Legea nr. 20/1971
a organizării contribuției bănești și în munca pentru efectuarea unor lucrări de interes obștesc
abrogat republicat
Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (republicată în BULETINUL OFICIAL nr. 175 din 8 noiembrie 1973).
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Abrogat prin 1
- Legea nr. 1/1985 15 noiembrie 1985 privind autoconducerea, autogestiunea economico-financiară și autofinantarea unităților ad…
Pentru continua dezvoltare a localităților rurale și urbane, în planurile de dezvoltare a economiei naționale se aloca fonduri însemnate care asigura schimbarea radicala a înfățișării tuturor unităților administrativ-teritoriale, progresul și propășirea fiecărei localități.
Creșterea aportului maselor la soluționarea multiplelor probleme pe care le ridica modernizarea, buna gospodărire și infrumusetare a comunelor și orașelor, constituie însă o condiție esențială de care depinde în mare măsura înfăptuirea acestor planuri pentru satisfacerea necesităților de viața civilă ale populației. Patrunse de un înalt patriotism, masele populare în adunări hotărăsc în mod liber consimțit sa participe cu contribuție bănească și în munca la ridicarea nivelului edilitar-gospodăresc, infrumusetarea și innobilarea peisajului nostru rural și urban, la imbogatirea vieții culturale a oamenilor muncii din comunele, orașele și municipiile patriei noastre.
Venind în întâmpinarea propunerilor făcute de organele locale ale puterii și ale administrației de stat, precum și de masele largi de oameni ai muncii, de a se asigura în mai mare măsura extinderea și intensificarea inițiativei cetățenești în activitatea de conducere a treburilor obștești, prin participarea nemijlocită a acestora la ridicarea de noi edificii social-culturale și a altor lucrări de interes obștesc cu caracter local,
Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege,
Articolul 1
Locuitorii comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București pot hotărî să contribuie cu bani și prin munca la efectuarea lucrărilor de interes obștesc, prevăzute în prezenta lege.
Articolul 2
Contribuția bănească poate fi hotărâtă pentru efectuarea următoarelor lucrări de interes obștesc cu caracter local: construcții, amenajări sau reparații, după caz, de școli, internate școlare, cămine de copii, ateliere-școala, cămine culturale, case de cultura, cluburi, crese, grădinițe de copii, dispensare, case de naștere, băi populare, starzi, drumuri, poduri, acoperiri cu imbracaminti asfaltice ușoare a drumurilor locale, îndiguiri, fantani, alimentari cu apa, canalizari, spații verzi, baze sportive, turistice și de agrement, precum și alte lucrări cu caracter urbanistic, edilitar-gospodăresc și social-cultural de asemenea natura, ca și pentru procurarea de inventar necesar funcționarii unităților social-culturale de interes local.
De asemenea, contribuția bănească poate fi hotărâtă și pentru efectuarea unor lucrări de arta monumentala, statui, busturi, plăci memoriale și alte lucrări de asemenea natura, precum și pentru restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice. În acest scop, la comune, orașe, municipii și sectoarele municipiului București, în funcție de valoarea lucrărilor aprobate, se constituie din contribuția bănească un fond obștesc pentru arta monumentala.
Lucrările cu caracter urbanistic și edilitar-gospodăresc, altele decât cele prevăzute în mod expres în alineatul 1, precum și cele prevăzute în alineatul 2, care urmează să se propună spre analizare și pronunțare adunărilor locuitorilor din comune, orașe, municipii sau sectoarele municipiului București, se supun, în prealabil spre aprobare comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, care au obligația ca în termen de 30 de zile de la primirea propunerii să se pronunțe asupra ei.
Articolul 3
Contribuția în munca poate fi hotărâtă pentru executarea unor lucrări de interes local constând în construirea, modernizarea, repararea și întreținerea drumurilor publice, a lucrărilor de arta, accesorii sau anexe ale acestora, precum și executarea lucrărilor de regularizări de albii și consolidări de maluri, în scopul apărării comunelor, orașelor sau municipiilor, împotriva efectelor dăunătoare ale apelor.
Contribuția bănească și în munca se hotărăște o dată pe an.
Articolul 4
Propunerea de a se efectua anumite lucrări prin contribuția bănească și în munca poate fi facuta de către deputați, comisiile permanente ale consiliilor populare sau de către organizațiile socialiste, ori de către un grup de locuitori.
Comitetul executiv al consiliului popular al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, după caz, este obligat sa analizeze propunerea în cel mult 30 de zile de la depunere. Dacă constata ca lucrarea este de interes obștesc și ca sînt condiții pentru efectuarea ei, decide convocarea locuitorilor pe circumscripțiile electorale. Convocarea cuprinde data și locul adunării și se aduce la cunoștința locuitorilor din circumscripția electorală prin afișare la sediul consiliului popular, precum și prin orice alt mijloc de publicitate.
Adunarea locuitorilor pe circumscripția electorală lucrează valabil în prezenta a cel puțin două treimi din numărul locuitorilor care au îndeplinit vîrsta de 18 ani și hotărăște prin vot deschis cu majoritatea voturilor locuitorilor se pot organiza una sau mai multe adunări.
Adunarea locuitorilor din fiecare circumscripția electorală analizează propunerile făcute de comitetul executiv al consiliului popular cu privire la : lucrările ce urmează a fi făcute, precum și cuantumul cotributiei bănești și numărul de zile de muncă necesare efectuării lucrărilor, se pronunța cu privire la propunerile făcute și împuternicește 3-5 delegați pentru a participa la adunarea delegatiilor pe comuna, oraș, municipiu sau sector al municipiului București, pentru a dezbate și lua hotărîri în condițiile prevăzută de prezenta lege cu privire la lucrările propuse a fi executate, precum și la sumele și numărul zilelor de muncă necesare efectuării acestor lucrări.
Articolul 5
Adunarea delegatiilor lucrează valabil în prezenta a cel puțin două treimi din numărul delegatiilor împuterniciți de locuitorii circumscriptiilor electorale.
Adunarea hotărăște, prin vot deschis, cu majoritatea voturilor delegaților de locuitorii circumscriptiilor electorale, lucrările propuse a se executa prin contribuția în bani și în munca, stabilind suma ce revine pe fiecare familie, numărul de zile ce urmează a fi efectuat de fiecare locuitor și cu fiecare mijloc de transport proprietatea acestora, precum și termenele de încasare a sumelor și executare a lucrărilor din contribuția bănească și în munca.
Hotărîrea adunării delegaților este obligatorie pentru toți locuitorii comunei, orașului, municipiului sau sectorului municipiului București.
Articolul 6
Comitetul executiv al consiliului popular județean și al municipiului București, în cazul cînd constata ca hotărîrea nu a fost luată cu respectarea legii, este obligat ca în termen de 20 zile de la ținerea adunării sa dea îndrumări scrise comitetului executiv al consiliului popular respectiv, cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru respectarea prevederilor legale.
Locuitorul nemulțumit de felul cum adunarea delegaților i-a stabilit contribuția în bani și contribuția în munca poate face sesizare la comitetul executiv al consiliului popular comunal, orasenesc, municipal sau al sectorului municipiului București, în termen de 10 zile de la primirea comunicării.
Comitetul executiv este obligat să soluționeze sesizarea în termen de 10 zile și sa comunice rezultatul celui în cauza, decizia sa fiind definitivă.
Articolul 7
Prin contribuția bănească se efectuează lucrări care se pot executa în mare parte din resurse locale și care pot fi date în funcțiune în termen de cel mult 3 ani.
Pentru sprijinirea construcțiilor prevăzute în alineatul precedent, care nu pot fi executate numai din resurse locale, în planul de stat se pot prevedea în mod distinct, pe fiecare județ, materialele respective. Materialele vor fi plătite la prețurile cu ridicată, plus cota organizației de aprovizionare.
Data începerii lucrărilor poate fi stabilită, după caz, de către comitetul executiv al consiliului popular al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, după ce s-au strâns bani și materiale în proporție de cel puțin 50 la suta, cu excepția construcțiilor de școli, internate școlare, crese, grădinițe de copii, cămine culturale și de unități sanitare, la care proporția va fi de cel puțin 30 la suta din costul total al lucrărilor.
Articolul 8
Contribuția bănească se stabilește pe familii și ea nu poate fi mai mare de 300 lei.
Sumele reprezentând contribuția bănească se stabilesc de adunarea delegaților în raport cu costul lucrării ce urmează a fi efectuată, ținându-se seama de veniturile ce le realizează fiecare familie.
Dacă după stabilirea contribuției, veniturile unor familii se diminuează datorită pierderii capacității de muncă a unor persoane sau altor cauze obiective, acestea pot cere adunării delegaților reevaluarea contribuției în bani și în munca. Adunarea delegaților este obligată să soluționeze sesizarea și sa comunice rezultatul celui în cauza, decizia sa fiind definitivă.
Sumele încasate din contribuția bănească nu se includ în bugetul local și pot fi folosite numai pentru efectuarea lucrărilor aprobate de adunarea delegaților. Aceste sume se păstrează la unitățile Băncii Naționale a Republicii Socialiste România sau ale Casei de Economii și Consemnațiuni.
Articolul 9
În cazul în care comunele, orașele, precum și satele ce aparțin de orașe sau municipii nu dispun din contribuția bănească de mijloace suficiente pentru construirea de școli, cămine culturale, case de cultura și unități sanitare, se poate acorda de la bugetul de stat sprijin banesc nerambursabil, în limita fondurilor prevăzute anual în planul de stat, pînă la valoarea integrală a materialelor de construcții, fără a depăși 40 la suta din costul total al lucrărilor.
Acordarea sprijinului banesc se face la propunerea comitetelor executive ale consiliilor populare județene sau al municipiului București cu avizul, după caz, al Ministerului Învățămîntului, Consiliul Culturii și Educației Socialiste sau al Ministerului Sănătății.
Articolul 10
Delegații locuitorilor comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București pot hotărî în adunări, în condițiile prezentei legi dacă unitățile administrativ-teritoriale sînt invecinate, să contribuie prin bani sau munca, după caz, la efectuarea unor lucrări de interes comun ca: licee, internate, unități sanitare, drumuri, poduri și îndiguiri. Executarea unor asemenea lucrări se face cu aprobarea comitetului executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București, care este și coordonatorul acestor lucrări.
Articolul 11
Pentru construirea de școli, internate școlare, grădinițe de copii, cămine culturale, case de cultura și cluburi, dispensare și case de nașteri din contribuția bănească, Banca de Investiții poate acorda credite rambursabile pe termen lung în limita plafoanelor anuale aprobate prin planul de stat.
Aceste credite se acordă dacă sînt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 7 alin. 3.
Creditele bancare se rambursează din contribuția bănească a populației în termen de 1-5 ani de la data terminării lucrărilor respective. La creditul bancar acordat se percepe o dobînda de 4 la suta pe an. În cazul în care ratele nu se depun la timp, suma de plată se considera restanta și pe tot timpul cat este în aceasta situație se calculează o dobînda de 6 la suta pe an.
Articolul 12
În cazul în care după executarea lucrărilor stabilite au rămas sume necheltuite sau materiale neconsumate, sau din diferite motive lucrările programate nu se pot executa, adunarea delegaților poate hotărî ca aceste sume să fie folosite pentru alte lucrări de natura celor prevăzute la art. 2.
Articolul 13
Contribuția în munca se efectuează:
a) cu bratele, de bărbați și de femei de la vîrsta de 18 ani pînă la vîrsta de 55, respectiv 50 ani;
b) cu mijloace de transport cu tracțiune animala sau mecanică, cu excepția autoturismelor aparținînd locuitorilor, indiferent de vîrsta acestora.
Articolul 14
Adunarea delegaților poate hotărî pentru fiecare locuitor efectuarea unui număr de maximum 6 zile contribuție în munca pe an. Numărul de zile reprezentând contribuția în munca se stabilește în raport cu vîrsta și volumul lucrărilor care urmează a fi efectuate. De asemenea, adunarea delegaților poate hotărî ca persoanele fizice, proprietare ale mijloacelor de transport să efectueze un număr de maximum 6 zile anual contribuție în munca cu fiecare mijloc de transport, stabilind totodată volumul anual al lucrărilor care urmează a fi executate cu aceste mijloace.
Articolul 15
Întreprinderile agricole de stat, întreprinderile pentru mecanizarea agriculturii și celelalte organizații economice de stat care își au sediul sau își desfășoară activitatea în mod permanent sau temporar în comune, orașe, municipii și sectoarele municipiului București, contribuie cu bani la lucrările ce se efectuează prin contribuția în munca.
Contribuția în bani se stabilește pe fiecare mijloc de transport cu tracțiune animala sau mecanică, autocamionete, autocamioane, tractoare rutiere cu remorcile și semiremorcile aferente, deținute cu orice titlu de organizațiile de stat prevăzute în alineatul precedent.
Valoarea anuală a acestei contribuții se stabilește pentru fiecare organizație economică de stat, de către comitetul executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București și va fi echivalenta cu suma aferentă folosirii timp de 4 zile a unui mijloc de transport de același fel, pentru unitățile care își au sediul sau își desfășoară activitatea în mod permanent în localitatea respectiva și de minimum 2 zile pentru cele care desfășoară o activitate temporară de cel puțin 90 de zile pe an, în acea localitate. Valoarea contribuției se calculează conform tarifelor prevăzute la art. 22.
Articolul 16
Unitățile prevăzute la art. 15 alin. 1 pot închiria comitetelor executive ale consiliilor populare la tarifele de transport în vigoare mijloace de transport pentru efectuarea lucrărilor de interes obștesc prevăzute de dispozițiile prezentei legi, dacă transportul nu poate fi asigurat cu mijloacele de transport auto aparținînd parcului de deservire generală al Ministerului Transporturilor și Telecomunicatiilor.
Articolul 17
Cooperativele agricole de producție, celelalte organizații cooperatiste, precum și orice organizații obștești, care își au sediul sau își desfășoară activitatea în comune, orașe, municipii sau în sectoarele municipiului București, sînt obligate să efectueze, cu mijloace de transport, contribuția în munca la lucrările de interes obștesc, stabilite de adunările delegaților, în aplicarea art. 3.
Contribuția în munca se efectuează cu toate mijloacele de transport cu tracțiune animala sau mecanică (autocamionete, autocamioane, tractoare rutiere cu remorcile și semiremorcile aferente) pe care organizațiile le dețin cu orice titlu.
Numărul zilelor de contribuție în munca este pe fiecare mijloc de transport de maximum 6 zile anual și se stabilește împreună cu volumul lucrărilor, pentru fiecare organizație socialistă, după caz, de comitetul executiv al consiliului popular comunal, orasenesc, municipal sau al sectorului municipiului București. Programarea mijloacelor de transport pentru executarea contribuției în munca la lucrările de interes obștesc se face de comitetele executive ale consiliilor populare, de acord cu conducerea organizațiilor respective.
Articolul 18
Persoanele fizice proprietare ale mijloacelor de transport și organizațiile prevăzute la art. 17 deținătoare de mijloace de transport asigura pe timpul efectuării contribuției în munca lubrifianții, combustibilul, hrana animalelor, precum și conducătorii mijloacelor de transport.
Articolul 19
Comitetul executiv al consiliului popular poate propune adunării delegaților scutirea totală sau parțială de plată contribuției bănești a unor familii și de efectuarea contribuției în munca cu bratele a unor persoane, în cazuri bine justificate.
Articolul 20
Odată cu aprobarea lucrărilor din contribuție, adunarea delegaților alege câte un comitet de cetățeni pentru fiecare lucrare ce urmează a fi executată. Comitetele de cetățeni au sarcina de a sprijini comitetul executiv în încasarea sumelor și mobilizarea cetățenilor la efectuarea lucrărilor. Ele lucrează sub îndrumarea comitetului executiv al consiliului popular și prezintă împreună, în mod periodic, informări în fața adunării delegaților, asupra încasării sumelor, mersului lucrărilor și la receptionarea acestora.
Articolul 21
Contribuția în munca se efectuează pe bază de norme de lucru, diferențiate, pe categorii de lucrări și mijloace de transport, stabilite de Comitetul de Stat pentru Economia și Administrația Locală, Ministerul Finanțelor, Ministerul Transporturilor și Telecomunicatiilor și Ministerul Muncii.
Articolul 22
Contravaloarea muncii neefectuate de locuitori, cooperativele agricole de producție, celelalte organizații cooperatiste, precum și de orice organizații obștești se calculează, după cum urmează:
a) pentru o zi de muncă cu bratele, 25 lei;
b) pentru o zi de muncă cu atelajele cu un tragator, 50 lei, iar cu 2 tragatori, 100 lei;
c) pentru o zi de muncă cu tractorul de transport sau orice mijloc de transport cu tracțiune mecanică, avînd o capacitate de pînă la 4 tone, 300 lei, iar pentru o zi de muncă cu autotractorul sau cu orice mijloc de transport cu tracțiune mecanică, avînd o capacitate de peste 4 tone, 500 lei.
Articolul 23
În baza hotărîrii adunării delegaților prin care s-a stabilit contribuția, sumele neplătite în termenele fixate, precum și contravaloarea muncii neefectuate se încasează potrivit normelor de urmărire a veniturilor statului.
Contravaloarea muncii neefectuate de către organizațiile cooperatiste și celelalte organizații obștești cu mijloacele de transport se executa din contul acestora.
Sumele încasate drept contravaloare a muncii neefectuate, precum și contribuția în bani a organizațiilor de stat prevăzute la art. 15, se constituie ca mijloace speciale extrabugetare la dispoziția comitetelor executive ale consiliilor populare respective și se folosesc numai la executarea lucrărilor ce se efectuează prin contribuția în munca.
Articolul 24
Pentru lucrările care necesita contribuția bănească sau în munca a locuitorilor pe 2-3 ani, adunarea delegaților poate hotărî contribuția totală ce urmează să fie plătită de fiecare familie, suma anuală și termenele de plată a acesteia, respectiv numărul de zile ce urmează să fie efectuate de fiecare locuitor cu bratele și cu mijloacele de transport proprietatea acestora.
Articolul 25
În cazul în care, în localitățile unde s-a hotărât construirea din contribuție bănească a unor obiective social-culturale de natura celor prevăzute la art. 2, exista spre vânzare clădiri proprietatea persoaneler fizice, a unităților cooperatiste sau obștești, care cu mici amenajări pot satisface scopul urmărit, adunarea delegaților poate aproba, cu acordul comitetului executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București, cumpărarea unor asemenea imobile, dacă valoarea acestora este mai mica decât a unor construcții noi.
Articolul 26
Comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orășenești, municipale și ale sectoarelor municipiului București răspund de gestionarea judicioasă a sumelor încasate și a materialelor procurate, precum și de calitatea lucrărilor executate din contribuția bănească și în munca a locuitorilor.
Pentru obiectivele cu un volum mare de lucrări care se executa în regie proprie, adunarea delegaților poate imputernici unu sau mai mulți cetățeni care să supravegheze permanent executarea lucrărilor.
Articolul 27
Comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București sprijină comitetele executive ale consiliilor populare ierarhic inferioare în organizarea adunării locuitorilor pe circumscripții electorale și a adunării delegaților în cursul trimestrului IV al fiecărui an, pentru anul următor. De asemenea, asigura îndrumarea și sprijinirea permanenta a comitetelor executive ale consiliilor populare din unitățile administrativ-teritoriale în care s-a aprobat efectuarea de lucrări prin contribuția bănească și în munca, astfel încît să se asigure folosirea cu eficienta maxima a resurselor locale, a fondurilor materiale și bănești, executarea la timp și de buna calitate a lucrărilor.
Elaborarea proiectelor pentru lucrările ce se executa din contribuția bănească a locuitorilor, ori adaptarea proiectelor tip pentru lucrări de asemenea natura, se asigura de comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, prin contribuția în munca a specialiștilor din institutele de proiectari subordonate sau din alte unități din cuprinsul județului sau al municipiului București.
Articolul 28
În aplicarea prezentei legi, prin familie se înțelege soțul, sotia, copiii necăsătoriți, părinții soțului sau ai sotiei și alte persoane, dacă gospodăresc împreună; prin comune se înțeleg și comunele suburbane, iar prin circumscripții electorale se înțeleg circumscripțiile electorale comunale, orășenești, municipale și ale sectoarelor municipiului București.
Articolul 29
Prevederile prezentei legi se aplică începînd cu stabilirea contribuției pentru anul 1972.
Pe data de 1 ianuarie 1972 se abroga
Decretul nr. 922/1965
privind contribuția voluntara a locuitorilor pentru efectuarea de lucrări în interes obștesc,
Decretul nr. 978/1968
pentru aplicarea unor prevederi ale
Decretului nr. 922/1965
privind contribuția voluntara a locuitorilor pentru efectuarea de lucrări în interes obștesc și la lucrările de regularizări de albii și consolidări de maluri, cu caracter local, în scopul apărării localităților rurale împotriva efectelor dăunătoare ale apelor, precum și orice alte dispoziții contrare prezentei legi.
Această lege a fost votată de Marea Adunare Naționala în ședința din 16 decembrie 1971, intrunind din cele 424 voturi exprimate, 418 voturi pentru și 6 voturi împotriva.
Președintele Marii Adunări Naționale, ȘTEFAN VOITEC În conformitate cu articolul 57 din Constituția Republicii Socialiste România, semnam această lege. Președintele Consiliului de Stat, NICOLAE CEAUȘESCU ─────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.