HG nr. 1336/2009
privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, cu suma de 17.000 mii lei, la capitolul bugetar 51.01 "Autorități publice și acțiuni externe", titlul 20 "Bunuri și servicii", pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare specifice misiunilor diplomatice ale României în străinătate.
Articolul 2
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2009.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul afacerilor externe, interimar, Cătălin Marian Predoiu Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Pogea București, 11 noiembrie 2009. Nr. 1.336.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.