Lege · Parlamentul

Legea nr. 171/2009

privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/2008 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991

prezumat în vigoare

Data actului
8 mai 2009
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 321 din 14 mai 2009
Citat de
2 acte
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 2.658 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Aprobă 1

  • OUG nr. 147/2008 4 noiembrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic

Se aprobă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147 din 4 noiembrie 2008

pentru modificarea și completarea

Legii cetățeniei române nr. 21/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 13 noiembrie 2008, cu următoarele modificări și completări:

1.

La

articolul I punctul 2, litera d) a alineatului 2 al articolului 8

se modifică și va avea următorul cuprins:

d)

solicitantul a investit în România sume care depășesc 1.000.000 de euro.

2.

La

articolul I punctul 5, articolul 10^2

se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 10^2

Persoanele prevăzute la art. 10^1 care au domiciliul sau reședința în România pot depune cererea de redobândire ori acordare a cetățeniei române la Direcția cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, după împlinirea unui termen de 4 ani de la momentul obținerii dreptului de ședere.

3.

La

articolul I punctul 6, alineatul 2 al articolului 12

se modifică și va avea următorul cuprins:

Persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. 1 și art. 10^1, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente după domiciliul sau reședința solicitanților. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

4.

La

articolul I, după punctul 6

se introduce un nou punct, punctul 6^1, cu următorul cuprins:

6^1.

La articolul 12, după alineatul 2 se introduce un nou alineat, alineatul 3, cu următorul cuprins: În situația în care, la nivelul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, numărul solicitanților este cu mult mai mare decât capacitatea de procesare a oficiului, se va proceda la programarea acestora în limita a 30.000 de dosare pe an, pentru fiecare oficiu consular.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor

art. 75

și ale

art. 76 alin. (1) din Constituția României , republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
București, 8 mai 2009.
Nr. 171.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.