HG nr. 1280/2009
privind transmiterea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor sectoare de drum de interes județean, respectiv de interes local, trecute din domeniul public al județului Suceava, respectiv din domeniul public al comunei Șcheia în domeniul public al statului și care se încadrează în categoria funcțională a drumurilor naționale, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a activităților de interes național în domeniul administrării drumurilor naționale
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, al
art. 12 și 22^1 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997
privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al
art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003
pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 47/2004 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor sectoare de drum de interes județean, respectiv de interes local, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecute din domeniul public al județului Suceava, respectiv din domeniul public al comunei Șcheia în domeniul public al statului, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a activităților de interes național în domeniul administrării drumurilor naționale.
Articolul 2
Se aprobă încadrarea în categoria funcțională a drumurilor naționale a sectoarelor de drum prevăzute la art. 1, precum și modificarea traseului drumului național DN 17 pe aceste sectoare de drum.
Articolul 3
Predarea-preluarea sectoarelor de drum prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri,
Hotărârea Guvernului nr. 540/2000
privind aprobarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 și 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează în mod corespunzător.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul transporturilor și infrastructurii, Radu Mircea Berceanu Viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor, interimar, Vasile Blaga p. Ministrul finanțelor publice, Bogdan Alexandru Drăgoi, secretar de stat București, 28 octombrie 2009. Nr. 1.280.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
ale unor sectoare de drum de interes județean,
respectiv de interes local, trecute din domeniul public
al Consiliului Județean Suceava, respectiv din domeniul public
al Consiliului Local al Comunei Șcheia în domeniul public
al statului, care se dau în administrarea Ministerului
Transporturilor și Infrastructurii și care se încadrează
în categoria funcțională a drumurilor naționale, în vederea
realizării de către Compania Națională de Autostrăzi
și Drumuri Naționale din România - S.A.
a activităților de interes național în domeniul
administrării drumurilor naționale
*Font 9*
Nr.
crt.
Denumirea sectorului
de drum care se dă
în administrare
Persoana juridică
de la care se dă
în administrare
sectorul de drum
Persoana juridică
la care se dă
în administrare
sectorul de drum
Lungimea
totală
(km)
Indicativ
vechi
Indicativ
nou
1.
DJ 178A
Km 0+000 - km 0+400
Consiliul
Județean Suceava
Ministerul Trans-
porturilor și
Infrastructurii,
prin Compania
Națională de
Autostrăzi și
Drumuri Naționale
din România -S.A.
L =
0,4 km
DJ 178A
DN 17
2.
DC
(neclasat)
Km 0+000 - km 1+720
Consiliul Local
al Comunei Șcheia
Ministerul Trans-
porturilor și
Infrastructurii,
prin Compania
Națională de
Autostrăzi și
Drumuri Naționale
din România -S.A.
L =
1,72 km
DC
(necla-
sat)
DN 17
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.