Decizia nr. 787/2009
referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor anexei nr. 2, poziția nr. 4 și poziția nr. 16, din Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Cu Adresa nr. 124 din 5 mai 2009, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a transmis Curții Constituționale Hotărârea nr. 2 din 4 mai 2009 a Adunării Generale a Judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care Curtea Constituțională a fost sesizată cu obiecția de neconstituționalitate a prevederilor anexei nr. 3, poziția nr. 4, și poziția nr. 16, din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009
cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin lege de către Parlament.
Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A.a) și
art. 15 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 7.332 din 5 mai 2009 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.908A/2009.
În motivarea obiecției de neconstituționalitate au fost aduse argumente care vizează aspecte de neconstituționalitate intrinsecă a dispozițiilor legale contestate. Critica principală de neconstituționalitate constă în faptul că Legea de aprobare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009
a redus drastic bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acesta a suferit scăderi accentuate, de la o propunere de buget inițială în sumă de 145.587 mii lei ajungându-se, în urma aprobării
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009
prin legea criticată, la un buget aprobat de 79.101 mii lei.
În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin sesizarea formulată, apreciază că dispozițiile legale criticate încalcă principiul independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție, art. 1 din Principiile internaționale ale independenței magistraților, art. 11 din Principiile fundamentale privind independența justiției adoptate la Congresul al VII-lea al Națiunilor Unite (Milano), validate de Adunarea Generală a ONU prin rezoluțiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 și nr. 4/146 din 13 decembrie 1985, precum și Recomandarea R (94) 12 privind independența, eficiența și rolul judecătorilor adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei. Principiul independenței judecătorilor este sfidat prin măsurile legislative criticate, care au redus drastic, până la limita imposibilității desfășurării activității de judecată, fondurile destinate puterii judecătorești. Or, buna funcționare a puterii judecătorești poate fi realizată doar asigurând independența judecătorilor, siguranța lor, remunerație corespunzătoare și condiții de muncă.
De asemenea, textele legale criticate pun în grav pericol îndeplinirea obiectivelor reformei justiției și afectează direct îndeplinirea condiționalităților cuprinse în mecanismul de cooperare și verificare al Uniunii Europene în relația cu România.
Se mai arată că pentru perioada următoare, datorită bugetului insuficient, se sistează complet plata medicamentelor, transportului, cheltuielilor de deplasare, obiectelor de inventar, cărți și publicații, a benzinei, a primei de vacanță, a orelor suplimentare pentru personalul auxiliar de specialitate și vor exista dificultăți deosebite în asigurarea plății aferente expedierii citațiilor, a furnizorilor, a interpreților, a apărătorilor din oficiu etc.
În final, se susține că dispozițiile legale criticate încalcă și prevederile art. 1 alin. (3) și (4) din Constituție, întrucât puterea judecătorească este redusă până la limita necesarei funcționări datorită acțiunilor promovate cu obstinație de executiv și legislativ - subfinanțarea sistemului judecătoresc. Totodată, se arată că astfel de acțiuni ale executivului și legislativului sunt de natură să subordoneze puterea judecătorească în raport cu celelalte puteri ale statului.
În conformitate cu dispozițiile
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea a fost transmisă președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituționalitate.
Guvernul a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 5/3.456/E.B. din 13 mai 2009, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu aduc atingere nici principiului independenței judecătorului și nici celui al echilibrului și separației puterilor în stat. Măsurile adoptate au fost determinate de necesitatea ajustării deficitului bugetar în corelație cu evoluția prognozată a indicatorilor macroeconomici.
Se mai arată că autonomia financiară a Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie analizată în contextul posibilităților financiare în construcția bugetului la nivelul țării, precum și al responsabilității Parlamentului de a asigura, prin legea pe care o adoptă, o repartizare proporțională a resurselor financiare între toate structurile statului. În acest sens, se consideră că, în temeiul art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, măsura rectificării bugetare poate fi considerată ca fiind o preocupare a statului pentru protejarea intereselor naționale în activitatea financiară și economică.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și celor ale
art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate.
Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile anexei nr. 3, poziția nr. 4 și poziția nr. 16, din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009
cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin lege de către Parlament. În realitate, din motivarea obiecției de neconstituționalitate Curtea constată că, de fapt, este criticată anexa nr. 2, poziția nr. 4 și poziția nr. 16, din Legea de aprobare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009
cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, care reduce bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu 6.255 mii lei, iar pe cel al Ministerului Justiției cu 61.253 mii lei. În consecință, prin prezenta decizie Curtea urmează a se pronunța asupra constituționalității anexei nr. 2, poziția nr. 4 și poziția nr. 16, din Legea de aprobare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009 .
Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) și (4) privind statul de drept și principiul separației puterilor în stat și ale art. 124 alin. (3) privind independența judecătorilor. În susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt invocate și prevederile art. 11 din Principiile fundamentale privind independența magistraților, adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentul delincvenților (Milano, 26 august - 6 septembrie 1985) și confirmate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin rezoluțiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 și nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, precum și Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independența, eficacitatea și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei. Totodată, Curtea va reține că trimiterea pe care o face Înalta Curte de Casație și Justiție, în susținerea obiecției de neconstituționalitate, la art. 1 din Principiile internaționale ale independenței magistraților, în realitate, este făcută la art. 1 din Carta universală a judecătorului, care reglementează principiul independenței acestuia.
Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
Legiuitorul este abilitat din punct de vedere constituțional să redimensioneze bugetele alocate instituțiilor și autorităților publice prin legea bugetului de stat atunci când condițiile economice și financiare se înrăutățesc sau, din contră, se îmbunătățesc. Desigur, asemenea rectificări ale bugetului de stat sunt determinate în mod obiectiv de modificarea prognozelor cu privire la realizarea veniturilor și cheltuielilor la bugetul de stat.
Astfel, Curtea constată că numai în aceste condiții Parlamentul are legitimitatea constituțională să modifice alocațiile bugetare prevăzute inițial prin legea privind bugetul de stat.
Măsura de reducere a fondurilor alocate Înaltei Curți de Casație și Justiție și Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești nu este de natură să afecteze independența judecătorului, astfel cum aceasta este reglementată prin prevederile Constituției și ale actelor juridice internaționale invocate. Nu este o diminuare a bugetului doar în privința celor două autorități publice, ci se constată că rectificările negative au privit întreg spectrul de autorități și instituții publice. Curtea reține că o asemenea măsură ar fi fost neconstituțională dacă ar fi vizat în mod discriminatoriu numai cele două instituții.
Or, în cazul de față, Curtea constată că, datorită modificării considerabile a situației economice și financiare a țării, legiuitorul este îndrituit să efectueze reduceri de cheltuieli la toate instituțiile și autoritățile publice pentru a menține în efectivitate bugetul public național. Desigur, asemenea măsuri trebuie să fie nediscriminatorii și motivate în mod corespunzător, exigență satisfăcută în mare măsură prin expunerea de motive a ordonanței de urgență în cauză.
Totodată, Curtea observă că, și în aceste condiții, bugetul instituțiilor și autorităților publice permite desfășurarea activității acestora în condiții satisfăcătoare.
Nici principiul separației puterilor în stat nu este încălcat, întrucât dreptul de stabilire a alocațiilor bugetare fiecărei instituții sau autorități publice, respectiv dreptul de modificare a acestora țin exclusiv de competența legiuitorului.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constată că dispozițiile anexei nr. 2, poziția nr. 4 și poziția nr. 16, din Legea de aprobare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009
cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale sunt constituționale.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 13 mai 2009 și la aceasta au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader și Augustin Zegrean, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.