Legea nr. 325/2009
pentru modificarea lit. b) a art. 29 din Legea pomiculturii nr. 348/2003
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Legea nr. 348/2003 10 iulie 2003 (prevederi anume) privind legea pomiculturii
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Litera b) a articolului 29 din Legea pomiculturii nr. 348/2003 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 17 aprilie 2008, se modifică după cum urmează:
"b) nerespectarea prevederilor art. 23 privind obligativitatea consemnării în documentele fiscale și/sau în avizele de expediție emise de producător ori comerciant a calității și conformității cu standardele de comercializare, reglementate în legislația comunitară, în cazul comercializării fructelor proaspete destinate consumului uman, precum și a destinației industriale, în cazul celor destinate prelucrării industriale;".
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, DANIELA POPA PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ București, 20 octombrie 2009. Nr. 325.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.