Decizia nr. 30/2008

Dosar nr. 13/2008

Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind aplicarea dispozițiilor

art. 66^1 din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, referitor la emiterea mandatului de urmărire internațională în vederea extrădării.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor

art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicată, fiind prezenți 87 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că emiterea mandatului de urmărire internațională în vederea extrădării, nefiind o procedură jurisdicțională, nu necesită să fie dispusă prin încheiere, iar în cazul în care totuși s-a pronunțat o astfel de încheiere, împotriva acesteia nu există cale de atac.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În legătură cu aplicarea dispozițiilor

art. 66^1 din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a constatat că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar referitor la emiterea mandatului de urmărire internațională în vederea extrădării.

Astfel, unele instanțe au considerat că asupra propunerii procurorului de a emite mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării instanța se pronunță prin încheiere, în ședință publică sau în camera de consiliu, cu sau fără participarea procurorului ori a apărătorului persoanei căutate, fără a admite însă existența vreunei căi de atac.

Alte instanțe, în aceeași materie, s-au pronunțat în camera de consiliu, cu sau fără participarea procurorului, cu sau fără participarea apărătorului persoanei căutate, printr-o încheiere, cu mențiunea că aceasta este supusă căii de atac a recursului, fie "în 24 de ore de la pronunțare pentru procuror", fie "în termen de 24 de ore de la pronunțare" sau doar cu mențiunea imprecisă "cu recurs".

În fine, alte instanțe au apreciat că, dimpotrivă, recursul exercitat împotriva acestor încheieri este inadmisibil, deoarece nici legea specială ( art. 66^1 din Legea nr. 302/2004 , modificată și completată prin

Legea nr. 224/2006 ), și nici normele generale de drept penal nu prevăd o procedură jurisdicțională în această materie.

Examinându-se punctele de vedere menționate, în raport cu dispozițiile aplicabile, se constată următoarele:

Prin

art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, așa cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 224/2006 , se prevede că "în cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire, întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanța care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanța de executare, după caz, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliție, emite un mandat de urmărire internațională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în vederea difuzării prin canale specifice".

În continuare, prin alin. (2), (3) și (4) ale aceluiași articol se mai prevede că "mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării conține toate elementele necesare identificării persoanei urmărite, o expunere sumară a situației de fapt și date privind încadrarea juridică a faptelor", că "mandatul de urmărire internațională poate conține și cererea de arestare provizorie în vederea extrădării, în condițiile prevăzute la art. 68", precum și că "semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat de urmărire internațională în vederea extrădării".

Pe de altă parte, activitatea procesuală și procedurală de punere în executare a privării de libertate, ca măsură preventivă sau privativă, a învinuitului, inculpatului sau condamnatului care se află pe teritoriul României este reglementată prin norme de drept pozitiv ce aparțin atât procedurii penale, cât și unor legi speciale ( Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și altele).

Dar mandatul de arestare preventivă sau cel de executare a pedepsei închisorii, prin care judecătorul delegat ordonă și împuternicește organele de poliție și Administrația Penitenciarelor să caute pe teritoriul național și să încarcereze persoana menționată, devine inoperant în cazul în care aceasta a părăsit România.

Caracterul executoriu al încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă și al hotărârilor definitive de condamnare la pedeapsa închisorii impune ca acestea să fie puse în aplicare și în afara țării, în baza tratatelor și convențiilor internaționale și europene privind cooperarea internațională în materie penală.

În acest sens, în situația în care nu se cunoaște statul străin pe teritoriul căruia se află persoana căutată, procurorul, la sesizarea organelor de poliție, va propune aceleiași instanțe care a dispus luarea măsurii arestării preventive sau condamnarea la pedeapsa închisorii să emită un alt mandat, respectiv de urmărire internațională în vederea extrădării.

Or, emiterea mandatului de urmărire internațională are o reglementare strictă, cu caracter special și imperativ, prevăzută în dispozițiile

art. 66^1 din Legea nr. 302/2004 , modificată și completată prin

Legea nr. 224/2006 .

Este de observat, în acest sens, că mandatul astfel emis are semnificația juridică a unei "decizii judiciare", ca și mandatul european de arestare, și reprezintă "autorizarea" prin care magistratul român împuternicește Centrul de Cooperare Polițienească Internațională pentru a-l localiza în teritoriul statelor străine pe cel căutat de autoritățile românești în vederea ducerii la îndeplinire a mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivă.

Ca urmare, mandatul emis în acest context constituie actul procedural prin care este continuată executarea hotărârilor (încheieri și hotărâri definitive) pronunțate de instanțele judecătorești și în afara teritoriului național de către alți subiecți oficiali.

Rezultă deci că legiuitorul, reglementând prin lege specială posibilitatea emiterii mandatului de urmărire internațională, abilitează judecătorul cu dreptul de dispoziție, în sensul că, după verificarea condițiilor și competențelor legale, să poată emite sau să refuze acest act specific în cadrul cooperării judiciare internaționale, ceea ce face inutilă și inoportună reluarea unei alte proceduri jurisdicționale atât timp cât dispoziția de arestare a parcurs etapele în care s-a asigurat dreptul la apărare și la exercitarea căilor de atac.

Așa fiind, în raport cu caracterul special al acestei proceduri de emitere a mandatului de urmărire internațională, nu se poate considera că emiterea acestuia ar trebui dispusă în cadrul unei judecăți prealabile finalizate prin încheiere, cu sau fără participarea procurorului și a apărătorului persoanei căutate, cu eventuala recunoaștere a posibilității recurării acesteia, pentru că ar însemna să se adauge la lege, ceea ce nu este admisibil.

În aceste condiții, procedura emiterii mandatului de urmărire internațională prevăzută de

art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 , modificată și completată prin

Legea nr. 224/2006 , nu poate fi considerată decât o procedură administrativ-jurisdicțională.

În consecință, în temeiul

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile

art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 , modificată și completată prin

Legea nr. 224/2006 , se interpretează în sensul că emiterea mandatului de urmărire internațională în vederea extrădării nu presupune întocmirea unei încheieri, nefiind o procedură jurisdicțională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispozițiile

art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 , astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 224/2006 , se interpretează în sensul că:

Emiterea mandatului de urmărire internațională în vederea extrădării nu presupune întocmirea unei încheieri, nefiind o procedură jurisdicțională.

Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2008.