Decizia nr. 565/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Claudia-Margareta

Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și ale

art. 56 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Long Xinggui în Dosarul nr. 4.877/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Arată, în acest sens, că dispozițiile art. 11 alin. (1) și ale art. 56 alin. (3) din ordonanța criticată conțin norme suficient de clare, care permit destinatarului lor configurarea conduitei cerute de lege, pe de o parte, și a consecințelor nerespectării lor, pe de altă parte. În plus, menționează că prevederile art. 41 din Constituție privind dreptul la muncă, invocate, nu au incidență în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4.877/2/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și ale

art. 56 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Long Xinggui într-o acțiune privind anularea unei decizii de returnare de pe teritoriul României și obligarea Oficiului Român pentru Imigrări la prelungirea dreptului de ședere în România în scop de muncă și la prelungirea autorizației de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate îngrădesc dreptul la muncă, deoarece nu îndeplinesc criteriile de claritate și previzibilitate specifice normei juridice, iar persona interesată nu are o indicare precisă a normelor aplicabile în situația sa, ceea ce lasă loc arbitrariului și abuzurilor din partea Oficiului Român pentru Imigrări. În acest sens, sunt prezentate aspecte de fapt specifice cauzei deduse judecății, arătându-se că împotriva beneficiarului dreptului de ședere temporară în România în scop de muncă a fost emisă o decizie de returnare, înainte ca termenul fixat pentru soluționarea cererii de prelungire a dreptului de ședere în România în scop de muncă și a autorizației de muncă să expire, această cerere fiind respinsă ca tardiv introdusă, deși motivele de întârziere nu sunt imputabile solicitantului dreptului. Or, în lipsa unor precizări legale, respingerea unei cereri de prelungire a dreptului de ședere în România în scop de muncă și a autorizației de muncă pe criterii aleatorii afectează grav raporturile de muncă dintre angajat (solicitant) și angajator, implicând chiar răspunderea juridică a primului, care nu-și mai poate îndeplini obligațiile. Autorul excepției mai susține că "din împrejurările concrete ale cauzei nu rezultă că vătămarea acestui drept fundamental respectă criteriul de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului".

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate. Îndeplinirea obligațiilor ce decurg dintr-un raport de muncă nu poate constitui temeiul rămânerii străinului în România, dacă nu sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege pentru ca acesta să beneficieze de un drept de ședere.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 11 alin. (1) și ale

art. 56 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România sunt constituționale. Menționează, în acest sens, că exercitarea dreptului la muncă al străinului este posibilă doar în situația în care acesta îndeplinește anumite condiții prevăzute în ordonanță, având în vedere că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituție, "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". Totodată, textele de lege criticate sunt redactate cu suficientă precizie, astfel încât să permită oricărei persoane să își corecteze conduita și să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (1) și ale

art. 56 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu următorul conținut:

- Art. 11. - Dispoziții generale privind șederea străinilor: "(1) Străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere.";

- Art. 56. - Prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă: "(3) Cererea pentru prelungirea dreptului de ședere temporară se depune de către străin cel târziu la data încetării dreptului de ședere."

În opinia autorului excepției, textele de lege menționate contravin prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.

Autorul excepției apreciază că dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România restrâng în mod nejustificat și vădit disproporționat exercitarea dreptului la muncă al străinilor, care, încetându-le dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere, urmează să îndeplinească formalitățile și condițiile prevăzute de lege pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă. Or, o astfel de motivare, formulată prin absolutizarea dreptului la muncă, prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituție, nu poate fi reținută. Dispozițiile fundamentale invocate garantează exercitarea neîngrădită a dreptului la muncă, precum și libertatea alegerii profesiei, a meseriei, a ocupației sau a locului de muncă, dar nu pot avea semnificația exercitării acestui drept în afara cadrului legal.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

reglementează condițiile pentru acordarea vizei de lungă ședere în funcție de scopul invocat și justificat de solicitant, cum ar fi desfășurarea de activități economice, profesionale sau comerciale, pentru angajarea în muncă, pentru studii etc. Acordarea unei asemenea vize oferă beneficiarului său un drept de ședere temporară în România, precum și drepturile aferente, enumerate la art. 3 din ordonanță, dar implică și obligații corelative, prevăzute de art. 4, referitoare la respectarea legislației române, în general, precum și, în special, la respectarea scopului pentru care i s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, obligația de a nu rămâne pe teritoriul României peste perioada pentru care i s-a aprobat șederea, precum și obligația depunerii tuturor diligențelor necesare pentru a ieși din România până la expirarea respectivei perioade. Prin urmare, nerespectarea acestor cerințe, stabilite de legiuitor în considerarea situației speciale a străinilor aflați în țara noastră, duce la exercitarea dreptului la muncă în afara cadrului legal, ceea ce nu mai poate constitui obiectul protecției constituționale.

Referitor la criticile de neconstituționalitate privind lipsa de claritate și precizie a textelor de lege examinate, Curtea constată că nici acestea nu pot fi primite. Dispozițiile

art. 56 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

determină fără echivoc momentul depunerii cererii pentru prelungirea dreptului de ședere temporar, acest moment fiind raportat în mod firesc la data încetării dreptului de ședere acordat fiecăruia dintre solicitanți. Faptul că, în practică, pot apărea pretinse nereguli, legate de fixarea în concret a acestui moment, astfel cum arată autorul excepției, nu constituie motive de neconstituționalitate a textelor criticate, ci reprezintă aspecte privind interpretarea și aplicarea acestora, asupra cărora instanța de judecată are competență exclusivă de soluționare.

De altfel, dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România au mai fost examinate de Curtea Constituțională pe calea excepției de neconstituționalitate, aceasta fiind respinsă prin

Decizia nr. 848 din 9 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 14 noiembrie 2007.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și ale

art. 56 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Long Xinggui în Dosarul nr. 4.877/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2009.