Lege · Parlamentul

Legea nr. 266/2009

pentru modificarea și completarea art. 7 din Legea apiculturii nr. 89/1998

prezumat în vigoare

Data actului
7 iulie 2009
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 482 din 13 iulie 2009
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 1.781 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic

Articolul 7 din Legea apiculturii nr. 89/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 30 aprilie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Amplasarea stupilor de albine pe terenurile deținute de apicultori, cu orice titlu, se face la o distanță de cel puțin 5 m față de căile ferate, drumurile publice sau hotarele proprietăților din domeniul public sau domeniul privat, intravilan sau extravilan."

2. După alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:

"(4) Dacă distanța față de obiectivele prevăzute la alin. (3) este mai mică de 5 m, stupii de albine trebuie să fie despărțiți de acestea printr-un gard, zid, plasă ori alt obstacol prin care albinele să nu poată pătrunde în zbor, cu o înălțime minimă de 2 m, măsurată de la nivelul solului, și care să continue pe aceeași linie încă 2 m dincolo de stupii amplasați la extremitățile stupinei.

(5) Numărul familiilor de albine amplasate pe teren, conform obligațiilor prevăzute la alin. (3) și (4), nu este limitat."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor

art. 75

și ale

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU PEREȘ
București, 7 iulie 2009.
Nr. 266.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.