HG nr. 861/2009
pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
abroga-mentiune 1
- HG nr. 447/2017 30 iunie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor…
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 99 din Legea nr. 46/2008
-
Codul silvic , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, prevăzute în anexa nr. 1.
Articolul 2
Se aprobă Procedura de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond, prevăzută în anexa nr. 2.
Articolul 3
Folosirea alocațiilor în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 4 alin. (1) din anexa nr. 1 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.
Constatarea contravenției prevăzute la alin. (1) și aplicarea sancțiunii se fac de către personalul silvic cu atribuții de control din cadrul structurilor teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
Articolul 4
Prevederile art. 3 referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 6
Formele de sprijin prevăzute la
art. 97 alin. (1) lit. a) , la
art. 97 alin. (1) lit. b)
pentru persoane juridice și la
art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008
-
Codul silvic , cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Toate formele de sprijin prevăzute în
Legea nr. 46/2008 , cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Articolul 7
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă
Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2006
privind aprobarea
Normelor metodologice
pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 23 august 2006.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Ilie Sârbu p. Viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor, Cristian Făiniși, secretar de stat p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat București, 22 iulie 2009. Nr. 861.
Anexa 1 NORMA 22/07/2009
Anexa 2 PROCEDURA 22/07/2009
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.