Decizia nr. 1171/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2008

pentru modificarea

Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepție ridicată de Elena Tudose în Dosarul nr. 7.161/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, susține că modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii și, în concret, a cuantumului cuvenit anumitor categorii de persoane reprezintă opțiuni ale legiuitorului, fără ca prin aceasta să se poate susține încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi. În plus, autorul excepției pledează, în realitate, pentru modificarea dispozițiilor legale criticate, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 3 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.161/2/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2008

pentru modificarea

Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Excepția a fost ridicată de Elena Tudose într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de acordare a unor despăgubiri și a unei acțiuni în anulare a ordonanței de urgență criticate pentru neconstituționalitate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că actul normativ criticat "creează o inegalitate a cetățenilor în fața aceleiași legi". Astfel,

Decretul-lege nr. 118/1990 , cu modificările și completările ulterioare, care includ și dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2008 , reglementează regimuri juridice diferențiate pentru aceeași categorie a persoanelor persecutate politic, în sensul că măsurile reparatorii constând în acordarea unor indemnizații și indexări sunt reglementate doar în beneficiul persoanelor persecutate politic de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 (regimul comunist), nu și în favoarea persoanelor persecutate de către regimul instaurat în România cu începere de la "6 septembrie 1940 până la data de 6 martie 1945 din motive etnice" (regimul hortist). "Având în vedere că

Decretul-lege nr. 118/1990 , prin modificarea sa prin

Legea nr. 189/2000 , se adresa și persoanelor care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții de natură etnice, făcând corp comun, prin distincția artificială făcută între cele două categorii de persoane defavorizate se încalcă iremediabil dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României."

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că "soluția legislativă criticată nu este contrară dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală", statul având dreptul și obligația să reglementeze distinct prin legi de reparație drepturile persoanelor beneficiare în funcție de suferința ce le-a fost pricinuită, de persecuție, "neputându-se pune semnul egalității între persoanele care au avut de suferit persecuții mai grele și persoanele care, prin natura persecuției, au avut de suferit într-un grad mai mic decât celelalte".

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Actul normativ criticat nu creează niciun fel de discriminare, deoarece nu intervine asupra sferei beneficiarilor indemnizațiilor pentru categoriile de persoane deja stabilite prin acte normative anterioare de modificare a

Decretului-lege nr. 118/1990 , ci doar majorează cuantumul acestor indemnizații. În plus, Curtea Constituțională a reținut prin

Decizia nr. 242/2003

că reglementarea măsurilor reparatorii este o problemă de opțiune a legiuitorului pozitiv cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care beneficiază de drepturile prevăzute. Pe de altă parte, autorul excepției critică, în realitate, lacunele reglementării, aspect ce nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale și conferă excepției de neconstituționalitate caracter de inadmisibilitate.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2008

pentru modificarea

Decretului-lege nr. 118/1990 , republicat, cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale. Instituirea unor cuantumuri diferite ale indemnizațiilor acordate unor categorii distincte de beneficiari nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, ci reprezintă opțiunea legiuitorului cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care beneficiază de respectivele drepturi.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere, cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2008

pentru modificarea

Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 13 mai 2008, aprobată prin

Legea nr. 271/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 14 noiembrie 2008.

Autorul excepției de neconstituționalitate invocă prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, referitoare la principiul egalității cetățenilor în drepturi.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Curtea constată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2008

modifică Decretul-lege nr. 188/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, în sensul recunoașterii, pentru unele categorii de persoane anume prevăzute la art. I pct. 1 și 2, dreptului la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă acestea sunt sau nu pensionate.

Autorul excepției este nemulțumit de faptul că de acest drept nu beneficiază și persoanele care au fost persecutate sau deportate de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice și rasiale.

În aceste condiții, Curtea constată că autorul excepției compară, în realitate, dispoziții legale ale unor acte normative diferite, dorind ca drepturile recunoscute de

Decretul-lege nr. 118/1990

persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri să fie aceleași cu cele ale persoanelor care au fost persecutate sau deportate de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice și rasiale, în special sub aspectul indemnizației lunare acordate pentru fiecare an de deportare, de detenție etc. Drepturile acestei din urmă categorii de persoane sunt însă reglementate de un act normativ diferit, și anume

Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, adoptată cu modificări și completări prin

Legea nr. 189/2000 , cu modificările și completările ulterioare. Or, chiar dacă ambele acte normative prevăd anumite măsuri reparatorii, acestea se adresează unor categorii distincte de persoane, aflate în situații diferite. Curtea a reținut constant în jurisprudența sa în materie, de pildă

Decizia nr. 43 din 4 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003, că "este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege", iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar, în principiu, n-ar putea să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel "legislator pozitiv".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2008

pentru modificarea

Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepție ridicată de Elena Tudose în Dosarul nr. 7.161/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2009.