Ordin · Ministerul Finanțelor

Ordinul nr. 1290/1998

privind prospectul de emisiune al unor certificate de trezorerie cu discont

prezumat în vigoare

Data actului
23 iunie 1998
Emitent
Ministerul Finanțelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 233 din 25 iunie 1998
Citat de
3 acte
Citează
4 acte
Structură
11 articole · 5.607 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministrul finanțelor,

în baza

Hotărârii Guvernului nr. 447/1997

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările ulterioare,

în baza prevederilor

art. 22 din Legea bugetului de stat pe anul 1998 nr. 109/1998

ale

art. 7 din Legea nr. 91/1993

privind datoria publică, ale

Convenției nr. 16.813/19/1998 , încheiată între Ministerul Finanțelor și Banca Naționala a României, și ale

Regulamentului nr. 2/1997

privind operațiunile cu titluri de stat derulate de către Banca Naționala a României în calitate sa de agent al statului,

emite următorul ordin:

Articolul 1

Ministerul Finanțelor anunta lansarea unor emisiuni de titluri de stat, numite certificate de trezorerie cu discont, seriile:

a) C1 98.10.01, în valoare investită de 1.200.000.000.000 lei;

b) C2 98.10.08, în valoare investită de 1.843.250.000.000 lei;

c) C3 98.10.15, în valoare investită de 700.260.000.000 lei;

d) C4 98.09.03, în valoare investită de 750.000.000.000 lei;

e) C5 98.09.09, în valoare investită de 412.000.000.000 lei;

f) C6 98.10.22, în valoare investită de 700.000.000.000 lei;

g) C7 98.10.29, în valoare investită de 300.000.000.000 lei;

h) C8 98.12.09, în valoare investită de 274.640.000.000 lei;

i) C9 98.10.29, în valoare investită de 304.460.000.000 lei;

Valorile împrumutate pot fi majorate sau micsorate până la anularea emisiunii, în funcție de necesitățile de finanțare a contului general al trezoreriei statului, comunicate de Ministerul Finanțelor în preziua licitației.

Articolul 2

Certificatele de trezorerie cu discont sunt emise la datele:

a) joi, 2 iulie 1998 - seria C1 98.10.01;

b) joi, 9 iulie 1998 - seria C2 98.10.08;

c) joi, 16 iulie 1998 - seriile C3 98.10.15, C4 98.09.03 și C5 98.09.09;

d) joi, 23 iulie 1998 - seriile C6 98.10.22, C7 98.10.29 și C8 98.12.09;

e) joi, 30 iulie 1998 - seria C9 98.10.29.

Articolul 3

Certificatele de trezorerie cu discont sunt scadente la datele de:

a) joi, 1 octombrie 1998 - seria C1 98.10.01, la 91 de zile;

b) joi, 8 octombrie 1998 - seria C2 98.10.08, la 91 de zile;

c) joi, 15 octombrie 1998 - seria C3 98.10.15, la 91 de zile;

d) joi, 3 septembrie 1998 - seria C4 98.09.03, la 49 de zile;

e) joi, 9 septembrie 1998 - seria C5 98.09.09, la 55 de zile;

f) joi, 22 octombrie 1998 - seria C6 98.10.22, la 91 de zile;

g) joi, 29 octombrie 1998 - seria C7 98.10.29, la 98 de zile;

h) miercuri, 9 decembrie 1998 - seria C8 98.12.09, la 139 de zile;

i) joi, 29 octombrie 1998 - seria C9 98.10.29, la 91 de zile.

Articolul 4

Metoda de vânzare este licitația, care va avea loc cu doua zile înainte de data emisiunii, iar adjudecarea se va face după metoda cu preț multiplu.

Oferta de cumpărare va cuprinde valoarea nominală, costul total, rata discontului, prețul și randamentul.

Prețul și randamentul se vor calcula utilizând următoarele formule:

1 - (d x r)

P = --------------- și

360

r

y = -----,

P

în care:

P = prețul certificatului de trezorerie cu discont, exprimat cu șase zecimale;

d = numărul de zile până la scadenta;

r = rata discontului;

y = randamentul (rata dobânzii).

Ministerul Finanțelor își rezerva dreptul de a respinge, parțial sau în totalitate, ofertele pe care nu le considera a fi la un nivel acceptabil al randamentului (al ratei dobânzii).

Articolul 5

Băncile pot depune oferte competitive atât în cont propriu, cat și în contul clienților, persoane juridice.

Fiecare banca poate depune maximum 5 oferte competitive. Fiecare oferta competitivă va fi de minimum 100.000.000 lei, cu multiplii de 10.000.000 lei.

Certificatele de trezorerie cu discont mai sus menționate nu se adresează persoanelor juridice nerezidente în România.

Nu sunt acceptate ofertele necompetitive.

Articolul 6

Valoarea nominală individuală a unui certificat de trezorerie cu discont este de 10.000.000 lei.

Articolul 7

Ofertele de cumpărare se depun la Banca Naționala a României în ziua licitației, până la ora 12,00.

Articolul 8

Rezultatul licitației va fi stabilit în aceeași zi, la sediul Băncii Naționale a României, de către comisia de licitație constituită în acest scop, și va fi dat publicității.

Articolul 9

Plata certificatelor de trezorerie cu discont se va face la data emisiunii, prin debitarea contului cumpărătorului, deschis la Banca Naționala a României, cu suma reprezentând costul total al certificatelor de trezorerie cumpărate.

Răscumpărarea certificatelor de trezorerie cu discont se va face la data scadentei, prin creditarea contului deținătorului cu suma reprezentând valoarea nominală totală a certificatelor de trezorerie cu discont.

Articolul 10

Prezenta emisiune nu beneficiază de facilități fiscale.

Articolul 11

Direcția generală a datoriei publice va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

p. Ministrul finanțelor,
Dan Radu Rusanu,
secretar de stat

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.