Decizia nr. 1172/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Ion Rusu în Dosarul nr. 1.307/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.307/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Ion Rusu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că înființarea popririi de către executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului sau al terțului poprit este contrară

art. 21 din Constituție , ținând cont de faptul că, în materie de litigii de muncă, competența de judecată aparține instanțelor de la sediul sau domiciliul reclamantului. Prin urmare, înființarea popririi ar trebui dispusă de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul creditorului. Se mai arată că este nedrept ca executarea titlului executoriu să se facă la sediul debitorului sau terțului poprit în condițiile în care acesta a fost emis de instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Mai mult, se apreciază că textul legal criticat încalcă și dispozițiile

art. 16 din Constituție , întrucât sunt favorizați executorii judecătorești de la sediul debitorilor în raport cu cei de la sediul creditorilor.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este întemeiată. Se arată că echitatea procesului nu trebuie să înceteze la momentul pronunțării hotărârii definitive și irevocabile, ci trebuie să guverneze și faza ulterioară acestui moment. Textul de lege criticat privează persoanele care au avut beneficiul legal de a alege o anumită instanță de caracterul echitabil al procesului și conduce, fără un scop legitim și în mod disproporționat, la prelungirea duratei procesului, la amânarea momentului în care creditorul își poate vedea creanța realizată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție ,

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins:

"Poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit".

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale

art. 21 alin. (1)-(3)

privind accesul liber la justiție.

Totodată, se apreciază că sunt încălcate prevederile

art. 6

și

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, se constată că, prin

Decizia nr. 835 din 26 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 18 iunie 2009, și

Decizia nr. 273 din 21 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, Curtea a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuțiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispozițiile

art. 126 alin. (2)

și ale

art. 129 din Constituție , potrivit cărora competența, procedura de judecată, inclusiv procedura executării silite, precum și căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.

Curtea a stabilit că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei, și anume creditorilor deținători ai unui titlu executoriu, care solicită executorului judecătoresc înființarea popririi, fără discriminări și fără privilegii.

Or, este îndeobște cunoscut că bunurile asupra cărora poartă executarea silită se află de cele mai multe ori la sediul debitorului sau al terțului poprit, caz în care și executarea silită este mai lesne de îndeplinit.

Este de asemenea de necontestat că interesul creditorilor vizează o executare rapidă, caz în care este justificată opțiunea legiuitorului pentru desemnarea executorilor judecătorești de la sediul debitorului sau al terțului poprit.

De asemenea, este nefondată și critica autorului excepției potrivit căreia reglementarea dedusă controlului îngrădește accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care

art. 399 din Codul de procedură civilă

prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, oferind toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.

Pentru motivele expuse mai sus, nu se poate reține nici încălcarea prevederilor cuprinse în art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea a mai constatat că este de competența legiuitorului stabilirea procedurii de executare silită, astfel încât acesta poate reglementa atât reguli generale, cât și excepții de la acestea în funcție de specificul fiecărui caz. În cazul de față, legiuitorul are deplină legitimitate constituțională în a reglementa competența executorului judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit de a înființa poprirea la cererea creditorului.

Întrucât în cauza de față nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În final, Curtea mai reține că o situație particulară, cum este aceea a competenței de judecată și executare în materie de conflicte de muncă, nu poate conduce la concluzia că norma-cadru, cu aplicare generală, este neconstituțională. O eventuală derogare de la aceasta se poate face numai printr-o modificare legislativă, aspect care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu este de competența Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Ion Rusu în Dosarul nr. 1.307/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2009.