Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1345/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare

prezumat în vigoare

Data actului
22 octombrie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 844 din 7 decembrie 2009
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 6.832 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 7/1996 13 martie 1996 (prevederi anume) cadastrului și a publicității imobiliare

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Nicolae Cochinescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996

a cadastrului și publicității imobiliare, excepție ridicată de Livia Felicia Pop, Augustin Pop și Livia Pop în Dosarul nr. 2.340/219/2007 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii de amânare în vederea angajării unui apărător, cerere depusă la dosar de autorii excepției. Curtea pune în discuție această cerere. Reprezentantului Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii. Curtea respinge cererea de amânare.

De asemenea, magistratul-asistent mai referă asupra faptului că părțile Camelia-Iasmina Mînzat, Larisa Pașca și Smaranda adriana Oargă au depus note scrise la dosar, solicitând respingerea excepției de neconstituționalitate.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 6 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.340/219/2007, Tribunalul Timiș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996

a cadastrului și a publicității imobiliare.

Excepția a fost ridicată de Livia Felicia Pop, Augustin Pop și Livia Pop într-un dosar având ca obiect o acțiune în prestație tabulară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale contravin art. 44 alin. (1), (2) și (7) din Constituție, întrucât se lasă posibilitatea încălcării dreptului de proprietate, golind de conținut articolul constituțional prin faptul că este posibilă atât transcrierea unui drept în cartea funciară, când o parcelă trece dintr-o carte funciară în alta, cât și retranscrierea, în cazul parcelării unui imobil. Alin. (2) al art. 43 este, de asemenea, neconstituțional prin faptul că dreptul de proprietate poate fi afectat prin formarea unui imobil distinct cu număr cadastral nou.

Tribunalul Timiș - Secția civilă și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996

a cadastrului și a publicității imobiliare sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile scrise depuse de părți, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996

a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, având următorul conținut:

"Art. 43. - (1) În caz de alipire sau dezlipire, se vor efectua transcrieri, dacă o parcelă trece dintr-o carte funciară în alta, sau reînscrieri, dacă, dezlipindu-se o parcelă, aceasta se va trece în aceeași carte funciară ca un imobil de sine stătător.

(2) Dacă se transcrie o parte din parcelă într-o altă carte funciară, se va forma un imobil distinct cu număr cadastral nou, iar restul se înscrie în vechea carte funciară, cu menționarea noului număr cadastral și a suprafeței imobilului, iar dacă toate imobilele înscrise într-o carte funciară au fost transcrise, aceasta se va închide și nu va mai putea fi redeschisă pentru noi înscrieri."

Autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1), (2) și (7) referitoare la dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii acesteia sunt, în realitate, nemulțumiți de soluția legislativă adoptată de legiuitor prin

Legea nr. 7/1996

a cadastrului și a publicității imobiliare și, mai ales, de modul de aplicare a acestor dispoziții. Or, conform prevederilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". De altfel, dispozițiile legale criticate sunt în deplin acord cu norma constituțională, înscrierea sau reînscrierea unui drept sau a unui imobil în cartea funciară nu aduce atingere dreptului de proprietate și dă expresie scopului pentru care a fost instituit sistemul de publicitate imobiliară. Tehnica efectivă de înscriere sau reînscriere prevăzută de lege nu încalcă dispoziția constituțională care garantează dreptul de proprietate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996

a cadastrului și a publicității imobiliare, excepție ridicată de Livia Felicia Pop, Augustin Pop și Livia Pop în Dosarul nr. 2.340/219/2007 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,
NICOLAE COCHINESCU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.