Decizia nr. 233/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

pentru modificarea și completarea

Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, dispoziții introduse prin

Legea de aprobare nr. 189/2000 , excepție ridicată de Ana Florea Bulzan în Dosarul nr. 757/35/2008 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 757/35/2008, Curtea de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

pentru modificarea și completarea

Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, dispoziții introduse prin

Legea de aprobare nr. 189/2000 , excepție ridicată de Ana Florea Bulzan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că textul criticat contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece consideră inechitabil ca o persoană care se încadrează în prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea de aprobare nr. 189/2000 , să nu poată beneficia de drepturile bănești acordate de acest act normativ numai pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu s-a putut încadra în dispozițiile art. 7 alin. (4), care prevăd că împotriva hotărârii Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000

persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Curtea de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

pentru modificarea și completarea

Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, dispoziții introduse prin

Legea de aprobare nr. 189/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 8 noiembrie 2000, cu modificările ulterioare. Textul de lege are următorul conținut: "Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 . Hotărârea Curții de apel este definitivă. Contestațiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 20 și art. 21 alin. (3), precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că

Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

este un act normativ cu caracter reparatoriu, care prevede acordarea unor drepturi cetățenilor români persecutați pe motive etnice de regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945. Articolul 1 din ordonanță stabilește categoriile de cetățeni care beneficiază de prevederile acestui act normativ, în raport cu modalitățile și condițiile în care au fost persecutați. Stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. Astfel, măsurile reparatorii izvorăsc din voința legiuitorului și au întinderea pe care acesta o stabilește prin lege, fără ca astfel să se încalce vreo prevedere constituțională.

În consecință, Curtea reține că prin reglementarea cuprinsă în

art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

referitoare la procedura contestației împotriva hotărârii pronunțate de comisia pentru stabilirea și plata drepturilor prevăzute în ordonanță, înființată în cadrul fiecărei case județene de pensii, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal special, aplicabil tuturor persoanelor interesate, cărora li se recunoaște accesul liber la justiție, atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești competente în termenul legal.

În această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Dincolo de aceste aspecte de principiu, Curtea constată că termenul de 30 de zile prevăzut de norma criticată este un termen rezonabil, care asigură condițiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acțiunea în justiție în scopul obținerii reparațiilor legale. Prin urmare, împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască acest termen, precum și consecințele juridice ale nerespectării lui, nu s-a conformat exigenței legale dă expresie propriei sale culpe, iar, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", lipsește de îndreptățire critica reglementării în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

pentru modificarea și completarea

Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, dispoziții introduse prin

Legea de aprobare nr. 189/2000 , excepție ridicată de Ana Florea Bulzan în Dosarul nr. 757/35/2008 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 februarie 2009.