față de autoritatea contractantă pentru realizarea deplina a tuturor obligațiilor ce decurg din contract și trebuie să suporte pagubele cauzate autorității contractante sau persoanelor cărora le-au fost aduse deservicii, ca urmare a oricărei acțiuni sau omisiuni legate de realizarea contractului, și care îi sunt imputabile.
Contractorul despagubeste, protejeaza și apara, pe cheltuiala sa, autoritatea contractantă, agenții și angajații săi împotriva tuturor acțiunilor, revendicarilor, pierderilor sau daunelor generate de vreo acțiune sau omisiune facuta de contractor în efectuarea serviciilor, în mod special împotriva unor prevederi legale sau încălcări ale drepturilor terțelor părți referitoare la brevete, mărci sau alte forme de proprietate intelectuală, ca de exemplu, drepturile de autor.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2) din prezentul articol, contractorul nu este responsabil față de acțiunile, revendicarile, pierderile sau daunele datorate:
a) faptului ca autoritatea contractantă omite sa acționeze pe baza recomandărilor derivând din vreun act, din vreo decizie sau recomandare a contractorului sau ca aceasta a impus contractorului aplicarea unei decizii sau a unei recomandări cu care contractorul nu este de acord sau față de care el își exprima o rezervă serioasă, care a fost notificată în scris și transmisă autorității contractante prin posta (recomandat); sau
b) unei executii necorespunzătoare a instrucțiunilor contractorului de către agenți, angajați sau contractori independenți, în numele autorității contractante.
Articolul 36
Rezilierea contractului de către autoritatea contractantă
Autoritatea contractantă poate rezilia contractul, din proprie voința, utilizând un preaviz cu confirmare de primire, astfel: după o săptămâna calendaristică de la primirea de către contractor a preavizului, dacă durata contractului este mai mica de doua luni, sau după doua săptămâni calendaristice, dacă durata contractului este mai mica de 4 luni, și, respectiv, după 6 săptămâni calendaristice, dacă durata contractului este de cel puțin 4 luni.
Autoritatea contractantă mai poate rezilia contractul și în oricare alta situație de încălcare a contractului sau atunci când se aplică oricare dintre motivele de reziliere, special prevăzute în prezentele condiții generale, în contract sau în anexele sale.
Autoritatea contractantă poate rezilia contractul cu efect imediat, dacă contractorul nu s-a conformat art. 18 din prezentele norme metodologice.
Autoritatea contractantă poate rezilia contractul cu efect imediat, dacă contractorul este în lichidare voluntara sau forțată, dacă s-a deschis de către creditorii săi o acțiune privind declararea stării de faliment sau dacă activele sale sunt plasate sub control judiciar sau dacă vinde ori cedează partea cea mai importanța a activelor sale altfel decât printr-o fuziune, reorganizare, restructurare sau preluare, aprobată în scris, în prealabil, de către autoritatea contractantă.
Rezilierea nu va prejudicia alte drepturi ale contractorului sau ale autorității contractante, conform prevederilor contractului.
Din momentul rezilierii contractului sau atunci când s-a făcut o notificare privind rezilierea acestuia, contractorul întreprinde imediat măsurile necesare pentru încheierea executării serviciilor, la termen și fără întârzieri, în vederea reducerii la minimum a cheltuielilor.
Contractorul va fi îndreptățit la plata corespunzătoare părții din contract realizate până în acel moment și a eventualelor costuri privind demobilizarea, precum și a altor costuri rezonabile ce nu pot fi evitate.
Din momentul rezilierii contractului de către autoritatea contractantă, contractorul încetează să fie responsabil pentru întârzierile produse, fără a se prejudicia responsabilitatea care putea să apară anterior.
Articolul 37
Rezilierea contractului de către contractor
Dacă nu se prevede altfel prin contract, contractorul poate, după ce a dat aviz corespunzător autorității contractante, sa rezilieze contractul, în cazul în care autoritatea contractantă se sustrage sistematic de la obligațiile sale, după atenționari repetate la diverse intervale.
O astfel de reziliere nu prejudiciază alte drepturi ale autorității contractante sau dobândite de contractor în cadrul contractului.
În eventualitatea unei astfel de rezilieri, autoritatea contractantă trebuie să plătească contractorului serviciile efectuate, precum și prevederile sau daunele suferite. Plata suplimentară nu poate să depășească 10% din tarif.
Articolul 38
Forta majoră
Nici o parte nu este considerată că nu își respecta sau ca își încalcă obligațiile în cadrul contractului, dacă realizarea unor astfel de obligații este împiedicată de împrejurări de forta majoră care apar după data notificării atribuirii sau după data când contractul intră în vigoare.
Pentru a putea invoca forta majoră, contractorul sau autoritatea contractantă trebuie să dovedească faptul ca au fost în imposibilitatea de a efectua operațiunile relevante, în limitele perioadelor prevăzute, din cauza unor împrejurări neobisnuite, care n-au depins de voința lor, ale căror consecințe, cu toată atenția deosebită pe care au acordat-o, nu le-ar fi putut evita decât cu prețul unui sacrificiu excesiv. Forta majoră nu include nici un eveniment general din neglijența sau din acțiunea internationala a unei părți la acest contract sau a unor subcontractori, agenți ori angajați ai vreunei părți; de asemenea, forta majoră nu include insuficienta fondurilor sau neefectuarea oricăror plati cerute prin prezentul contract.
Partea afectată de un eveniment de forta majoră are obligația sa ia toate măsurile rezonabile pentru a inlatura inabilitatea sa de a-și îndeplini obligațiile din contract, cu minimum de întârziere.
Dacă vreo parte contractantă considera ca au apărut circumstanțe de forta majoră care pot afecta efectuarea obligațiilor sale, ea trebuie să anunțe prompt cealaltă parte, dând detalii asupra naturii, duratei probabile și efectului posibil al circumstanțelor. Dacă nu se convine altfel, contractorul are obligația de a continua să-și îndeplinească obligațiile în cadrul contractului, cat este practic posibil, în mod rezonabil, și de a cauta toate mijloacele alternative rezonabile pentru realizarea obligațiilor sale care nu sunt impiedicate de evenimentul de forta majoră. Contractorul nu poate pune în funcțiune mijloacele alternative decât cu acordul scris al autorității contractante pentru a se proceda în acest fel.
Pe durata incapacității de a-și îndeplini serviciile, ca urmare a unui caz de forta majoră, contractorul are dreptul sa i se ramburseze numai acele cheltuieli pe care le-a efectuat în mod rezonabil și necesar în perioada respectiva, precum și cheltuielile efectuate pentru reluarea serviciilor după terminarea perioadei de întrerupere. Părțile se vor consulta reciproc cu privire la acceptarea măsurilor corespunzătoare ce urmează a fi luate în aceste circumstanțe.
Dacă un caz de forta majoră se produce și continua pe o perioadă de 90 de zile, atunci fiecare parte este indreptatita sa dea celeilalte părți un preaviz de 30 de zile, în vederea rezilierii contractului. În consecința, părțile sunt exonerate de execuția ulterioară a contractului.
Articolul 39
Durata contractului și data intrării în vigoare
Durata legală începe la data la care contractul intră în vigoare. Dacă nu se prevede altfel prin contract, acesta intră în vigoare la data când este semnat de cele doua părți.
Articolul 40
Amendamente sau prevederi suplimentare la contract
Prevederile contractului și anexele acestuia pot fi amendate sau completate numai prin acte adiționale semnate de cele doua părți sau de împuterniciți ai acestora.
Articolul 41
Litigii
În lipsa unor dispoziții contrare prevăzute în contract, orice litigiu apărut din execuția contractului sau în relație cu acesta se soluționează conform dreptului comun.
-------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.