Decizia nr. 691/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Vasile Lungu în Dosarul nr. 3.114/84/2008 al Tribunalului Sălaj - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, apreciind că textul de lege criticat nu încalcă dreptul de proprietate privată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3.114/84/2008, Tribunalul Sălaj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Vasile Lungu într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui act administrativ emis de Primăria Municipiului Zalău.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile

art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

nesocotesc prevederile constituționale și internaționale care garantează dreptul de proprietate privată.

Tribunalul Sălaj - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția este neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituție, și inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 124 din Legea fundamentală.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, astfel cum au fost modificate și completate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. Textul de lege criticat are următorul cuprins:

- Art. 64 alin. (1): "Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 136 alin. (5) potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice. De asemenea, mai invocă și dispozițiile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care prevăd că orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat reglementează o măsură tehnico-administrativă menită să asigure desfășurarea circulației pe drumurile publice în condiții de siguranță, prin îndepărtarea de pe spațiul rezervat circulației rutiere a autovehiculelor staționate în acea zonă în pofida regulilor stabilite prin lege privind oprirea și staționarea acestora.

Curtea constată că nu poate reține critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, întrucât dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări rezonabile. Art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește că dispozițiile art. 1 paragraful 1 din același Protocol referitoare la protecția proprietății "nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general (...)". Or, prevederea de lege criticată este tocmai o materializare a acestui drept acordat statelor prin documentul internațional amintit. Aceasta este concluzia ce se desprinde și din textele din Constituție invocate de autorul excepției în motivarea acesteia. Astfel, art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală prevede că dreptul de proprietate este garantat, dar "conținutul și limitele acestui drept sunt stabilite de lege", iar art. 136 alin. (5) din Constituție consacră caracterul inviolabil al proprietății private, însă "în condițiile legii".

Curtea Constituțională observă că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, legiuitorul național poate aprecia în funcție de nevoia reală a comunității, măsurile de limitare a exercițiului dreptului de proprietate. În cauza James și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, 1986, instanța europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dacă privarea de proprietate răspunde unei "utilități publice", așa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În vederea realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie însă să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și apărarea drepturilor fundamentale ale individului.

Or, în cazul de față, nici măcar nu se pune problema unei privări de proprietate, ci doar a limitării exercitării a două dintre atributele dreptului de proprietate, și anume posesia și folosința, rămânând neafectată prerogativa dispoziției, care este de esența dreptului de proprietate. Mai mult, această limitare a posesiei și folosinței este doar temporară, încetând de îndată ce proprietarul autovehiculului staționat neregulamentar achită contravaloarea cheltuielilor necesitate de ridicarea, transportul și depozitarea acestuia. De altfel, măsura instituită prin textul de lege criticat reprezintă o sancționare a atitudinii culpabile a conducătorului auto care a nesocotit normele legale referitoare la staționarea vehiculelor. De aceea, nu se poate reține nici nesocotirea dispozițiilor art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care prevăd că orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Așadar, dispozițiile

art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

nu sunt de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată.

În ceea ce privește critica prin raportare la dispozițiile art. 124 din Legea fundamentală, Curtea observă că invocarea acestui text constituțional este pur aleatorie, prevederile de lege ce constituie obiect al excepției neavând nicio legătură cu principiile care stau la baza înfăptuirii justiției, statuate prin aceste dispoziții din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Vasile Lungu în Dosarul nr. 3.114/84/2008 al Tribunalului Sălaj - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 mai 2009.