Decizia nr. 385/2009

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 63 alin. (2) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Wang Genfa în Dosarul nr. 954/42/2008 al Curții de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 954/42/2008, Curtea de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 63 alin. (2) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Wang Genfa.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul apreciază că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 26 alin. (1) din Constituție și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, susținând că lipsa contribuției efective la îndeplinirea obligațiilor născute prin căsătorie nu poate fi considerată un element pe baza căruia o căsnicie să poată fi declarată de conveniență. Autorul mai arată că dispozițiile criticate sunt lipsite de precizie și claritate, neîndeplinind criteriile de calitate prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în înțelesul dat de practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal consideră excepția ca fiind neîntemeiată, arătând că dispozițiile care prevăd posibilitatea aprecierii, pe baza unor elemente prevăzute de dispozițiile legale, că o căsătorie este sau nu de conveniență nu afectează dreptul la respectarea vieții private și de familie. Astfel, prin aplicarea dispozițiilor

art. 63 alin. (2) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

se urmărește sancționarea acelor cazuri în care, la încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât cele firești și legale, sancțiunea constituind o măsură necesară într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și protejarea moralei.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 63 alin. (2) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conținut: "Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență pot fi următoarele:[...]

c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 26 alin. (1), precum și celor ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală ca și în prezenta cauză, soluția adoptată fiind de respingere a criticilor ca neîntemeiate. Astfel, prin

Decizia nr. 1.264 din 25 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 23 decembrie 2008, Curtea a statuat că dispozițiile

art. 64 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

"instituie o prezumție relativă care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că solicitantul dreptului de ședere are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probă, caracterul efectiv și neechivoc al căsătoriei a cărei existență a invocat-o în fundamentarea cererii sale. Dispoziția legală criticată nu afectează în niciun fel dreptul la respectarea vieții private și de familie, fără vreo eventuală imixtiune a autorității, drept garantat de art. 8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci are menirea de a sancționa acele cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât cele firești și legale."

Curtea a reținut, de asemenea, că "protecția generală a cetățenilor străini și a apatrizilor care locuiesc în România, consacrată la nivel constituțional, are semnificația garantării exercitării, de către aceștia, a tuturor drepturilor și libertăților, cu excepția celor pentru care Constituția sau legea impune calitatea de cetățean român, însă în egală măsură are și semnificația că aceeași categorie de persoane trebuie să se supună legislației naționale și să îndeplinească obligațiile corelative acestor drepturi și libertăți. Prin urmare, nu este contrar spiritului drepturilor și libertăților garantate de art. 18 alin. (1) și art. 26 din Constituție ca prin lege specială să fie reglementate condițiile în care cetățenii străini sau apatrizii pot beneficia de protecția generală a statului român, sub toate formele sale."

Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 63 alin. (2) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Wang Genfa în Dosarul nr. 954/42/2008 al Curții de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2009.