Decizia nr. 193/2009

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Ion Georgeta în Dosarul nr. 1.010/312/2007 al Tribunalului Ialomița.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent arată că, la dosar, autorul excepției a depus o cerere de amânare, motivată de faptul că pe data de 12 februarie 2009 are termen de judecată într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate, iar Curtea respinge cererea de amânare a cauzei.

Pe fondul cauzei, Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele legale contestate sunt criticate sub aspectul interpretării și aplicării lor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.010/312/2007, Tribunalul Ialomița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Ion Georgeta într-o cauză privind soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe prin care s-a respins contestația la executare formulată de aceasta ca tardiv introdusă.

În motivarea excepției autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate nu specifică dacă actul administrativ fiscal se comunică la domiciliul "stabil" al contribuabilului sau la adresa imobilului supus impozitării.

Tribunalul Ialomița apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că modalitățile de comunicare a actului fiscal asigură celui în cauză accesul liber la justiție și la un proces echitabil.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost precizat, îl constituie dispozițiile

art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. În realitate, critica autorului excepției, astfel cum rezultă din motivarea acesteia, vizează dispozițiile

art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , text asupra căruia Curtea urmează să se pronunțe și care are următorul cuprins:

"(2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:

a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;

d) prin publicitate."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. Totodată, se consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 paragraful 1 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și Decizia nr. 87/1993 a Curții Supreme de Justiție și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza Ignaccolo-Zenide contra României (2000).

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Comunicarea actului administrativ fiscal se face la domiciliul fiscal al contribuabilului, domiciliu declarat de contribuabilul persoană fizică sau juridică străină la înregistrarea ca plătitor de taxe și impozite sau există posibilitatea de a se face și la adresa unde acesta locuiește în mod efectiv. Mai mult, Curtea observă că, în cazul străinului, această adresă este cea de reședință, consemnată ca atare în permisul de ședere eliberat de autoritățile române. În aceste condiții, Curtea Constituțională nu poate reține nicio contrarietate între textul criticat și prevederile constituționale și convenționale invocate. De asemenea, Curtea reține că cele constatate prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza Ignaccolo-Zenide contra României (2000) nu au incidență în această cauză.

În final, Curtea constată că normă de referință în exercitarea controlului de constituționalitate nu poate fi o hotărâre a unei instanțe judecătorești naționale, fie ea Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât nu este competentă să analizeze o pretinsă contrarietate între un text legal și o hotărâre judecătorească.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Ion Georgeta în Dosarul nr. 1.010/312/2007 al Tribunalului Ialomița.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2009.