Instrucțiunile din 16 iunie 1998
I.M.L. 7-97 - Supravegherea metrologică a activităților deținătorilor de autorizații metrologice
prezumat în vigoare
Capitolul 1 Prevederi generale
Articolul 1
Prezentele instrucțiuni reglementeaza modul de exercitare a controlului metrologic al statului prin supraveghere metrologica.
Articolul 2
Supravegherea metrologica a activității deținătorilor de autorizații metrologice este activitatea exercitata de care Biroul Român de Metrologie Legală asupra agentilor economici care desfășoară activități ce fac obiectul controlului metrologic al statului.
Articolul 3
Supravegherea metrologica se desfășoară în conformitate cu prevederile prezentelor instrucțiuni, iar costurile aferente se suporta de către agentii economici supuși supravegherii metrologice.
Capitolul 2 Condiții de exercitare a supravegherii metrologice
A. Supravegherea activității de încercări, etalonari și/sau verificări metrologice
Articolul 4
Încercările, etalonarile și verificările metrologice se desfășoară de către agentii economici care dețin autorizatie în acest sens din partea Biroului Roman de Metrologie Legala.
Articolul 5
Supravegherea metrologica a laboratoarelor de metrologie se desfășoară pe baza programului de supraveghere metrologica, comunicat cu ocazia autorizarii și acceptat de către conducerea laboratorului.
Articolul 6
Programul de supraveghere metrologica cuprinde calendarul acțiunilor de supraveghere și modalitatile de supraveghere metrologica.
Articolul 7
Supravegherea metrologica a laboratoarelor de încercări, etalonari și/sau verificări metrologice se desfășoară în doua etape:
a) controlul respectarii condițiilor în care a fost acordată autorizarea și modul de functionare a laboratorului;
b) testarea unui esantion reprezentativ din mijloacele de măsurare incercate, etaloane și/sau verificate de către laboratorul de metrologie supus supravegherii. Testarea se efectueaza prin repetarea etaloanelor și/sau verificărilor metrologice. Certificarea se efectueaza asupra rezultatelor declarate de către laboratorul de metrologie supravegheat.
Articolul 8
Controlul respectarii condițiilor în care a fost acordată autorizarea se efectueaza prin monitorizarea activității laboratorului de metrologie de către Biroul Român de Metrologie Legală și prin reevaluari periodice.
Cu ocazia reevaluarilor periodice se urmaresc cel puțin:
a) modul de completare și de eliberare a documentelor emise la incercare, etalonare și/sau verificare;
b) inregistrarile laboratorului de metrologie;
c) starea etaloanelor, mijloacelor de măsurare, a utilajelor și instalațiilor, în vederea pastrarii caracteristicilor tehnice și metrologice initiale;
d) modul de executare de către personalul autorizat a operațiunilor de transmitere a unităților de măsura;
e) modul de receptie, manipulare, depozitare și livrare a mijloacelor de măsurare asupra cărora își exercită activitatea laboratorul de metrologie.
Articolul 9
Numărul mijloacelor de măsurare care constituie esantioane supuse supravegherii prin verificări metrologice, prezentat în anexa, a fost stabilit în functie de gradul de asigurare a independentei, imparțialității și integritatii, și anume:
a) pentru laboratoare de metrologie care au demonstrat, cu ocazia autorizarii, ca au calitatea de parte neutra - tabelul nr. 1 din anexa;
b) pentru laboratoarele de metrologie aparținând fabricantilor/constructorilor și importatorilor - tabelul nr. 2 din anexa;
c) pentru laboratoarele de metrologie aparținând deținătorilor mijloacelor de măsurare - tabelul nr. 3 din anexa.
NOTĂ:
Pentru evaluarea în vederea autorizarii, laboratoarele de metrologie se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la lit. a)-c).
Articolul 10
Constatarile efectuate cu ocazia supravegherii pot conduce la stabilirea unor măsuri corective.
Articolul 11
Metodologia de efectuare a supravegherii metrologice se stabileste de către Biroul Român de Metrologie Legală prin proceduri de metrologie legala.
B. Supravegherea agentilor economici care desfășoară activități de fabricare/construire sau import de mijloace de măsurare
Articolul 12
Supravegherea metrologica a activităților de fabricare/construire și import de mijloace de măsurare se desfășoară pe baza programului de supraveghere stabilit cu ocazia autorizarii.
Articolul 13
Supravegherea metrologica se exercită prin monitorizare și reevaluare.
Articolul 14
Monitorizarea urmareste, în principal, modul de asigurare a legalității tuturor mijloacelor de măsurare livrate.
Articolul 15
Reevaluarile desfășurate periodic urmaresc, în principal:
a) respectarea aprobarilor de model și a condițiilor în care s-a acordat autorizatia pentru exercitarea activității;
b) modul de asigurare a etalonarilor și/sau verificărilor metrologice initiale ale mijloacelor de măsurare fabricate/construite sau importate;
c) modul de receptie, manipulare, transport, depozitare și livrare;
d) modul de asigurare de service în garantie și post-garantie;
e) inregistrarile fabricantului/constructorului sau importatorului.
Articolul 16
Constatarile efectuate cu ocazia supravegherii pot conduce la stabilirea unor măsuri corective.
C. Supravegherea metrologica a agentilor economici care desfășoară activitate de reparare de mijloace de măsurare în cadrul atelierelor autorizate
Articolul 17
Supravegherea metrologica a atelierelor autorizate de reparat mijloace de măsurare se desfășoară pe baza programului de supraveghere stabilit cu ocazia autorizarii.
Articolul 18
Supravegherea metrologica se exercită prin monitorizare și reevaluare.
Articolul 19
Monitorizarea urmareste, în principal, modul de asigurare a legalității prin verificarea în laboratoarele de metrologie autorizate a tuturor mijloacelor de măsurare reparate.
Articolul 20
Reevaluarile desfășurate periodic urmaresc, în principal:
a) inregistrarile atelierului;
b) starea etaloanelor mijloacelor de măsurare, a instalațiilor și utilajelor;
c) modul de asigurare a etalonarilor și/sau verificărilor metrologice ale mijloacelor de măsurare reparate;
d) modul de reparatie, manipulare și livrare a mijloacelor de măsurare reparate;
e) modul de acordare și asigurare a garantiei după reparare.
Articolul 21
Constatarile efectuate cu ocazia supravegherii pot conduce la stabilirea unor măsuri corective.
D. Supravegherea metrologica a agentilor economici care desfășoară activitate de închiriere de mijloace de măsurare
Articolul 22
Supravegherea metrologica a agentilor economici autorizati care desfășoară activitate de închiriere de mijloace de măsurare se desfășoară pe baza programului de supraveghere stabilit cu ocazia autorizarii.
Articolul 23
Supravegherea metrologica se exercită prin monitorizare și reevaluare.
Articolul 24
Monitorizarea urmareste, în principal, modul de asigurare a legalității tuturor mijloacelor de măsurare de inchiriat.
Articolul 25
Reevaluarile periodice urmaresc, în principal, urmatoarele aspecte:
a) starea tehnico-legala a mijloacelor de măsurare inchiriate;
b) inregistrarile agentului economic;
c) modul de tratare a mijloacelor de măsurare care și-au pierdut legalitatea;
d) modul propriu de monitorizare a utilizarii mijloacelor de măsurare inchiriate.
Articolul 26
Constatarile efectuate cu ocazia supravegherii pot conduce la stabilirea unor măsuri corective.
E. Supravegherea metrologica a agentilor economici care desfășoară activitate de vanzare de mijloace de măsurare
Articolul 27
Supravegherea metrologica a agentilor economici autorizati care desfășoară activitate de vanzare de mijloace de măsurare se desfășoară pe baza programului de supraveghere stabilit cu ocazia autorizarii.
Articolul 28
Supravegherea metrologica se exercită prin monitorizare și reevaluare.
Articolul 29
Monitorizarea urmareste, în principal, modul de asigurare a legalității tuturor mijloacelor de măsurare vandute.
Articolul 30
Reevaluarile desfășurate periodic urmaresc, în principal:
a) starea tehnico-legala a mijloacelor de măsurare pregatite pentru vanzare;
b) inregistrarile agentului economic;
c) modul de tratare a mijloacelor de măsurare care și-au pierdut legalitatea;
d) modul de receptie, transport, manipulare, depozitare și livrare a mijloacelor de măsurare.
Articolul 31
Constatarile efectuate cu ocazia supravegherii pot conduce la stabilirea unor măsuri corective.
Capitolul 3 Oblibațiile agentilor economici care desfășoară activități ce fac obiectul controlului metrologic al statului și sunt supuși supravegherii metrologice
Articolul 32
Agentii economici care sunt supuși supravegherii metrologice sunt obligati:
a) să respecte programul de supraveghere pe care l-au acceptat cu ocazia autorizarii;
b) să permită personalului Biroului Roman de Metrologie Legala desemnat cu supravegherea accesul în laboratorul de metrologie și la documentele metrologice specifice;
c) să respecte condițiile în baza cărora au obținut autorizarea și să aplice masurile corective stabilite de către Biroul Român de Metrologie Legală;
d) sa tina și sa puna la dispoziție organelor Biroului Roman de Metrologie Legala evidentele prevăzute de sistemul de evidenta a activității de metrologie, stabilit prin instrucțiuni de metrologie legala.
Capitolul 4 Sancțiuni
Articolul 33
Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 32 lit. a) și la art. 32 lit. c) din prezentele instrucțiuni, atrage sanctionarea conform
art. 29 pct. II lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 20/1992 , aprobata și modificata prin
Legea nr. 11/1994 , și/sau suspendarea autorizatiei.
Articolul 34
Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 32 lit. b) din prezentele instrucțiuni atrage sanctionarea conform
art. 29 pct. I lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 20/1992 , aprobata și modificata prin
Articolul 35
Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 32 lit. d) din prezentele instrucțiuni atrage sanctionarea conform
art. 29 pct. II lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 20/1992 , aprobata și modificata prin
Capitolul 5 Prevederi finale
Articolul 36
Reclamatiile și sesizarile privind mijloacele de măsurare și masurarile de interes public se solutioneaza doar de către Biroul Român de Metrologie Legală prin expertize metrologice, efectuate în laboratoare de metrologie autorizate de acesta.
Articolul 37
Anexa face parte integrantă din prezentele instrucțiuni.
Anexa la I.M.L. 7-97
--------------
PLANURILE DE SUPRAVEGHERE METROLOGICA A LABORATOARELOR DE METROLOGIE AUTORIZATE
în functie de numărul de mijloace de măsurare etalonate și/sau verificate metrologic de către acestea
Supravegherea unui laborator de metrologie autorizat începe cu nivelul de supraveghere normala.
Deciziile privind aplicarea nivelurilor de supraveghere redusa, severa, foarte severa sau de retragere a autorizatiei se iau de către conducerea unității teritoriale a Biroului Roman de Metrologie Legala, în urma analizei rezultatelor supravegherii.
În cazul în care, după patru controale metrologice de supraveghere suma A=0, după analiza activității laboratorului de metrologie autorizat, conducerea unității teritoriale a Biroului Roman de Metrologie Legala poate lua decizia de efectuare a supravegherii reduse.
Decizia de trecere la un nivel mai sever de supraveghere se ia cu ocazia fiecarui control metrologic de supraveghere de către personalul Biroului Roman de Metrologie Legala desemnat cu efectuarea controlului. În cazul în care la doua controale metrologice de supraveghere consecutive s-a trecut la un nivel mai sever de supraveghere, acest nivel de supraveghere devine, prin decizia conducerii unității teritoriale a Biroului Roman de Metrologie Legala, nivelul de incepere a supravegherii.
În cazul rezultatelor necorespunzatoare la nivelul de supraveghere foarte severa, conducerea unității teritoriale a Biroului Roman de Metrologie Legala poate lua decizia de suspendare a autorizatiei.
Verificările metrologice de supraveghere efectuate de către personalul desemnat al Biroului Roman de Metrologie Legala nu atesta legalitatea nici unui mijloc de măsurare din lot și nici unui indice privind calitatea produsului. Prin aceasta operațiune se cuantifica doar corectitudinea în care s-au efectuat operațiunile de etalonari și/sau verificări metrologice de către laboratorul de metrologie autorizat. În urma verificărilor metrologice de supraveghere, personalul Biroului Roman de Metrologie Legala nu elibereaza Buletin de verificare metrologica sau Certificat de etalonare. Rezultatele obtinute se consemneaza în procesul-verbal de control metrologic, care reprezinta și baza de calcul pentru facturarea și decontarea lucrărilor de supraveghere.
Lotul de mijloace de măsurare supus supravegherii N poate fi și eterogen, esantionarea facandu-se la fel, dar urmarind și respectarea urmatoarei relatii:
100 (C(n)/C(N) = 100 (n/N +/- 2 (%), în care:
C(n) = suma tarifelor de etalonare și/sau verificare prevăzute în lista oficiala, pentru esantionul n;
C(N) = suma tarifelor de etalonare și/sau verificare prevăzute în lista oficiala, pentru intregul lot N;
N = numărul mijloacelor de măsurare etalonate și/sau verificate de laboratorul de metrologie supus supravegherii, în perioada dintre doua controale metrologice de supraveghere;
n = numărul mijloacelor de măsurare ale esantionului prelevat din lotul N, care sunt supuse unei noi etalonari și/sau verificări metrologice în cadrul controlului metrologic de supraveghere;
A = numărul maxim de mijloace de măsurare gasite respinse la verificarea metrologica de supraveghere, pentru care nu se ia o decizie de supraveghere severa;
R = numărul minim de mijloace de măsurare gasite respinse la verificarea metrologica de supraveghere, pentru care se pot lua decizii de supraveghere severa.
Costurile supravegherii metrologice pe care trebuie să le suporte laboratorul de metrologie autorizat sunt formate din C(n) și tariful orar al vizitei de reevaluare.
Tabelul nr. 1. - Planuri de supraveghere a laboratoarelor prevăzute la art. 9 lit. a)
N
Nivel de supraveghere redusă
Nivel de supraveghere normală
Nivel de supraveghere severă
Nivel de supraveghere foarte severă
9...15
n=0
n=1; A=0; R=1
n=2; A=0; R=1
n=3; A=0; R=1
16...25
n=1; A=0; R=1
n=2; A=0; R=1
n=3; A=0; R=1
n=5; A=0; R=1
26...50
n=2; A=0; R=1
n=3; A=0; R=1
n=5; A=0; R=1
n=8; A=0; R=1
51...90
n=3; A=0; R=1
n=5; A=0; R=1
n=8; A=0; R=1
n=12; A=0; R=1
91...150
n=5; A=0; R=1
n=8; A=0; R=1
n=12; A=0; R=1
n=20; A=0; R=1
151...280
n=8; A=0; R=1
n=12; A=0; R=1
n=20; A=0; R=1
n=40; A=0; R=1
281...500
n=12; A=0; R=1
n=20; A=0; R=1
n=40; A=0; R=1
n=90; A=0; R=1
501...1.200
n=20; A=0; R=1
n=40; A=0; R=1
n=90; A=0; R=1
n=130; A=0; R=1
Tabelul nr. 2. - Planuri de supraveghere a laboratoarelor prevăzute la art. 9 lit. b)
N
Nivel de supraveghere redusă
Nivel de supraveghere normală
Nivel de supraveghere severă
Nivel de supraveghere foarte severă
9...15
n=2; A=0; R=1
n=3; A=0; R=1
n=5; A=0; R=1
n=8; A=0; R=1
16...25
n=3; A=0; R=1
n=5; A=0; R=1
n=8; A=0; R=1
n=12; A=0; R=1
26...50
n=5; A=0; R=1
n=8; A=0; R=1
n=12; A=0; R=1
n=20; A=0; R=1
51...90
n=5; A=0; R=1
n=12; A=0; R=1
n=20; A=0; R=1
n=30; A=0; R=1
91...150
n=8; A=0; R=1
n=20; A=0; R=1
n=30; A=0; R=1
n=50; A=0; R=1
151...280
n=12; A=0; R=1
n=30; A=0; R=1
n=50; A=0; R=1
n=90; A=0; R=1
281...500
n=20; A=0; R=1
n=50; A=0; R=1
n=90; A=0; R=1
n=130; A=0; R=1
501...1.200
n=30; A=0; R=1
n=90; A=0; R=1
n=130; A=0; R=1
n=190; A=0; R=1
Tabelul nr. 3. - Planuri de supraveghere a laboratoarelor prevăzute la art. 9 lit. c)
N
Nivel de supraveghere redusă
Nivel de supraveghere normală
Nivel de supraveghere severă
Nivel de supraveghere foarte severă
9...15
n=3; A=0; R=1
n=5; A=0; R=1
n=8; A=0; R=1
n=N; A=0; R=1
16...25
n=5; A=0; R=1
n=8; A=0; R=1
n=12; A=0; R=1
n=N; A=0; R=1
26...50
n=8; A=0; R=1
n=12; A=0; R=1
n=20; A=0; R=1
n=N; A=0; R=1
51...90
n=12; A=0; R=1
n=20; A=0; R=1
n=30; A=0; R=1
n=50; A=0; R=1
91...150
n=20; A=0; R=1
n=30; A=0; R=1
n=50; A=0; R=1
n=90; A=0; R=1
151...280
n=30; A=0; R=1
n=50; A=0; R=1
n=90; A=0; R=1
n=130; A=0; R=1
281...500
n=50; A=0; R=1
n=90; A=0; R=1
n=130; A=0; R=1
n=190; A=0; R=1
501...1.200
n=90; A=0; R=1
n=130; A=0; R=1
n=190; A=0; R=1
n=270; A=0; R=1
1.201...3.200
n=130; A=0; R=1
n=190; A=0; R=1
n=270; A=0; R=1
n=450; A=0; R=1
-------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.