Decretul nr. 296/1934
pentru aprobarea regulamentului privitor la admiterea și staționarea în porturile și apele teritoriale ale României a navelor de razboiu străine
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
1. În timp de pace navele de razboiu străine sînt autorizate în principiu sa viziteze porturile române și sa ancoreze în apele teritoriale la o distanta mai mica de 6 mile dela tarmul teritoriului Regatului României, în urma unei notificări făcute pe cale diplomatică și sub rezerva ca numărul navelor aparținînd aceluiași Stat, și care viziteaza sau se afla în același timp în vizita în porturile și apele teritoriale, sa nu treacă de trei. Notificarea trebuie să parvina guvernului român, cu cel puțin 7 zile înainte de data anunțată pentru sosirea navei și va cuprinde numărul, numele și categoria navelor, scopul și durata vizitei, numele și gradul comandantilor, numărul total, ofițeri și echipaj, și dacă au la bord avioane. Durata stationarii în porturile și apele teritoriale nu va putea trece de 8 zile, aceleași nave neputând reveni decât după 30 zile dela plecare și în urma unei notificări. Navele străine trebuie să părăsească porturile și apele teritoriale în termen de 6 ore dela primirea înștiințării facuta de autoritatea competința, chiar dacă termenul de 8 zile n'ar fi fost expirat.
2. Numărul navelor de razboiu străine și durata timpului de stationare în apele teritoriale naționale nu se poate majoră peste prescripțiunile art. 1, afară de forta majoră: vreme rea, reparațiuni și avarii serioase, care pun navele în imposibilitate de a naviga etc. sau o specială aprobare a guvernului român, obținută pe cale diplomatică.
3. Dispozițiunile art. 1 nu se aplică:
a) Navelor de razboiu străine și yachturilor aparținînd familiilor domnitoare sau Statului sub pavilion de razboiu, la bordul cărora se afla suveranul sau șeful Statului, membrul unei dinastii domnitoare, șeful unei misiuni diplomatice acreditate pe lîngă guvernul român, precum și navele ce fac parte din escorta;
b) Navelor de razboiu străine, forțate de timp rau, ceata, avarii sau alte cauze de forta majoră, sa aterizeze în porturile noastre naționale și numai pentru timpul cat aceste cauze subzistă;
c) Navelor de razboiu străine autorizate în mod special de guvernul român, fie pe cale diplomatică, fie pe baza unor acorduri speciale;
d) Navelor de razboiu auxiliare făcînd transporturi de materiale necesare marinelor respective.
4. La sosirea unei nave de razboiu străine, într'o rada sau port român, autoritatea portului, de comun acord cu autoritatea navala, va indica acesteia locul de ancoraj sau de acostare. Autoritatea portului va inmana comandantului navei un buletin de sosire (anexa 1), pe care comandantul navei urmează sa-l completeze. Nava străină trebuie să îndeplinească formalitățile sanitare locale. În cazul ca circumstanțe sanitare nu permit acordarea intrării în port (libre pratique), nava străină va ancora în rada și se va conformă prescripțiunilor sanitare.
5. Navele de razboiu străine ce sosesc sau pleacă dintr'un port militar sau zone unde sînt operațiuni navale și la cererea autorităților locale, va lua la bord un ofițer sau pilot special, însărcinat cu pilotarea vasului și care va da comandantului navei toate instrucțiunile necesare navigației, ancorajului, vizitei sanitare, vizitelor oficiale etc.
6. Guvernul român își rezerva dreptul sa interzică navelor de razboiu străine trecerea și staționarea în anumite porturi și zone militare, cuprinse în limitele apelor sale teritoriale, cînd măsura este impusa de interesele superioare ale apărării tarii. Aceasta interdicție cu caracter permanent sau temporar va fi notificată din timp puterilor străine, împreună cu toate informațiunile necesare, de ex.: pericol de mine, blocus etc. Notificarea se va face prin "Aviz navigatorilor", iar cînd timpul și circumstanțele permit, și pe cale diplomatică.
7. Navele de razboiu străine cînd intră în porturile naționale, vor face salutul cu tunul, dacă au numărul de tunuri reglementar, conformându-se ceremonialului maritim internațional în uz, și dacă s'a asigurat în prealabil ca salutul poate fi răspuns de către bateriile dela uscat sau de către navele naționale aflate în port.
8. Navele de razboiu străine, aflate în apele teritoriale ale Regatului Roman, sînt ținute a respecta legile, regulamentele și prescripțiunile vamale, sanitare, de poliție și de siguranță publică. De asemenea se vor conformă tuturor regulamentelor și prescripțiunilor locale ale porturilor, pe care trebuie să le respecte și navele marinei naționale. Autoritatea maritima va informa pe comandant asupra tuturor dispozițiunilor regulamentelor locale. Este interzis oricărei nave de razboiu străine, care se afla în porturile și apele teritoriale naționale, să execute fără o autorizație specială: lucrări geodezice sau hidrografice, de a lua fotografii și schițele porturilor sau litoralului, de a face recunoasteri pe uscat, pe apa, sau aeriene, evolutiuni; precum și orice fel de exercitii militare, ca: trageri de artilerie și infanterie, lansari de torpile și mine, exercitii de proiectare, debarcari etc. Sondajul este permis numai pentru nevoile exclusive ale siguranței navigației și ancorajului. Pentru orice lucrare sub apa se va cere în prealabil autorizația autorității portului. Membrii echipajelor navelor de razboiu sînt autorizați a debarca la uscat numai nearmati. Autoritatea militară își rezerva însă dreptul de a interzice accesul în anumite porțiuni din motive sanitare, ordine publică etc. Pentru parade militare sau servicii funebre, dacă comandantul dorește a scoate oamenii cu armele, va cere autorizația autorității militare navale, care va fixa numărul oamenilor ce pot fi debarcati, după natura ceremoniei. Ofițerii pot purta sabiile cu ocazia vizitelor ce fac. Este interzis navelor de razboiu străine de a debarca și lasă în porturi sau apele teritoriale, sub orice motiv, persoane aflate la bord, fără o prealabilă autorizație. Nici o sentinta cu moartea nu poate fi data, nici executată în apele teritoriale.
9. Navele de razboiu, aparținînd diferitelor State și aflate în același timp în porturile și apele teritoriale ale Regatului Roman, nu vor putea lua nici un fel de atitudine ostila unele contra altora.
10. Aeronavele aflate la bord nu pot fi lansate pe apa și nici executa zboruri de antrenament sau recunoaștere fără o autorizație specială. Avioanele ce însoțesc navele de razboiu - după sosirea lor - nu pot executa sboruri fără autorizație specială a autorității navale superioare. Pentru obținerea autorizației trebuie să indice:
1. Scopul, durata și drumul sborului proiectat;
2. Semnele exterioare pentru identificarea și tipul avioanelor ce executa zborul;
3. Semnalele de apel, dacă avionul are T.F.S.;
4. Persoanele ce vor lua parte la zbor;
5. Aerodromul sau portul unde vrea sa aterizeze. Avioanele nu vor avea la bord: aparate fotografice, arme sau explosibile. Submarinele odată intrate în apele teritoriale, trebuie să ramina numai la suprafața apei, nefiindu-le permisă imersiunea în tot timpul stationarii în apele teritoriale.
11. Din momentul intrării în apele teritoriale, navele de razboiu străine și cele aeriene ce le însoțesc, nu se vor putea servi de posturile radio-telegrafice fără autorizarea premergătoare a autorităților navale din port, care, după ce vor lua cunoștința de sistemul și lungimea de unda ce întrebuințează, vor hotărî orele de lucru.
12. În orele de lucru stabilite, navele de razboiu străine nu vor putea să se servească în comunicări, de lungimea de unda de 600 metri, decât în cazul de transmitere sau răspuns la un semnal de ajutor. Comunicările radio-telegrafice, chiar în orele stabilite, vor trebui să fie întrerupte la cererea autorității navale superioare din port. Pentru comunicările urgente, în afară de orele stabilite, se va putea cere autorității navale din port, avînd grije sa nu se incurce radio-comunicările posturilor dela nave sau uscat.
13. La radele sau porturile unde nu sînt autorități navale, navele de razboiu străine vor trebui sa observe următoarele regule:
a) Transmiterea cu lungimea de unda 600 metri e interzisă, afară de cazul cînd se face sau se răspunde la un semnal de ajutor;
b) Trebuie evitat a se turbura radio-comunicațiile forțelor militare și aeriene sau ale stațiunii de uscat celei mai apropiate;
c) Transmisiunile se vor suspenda la cererea autorităților navale ale porturilor sau a stațiunii de uscat cele mai apropiate;
d) Se vor evita radio-transmisiunile indelungate cu aparate care nu emit unda continuu pura;
e) Dacă navele de razboiu române se afla în port sau rada, se va lua înțelegere cu comandantul cel mai vechiu.
14. În caz de conflict armat între alte State și cat timp România rămîne neutra, navele străine trebuie să observe cu stricteta, atît normele generale ale dreptului internațional maritim, cat și convențiunile în vigoare, relative neutralitatii Statelor. În caz de mobilizare sau alte circumstanțe grave, admiterea navelor de razboiu străine în apele teritoriale române poate fi marginita sau oprită cu totul. În asemenea împrejurări navele străine, ce se vor găsi în apele teritoriale, sînt obligate a lua largul în 6 ore dela primirea invitatiei, conform prescripțiilor art. 1.
15. Aplicarea prezentului regulament cade în sarcina autorităților navale superioare, aflate în porturi, iar în lipsa acestora în sarcina autorității maritime a portului și apoi autorității militare terestre.
16. Navele de razboiu străine, care vor contraveni prescripțiunilor acestui regulament, vor fi oficial invitate de către autoritatea competentă de a le respecta. În caz de refuz sau temporizarea executării, autoritatea competința va face un protest formal comandantului navei și raporta de urgenta incidentul Ministerului Apărării Naționale, de unde se va primi instrucțiuni.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.