Decizia nr. 122/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 2 și art. 38 teza întâi din Codul familiei", excepție ridicată de Ileana Mihaela Boian (Husein) în Dosarul nr. 21.900/301/2006 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate au mai fost examinate în jurisprudența Curții, aceasta respingând excepția.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 21.900/301/2006, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate "a dispozițiilor art. 2 și art. 38 teza întâi din Codul familiei".

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ileana Mihaela Boian (Husein) într-o cauză privind soluționarea unui recurs împotriva unei decizii pronunțate într-o acțiune de divorț.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că dispozițiile "art. 2 și ale art. 38 teza întâi" din Codul familiei, așa cum sunt formulate, sunt lipsite de precizie și claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în înțelesul dat de practica jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului. Autoarea excepției apreciază că, față de circumstanțele specifice cauzei de fapt deduse judecății, textele de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece "ar fi trebuit să cuprindă precizări și criterii de evaluare, astfel încât acesta să poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile în situația sa". Lipsa de precizie și claritate a dispozițiilor legale atacate afectează însăși substanța dreptului dedus judecății, aducând o atingere gravă dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și dreptului la viața de familie, ocrotit de art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală, raportat la art. 8 din Convenție.

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă apreciază că textele criticate sunt constituționale, excepția fiind neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 2 și ale art. 38 teza întâi din Codul familiei sunt constituționale, invocând în acest sens practica în materie a Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, prevederile art. 2 și ale art. 38 alin. (1) (și nu "teza întâi") din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, texte legale care au următorul conținut:

- Art. 2: "Relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral și material.";

- Art. 38: "(1) Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă."

Normele constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 21 alin. (3) privitoare la dreptul părților la un proces echitabil și ale art. 26 alin. (1) referitoare la obligația autorităților publice de a respecta și ocroti viața intimă, familială și privată. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 și ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată. Dispozițiile art. 2 din Codul familiei reglementează relațiile de familie, în sensul că acestea se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral și material. Pe de altă parte, art. 38 alin. (1) prevede situația când instanța de judecată poate dispune desfacerea căsătoriei, și anume când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Desigur, asupra temeiniciei motivelor concrete invocate în susținerea unei cereri de divorț, precum și asupra tuturor probelor administrate în cauză, instanța judecătorească este singura competentă să aprecieze și să decidă în consecință, ceea ce nu conferă însă textelor de lege criticate caracter neclar sau imprecis. Acestea oferă cadrul legal unor noțiuni esențialmente de ordin social și moral, pentru a defini relațiile de familie, pe de o parte, și instituția divorțului, pe de altă parte. În aceste limite legale, suficient de clare și previzibile, judecătorul este singurul în măsură să aprecieze, pe baza motivelor invocate de părți și a datelor specifice fiecărui litigiu, dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Textele de lege criticate dau, prin urmare, expresie reglementărilor cuprinse la art. 48 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege". În plus, față de susținerile autorului excepției privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate și previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constată că aceeași instanță europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunțată în Cauza Reckvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 38 alin. (1) din Codul familiei, excepție ridicată de Ileana Mihaela Boian (Husein) în Dosarul nr. 21.900/301/2006 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 februarie 2009.