Decizia nr. 603/2009
privind suspendarea, la cerere, a desfășurării activității de broker de asigurare de către Societatea Comercială AS INSURANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.
prezumat în vigoare
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul București, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240/01.07.2001, reprezentată legal de președinte, în temeiul
art. 4 alin. (19) , precum și al
art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,
în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor adoptate în ședința din data de 21 iulie 2009, conform
art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentația aferentă Notei nr. IX.385 din 13 iulie 2009 privind controlul inopinat efectuat la Societatea Comercială AS INSURANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în Timișoara, Str. Pomiculturii nr. 64, ap. 1, camera 3, județul Timiș, înmatriculată în registrul comerțului cu numărul J35/4135/26.11.2008, codul unic de înregistrare 24796090/26.11.2008 și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare sub numărul RB-567/24.04.2009, reprezentată legal de domnul Dorin Ioan Daraban, în calitate de administrator,
ca urmare a celor solicitate de societate privind aprobarea cererii de suspendare a activității, precum și a constatărilor cuprinse în Procesul-verbal înregistrat la societate sub nr. EO.08 din 10 iulie 2009, iar la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sub nr. 20.731 din 13 iulie 2009, au rezultat următoarele:
1. Societatea a avut un singur angajat cu contract individual de muncă, pe perioadă determinată, și nu a încheiat contracte de mandat cu asistenți în brokeraj - persoane juridice sau fizice.
2. Societatea nu are înregistrate pe rolul instanțelor de judecată litigii cu foști salariați, asigurați sau cu societăți de asigurare.
3. Societatea nu a desfășurat activitate de intermediere a polițelor de asigurare și nu are încheiate contracte de intermediere/brokeraj cu societăți de asigurare.
4. Societatea nu a avut conducător executiv pe o perioadă de 30 de zile de la vacantarea postului și până la data înștiințării Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, astfel fiind încălcate prevederile
art. 35 alin. 5 lit. h) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, faptă ce constituie contravenție potrivit
art. 39 alin. (2) lit. m^2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
5. Societatea nu a transmis către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în format electronic, Registrul pentru personalul propriu, încălcând astfel prevederile
art. 35 alin. (5) lit. f) , coroborat cu prevederile
art. 1 alin. (5)
și
art. 20 din Normele privind Registrul intermediarilor
în asigurări și/sau în reasigurări, puse în aplicare prin
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 , cu modificările ulterioare, faptă ce constituie contravenție conform
art. 39 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
În ședința din data de 21 iulie 2009, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât aprobarea cererii de suspendare a activității Societății Comerciale AS INSURANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., în temeiul prevederilor
art. 5 lit. g) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare,
drept care decide:
Articolul 1
Se aprobă cererea privind suspendarea activității de broker de asigurare desfășurate de Societatea Comercială AS INSURANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în Timișoara, Str. Pomiculturii nr. 64, ap. 1, camera 3, județul Timiș, înmatriculată în registrul comerțului cu numărul J35/4135/26.11.2008, codul unic de înregistrare 24796090/26.11.2008 și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare sub numărul RBK-567/24.04.2009, reprezentată legal de domnul Dorin Ioan Daraban, în calitate de administrator, începând cu data primirii deciziei până la solicitarea societății de reîncepere a activității (până la definitivarea organigramei acesteia) potrivit dispozițiilor
art. 5 lit. g) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile
art. 4 alin. (4) din Normele
privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, puse în aplicare prin
Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.110/2004 , cu modificările ulterioare, începând de la data comunicării prezentei decizii.
Articolul 2
Pe perioada suspendării activității de broker de asigurare prevăzută la art. 1, brokerului de asigurare i se interzic desfășurarea activității de negociere și încheierea de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs sau în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în
Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor
art. 9 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu București, 31 iulie 2009. Nr. 603.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.