Decizia nr. 1045/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată de Ovidiu-Vasile Oniga în Dosarul nr. 2.347/219/2008 al Judecătoriei Dej.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 595D/2009, care are parțial același obiect al excepției de neconstituționalitate.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea acestor dosare având în vedere identitatea de obiect al excepțiilor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord ca aceste dosare să fie conexate.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 595D/2009 la Dosarul nr. 512D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.347/219/2008, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată de Ovidiu-Vasile Oniga într-un proces de divorț cu minori.

Prin Încheierea din 10 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.152/219/2008, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 și art. 38 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată de Alexandru-Voicu Almășan într-un proces de divorț.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că textele de lege criticate sunt neconstituționale "datorită caracterului vag de excesivă generalitate al reglementării, prin folosirea ambiguă a unor termeni sau expresii cu semnificație și conotații deosebit de cuprinzătoare în ordinea etică și juridică ca, de exemplu, «motive temeinice», «raporturi de căsătorie grav vătămate», dând astfel posibilitatea instanței de judecată de a pronunța o hotărâre de desfacere a căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului".

Judecătoria Dej consideră excepția neîntemeiată, arătând că în temeiul textelor de lege criticate instanțele de judecată dispun de suficiente instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei. Totodată, arată că desfacerea căsătoriei prin divorț și implicit separarea părinților duce la modificarea modului de exercitare a drepturilor și îndatoririlor părintești, astfel că părinții divorțați se vor afla în situații juridice care în mod obiectiv nu sunt identice.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956.

Textele de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 37 alin. 2: "Căsătoria se poate desface prin divorț.";

- Art. 38 alin. 1: "Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.";

- Art. 42 alin. 1: "Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei.";

- Art. 43 alin. 1: "Părintele divorțat, căruia i s-a încredințat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părintești."

Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) cu privire la viața intimă, familială și privată și ale art. 49 alin. (1) relative la protecția copiilor și a tinerilor. Totodată, se consideră că textele de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 relative la legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea constată că prevederile de lege criticate în cauza de față au mai fost supuse controlului de constituționalitate într-o cauză cu o motivare similară.

Astfel, prin

Decizia nr. 432 din 26 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 mai 2009, Curtea a constatat că dispozițiile art. 37 din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind și desfacerea prin divorț, iar prevederile art. 38 stabilesc condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța divorțul, precizând că acesta nu se poate pronunța decât în anumite condiții, și anume când există motive temeinice și numai dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, așa cum rezultă din text.

Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege criticate, instanțele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei, acționând astfel în sensul garanției instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituție. Motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanță, în urma ascultării celor doi soți și a administrării probatoriului în cauză, părțile beneficiind de toate garanțiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.

Cât privește protecția copiilor, consacrată constituțional în art. 49 din Legea fundamentală, aceasta se realizează prin încredințarea lor unuia dintre părinți, care își exercită drepturile părintești, celălalt părinte având dreptul de a avea legături personale cu ei, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lor profesională, potrivit prevederilor art. 43 din Codul familiei. Orice hotărâre judecătorească pronunțată de către instanță în procedura de desfacere a căsătoriei prin divorț va ține seama de interesul superior al copilului. În acest sens sunt și prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunțării unei hotărâri cu privire la încredințarea acestuia unuia dintre părinți.

În fine, cât privește critica autorului excepției potrivit căreia prevederile art. 38 alin. 1 și ale art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituționale, întrucât au un caracter vag, de excesivă generalitate, Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că, datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, una dintre tehnicile de reglementare constând în recurgerea la categorii generale cu scopul evitării rigidității excesive și al adaptării la noile situații sociale ce se pot ivi. Interpretarea și aplicarea unor asemenea dispoziții depind de practica instanțelor judecătorești, în speța de față, motivele temeinice pentru desfacerea căsătoriei, prin divorț, urmând a fi apreciate, în concret, de către instanță.

Referitor la art. 42 alin. 1 din Codul familiei, Curtea a reținut că acest text de lege nu aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și ale art. 49 alin. (1) relative la protecția copiilor și a tinerilor. Acest text de lege nu împiedică părțile să-și formuleze în mod egal apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului de încredințare a minorului, dreptul la un proces echitabil fiind, astfel, garantat.

Cu privire la prevederile art. 43 alin. 1 din Codul familiei, Curtea a constatat că acestea nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, aplicarea lor fiind subsecventă pronunțării de către instanța de judecată a încetării căsătoriei prin divorț.

Soluția și considerentele pronunțate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 37 alin. 2 ,

art. 38 alin. 1 ,

art. 42 alin. 1

și

art. 43 alin. 1 din Codul familiei , excepție ridicată de Ovidiu-Vasile Oniga în Dosarul nr. 2.347/219/2008 și de Alexandru-Voicu Almășan în Dosarul nr. 2.152/219/2008 ale Judecătoriei Dej.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2009.