Decizia nr. 63/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008

- Codul silvic, excepție ridicată de Ioan Feișan și Cecilia Feișan în Dosarul nr. 2.360/176/2008 al Judecătoriei Alba Iulia.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Consideră că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorii acesteia și au fost edictate în scopul protejării fondului forestier.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 iulie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2.360/176/2008, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008

- Codul silvic. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioan Feișan și Cecilia Feișan într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008

- Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, care au următorul cuprins:

- Art. 34 alin. (2): "Proprietatea forestieră nu poate fi divizată sub limita de 1 ha."

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că textul de lege contravine prevederilor constituționale care garantează dreptul de proprietate privată, întrucât limitează exercitarea prerogativei de dispoziție asupra proprietății forestiere.

Judecătoria Alba Iulia apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu poate reține critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție privind dreptul de proprietate privată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Curtea observă că prevederile art. 34 alin. (2) din Codul silvic stabilesc o limită minimă a întinderii suprafețelor de teren împădurit și instituie interdicția divizării proprietății forestiere sub această limită. Așadar, textul de lege criticat are în vedere situația acelor persoane care dețin în proprietate terenuri forestiere a căror suprafață este mai mare de 1 ha, restrângându-le acestora posibilitatea înstrăinării unor suprafețe de teren, până la valoarea stabilită prin lege, și limitându-le astfel dreptul de dispoziție, ca prerogativă a dreptului de proprietate. Curtea constată însă că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizată, ci trebuie stabilit un raport de proporționalitate între necesitatea protecției proprietății private și exigențele de interes general ale societății. Or, Curtea constată că tocmai acesta a fost scopul declarat al legiuitorului, care rezultă cu evidență din includerea textului de lege criticat în cap. IV al Codului silvic, dedicat reglementărilor referitoare la asigurarea integrității fondului forestier național.

Stabilirea prin lege a unei limite sub care proprietatea forestieră nu poate fi divizată este o măsură care dă expresie dispozițiilor art. 44 alin. (7) din Constituție, care obligă proprietarul ca, în exercitarea dreptului de proprietate, să respecte, printre altele, sarcinile privind protecția mediului, aceste sarcini constituind chiar limitări ale dreptului de proprietate. Mai mult decât atât, în edictarea normei criticate legiuitorul a acționat în virtutea prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea fundamentală, care obligă statul la crearea cadrului legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului recunoscut la alin. (1) al aceluiași articol, și anume dreptul la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic.

De asemenea, Curtea observă că inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ilustrată prin hotărârile Sporrong și Lonnroth contra Suediei din 1982, Brumărescu contra României din 1999, Djidrovski contra Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei din 2005 și Basoukou contra Greciei din 2005, a statuat că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, ci poate comporta limitări, în măsura în care acestea sunt apte să asigure un echilibru just între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. În cazul de față, interdicția de a fărâmița suprafețele de teren împădurit în parcele mai mici de 1 ha este pe deplin justificată de necesitatea asigurării unui interes social major, constând în conservarea fondului național forestier și asigurarea unui mediu înconjurător sănătos.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008

- Codul silvic, excepție ridicată de Ioan Feișan și Cecilia Feișan în Dosarul nr. 2.360/176/2008 al Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2009.