Decizia nr. 335/2009

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 alin. 1^1 și 3 și art. 148 alin. 1 lit. a^1) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Cornel Rusu în Dosarul nr. 1.701+/112/2008 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția penală.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.701+/112/2008, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 alin. 1^1 și 3 și ale art. 148 alin. 1 lit. a^1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cornel Rusu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece oferă posibilitatea organelor judiciare de a înlocui oricând măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara cu măsura arestului preventiv, chiar dacă măsura ce se cere a fi înlocuită a încetat de drept și, prin urmare, nu mai produce efecte juridice. Se încalcă astfel, în opinia autorului excepției, principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Se mai arată că art. 145 alin. 3 din Codul de procedură penală dă posibilitatea organelor judiciare ca, în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2006 , act administrativ fără putere de lege, să aresteze preventiv o persoană, lipsind-o în acest mod de dreptul la libertate individuală, de dreptul la liberă circulație și de dreptul de a dispune de ea însăși, drepturi fundamentale garantate oricărei persoane de Constituție. De asemenea, formularea "ori de câte ori este chemat" este extrem de restrictivă în ceea ce privește libertatea unei persoane, deoarece dă dreptul instanței sau organelor de poliție să dispună după bunul plac, fără niciun fel de control legal, oricând, ori de câte ori, sub orice motiv sau pretext, să cheme în fața lor persoana respectivă, acest lucru putând duce la abuzuri. Se încalcă astfel art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, deoarece sunt afectate dreptul la liberă circulație și dreptul unei persoane de a dispune de ea însăși.

Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât normele criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 145 alin. 1^1 și 3 și ale art. 148 alin. 1 lit. a^1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 145 alin. 1^1 și 3: "Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. [...]

În caz de încălcare cu rea-credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Organul de poliție desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanța, în cursul judecății.";

- Art. 148 alin. 1 lit. a^1): "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre următoarele cazuri: [...] a^1) inculpatul a încălcat, cu rea-credință, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ori obligațiile care îi revin pe durata acestor măsuri."

În susținerea excepției se invocă dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, referitoare la principiul neretroactivității legii, ale art. 25 privind dreptul la liberă circulație, ale art. 26 alin. (2) privind viața intimă, familială și privată, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 115 alin. (6) privind limitele reglementării prin ordonanțe de urgență.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:

Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, ca și obligațiile instituite în sarcina învinuitului sau inculpatului pe durata acestei măsuri se impun pentru desfășurarea în bune condiții a instrucției penale, iar restricționarea temporară a exercitării dreptului la liberă circulație, ca și consecință firească a instituirii măsurii preventive menționate, constituie o măsură deplin rațională și necesară, în acord cu prevederile art. 53 din Constituție privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Faptul că, în situația încălcării cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor prevăzute în art. 145 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, această măsură va fi înlocuită cu cea a arestării preventive nu face decât să dea eficiență regulilor impuse de legiuitor cu privire la obligațiile celor față de care au fost dispuse măsuri preventive, în considerarea aceluiași scop, și anume buna desfășurare a instrucției penale, nefiind de natură să aducă atingere dispozițiilor constituționale invocate.

Astfel, nu poate fi reținută pretinsa încălcare a prevederilor art. 26 din Constituție privind viața intimă, familială și privată, deoarece, potrivit chiar textului constituțional invocat, persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică și bunele moravuri.

De asemenea, nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2008, care a modificat textele de lege criticate, nu instituie noi măsuri preventive, ci realizează o reglementare mai riguroasă în această materie, în scopul arătat chiar în cuprinsul actului normativ modificator. Astfel, așa cum se prevede în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2006 , aceasta a fost adoptată "având în vedere necesitatea identificării urgente a măsurilor procedurale care să asigure desfășurarea eficientă a activității de urmărire penală și de judecată, luând în considerare problemele apărute în practica recentă referitoare la căutarea, localizarea și prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în fața organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotărâri judecătorești, lipsa unei reglementări riguroase în aceste materii fiind de natură să influențeze negativ, direct și imediat cauzele aflate în curs de urmărire penală sau judecată".

În ceea ce privește dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul neretroactivității legii, se constată că nu sunt incidente în cauză. De altfel, argumentele invocate de autorul excepției în susținerea încălcării acestui text din Legea fundamentală vizează aspecte de aplicare a legii, care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 alin. 1^1 și 3 și art. 148 alin. 1 lit. a^1) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Cornel Rusu în Dosarul nr. 1.701+/112/2008 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 martie 2009.