Decizia nr. 1000/2009

Articolul 215

alin. 2 și 5 din Codul penal contravine dispozițiilor constituționale ale art. 24 și art. 45, deoarece nu se face trimitere expresă la alineatul 1 al aceluiași articol, ceea ce poate duce la concluzia că pentru existența infracțiunii de înșelăciune nu ar fi necesară îndeplinirea condițiilor din primul alineat. Totodată, formularea extrem de generală a textului criticat face posibilă încadrarea în infracțiune a oricărui litigiu comercial, fapt ce afectează grav libertatea agenților economici.

Cât privește art. 377 și art. 378 din Codul de procedură penală, autorul excepției susține că încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16, 124 și art. 23 alin. (11), precum și ale art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât prin poziția pe care o conferă procurorului este afectat principiul egalității armelor. De asemenea, din modul de redactare a art. 378 din Codul de procedură penală și cu precădere a alineatelor 1 și 1^1 se poate desprinde concluzia că instanța poate fi îndreptățită să-l considere pe inculpat a priori vinovat.

Curtea de Apel Suceava - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1999 , art. 215 alin. 2 și 5 din Codul penal și art. 377 și art. 378 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 219/1999 , Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât prevederile legale criticate au fost abrogate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului prin apărătorul ales, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1999

privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori în anul 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 30 ianuarie 1999,

art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 219/1999

privind Programul național pentru țărănime bazat pe cupoane atribuite gratuit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, art. 215 alin. 2 și 5 din Codul penal - Înșelăciunea, precum și art. 377 cu denumirea marginală Ordinea în care se dă cuvântul și art. 378 cu denumirea marginală Judecarea apelului, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

Articolul 11

alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1999 : "Vânzarea-cumpărarea cupoanelor pentru agricultori este interzisă."

Articolul 12

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 219/1999

potrivit căruia "Cupoanele pot fi utilizate ca mijloc de plată pentru procurarea de materiale și servicii numai în cadrul tranzacțiilor comerciale directe dintre beneficiarii de cupoane și furnizorii producători și/sau distribuitorii autorizați ai acestora" a fost abrogat prin articolul unic din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 19 februarie 2001, aprobată prin

Legea nr. 305/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 12 iunie 2001.

Articolul 215

alin. 2 și 5 din Codul penal: "(2) Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. [...]

(5) Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

Articolul 377

Articolul 378

din Codul de procedură penală:

"(1) Instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe noi, administrate în fața instanței de apel.

(1^1) Cu ocazia judecării apelului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, precum și atunci când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

(2) În vederea soluționării apelului, instanța poate da o noua apreciere probelor administrate în fața primei instanțe.

(3) Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate."

1. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că în ce privește contrarietatea dispozițiilor art. 215 alin. 2 și 5 din Codul penal cu dreptul la apărare și accesul liber la o activitate economică, aceasta este contrasă, pe de o parte, din argumente referitoare la inexistența unei reglementări exprese de trimitere la alin. 1 al aceluiași articol și, pe de altă parte, din rațiuni ce țin de interpretarea și aplicarea legii, deoarece ar fi posibilă existența infracțiunilor prevăzute de alin. 2 sau 5, fără îndeplinirea condițiilor premisă din alin. 1, în special a celor ce vizează inducerea sau menținerea în eroare cu scopul de a obține un folos material injust. Or, aspectele legate de teoria dreptului substanțial referitoare la interpretarea și aplicarea legii excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului."

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 și 5 din Codul penal urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

2. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 219/1999

Curtea constată că acestea au fost abrogate prin articolul unic din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 19 februarie 2001, aprobată prin

Legea nr. 305/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 12 iunie 2001. Așa fiind, și această excepție urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, aceasta "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

3. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1999

potrivit cărora este interzisă vânzarea-cumpărarea cupoanelor pentru agricultori, Curtea constată că autorul excepției își fundamentează critica pe aspecte legate de modul de instrumentare a cauzei în care a fost cercetat, fiind nemulțumit, între altele, de faptul că nu au fost cercetați pentru comercializare ilegală a cupoanelor și alți "bișnițari". Or, aceste aspecte nu țin de compatibilitatea prevederilor legale cu dispozițiile constituționale invocate, planul de anchetă urmat de organul de urmărire penală neputând fi invocat ca un fine de neconstituționalitate.

4. În sfârșit, Curtea constată că prin

Decizia nr. 438 din 15 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, reținând în esență că instanța verifică hotărârea atacată nu numai pe baza materialului existent, ci și a oricăror noi probe administrate în fața sa, printre acestea regăsindu-se și declarația inculpatului. Așa fiind, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigențele constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil. În plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv și extensiv guvernate de principiul non reformatio în pejus, instanța de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, asigurând astfel părților suficiente garanții procesuale în deplin acord cu dreptul la un proces echitabil.

Distinct de argumentele deciziei mai sus menționate, care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză inclusiv pentru art. 377 din Codul de procedură penală, Curtea mai constată că, potrivit art. 70 alin. 2 din Codul de procedură penală, inculpatul are libertatea de a nu da nicio declarație, iar în cazul în care consimte să o facă, precizările sale nu constituie ipso facto o declarație de culpabilitate, întrucât aceasta, ca de altfel toate mijloacele de probă din procesul penal, are drept scop aflarea adevărului și poate fundamenta o decizie de condamnare numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul tuturor probelor existente într-o cauză. Așa fiind, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigențele constituționale referitoare la art. 23 alin. (11) și nici nu se aplică discriminatoriu, deoarece toți inculpații aflați în cel puțin una dintre cele două situații juridice circumscrise de text beneficiază de același tratament, neputând fi pus semnul egalității între inculpații neaudiați sau achitați de instanța de fond, pe de o parte, și cei audiați sau condamnați de prima instanță, pe de altă parte.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1999

privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori în anul 1999,

art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 219/1999

privind Programul național pentru țărănime bazat pe cupoane atribuite gratuit și

art. 215 alin. 2 și 5 din Codul penal , excepție ridicată de Constantin Cuciureanu în Dosarul nr. 2.942.1/40/2006 al Curții de Apel Suceava - Secția civilă.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 377

și

art. 378 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2009.