Decizia nr. 979/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5, 9 și 12 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ion Constantin în Dosarul nr. 7.987/315/2008 al Judecătoriei Târgoviște.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepției cere permisiunea Curții de a înregistra audiovideo ședința de judecată în scopul asigurării transparenței actului de justiție.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia "în scopul asigurării solemnității ședinței, utilizarea în sala de ședință a aparatelor ce permit înregistrarea, fixarea sau transmiterea cuvântului ori a imaginii este admisă numai înaintea începerii dezbaterilor și cu autorizarea prealabilă a președintelui Curții Constituționale", respinge cererea autorului ca fiind inadmisibilă.

În aceste condiții, autorul excepției arată că înțelege să își extindă critica de neconstituționalitate cu privire la prevederile art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești și ale

art. 53 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .

Reprezentantul Ministerului Public consideră că o asemenea excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Curtea, invocând dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , conform cărora "Curtea Constituțională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituție, republicată, sau de legea sa organică", și ale art. 29 alin. (4) teza întâi, care prevăd că "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți", constată că solicitarea autorului nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi calificată "excepție de neconstituționalitate", fiind invocată după sesizarea Curții de către instanța judecătorească, prin încheiere. Prin urmare, Curtea respinge cererea ca inadmisibilă.

În continuare, autorul excepției formulează recurs împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii privind neconstituționalitatea art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești și a

art. 53 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestei cereri.

Curtea, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , care prevede că procedura jurisdicțională "se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale. Compatibilitatea se hotărăște exclusiv de Curte", întrucât, împotriva actelor Curții,

Legea nr. 47/1992

nu prevede calea de atac a recursului, dispune respingerea cererii formulate în acest sens.

Cauza se află în stare de judecată.

Autorul excepției de neconstituționalitate solicită admiterea criticilor cu privire la dispozițiile art. 5, 9 și 12 din Codul de procedură civilă, apreciind că acestea sunt de natură a crea discriminări între părțile din proces, favorizând reclamantul care are posibilitatea de a stabili instanța competentă să judece litigiul.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, scopul reglementării fiind buna administrare a justiției și asigurarea echilibrului procesual între părți.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 18 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.987/315/2008, Judecătoria Târgoviște a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 5, 9 și 12 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ion Constantin.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că art. 12 din Codul de procedură civilă încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece dau dreptul numai reclamantului de a alege instanța care urmează să judece litigiul dintre mai multe instanțe deopotrivă competente teritorial, fără a se ține seama și de părerea pârâtului.

Dispozițiile criticate încalcă și prevederile art. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia "toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi", egalitatea reflectând, în opinia autorului excepției, absența unor practici sau decizii arbitrare care să plaseze persoanele pe poziții de inegalitate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 5, 9 și 12 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conținut:

- Art. 5: "Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici o reședință cunoscută, la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului.";

- Art. 9: "Cererea îndreptată împotriva mai multor pârâți poate fi făcută la instanța competentă pentru oricare dintre ei; în caz când printre pârâți sunt și obligați accesorii, cererea se face la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.";

- Art. 12: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16, precum și prevederilor art. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 5 din Codul de procedură civilă stabilesc instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze litigiile dintre părți, și anume cea de la domiciliul sau sediul pârâtului. În situația în care pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanța reședinței sale din țară. Astfel, reclamantul are obligația de a adresa cererea de chemare în judecată instanței expres prevăzute, ea fiind sesizată ori de câte ori prin lege nu se prevede competența unei alte instanțe.

Numai în cazul în care pârâtul nu are nici o reședință cunoscută, dispozițiile procedurale prevăd o competență teritorială alternativă, reclamantul putând sesiza instanța de la domiciliul sau de la reședința sa.

Prevederile art. 9 din Codul de procedură civilă reglementează ipoteza existenței mai multor pârâți, distingând după cum aceștia au calitatea de debitori principali sau accesorii. Astfel, în cazul codebitorilor principali, norma procedurală prevede o competență teritorială alternativă între instanțele domiciliilor pârâților, iar în situația codebitorilor principali și garanți, reclamantul este obligat să sesizeze doar instanța de la domiciliul unui debitor principal.

În ceea ce privește dispozițiile art. 12 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea reiterează în mod expres dreptul de opțiune al reclamantului în cazurile în care legea prevede competența teritorială alternativă. Acesta este liber să aleagă dintre mai multe instanțe deopotrivă competente, nici pârâtul și nici instanța neputând contesta opțiunea astfel formulată.

Prin urmare, Curtea reține că prevederile criticate reglementează conduita reclamantului în faza preprocesuală, stabilind cadrul și limitele în care acesta poate sesiza instanța cu cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește susținerea conform căreia există o inegalitate de tratament aplicabil, sub acest aspect, părților din proces, Curtea reține că această critică este neîntemeiată, având în vedere că poziția juridică a reclamantului care declanșează procesul este total diferită de cea a pârâtului chemat în judecată prin acțiunea introdusă de reclamant. Mai mult, în condițiile în care însăși legea stabilește instanța competentă și limitele în care reclamantul își poate exercita dreptul de opțiune, Curtea constată că susținerile autorului excepției potrivit cărora dispozițiile criticate ar sta la baza pronunțării unei hotărâri arbitrare nu pot fi primite. Stabilirea prin prevederile legale criticate a competenței teritoriale alternative nu aduce atingere, sub nicio formă, dreptului părților de a beneficia de un proces echitabil și nu afectează imparțialitatea justiției.

În fine, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este prevăzută de lege, astfel încât stabilirea regulilor referitoare la competența teritorială alternativă, precum și la părțile care au dreptul de a alege reprezintă o atribuție exclusivă a legiuitorului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5, 9 și 12 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ion Constantin în Dosarul nr. 7.987/315/2008 al Judecătoriei Târgoviște.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 iunie 2009.