Decizia nr. 1453/2009

Tudorel Toader - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 266-268 din Legea nr. 53/2003

-

Codul muncii , excepție ridicată de Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni din București în Dosarul nr. 37.363/3/2008 (număr în format vechi 1.168/2009) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2.775/R din 28 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 37.363/3/2008 (număr în format vechi 1.168/2009), Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 266-268 din Legea nr. 53/2003

-

Codul muncii . Excepția a fost ridicată de Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni cu ocazia soluționării recursului împotriva Încheierii din data de 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 37.363/3/2008, având ca obiect contestația împotriva unei decizii de revocare din funcție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că

art. 266-268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 45 privind libertatea economică, ale

art. 53

referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale

art. 124

privind înfăptuirea justiției, precum și prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că accesul liber la o activitate economică și libera inițiativă presupun dreptul persoanei de a-și stabili cadrul organizatoric în care să-și desfășoare activitatea, inclusiv abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile în cazul săvârșirii unor astfel de abateri. Consideră că regimul extrem de restrictiv prevăzut pentru încetarea raporturilor de muncă, ca și procedura de luare a măsurilor disciplinare, însoțite de răsturnarea sarcinii probei, lezează libertatea economică și provoacă un dezechilibru în poziția și drepturile părților din litigiu, în favoarea salariatului.

În plus, apreciază că prevederile legale referitoare la sancționarea cu nulitate absolută a neîndeplinirii de către angajatori a unor formalități prealabile aplicării sancțiunii disciplinare afectează grav funcționarea normală a societăților comerciale, încalcă dreptul lor de proprietate și dreptul la o activitate economică și la libera inițiativă, instaurând o dictatură a salariaților, care se știu la adăpost de orice sancțiuni, liberi fiind să nu își îndeplinească sarcinile de serviciu. Totodată, aceste dispoziții de lege încalcă și dreptul la apărare, precum și principiul constituțional al egalității în drepturi, întrucât măsurile dispuse de angajator pot fi anulate pentru motive formale, fără a se cerceta fondul litigiului.

De asemenea, arată că

art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, în conformitate cu care lipsa mențiunilor din decizia de sancționare constituie motiv de nulitate absolută a deciziei, este neconstituțional, deoarece contractul de muncă fiind de natură convențională, sancțiunea prevăzută nu poate fi nulitate absolută, ci, eventual, nulitate relativă.

Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la apărare, libertatea economică sau înfăptuirea justiției.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 266-268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 266: "Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele:

a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită;

b) gradul de vinovăție a salariatului;

c) consecințele abaterii disciplinare;

d) comportarea generală în serviciu a salariatului;

e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.";

- Art. 267: "(1) Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.

(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";

- Art. 268: "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;

f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

(3) Decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.

(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta.

(5) Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale

art. 16

referitoare la egalitatea în drepturi, ale

art. 21

privind accesul liber la justiție, ale

art. 24

referitoare la dreptul la apărare, ale

art. 45

privind libertatea economică, ale

art. 53

referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale

art. 124

privind înfăptuirea justiției, precum și a prevederilor

art. 6

referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 266-268 din Legea nr. 53/2003

-

Codul muncii

au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional, prin raportare la aceleași prevederi din

Constituție

și din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și cu motivări similare. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 58 din 16 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, și

deciziile nr. 87

și

95 din 5 februarie 2008 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 28 februarie 2008, prin care Curtea a respins ca neîntemeiate, pentru motivele acolo arătate, criticile de neconstituționalitate aduse textelor de lege care fac obiectul prezentei cauze.

Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 266-268 din Legea nr. 53/2003

-

Codul muncii , excepție ridicată de Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni din București în Dosarul nr. 37.363/3/2008 (număr în format vechi 1.168/2009) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 noiembrie 2009.