Decizia nr. 124/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
----------------
Costica Bulai - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Claudia Miu - magistrat-asistent
Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, constata următoarele:
Judecătoria Fetesti, prin Încheierea din 2 aprilie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 574/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal, invocată de inculpatii Deacu Ion și Deacu Gheorghe.
Din încheierea de sesizare rezultă ca s-a pornit procesul penal împotriva inculpaților Deacu Ion și Deacu Gheorghe pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută în art. 220 din Codul penal, la plângerea prealabilă a părților vătămate Zaharia Gh. Gheorghe, Zaharia N. Gheorghe și Ionescu Florentina.
În motivarea plângerii prealabile părțile vătămate arata ca, la data de 15 septembrie 1993, inculpatii au stramutat, fără drept, aliniamentul gardului care desparte imobilul, proprietatea lor, de cel aflat în proprietatea părților vătămate, ocupand astfel o suprafața de teren care se afla în posesia acestora din urma.
În ședința de judecată din data de 2 aprilie 1997 inculpatii, prin reprezentantul lor, au ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal, în baza cărora au fost chemați în judecata, sustinand ca acestea contravin dispozițiilor art. 16 alin. (2) și ale art. 51 din Constituție, însă nu arata contrarietatea dintre dispozițiile art. 220 din Codul penal și prevederile din legea fundamentală invocate.
Fața de excepția ridicată, părțile vătămate, prin apărător, au opinat ca aceasta este nefondata.
La rândul sau, reprezentantul Ministerului Public considera excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât nu exista contradictii care să conducă la infrangerea ordinii constituționale.
Instanța de judecată, exprimandu-și opinia, apreciază, de asemenea, ca excepția este neîntemeiată.
În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul de vedere primit de la Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunități și validari a Senatului se arata ca textul art. 220 din Codul penal este constituțional și ca faptele de tulburare de posesie prezintă un pericol social mai mare decât înainte de Revoluția din decembrie 1989. În consecința, se considera ca excepția de neconstituționalitate este nefondata.
Nu s-a primit punctul de vedere al Camerei Deputaților.
În punctul de vedere primit din partea Guvernului se arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece între prevederile art. 16 alin. (2) și ale art. 51 din Constituție, pe de o parte, și prevederile art. 220 din Codul penal, pe de altă parte, nu exista nici o legătură; ultimele incrimineaza "tulburarea de posesie", pe când primele prevederi se referă la aspecte ce nu au nimic comun cu tulburarea de posesie. Se subliniaza ca este surprinzator faptul ca se considera neconstituționale dispozițiile art. 220 din Codul penal în condițiile în care acest text, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 140/1996, își găsește o deplina justificare, data fiind extinderea proprietății private imobiliare, care trebuie apărată împotriva infracțiunilor. Se conchide ca excepția de neconstituționalitate este nefondata.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Senatului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile art. 220 din Codul penal, raportate la prevederile art. 16 alin. (2) și ale art. 51 din Constituție, precum și prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea constata ca este competența să soluționeze excepția ridicată, fiind legal sesizată.
Prin excepția invocată a fost atacat ca neconstitutional textul art. 220 din Codul penal, care, în urma modificării și completării aduse prin Legea nr. 140/1996, are următorul cuprins:
*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 714 din 19 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998.
Nicolae Popa - președinte
Articolul 220
"Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârșește prin violenta sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârșește de doua sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.
Dacă imobilul se afla în posesia unei persoane private, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților inlatura răspunderea penală."
În susținerea excepției ridicate, autorii acesteia nu invoca texte din Constituție cu care prevederile art. 220 din Codul penal ar putea intră în conflict.
Textele invocate sunt art. 16 alin. (2), care prevede că "Nimeni nu este mai presus de lege", și art. 51 care prevede că "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", însă ele nu sunt în contradictie cu dispoziția legală atacată în contencios constituțional.
În aceste condiții, din analiza efectuată în cauza rezultă ca art. 220 din Codul penal trebuie examinat în raport cu prevederile art. 41 alin. (1) teza I și (2) teza I din Constituție, potrivit cărora "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate", iar "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".
Garantarea dreptului de proprietate se realizează prin mijloace prevăzute de lege, printre care și mijloace de drept penal, puse la dispoziție persoanelor pentru a se apara împotriva atacurilor îndreptate împotriva patrimoniului lor. În acest scop sunt incriminate în Codul penal infracțiunile contra patrimoniului, o astfel de infracțiune fiind și tulburarea de posesie, Legea nr. 140/1996 a adus modificări ale acestei infracțiuni prevăzute de art. 220 din Codul penal, în scopul unei cat mai complete garantari a dreptului de proprietate, care formează unul dintre principiile fundamentale ale organizării noastre sociale.
Dacă avem în vedere ca, în redactarea inițială a Codului penal din anul 1968, tulburarea de posesie, indiferent de modalitatea săvârșirii, era sancționată cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă, apare evidenta voința Parlamentului, exprimată prin Legea nr. 140/1996, de a sanctiona mult mai sever tulburarea de posesie. Departe de a fi în contradictie cu prevederile constituționale, dispozițiile art. 220 din Codul penal sunt, dimpotriva, expresia voinței legiuitorului de a apara, prin mijloace de drept penal, drepturile și libertățile fundamentale consfințite prin Constituție, între care dreptul de proprietate privată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 din Codul penal, invocată de inculpatii Deacu Ion și Deacu Gheorghe în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 574/1996 al Judecătoriei Fetesti.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată la data de 21 mai 1997.
PREȘEDINTE, prof.univ.dr. Nicolae Popa Magistrat-asistent, Claudia Miu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.